Arhiva pentru Noiembrie, 2008

29 Noiembrie 2008

Ultimele 24 ore campanie murdară a PSD

După încheierea campaniei electorale, în data de 29.11.2008 Alianța PSD-PC a lansat, în colegiul în care candidez, o seamă de materiale al căror scop este acela de a mă denigra în vederea diminuării şanselor mele în competiția electorală. Este vorba de mai multe acțiuni, pe care le apreciez a fi ilegale şi profund imorale. Cetățenii [...]

26 Noiembrie 2008

MIZERIA TRUSTULUI PSD-PC

De multe ori am reactionat la atacurile unora din presa asupra mea, luand decizia de a-i da in judecata. Dar, de fiecare data am renuntat, pentru ca avocat fiind, cunosc foarte bine ce presupune un proces: timp pierdut, solutii date de judecatori care ei insisi nu vor sa se puna rau cu presa, nervi intinsi [...]

25 Noiembrie 2008

Ion Iliescu a ratat o retragere onorabila

Preşedintele Băsescu a anunțat aseară prăbuşirea Fondului de pensii, arătând că majorările de pensii din 2007 şi 2008 nu pot fi acoperite de Fond. Ministrul muncii şi solidarității sociale a confirmat astăzi cele spuse de preşedinte şi a declarat că în bugetul de stat au fost prevăzuți bani pentru acoperirea diferențelor ce nu pot fi [...]

21 Noiembrie 2008

Premier sau nimic?

E preşedinte PSD, dar s-a aflat mereu pe post de “piua a doua”, chiar şi în propriul său partid. Este profund marcat de faptul că niciodată nu a fost “iepurele” scos din pălărie. La Dorohoi, a strigat că visul de a deveni premier i se năruie, deoarece emisari ai preşedintelui ar curta PSD să intre, [...]

21 Noiembrie 2008

Duelul lui Anton Tariceanu

Au mai rămas doar opt zile de campanie electorală, perioadă în care patidele v-au prezentat programele şi ofertele de guvernare. Reprezentanții lor au fost prezenți pe televizor, bineînțeles în măsura posibilităților (PNL şi PSD în fiecare oră, în fiecare minut, pentru că au cotizat mai bine, vorba aceea “mai bine pentru mai puțini”, iar PDL [...]

Blog