Domnule Antonescu, cu prietenie vă spun că sunteţi minicinos!

Doi candidaţi care n-ar fi trebuit sa aibă nimic în comun! Doi candidaţi care aveau atât de multe să îşi reproşeze.
În ciuda acestor lucruri au fost doi candidaţi care îşi trimiteau bezele, scrâşnind din dinţi.
Crin Antonescu şi Mircea Geoană s-au întâlnit la Antena3, într-o emisiune în care nu au putut să se poarte normal.
“Cu respect vă spun că sunteţi un mincinos!”
Ori de câte ori le venea spontan o replică acuzatoare la adresa celuilalt, reformulau cu respect şi concluzionau cotind-o spre Băsescu.
Nu puteau să nu ţina cont că trebuie să ajungă in turul 2. Si că numai unul din ei poate să faca asta. Aşa că jenaţi se mai scăpau la atacuri, cu prietenie şi respect desigur!
La final, am aflat ca viziunea celor doi candidaţi despre România este să scăpăm de Băsescu, susţinută şi de istoria comună a luptei celor doi cu Preşedintele, culminată cu suspendarea acestuia in 2007, un lucru cu care aşa de frumos se lăudau cei doi in aceasta seară.
Si apoi solicitarea mariajului. Geoana i-a cerut lui Antonescu emoţionat, cu vocea tremurând să continue după turul unu, după alegeri, alianţa pe care atât de solid au format-o deja.
Crin mai ocolit spune da, cortina cade, Hrebenciuc, Vanghelie, Iliescu, Patriciu, Vântu, Voiculescu aplaudă mulţumiţi…
Dar cum s-a simţit electoratul?

350 Responses to “Domnule Antonescu, cu prietenie vă spun că sunteţi minicinos!”

  1. balbeck says:

    Politica e mincinoasa.

  2. puiu says:

    s-a simtit bine electoratul,au vazut 2 oamenii civilizati chiar daca se lupta pentru intrarea in turul 2 ,daca s-au uitat multi oamenii s-ar putea sa fie amandoi in turul doi ,ar fii fost mai bine cu atacuri la neveste ,amante ,soacre ..etc…asta numai la candidatul portocaliu se obisnuieste …a fost o confruntare normala ,taioasa ,fara marlanii ….

  3. ion adrian says:

    Dna Udrea,
    Vom vedea pe 6 decembrie si sper, cred, ca vom fi multumiti de ce vom vedea.

  4. rasputin says:

    @puiu
    electoratu’ a vazut prostanacu’ si repetentu’ fata in fata care se pupau in cur reciproc !
    parca erau kermit si gonzo…hihihiiiiiiii… “regizorii” erau la alta masa…impreuna ! astia doi sunt papusile muppets !

  5. rasputin says:

    p.s. crin miroase a rompetrol +kazmunai gaz=geoana miroase a transgaz-gazprom…amaandoi sunt “vanduti” intereselor rusesti !

  6. frank zapa[king] says:

    da trebuie sa recunosc,desi oprescu imi este profund dezagreabil,ANCA ALEXANDRESCU,a fost adorabila astazi,pedelistii trebuie miine sa-i faca cadou un buchet de flori-ORICE NUMAI TRANDAFIRI NU-
    o adevarata luptatoare doamna anca,din aceiasi categorie de rasa ca si elena udrea.
    asa cum i-am mai propus,de citeva ori doamnei anca,mi-ar place sa o vad in echipa pedelistilor.
    cred ca ar intregi tabloul de familie,ar fi o echipa ,COMANDO’.
    cind ma gindesc la militianul puiu,si ma uit la anca……d’omle ce tie si cu ruginitii astia de militieni.

  7. ion adrian says:

    Din pacate, cum spuneam nu stiu ce are blogul ei si nu am putut-o felicita pe Anca decat aici.

  8. horia says:

    Felicitarile mele pentru articol d-na Udrea (aveti o abilitate nemaipomenita sa puneti degetul pe rana :) )

  9. N.G. says:

    Doamna Udrea,probabil Romania bunului simt a lui Crin si ce a Linistii lui Geoana asta insemna….o grenada mereu amorsata aruncata cu placere de la unul la altul in viitorii 5 ani.Se spune ca atunci cand vrei sa”citesti”un om trebuie sa ii privesti ochii.Cine s-a uitat la ochii acestor doi oameni au putut vedea exact valoarea lor.Cat despre vorbe…..se pare ca presedintele Traian Basescu e cel mai mare cosmar al lor,cosmar peste care nu pot trece….si de care nu vor putea trece nici in 6 Decembrie…..

  10. rasputin says:

    are dreptate saftoiu… Geoana sa arate urgent pasaportul opiniei publice !
    vrem sa vedem pe unde a ajuns in Rusia, cu ce mijloc de transport si cine a platit “excursia” !

  11. Cred ca s-a acordat deja mult prea multa atentie acestor doi papagali. Nu merita.

  12. danut chidon says:

    …Doamna Elena Udrea, se impune o comisie de ancheta parlamentara in cazul Geoana…! substratul vizitei(lor) la Moscova sa fi fost oferirea unor garantii Rusiei? A unor promisiuni? Sau o chemare la raport si impunerea unor conditii, contra sprijinului (de ce natura ?) acordat lui Mircea Geoana ? Gazul rusesc poate asigura “linistea ” Romaniei…daca vine pe canal traditional…si evident linistea economica a Moscovei !…In situatia in care Moscova nu mai livreaza iar sursa de energie utilizata de beneficiarii potentiali este neconventionala ori gazul vine pe traseul “celalalt” , Moscova are motive sa fie “nelinistita” ! Iar influenta sa in Europa de est scade considerabil… De altfel, “Moscova nu crede in lacrimi”, nici ale romanilor si cu atit mai putin ale domnului Geoana ! Toate cele bune… Traian Basescu este Traian Basescu ! Un presedinte “la vedere” ! “Clonele” politice ale lui iliescu – “papusi politice de o campanie, ori doua” ! Iar Mircea Geoana , asa cum bine spunea Domnul Flutur la Iasi, “o papusa matriosca din care ies iliescu, nastase, vanghelie si alti frinari ai tranzitiei …’ !!!

  13. dacian.tolea says:

    Daca mai adaugam si proba adusa de Laura Cernahovschi – aici, http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/domnule-antonescu-probleme-de-memorie-14452.html#comments-list, pe VoxPublica – Crin poate fi declarat Regele Mincinosilor!!!

  14. balbeck says:

    Basescu are prea multi dusmani.Sistemul ticalosit il va face una cu pamantul.hihihi

  15. silverstar says:

    Cine poate avea incredere in Geoana si Antonescu?
    Pe la inceputul campaniei, Geoana a spus, pe TV-uri ca, indiferent daca iese presedinte el, Geoana, sau Antonescu, Romania va fi condusa tot de PSD… Oare mai vor romanii PSD la butoane? Cred ca nu. Au aratat, au demonstrat ca PSD-istilor le pasa doar de ei…
    Trebuie sa iesim la vot si sa-i lămurim si pe cei din jurul nostru să iasă.

  16. silverstar says:

    Acum, în preajma alegerilor, doresc ca Dumnezeu să-si întindă mâna peste România.
    E nevoie. Doamne, ocroteşte-i pe români! http://www.youtube.com/watch?v=nVTeo6emEUM

    Doamne, nu uita de noi
    Suntem saraci, plini de nevoi
    Doamne, ocroteste-i pe romani

    Doamne, nu uita de noi
    Suntem saraci, plini de nevoi
    Doamne, ocroteste-i pe romani

    Suntem saraci si plini de-amar
    Plansu’ nostru-i in zadar
    Doamne, ocroteste-i pe romani

    Suntem saraci si plini de-amar
    Plansu’ nostru-i in zadar
    Doamne, ocroteste-i pe romani

    Saraca tara bogata
    Mult ai trait suparata
    Doamne, ocroteste-i pe romani

    Saraca tara bogata
    Mult ai trait suparata
    Doamne, ocroteste-i pe romani

    Transilvania mea sfanta
    De mult ai fost tu ravnita
    Doamne, ocroteste-i pe romani

    De-aia nost Ardealu-i sfant
    Cat om mai fi pe pamant
    Doamne, ocroteste-i pe romani

    De-aia nost Ardealu-i sfant
    Cat om mai fi pe pamant
    Doamne, ocroteste-i pe romanï

  17. silverstar says:

    Bună dimineaţa! :lol: AMR 3 (trei) zile.

    Citatul zilei

    Asumă-ţi riscuri: dacă reuşeşti, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni înţelept.
    Edgar Jeffries

  18. silverstar says:

    Un zâmbet la cafea :lol:

    Soţul vine acasă foarte agitat:
    – Infidelo! Ştiu tot, absolut tot!
    Calmă soţia îi zice:
    – Oare? Te lauzi ca de obicei. În ce an a avut loc bătălia de la Călugăreni?

  19. ion adrian says:

    Buna ziua

    Doresc sa ridic doua probleme:

    1. Nu am avut reactii la acesta povestire si ma intreb de ce. Nu s-a inteles ce sugerez?Nu e bine ce sugerez? Cand sunt criticat pentru un cuvant pocit nu merita sa fiu facut praf si pentru o initiativa pe care eu o cred constructiva?

    2. Fara lozinci: Ce ne convine ptr turul 2 caci nu cred ca alegerile se vor transa in turul 1?

  20. ion adrian says:

    PS.Repet postarea indicat mai sus la pct 1:

    ion adrian says:
    18 November, 2009 at 7:14 pm
    Si acum sa va povestesc o intamplare petrecuta azi intr-un supermarket, la casa unde stateam la coada sa platesc.
    Aud cuvantul Geoana care-mi atrage atentia.
    Un tip barbos discuta la mobil cu un interlocutor, explicandu-i de ce in opinia lui actiunea lui Geoana de a merge in Rusia este periculoasa si ca daca Basescu nu ar avea retineri de politica externa, ar trebui sa declare ca Geoana este suspect de tradare .
    Nota mea: cred ca mai corect ar fi “inalta tradare”.
    Revin: A mai spus cateva din cele le spunem si noi pe blog si a incheiat spunandu-i interlocutorului ca el poate sa faca ce vrea daca nu intelege toate acestea si a inchis.
    S-a uitat la noi cei care ascultam . Unii au inceput sa comenteze in general pro basescu si contra lui Geoana si a rusilor, cativa au venit cu tiganca imputita si cu scandalul. Eu am venit si i-am intrebat daca nu e suficient ca nu am primit tezaurul, si m-ai dorim sa mai pierdem ce o mai fi de pierdut.
    Intre timp lasandune in discutiile noastre, tipul a plecat s-a asezat la o alta coada unde a vorbit din nou la telefon.
    Am o vaga banuiala, ca ce am vazut a fost o forma inteligenta de retorica electorala, de propaganda indirecta, de o modalitate de a da o tema serioasa de gandit fara a forta nimic.
    Adica o convorbire telefonica care nu se adresa celor care acuzeau decat accidental.
    Personal cred ca nu era nimic accidental si l-am admirat pe respectivul, am prins ideia, si cred ca asta ar trebui sa facem cu totii, decat sa stam la computer si sa scrim relativ inutil adica ptr noi, desi si aici mai intra si altii , dar e vorba de oamenii care nu participa la spatiul virtual.

  21. ion adrian says:

    @Rasputin,

    Nu stim cine a platit-o dar stim cum a plecat ca ne-a spus Hamangia care cred ca este bine informat, odata ce ne-a dat fisa completa a lui Moro, adica;
    ochelari fumurii,via Basarabia, avionul pus la dispozitie de Voronin nu stiu daca inainte sau dupa crimele facute in Chisinau, dar oricum avea mainile manjite din trecut ceea ce desigur ca nu-l deranjeaza pe Geoana care a preluat stafeta insangerata de la Iliescu.
    Hopaa, iata o intrebare pe care i-o poate pune cineva lui Geoana? Daca il lasa sa doarma stafeta primita de la Iliescu, manjita de sange nevinovat si tanar ?

  22. balbeck says:

    “Minicinos”…ce “prietenie”?In politica exista prietenie?Aoleo…

  23. frank zapa[king] says:

    @-De ce au disparut postacii de partid?ieri am facut aceasta constatare care personal m-a surprins,fara a-mi putea explica ce s-a intimplat cu fidelii ,Postaci’care ,asa ca la un semn au disparut.
    ei uite ca astazi intimplator am aflat care-i misterul,si unde s-a produs defectiunea.
    treaba e foarte simpla,postacii de partid au fost demascati,si nu ori unde ci in preasa.
    asa am aflat ca ieri in ROM.LIBERA,a aparut un material,un articol,pe care jurnalistii de la acest cotidian l-au documentat si in urma caruia s-a produs defectiunea.

  24. silverstar says:

    Un zâmbet :lol:

    Statul român va elimina impozitul pe venit. În două etape: În prima etapă se va elimina venitul…

  25. frank zapa[king] says:

    PT MADALINA-asa ca drag administrator,s-ar putea ca vacanta ta sa fie putin mai lunga,am vaga senzatie ca in aceasta campanie vei avea ceva mai multa liniste,postacii de partid’pt moment au fost retrasi.
    cred eu ca ar trebui sa-ti mai gasesti si alte preocupari,s-au macar sa gasesti pe cineva sa-ti tina de urit,postacii aia stii tu,stau la cutie.

  26. silverstar says:

    ***frank zapa[king] – Bună dimineaţa! :lol:

    Nu cred eu aşa ceva. Provocatorii sunt instruiţi să nu se teamă de nimeni şi de nimic garantându-li-se protectie totală. Explicaţia e altundeva… O vom şti la momentul potrivit.
    Marţi seara, rasputin a postat, la subiectul din urmă, adresa art din România liberă… L-am citit şi eu atunci. :roll:

  27. silverstar says:

    ***frank zapa[king] – nu te amăgi şi n-o amăgi nici pe Mădă… Aşteaptă să vezi ce va fi duminică seara, la 21.01… :oops:

  28. frank zapa[king] says:

    dar si astazi a mai aparut un articol interesant despre strategiile postacilor de partid,insistind pe felul in care si-au pus liberalii la punct retelele,modalitatea de transmitere a subiectelor.
    asadar in rom. libera gasiti articolul cu pricina,si veti constata cu tristete cu cine v-ati confruntat,pt a va usura cautarea va ofer gratuit link-ul:
    http://romanialibera.ro/a17413/postacii-de-partid-au-incins-comentariile-pe-site-ul-rl.html
    asadar dragi bloggeri cu inima curata si fara interese absconese luati aminte,si ingretosati-va,pina la voma.
    in repetate rinduri i-am acuzat pe servitorii platiti sa scrie la comanda,va doresc lectura placuta si sper sa aveti reactii pe masura.

  29. frank zapa[king] says:

    asadar echipele,haitele cum i-am numit eu si cum i-au botezat si cei de la rom libera,sunt in curtea penelista,nu ca celelalte partide nu ar avea baietii de baieti,dar pina una alta nu au fost ghiciti si nici reperati.
    comandoul liberal de iti-sti a fost dat in git lucru care pe mine ma incinta,e un mod de a mai salubriza blogosfera.
    mi-ar place ,daca madalina are mai multe informatii sa le afiseze pt ca daca bine tin eu minte,anul trecut cam in noiembrie ne promitea citeva dezvaluiri dupa,lucru care nu s-a mai intimplat niciodata.
    ei uite acum ar fi un moment potrivit,daca….e cu voie de la imparatie.

  30. frank zapa[king] says:

    P.S.lasindu-l deoparte pe balbeck,despre care stiu su copii din clasele mici,ca e un lacheu stimulat material sa intoxice bloggurile.

  31. balbeck says:

    Metrorex pe 2008 are profit de peste 50000 lei noi.Datoriile totale sunt de peste 2.7 miliarde lei noi.Cine plateste datoriile astea?Inseamna aproape 1 miliard dolari datoria.Cu toate astea se tin de greve astia.Au un tupeu fantastic.
    Vad ca iti place sa monitorizezi procurori.Eu vreau sa imi monitorizez amanta.Vreau sa stiu cu cine vorbeste la tel.Cum pot face asta?Cum pot sa ii aflu listingul?Nu pot sa ii confisc tel.Daca eram in Italia,aveam cum.Intram in telefonul ei pe net.Mergea gps-ul.Acolo si oamenii simpli pot fi securisti.Se conecteaza la satelit si afla o gramada de informatii.Noi se pare ca suntem mai in urma.Doar oamenii presedintelui pot afla anumite informatii.

  32. silverstar says:

    Floricel Antonescu declară că a obosit motiv pentru care astăzi nu mai merge la întâlnirea cu cititorii ziare.com, întâlnire programată încă de la începutul campaniei…
    Păi, dacă e pe-aşa, să obosească el înainte de a ajunge la Cotroceni, atunci românii să voteze, cu încredere BĂSESCU! Dumnealui nu oboseşte şi nici nu este chiulangiu.
    La vot, români! Să eliminăm chiulul şi oboseala. :lol:

  33. balbeck says:

    Am avut posibilitatea sa cumpar de la un radioamator un aparat de ascultat telefoane fixe.Era in stare foarte buna de functionare.A fost folosit de comunisti.Costa 80 dolari.Era in anul 2000.Totusi nu am fost foarte interesat.Mai avea un receptor ce prindea portul Constanta.E interesant.Poti sa asculti politia,poti sa asculti salvarea,sri,armata,aeroporturi si multe alte chestii,inclusiv radarul politiei(e tot o unda).Cel mai bun detector radar e un receptor pe frecventa radarului.Il poate descoperi de la 15-20 km.Cu minim 150 euro poti sa asculti tot,poti sa si emiti,dar nu ai voie.Poti sa mai bagi cate o purtatoare,ca nu mori.Sa nu exagerezi.
    @Crin nu prea are sanse.Desi intr-o confruntare cu Basescu si Geoana,ii face.Cu Vadim nu vrea nimeni.Toti fug de el.

  34. silverstar says:

    Candidatul PNL la presedintie, Crin Antonescu, a anulat in ultimul moment intalnirea cu cititorii Ziare.com, din cauza oboselii cauzate de campania electorala.

    http://www.ziare.com/actual/alegeri-prezidentiale-2009/11-19-2009/crin-antonescu-a-dat-cititorii-ziare-com-pe-vedetele-din-comitetul-de-sprijin-954721

  35. silverstar says:

    Daca Floricel Antonescu deja a obosit, inainte de a ajunge la Cotroceni, eu propun sa nu-l mai votam ca sa nu-l obosim si mai tare. Bietul de el nu-i prea obisnuit cu munca. De asta a si facut facultatea in aproape dublul timp acordat acestei activitati. Si tot din cauza oboselii, sarea peste sedintele de la parlament.
    Asa can stimati colegi de tara si de interese, votati Basescu! Dumnealui nu e obosit.

  36. ion adrian says:

    Daca am ajuns la RL, am gasit acest articol sintetic pe problema Hayssam :

    http://www.romanialibera.ro/a170160/analiza-r-l-care-sunt-probele-concrete-aparute-in-scandalul-basescu-hayssam.html

    Se inventariaza diversele fapte, supozitii, speculatii si ipoteze din care doresc sa revin la una anume si care cred ca este cea mai importanta, si anume diversiunea creeata de un colonel parca Dragomir si raspandita si aici de Ionhut si contrata de mine cu ajutorul unor informatii primite dela Hamangia atunci cand s-a referit la faptul ca si EBA era vizata in rapire:

    “Traian Basescu ar fi fost implicat in planul legat de rapirea jurnalistilor
    Una dintre acuzatiile vehiculate recent – mai degraba sugerate decat pronuntate raspicat – este aceea ca presedintele ar fi direct implicat in elaborarea planului de rapire a jurnalistilor. Nu exista totusi nici o dovada in acest sens. Din informatiile aparute pana acum rezulta ca cel care a organizat rapirea jurnalistilor a fost omul de afaceri sirian Omar Hayssam. Chiar procurorul Ciprian Nastasiu spune, in cartea “Pradarea Romaniei”, ca in 2005 Hayssam le-a intins o momeala celor trei organizandu-le o vizita in Irak sub pretextul ca vor realiza interviuri cu oficiali locali de rang inalt. Sirianul ar fi organizat aceasta diversiune deoarece afacerile sale ilegale incepusera sa fie anchetate de procurori. Planul lui Hayssam era acela ca el sa-i salveze pe jurnalisti dupa cateva zile de la rapire, pozand in “salvator national”. Omul de afaceri ar fi avut astfel un bun prilej pentru a-si negocia “albirea” dosarelor penale.”

    Dupa cum vedeti RL arata ca aceasta ipoteza nu se sustine si eu sunt total de acord dar propun si o ipoteza care se sustine:

    Daca va amintiti eu am observa ca pe langa intentia posibila de a fi rapita EBA a fost un personaj care a declarat ca PSD a aranjat acesta rapire cu Hayssam si eu i-am spus asta lui ionhut care a inceput neavand alta solutie sa-mi numere literele lipsa.

    Revin:
    In opinia mea, cea mai plauzibila ipoteza acum cand stim sigur ca Hayssam a organizat rapirea cacealma este ca a fost probabil incitat de PSD care a profitat si de prostia lui si de dorinta de a o sterge din tara ca sa scape de acuzele de infractiuni economice.
    Suspiciunea ca era implicat PSD este sustinuta de faptul ca ziaristul principal din grup, Marie-Jeanne Ion este fata lui Ion Vasile senatorul PSD de Buzau prieten si complice de furaciuni cu Hayssam
    Acesta fiind sigur ca fata sa nu e in pericol a implicat-o cu sau fara stiinta ei(inclin sa cred ca fara stiinta acesteia) si astfel ca un tampit a pus-o in pericol.
    Cred ca el i-a spus lui Basecu adevarul atunci cand viata ficei sala a ajuns sa fie cu adevarat amenintata si apoi Basescu a jucat meciul

    Pe ce ma bazez?
    Pai pe clasica intrebare a oricarui anchetator Qui Prodest?

    Basescu era proaspat ales PSD si Iliescu erau in mare pericol si deci un scenariu de compromitere a lui Basescu era necesar din pct de vedere al PSD.
    Si ce era mai compromitzator decat ca sa e produca rapirea , eventual si cu EBA acolo plangand la TV, si cu trimiterea lui Hayssam care glorios sa-i elibereze pe ziaristi si apoi stop dosarelor economice sau atac la Basescu pe tema celui care i-a salvat fiica etc?

    Probabil ca pentru a-i salva cand gluma s-a transformat in tragedie Basescu ca sa-i salveze pe ziristi a trebuit sa faca pote anume compromisuri si colaborari cu alte servicii care nu pot fi dezvaluite.
    Cred ca se poate insa dezvalui totul, adica complotul antiBasescu si pana la schimbarea rapitorilor si schimbarea piesei care se juca cu pastrarea secretului asupra operatiei de eliberare.

  37. balbeck says:

    Poti sa iei un transceiver ce incepe de la cativa kilo si se duce pana la 400 de megaherti.Se pricepe cineva?Tot se asculta procurori,alea,alea.Mai prinzi si biserici.Si alea pot sa emita…
    Am vorbit cu unu` ce se dadea ambasadorul Kuwait in Maroc.O fi fost.Am vorbit cu Vaticanul.Putea sa fie o sluga de-a papei.Am vorbit cu ONU din NY.ONU ala l-am vizitat.Nu m-am uitat pe cladire sa vad antena.
    Banda de 2m…144 mega.Nu ai ce discuta cu aia.Am de vanzare antena yagy nush cum,am rotativa de vanzare,am amplificator pe tuburi de 1000w,am kenwood,am yaesu,numai asta discuta.Exista si site-ul lor.yo nush cum…vorbesc in ordine.Cica se respecta.M-am plictisit de aia.
    Fac si concursuri.Cine vorbeste cu straini cat mai departe posibil primeste nush ce premiuFac intalniri in tara.Beau de rup.E panarama cu aia.Am fost si eu cu ei.
    @Basescu trebuie sa se confrunte cu Geoana si cu “Chucky”.Asa e frumos.

  38. ion adrian says:

    @Zapa,
    Nu reusesc sa acesez articolul indicat in RL , apare unul cu poza lui Florin Piersic.
    Nu poti sa fii mai putin discret si sa ne luminezi si pe noi cu niste detalii si daca nu tu altul care a ajuns la articolul cu postacii?

  39. frank zapa[king] says:

    ei silvestar,ai inteles cam cu cine te confruntai pe blogguri?ai inteles de ce la un moment dat tu devenisesi inamicul nr.1?
    ai inteles de ce baietii astia care te atacau lucrau in ,Echipa’si te loveau fara menajamente,pina am decis sa ma implic si eu,si astfel balanta s-a echilibrat iar atacurile au slabit?
    ai inteles de ce in ultima vreme s-au detasat de mine si nu au mai indraznit sa-mi raspunda ori sa ma atace,pt ca si-au dat seama ca le produc prea multe daune si atunci au schimbat strategie si te-au diabolizat pe tine.
    poate acum vei intelege de ce au incercat sa loveasca din interior,adica ,vezi doamne un simpatizant basescu se declara oripilat de faptul ca tu il sustii pe TRAIAN BASESCU,la fel si ion adrian si ca voi ii produceti prejudicii.
    a fost o lupta mai subtila,de fapt o tentativa mai subtila,mai rafinata pe care am avut de grija sa o demontez.
    banarea lui cenushares,cea care avea zeci de postari intr-o zi,le-a slabit considerabil forta de atac,odata cu scoaterea ei din competitie presiunea pe blogg a scazut simtitor,iar punerea la colt a lui moro pur si simplu a desfiintat armata antibasescu.
    iata de ce am rams singurei si orfani,liberi sa ne zbenguim fara griji pe bloggul doamnei udrea.
    banuielile acum sunt certitudini,baietii astia au scris contra cost.de fapt au facut ce stiu mai bine-au lucrat pe modelul Raspindacilor,de pe vremea securitatii comuniste.
    asa ca slabe sperante ca in 22 noiembrie sa-i vezi sarind de bucurie si salutind procentele mari ale candidatului TRAIAN BASESCU.

  40. balbeck says:

    Silverstar inamicul nr.1?hahahahahaha

  41. frank zapa[king] says:

    ION ADRIAN-una peste alta articolul arata fotografia unui sistem piramidal pus in opera de propagandistii penelisti.
    un jurnalist de la rom libera se insinueaza in Haita de bloggeri PLATITI,retine platiti,care nu erau neaparat liberali,dar dispusi contra cost sa imprastie minciunile strategilor de la virful piramidei.
    capul,creierul afacerii este fostul pesedist Dan Mihalache,SI I ALTA DOMNISOARA ,fosta candidat la europarlamentare,deci ramasa in grupa mijlocie.
    in spatele unor siete-uri declarate independente de fapt se ascundea reteaua de racolare si prelucrare a bloggerilor dispusi sa lucreze in beneficiul penelistilor.
    reteta e simpla,te declari independent,fara a sustine pe cineva anume,vezi refuzul lui MOROSANU,PUIU,IONHUT,de a raspunde la intrebarea punctuala pe cine sustineti,dupa care in functie de temele primite prin mail,cu precizarile de rigoare:,basescu,betiv,tiranul,dictatorul,elena udrea blonda de la cotroceni,etc,incepi sa divaghezi cit iti permite imaginatia.
    defectarea a facut-o un blogger care s-a ,Autodentat’si uite asa,linistea s-a cam instalat in bloggosfera,cei cu musca pe caciula au facut un pas inapoi.
    pe scurt asta ar fi povestea interesanta despre infecta lume a pirateriei din bloggosfera,a infectilor indivizi care contra cost au lucrat in ultimii ani pe post de mercenari de partid

  42. silverstar says:

    ***frank zapa[king] scrie: asa ca slabe sperante ca in 22 noiembrie sa-i vezi sarind de bucurie si salutind procentele mari ale candidatului TRAIAN BASESCU.

    Nuuuuuuuuuuuu! Nu mă aştept să sară-n sus de bucurie! Or să vină să-l acuze pe Băsescu că a fraudat… În ideea asta am spus că duminică va fi aici aglomeraţie…
    Dar… Dacă s-a terminat plata… Asta e…

  43. ion adrian says:

    Sa va amuz:
    Ordonanta de urgenta care circula in eter:

    La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o “Lege Divină” fiecărei naţii câte două virtuţi.
    Astfel, El i-a facut :
    - pe elveţieni – ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;
    - pe nemti – disciplinaţi şi raţionali;
    - pe englezi – perseverenţi şi studioşi;
    - pe japonezi – muncitori şi răbdători;
    - pe unguri – hotărâţi şi buni meseriaşi;
    - pe francezi – culţi şi rafinaţi;
    - pe spanioli – veseli şi ospitalieri
    …………. ş.a.m.d.
    Când a ajuns la români, I-a spus îngerului consilier care şi nota:
    - românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni..
    Dupa ce a publicat-o în “Monitorul Celest”, îngerul a remarcat:
    - Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăşi şi exploata pe toţi ceilalţi ?
    - Aoleu, aşa e ! Ai dreptate ! Atunci să revenim cu o “Ordonanţă de urgenta”.
    ” Pentru că virtuţile Dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea si folosi mai mult de două virtuţi, în acelaşi timp!”
    Şi astfel, se explică de ce românii…
    - care sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică;
    - cei care sunt cinstiţi şi fac politică, in mod sigur nu sunt inteligenţi;
    - care fac politică şi sunt inteligenţi, categoric nu sunt cinstiţi.

  44. silverstar says:

    ***frank zapa[king] scrie: ai inteles de ce la un moment dat tu devenisesi inamicul nr.1?
    Am înţeles dar vezi tu, indirect şi involuntar, au recunoscut şi încă recunosc că spun ce trebuie şi ating ţinta perfect… Nu te iei de cineva care nu spune nimic şi nu încerci să-l desfiinţezi…

    Şi acum, să-ţi mai spun ceva, nu ca o laudă, că puteam s-o fac de mult dacă era laudă: anul trecut, la întâlnire, reporterii veniţi au întrebat de mine, cine este S… Oare de ce? Eu nu i-am căutat pe reporteri, nu m-am dus înaintea lor, nu m-am purtat ca să mă fac remarcată.

    De aceea, am hotărât, din sept şi nu la îndemnul cuiva, ferească Dumnezeu! să merg şi pe ziare.com… Şi acolo chiar că sunt apreciată dar sunt mult mai mulţi de al de noi, susţinători şi simpatizanţi PD-L şi Băsescu.

  45. ion adrian says:

    @Zapa,
    Dar zau nu inteleg de ce au facut un pas inapoi .
    Cred ca noua trebuie sa ne fie clar ca fie prostia netarmurita, fie microbismul de partid lipsit de criterii , fie ticalosii complicitati si bani pot sa-i mane din spate.
    Nu cred ca Moro sau Biblio sunt in acesta echipa.
    La fel Ionhut si Puiu sunt in echipa pcr asa ca?
    Chiar daca felu de lucru seamana.

    Eu cred ca ei aplica pe teren ceva in genul a ce sugeram eu ca trebuie sa fcem si noi. Vezi postarea de la 9:36 am

  46. ion adrian says:

    PS Ce face balbeck este sa-ti manance din timp daca faci greseala sa citesti…

  47. ion adrian says:

    PPS Adica de aia lipsesc de aici.Ca au trecut in mod operativ in teren.

  48. frank zapa[king] says:

    extinzind schema,gasim acelasi tip de modus operandis si in societatea civila-O.N.G.-uri.
    cel mai evident argument, s-a deconspirat aseara pe antena3-G.I.P.-condusa si manageriata de Mugur Ciuvica,primul blogger ARESTAT DE adrian nastase.
    invitat fiind la emisiunea lui gidea,pt prima data in ultimii 4 ani acesta a intrat in conflict cu oamenii lui voiculescu.dupa ce a tacut pina la intrarea in emisiune a lui antonescu,iritat pt ca i se bagase pumnul in gura pina atunci a incercat si el sa scoata citeva cuvinte ,dar a fost rapid redus la tacere de mircea geoana,de ce?pt ca risca sa i se spuna in fata ca este platit sa faca campanie antibasescu.
    cam aici suntem cu vestitele O.N.G.-uri luptatoare pt …bla,bla.bla.
    CRISTIAN PIRVULESCU,VICTOR ALISTAR,ALINA MUNGIU,MIRCEA TOMA,etc-sunt doar citeva nume de Mercenari din societatea civila care sunt cei mai infocati propagandisti de partid.
    dupa aceiasi reteta lucreaza si politicienii sadea,cei care sunt trimisi de partide la talk-sow-uri.
    dupa felul in care ei evolueaza,combat,ataca ori nu ataca,trebuie sa intelegi ce ticaloase aliante se fac in subteran.
    nu trebuie sa ai ochiul foarte fin ca sa ,Citesti’corect ce se intimpla in spatele usilor inchise.
    eu am spus si am atras atentia ca intre PSD si PNL s-a produs o racire accelerata,ca,CRIN ANTONESCU,dindu-si seama ca electoratul ,nucleul dur al liberalilor il va sanctiona pina la urma pt apropierea de pesedei,dar si mai grav,nu vor vota nici in ruptul capului un comunist inrait,urmasul lui iliescu la presedintie.
    de aceea s-a grabit sa deschida usa spre pedelisti,nu vrea sa repete gresala comisa de Calin Anton Popescu Tariceanu,care incremenise in ideea ca el trebuie sa fie P.M.
    daca PNL,ramine in urmatorii 5 ani in afara puterii dispare,se defiinteaza iar crin antonescu va fi executat de penelisti in piata publica.
    am facut o scurta analiza a situatiei din acest moment si cum trebuie ,citita ’situatia de fapt.
    politica,interesele politicienilor sunt cinice si pragmatice,PUTERE SI….influenta

  49. silverstar says:

    ***frank zapa[king] scrie: adica ,vezi doamne un simpatizant basescu se declara oripilat de faptul ca tu il sustii pe TRAIAN BASESCU, la fel si ion adrian si ca voi ii produceti prejudicii.

    Asupra mustăciosului am atras atenţia de mult. N-am fost crezută că el e venit aici doar să provoace, să incite, să manipuleze, să ne desfiinţeze…

    Uită-te la obiceiul lui de a da ordine, de a comanda, de a se face ascultat cu orice preţ, la insistenţa cu care vrea să se impună şi să convingă că numai şi numai el are dreptate… Nu mă pricep la grade şi la alte chestii dar – părerea mea! – ăsta ar trebui să fie gardian într-o închisoare… Felul de a fi pentru aşa ceva îl recomandă.

    Ai dreptate, mustăciosul s-a vrut subtil, s-a vrut rafinat numai că n-a ştiut cu cine are de a face… Cred că recomandările care i s-au făcut nu erau complete…

  50. ion adrian says:

    Cititi articolul unui domn pe care-l cunosc personal, profesor univ , detinut la 20 ani la Pitesti, a scris cartea in patru volume: Genocidul comunist din Romania, folosita documentar si de Comisia Tismaneanu.
    Caci daca trolii ne lasa putin linistiti putem sa ne sporim cultura generala in domeniu:

    http://www.romanialibera.ro/a169873/pericolul-comunismului-la-puterea-a-doua.html

  51. rasputin says:

    “Masonii il ataca in haita pe Seful Statului!
    Articol scris de Tim RONIN Tuesday, 17 November 2009 12:31 ”

    “RAZBOIUL RECE CONTINUA IN ROMANIA. TINTA ESTE TRAIAN BASESCU. INSTRUMENTELE SUNT INFRACTORII PATRICIU, VANTU SI VOICULESCU

    “În România putem gasi foarte multi ziaristi care s-au refugiat din presa scrisa în comunicarea pe Internet, fiindu-le mai scumpa libertatea decât pretul pe care-l aveau lucrând la ziare, care nu mai faceau deja o politica a publicului, ci faceau o politica a patronului” – a afirmat seful statului, Traian Basescu, prezent la World Blogging Forum. Am pornit acest articol de la “scandalul” urmator: Seful ANI, Catalin Macovei, a fost santajat de tonomatele Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac în tentativa de a afla date compromitatoare despre Blaga, Videanu si Berceanu. Tinta finala: Traian Basescu. Asa cum am mai spus, multi vad in conflictul Traian Basescu si ceilalti (coalitia de la Grivko), un conflict intre interesele SUA si interesele Rusiei, prin “Coalitia Grivko” patronata de oamenii Rusiei, gen Dinu Patriciu & comp. Ceea ce imi atrage mie atentia, ca unul care sunt atent la aspectul ocult al problemei, este faptul ca MASONERIA este prezenta si in acest conflict. Sorin Rosca Stanescu este recunoascut ca fiind mason iar ziarul pe care-l conduce, deasemeni aservit intereselor masoneriei. Incercati sa faceti o conexiune intre domnii: Tariceanu, Patriciu, Sorin Rosca Stanescu, Prigoana, Vantu, Mircea Geoana, fosti activisti din serviciile secrete si masoneria romana.

    Sorin Rosca Stanescu awarded Mason Diploma:

    As it has reached 5 years of existence, the York Rite in Romania awarded jubilee diploma to some public personalities. Sorin Rosca Stanescu, Director of ZIUA daily Newspaper is one of them. He was handed in the York Rite Medal by Stafan Masu, High Priest of the Supreme Grand Royal Arch in Romania. Some other personalities were awarded the same medal “as acknowledgement of faith and devotion to the country and to the Romanian people.” (L.I.)

    Incercati sa faceti o conexiune intre domnii: Tariceanu, Patriciu, Sorin Rosca Stanescu, Prigoana, Vantu, Mircea Geoana, fosti activisti din serviciile secrete si masoneria romana.

    Sau sa va spun altfel: mare parte din presa scrisa, cercul marilor oameni de afaceri, marile trusturi de presa si organizatia cu sediul central la Peris.

    Pe Traian Basescu nu l-am vazut pe acolo, pe ceilalti da.

    Cele mai multe loje masonice sunt construite in jurul PNL, studiati grupul PNL Constanta de care domnul Tariceanu este foarte apropiat… veti gasi multi dintre membrii masoneriei Constantene si nu numai.

    Dar cel mai interesant grup este cel de la Peris, acolo unde functioneaza marele consiliu masonic roman, domnul Tariceanu ca si multi altii dintre cei care-l contesta pe Basescu si care au facut front comun impotriva Presedintelui, au legaturi stranse cu acest consiliu.

    Dincolo de santaj, dl. SRS poate fi acuzat de spionaj in favoarea unei puteri straine.
    Informatiile detinute de ANI sunt secrete ale statului roman si ele trebuie folosite numai in favoarea Romaniei si nu altfel.

    Tupeul de care a dat dovada arata faptul ca, pe de o parte, se simte sigur pe sine deoarece are “spate” dar, pe de alta parte, descopera un om destul de obosit si SANTAJAT la randul sau.

    Daca veti merge mai departe pe firul acestei intamplari, veti descoperii ca masonii de rang inalt nu au simpatie fata de masonii de rang inferior.
    Sunt doar “idiotii utili” , idioti care, in lacomia lor, executa ordinele cu slugarnicie fara a lua in calcul ca un instrument, odata inutil sau invechit, va fi aruncat ca o “masea stricata”.
    Siguranta lor este iluzorie…

    Iata un fragment din „Les Rothschilds”, Paris 1896 – Eduard Demachz

    http://www.badpolitics.ro/turma-de-prosti-a-arhitectului-mason-eduard-demachz-1896/

    „Francmasoneria cuprinde în ordinele ei în primul rând o multime imensa de prosti, pe care îi maguleste faptul de a apartine unei societati secrete, care sunt fericiti ca se pot recunoaste între ei cu ajutorul unor gâdâlituri usoare (n.n. aluzie la semnele cu mâinile ale fracmasonilor), mândri ca poarta insigne copilaresti si ca se folosesc de cuvinte stranii (n.n. aluzie la parolele francmasonilor) pentru a exprima lucrurile cele mai simple. Aceasta masa de ignoranti constituie astazi una din fortele cele mai puternice ale francmasoneriei, pentru ca în veacul nostru „binecuvântat” de asa-zisul vot universal, ei voteaza cu ochii închisi pentru cutare sau cutare candidat, pe care li-l indica membri ai „filantropicei” lor loji, care apartin mai mult sau mai putin gradului Kados…”

    Acest scandal apare pe langa alte scandaluri legate de Guvern si noul PM al Romaniei.
    Iata cum relateaza unii tot acest scandal:

    http://www.napocanews.ro/2009/10/klaus-iohannis-un-mason-spre-palatul-victoria.html

    “Foarte multi analisti politici si ziaristi sustin ca sustinerea larga din partea partidelor politice pentru Klaus Iohannis (foto) se datoreaza faptului ca este membru al Masoneriei. Coordonarea perfecta a lui Geoana-Oprescu-Antonescu în a promova un candidat unic la functia de premier se datoreaza ordinelor primite de la Marea Loja Nationala a Românei. De fapt, asistam la un razboi între Masonerie, ce sutine opozitia si pe primarul Sibiului pe de o parte, si Traian Basescu, omul fostei Securitati, pe de alta parte. Klaus Iohannis nu este un sfânt parasutat din Sibiu, ci un om implicat în afaceri locale si transnationale sub obladuirea unor personalitati puternice ale masoneriei române…”

    Aduceti-va aminte ca dl. Klaus Johanis are nu doar suportul Masoneriei romane dar, ceea ce este mult mai semnificativ, este faptul ca se bucura de sprijinul masoneriri din Germania.

    Daca ne referim la faptul ca nici o loja masonica nu poate exista fara acceptul Marii Loji Unite a Angliei, Loja Mama, infiintata in anul 1717 de catre, atentie !!!, SPIONAJUL IEZUIT, ajungem sa dam o alta dimensiune la ceea ce se intampla in tara noastra…

    Asa cum am mai aratat, nu poate exista un conflict real intre masoneria lui Danacu si masoneria lui Chirovici.
    Si una si alta au acceptul Marii Loji din Anglia, HQ-ul unde masonii din varful piramidei, potrivit unui fost iezuit, Alberto Rivera, sunt, atentie !!!, IEZUITI de rang inalt !

    Cat priveste partea “adversa”, adica Traian Basescu si “echipa” domniei sale, ramane intrebarea pe care i-a pus-o si Radu Morar la “Nasul”:
    “Domnule presedinte, daca si dumneavoastra sunteti parte din jos…?!”
    Raspunsul presedintelui a fost ca nu, el nu este parte din joc si in acest sens are dovada “stomacului” domniei sale care sufera din cauza luptelor cu “sistemul ticalosit”.

    Cu alte cuvinte, exista si un SISTEM care nu este ticalosit.
    Din acest sistem, se pare, ca presedintele ar face parte.

    Ca si analiza de viitor, eu pot afirma, tinand cont de artizanii principali ai jocurilor, iezuitii, ca dl. presedinte poate fi parte din joc dar inconstient.
    Spun asta, deoarece intre VEST si EST nu a existat niciodata un conflict real.
    Conflictul a fost creat artificial de catre spionajul iezuit ca la acoperirea acestui conflict ei sa-si poata realiza agenda cu sprijinul maselor si nu fara ele.
    Iezuitii controleaza atat estul cat si vestul. Masoneria rusa nu este un “fals” ci este o “arma” pusa tot la dispozitia spionajului iezuit.

    Iezuitii au fost expulzati din Rusia in anul 1820. Iezuiții au fost restaurați în Rusia după revoluția bolșevică. Este clar că nu știți că iezuiții au fost implicați și voi presupune că nu cunoașteți nici legăturile puternice ale lui Stalin cu Ordinul iezuit. Și neputința dumneavoastră de a face vreo legătură între revoluția bolșevică și beneficiile ei pentru iezuiți sunt obturate.
    Totuși în același timp spuneți că Vaticanul este acolo pentru a controla Biserica Ortodoxă!!!! Ce credeți că a făcut revoluția bolșevică????)
    Cunoașteți faptul că Țarul Alexandru a încercat chiar să deschidă discuții cu Ordinul iezuit pentru a-i sprijini efortul de război ce urma contra Franței într-un moment în care se presupunea că iezuiții erau reprimați de către Papă??? Se pare că Alexandru a presupus în mod evident că iezuiții au multă putere și influență (poate că vă imaginați că știți mai multe decât știa Alexandru). Mulți iezuiți s-au mutat la St. Petersburg dar și în Marea Britanie, unde statul britanic le-a acordat protecție sub Regele George al III-lea. Monarhii care fuseseră detronați de către Napoleon au primit și ei adăpost în Marea Britanie în același timp, iar când acei monarhi au fost restaurați, ei la rândul lor i-au restaurat pe iezuiți, nu vedeți aceasta ca o răsturnare obișnuită a evenimentelor???
    Eu sugerez că Vaticanul este cu mult mai puternic decât vă puteți da seama și că structura puterii lor este cu mult mai înaltă decât vă imaginați. Ordinul Suveran Militar de Malta (subordonat iezuitilor) au o influență enormă în problemele mondiale și au statut de observator permanent ONU.
    La fel si “Sfantul Scaun”.
    “Printr-un ordin executiv din 7 martie 2007 președintele George W. Bush a acordat imunitate și privilegii diplomatice membrilor Misiunii de Observator Permanent a Sfântului Scaun la Națiunile Unite. Imunitatea diplomatică asigură circulația sigură a diplomaților în afara țării lor de baștină. Ei nu sunt supuși proceselor sau acuzării conform legilor țării-gazdă.”(exploziv news)

  52. silverstar says:

    ***ion adrian – da’ noi de mult îl ignorăm pe balbeck. de ce-ţi pierzi timpul citindu-l? El nu are nimic de spus, de transmis… Omu-i neted precum palma… :roll:

  53. frank zapa[king] says:

    bibliotecarul-este unul din cei care coordoneaza o celula pesedista de bloggeri,dar care s-a retras urmare a duelurilor cu mine pt ca incepusem sa-l urmaresc si in fiefurile pesediste ,unde il atacam atit pe el cit si gazada .corina cretu,adrian nastase,etc mi-am dat seama imediat ce hram poarta,pt ca era o asemanare izbitoare intre ideile lui ,si ale lui adrian nastase.
    testul l-am facut odata cu intrarea,dificila trebuie sa recunosc pe bloggul lui nastase,pt ca am fost acceptat cu mare dificultate acolo,cunoscut fiind ca un blogger sustinator a lui basescu,declarat deschis si asumat.
    va mai aduceti aminte ce mare realizare a avut biblio?vezi doamne m-a facut plagiator,o glumita proasta de care tov. militian puiu face atita caz,incercind sa ma atace sa ma intimideze si sa ma irite?
    s-a retras cind a constat ca il vinez si probabil i s-a cerut sa se retraga pt ca incepuse sa piarda serios din credibilitate,dealtfel trebuie sa spun ca nici silvestar nu a stat cu miinile in sin si a luptat taree de tot cu grasunul bibliotecaru.
    morosanu-haa,el este unul din cei mai perversi si periculosi,utilizind un stil mai personal ,fiind mai abil si istet reusise la un moment dat sa echilibreze balanta atragind de partea sa cel putin aparent si portocalii.
    numai ca atunci cind suuuuuuuuuuuuuuus, susssssssssssss de tot s-a decis schimbarea tacticii,adica bloggeri antibasescu trebuie loviti si nu mai pot fi tolerati,ca politeturile nu isi mai au sensul s-a trecut la lupta pe fata.
    nu ati sesizat schimbari de limbaj la unii bloggeri,care strimbau din nas la auzul unor cuvinte gen,TICALOS,jeg,etc?
    dupa terminarea acestei campanii imi rezerv dreptul de a face o perioada analize cu date,pertinente a felului in care s-a dat batalia pe frontul nevazut al lumii virtuale.
    pregatesc un material amplu pe acest subiect,care sper sa faca placere bloggerilor.
    este interesant de vazut cum a evoluat lupta pe acest segment de propaganda din care in mod voluntar,dezinteresant am facut si eu parte.
    sper intr-o intilnire a bloggerilor activi pe acest blogg dupa terminarea campaniei electorale,indiferent care va fi finalul.

  54. sartemisa says:

    Doamna Udrea,

    Cu stima va marturisesc ca in urma cu cinci ani am fost profund marcat de reusita dreptei din Romania, chiar daca stiam ca d-l Basescu era o persoana cu antecedente in a distruge mai mult decat in a construi. Am sperat si se pare ca am sperat degeaba, in afara de scandal nu am vazut mare lucru la domnul Basescu.
    Si voi argumenta si de:
    1. S-a preocupat mai mult in a fabrica momente de normalitate decat de a construi momente compatibile cu statutul unui presedinte. Daca vreti un presedinte este un model in societate da tonul si directia in care se indreapta societatea, domnul Basescu avand un comportament nedemn de un presedinte de nenumarate ori.
    Ca si un preot intr-un sat un presedinte este o persoana la care semenii se raporteaza. Ar fi trebuit sa tina cont de asta.
    2. Nu s-a remarcat prin nici o politica geniala pe plan extern in conditiile in care rolul pe care l-am putea juca in europa si mai ales in ASIA ar putea fi mult mai mare.
    Si vorbesc aici de un rol economic in primul rand, un presedinte avand tocmai acest rol de a dezvolta astfel de relatiieconomice si politice.
    3. Desigur suna frumos ca si-a sprijinit fiica sa devina europarlamentar insa stim foarte bine ca a ajuns acolo ea deaorece s-au repartizat un cuantum de voturi de la fiecare localitate (vorbesc de voturi PD-L) pentru aceasta.
    4.Sunteti o femeie frumoasa si as fi misogin daca nu as recunoaste ca si desteapta insa cu antecedente desul de compromitatoare cel putin aceasta este impresia pe care o generati.
    Eu spun care este perceptia nu cum stau lucrurile de fapt.
    5. Un presedinta in primul rand face impresie prin tinuta iar domnul Basescu nu are asa ceva, este o persoana mica mica mica, si nu doar fizic, din pacate.
    6. A fost o solutie in urma cu cinci ani si din pacate multi cred ca este si pentru urmatorii cinci, insa daca nu isi va modifica comportamentul fiindca despre tinuta nu poate fi vorba va starni un val imens de antipatie zis-a-zis de persoana sa si de PD-L, cel din prezent fiind “mic copil”.
    7. Din pacate spun ca daca va ajunge in turul doi cu Mircea Geoana va trebui sa il votez, insa o voi face cu strangere de inima pentru faptul ca in afara de teatru nu face altceva, cu toate ca ar putea, totul tinand de vointa. In situatia mea sunt multe persoane astfel incat in cazul in care va castiga sper ca nu va veti bate cu pumnul in piept cu privire la cat de buni sunteti voi cei de la PD-L. Rezultatul va fi determinat de circumstantele in care se va desfasura turul doi.

    Precizare: Nici un candidat nu este imaculat din punct de vedere politic insa unii dintre ei sunt plini de mizeriile facute de cei din partid si din acest motiv cred ca la vot ar trebui sa judecam persoana si nu partidul.
    De asemenea as dori sa adaug faptul ca in ciuda a ce se va indica pentru turul doi de la centru oricen liberal intreg la minte ori nu se va prezenta la vot , ori va anula votul ori din pacate va trebui sa il voteze pe Basescu. In nici nu caz nu vad cum ar putea un liberal “sadea” sa voteze un candidat PSD.

    Va sfatuiesc mai degraba sa mobilizati lumea sa vina la vot prin mesaj decat sa comentati o dezbatere de pe Antena3 care de altfel nu a fost cu mult diferita fata de cea de la Cluj.

    Votare “placuta”!

  55. ion adrian says:

    O alta povestioara nostima:

    Tzrrrrrrrrrrrrr!, Tzrrrrrrrrrrrr! (telefonul)

    Fetita ridica receptorul:

    - Alo?

    - Buna, scumpo; sunt eu, tati. Mami e cumva in apropierea telefonului?

    - Nu, tati, mami e la etaj, in dormitor, cu unchiul Paul.

    Dupa o scurta pauzi, tati zice:

    - Dar, scumpa mea, tu nu ai nici un unchi Paul!

    - Oh, ba da, am, si el e la etaj, in camera cu mami, chiar in acest moment.

    O alta scurta pauza.

    - Uf, bine atunci, vreau ca tu sa faci ceva pentru mine: lasa receptorul pe
    masa, alerga la etaj si bate la usa dormitorului si striga la mami: “Masina
    lui tati tocmai a intrat în parcare!”

    - Bine, tati, doar un minut.

    Cateva minute mai tirziu, fetita vine inapoi la telefon.

    - Am facut ce mi-ai spus, tati.

    - Si ce sa intâmplat, scumpa mea?

    - Ei bine, mami s-a speriat rau, a sarit din pat fara nicio haina pe ea, a
    inceput sa alerge in stanga si in dreapta tipand, apoi s-a impiedicat de
    covor, s-a lovit cu capul de masa de toaleta si acum zace nemiscata!

    - O, Doamne! Si ce poti sa-mi spui despre unchiul tau Paul?

    - Si el a sarit din pat, fara haine pe el si el s-a speriat rau si a sarit
    pe fereastra din spate direct in piscin. Dar cred ca nu stia ca saptamana
    trecuta ati scos apa, ca sa o curatati. S-a lovit de fundul piscinei si cred

    ca a murit.

    O lunga pauza.

    O pauza si mai lunga.

    O foarte lunga pauza, apoi tati spune:

    - Piscina zici? Ããããã…. Aveti numarul 486-5731?
    - Nu, cred ca ati gresit numarul.

  56. arr says:

    Elena, Elena … am 34, dar esti batrana pentru mine … si nu-mi placi, insa uneori o spui tare si desi amandoi il sustinem pe Traienica, caci e singurul cu oua, … atunci imi placi. Dar nu-mi place ca, nu ziceti nicicare nimic de TAXA AUTO. Boc spunea ca-i ilegala si trebuie urgent anulata. A mintit atunci si ne fura acum, sau ati dat-o la pace cu Calin si Tanasescu? Daca cenzurezi, ne minti…

  57. ion adrian says:

    @Zapa,
    Nu crezi ca apuci pe drumul lui Andrei?

  58. balbeck says:

    Iei frumos receptorul ala,il pui in masina,conduci cu 250-340 km/h,cat te tine masina,sau cat poti sa ii dai.Ala te anunta ca la cel putin 15 km e radar.Ii prinzi unda.E tare de tot.
    Ambasadorul din Kuwait nu a vrut sa imi trimita qsl.Mi-a trimis qsl ONU din NY.Aveam S:9 si R: super 5.Ma auzea beton.I-am trimis si eu QSL.
    Basescu o sa piarda.

  59. balbeck says:

    Ce e ala qsl?Ce e ala S?Ce e ala R?Securistii stiu?hahahaha

  60. silverstar says:

    ***rasputin – Bună! :lol:

    Habar nu am ce e cu masonii, cine sunt, ce vor şi nici nu mă interesează. Am de unde să mă informez dar nu vreau. :oops:

    Uite, că şi ei sunt proşti… Ce au domnule cu Băsescu? Băsescu nu are nici o vină în toată treaba asta care va avea loc duminică… Vinovaţi de faptul că Băsescu va fi reales vor fi românii care-o să-l voteze. De ce masonii nu poartă război cu noi, cu alegătoruu lui Băsescu? Asta nu înţeleg… :roll:

  61. balbeck says:

    Bibliotecaru e un nick cu foarte mult bun simt.Nu se coboara la mintea unora.Nu jigneste.Are 7 ani de acasa.

  62. ion adrian says:

    Un extras din articolul dlui prof Boldur -Latescu din familia lui Boldur apartinand literaturii si istoriei neamului, si dupa mama intr-o familie similara: Stroici incepand cu logofatul Luca Stroici primul care a stiut ca dela Ram ne tragem:

    Criza economica mondiala il aduce pe Marx in actualitate
    Primele semne ale crizei au aparut la finele anului 2007 in SUA, odata cu declansarea insolvabilitatii in domeniul imobiliar care s-a extins in anul urmator la sistemul bancar, iar la inceputul lui 2009, a lovit alte institutii de credit, precum si gigantii industriali ca General Motors, Chrysler si Ford.
    Criza s-a extins in Europa si Asia, ducand la recesiune in mai toate tarile dezvoltate si cele emergente, fiind resimtita si in fostele tari comuniste din Europa de Est, printre care si Romania. Majoritatea economistilor considera drept cauza principala a crizei gestiunea aberanta a produselor bancare derivate, dar exista voci care pun in evidenta si elementele politice ale concurentei economice mondiale.
    Solutiile pentru iesirea din criza se bazeaza, in general, pe ideile lui Keynes privind interventia statului in economie in momente de criza. In acest sens, in SUA, Administratia a cheltuit sute de miliarde de dolari pentru redresarea institutiilor de credit si a marilor companii industriale, masuri similare fiind luate in mai toate tarile lovite de criza. Exista economisti, politicieni si analisti care, profitand de criza si de confuzia care i-a urmat, considera ca “Marx a avut dreptate”, recomandand reintoarcerea la conceptiile acestuia

  63. balbeck says:

    Iei receptorul ce e pe unda aeroportului cu tine in avion si auzi ce vorbesc pilotii,auzi toate comenzile,prinzi turnul de control.super…

  64. ion adrian says:

    @Silver,
    Masonii sunt de diverse orientari politice , ei nefacand in lojile lor politica, dar prin oameni remarcabili care impartasesc anumite conceptii cum au fost Balcescu, Cuza, Kogalniceanu, Titu Maiorescu, Titulescu si mai toti creatorii Romaniei moderne au avut influente personale ei si nu masoneria care a fost eventual doar o scoala in anuminte momente faste din istoria ei ca are si de alealalte, cum ar fi azi cu un Chirovici la conducere.
    Deci masoneria nu este nici pentru si nici contra lui Basescu.

  65. ion adrian says:

    Imi pare rau dar solutia dlui Prof este cam utopica:

    Ganduri pentru viitor: crestinism versus comunism si terorism
    In contextul unei situatii politice si economice internationale atat de complexe, e dificil sa se propuna solutii pentru iesirea din criza. Cert este ca traim o perioada in care fortele haotice ale terorismului si neocomunismului, aliate de facto, reprezinta o teribila amenintare pentru lumea libera si civilizata. Istoria a dovedit ca solutiile militare, chiar victorioase pentru moment, pe termen mai lung duc la complicatii mai mari decat cele existente inaintea conflictelor. Pe de alta parte, amenintarile fortelor teroriste aliate cu cele neocomuniste, nu pot fi ignorate, iar lumea libera trebuie sa fie pregatita. Mai presus insa de pregatirile de autoaparare militara, tarile civilizate trebuie sa realizeze unitatea morala care le lipseste in prezent. Ea nu poate veni decat din invataturile lui Iisus care au dainuit in timp.

    Nota mea: este frumos dar este oare omenirea capabila de asa ceva? :)

  66. silverstar says:

    ***ion adrian – Bună gluma de la 1:48 pm… :lol:
    Mai adu dacă mai ai… :roll:

  67. ion adrian says:

    Din pacate Crin are un discurs foarte bun dat de rtv undeva la o intrunire cu inteligentza romaneasca cata o fi din ea pe acolo si- farmeca pe tineri si are text. are redactori buni. si ipocrizxia nu e transaprenta chiar ptr oricinr.
    uitati-va

  68. silverstar says:

    Decizia Comisiei Media: Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac sa nu mai fie prezentati ca “jurnalisti”

    Comisia Media le-a recomandat institutiilor de presa sa nu-i mai prezinte pe Sorin Rosca Stanescu si pe Bogdan Chirieac ca jurnalisti. Decizia vine la finalul unei sedinte convocate de Clubul Roman de Presa (CRP) si de Asociatia Jurnalistilor din Romania , pe tema stenogramelor Stanescu-Chirieac-Macovei.

    Sursa: HotNews.ro http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6525731-decizia-comisiei-media-sorin-rosca-stanescu-bogdan-chirieac-nu-mai-fie-prezentati-jurnalisti.htm?cfnl=

    Mari jigodii…
    Dezamăgitor, Bogdan Chirieac cu ce te ocupi matale după care vii pe TV-uri să ne vorbeşti nouă despre democraţie şi bun simţ!
    Ruşine, domnule!

    De la SRS te poţi aştepta la orice. Pe ăsta şi figura-l arată că e borfaş…

  69. ion adrian says:

    Camarazi, :)
    Voi reveni la o informare pe care v-am facut-o ieri si pe care o stiti in masura in care innecati in propriul si maruntul orgoliu, desigur nu afisat cum face imbecilul de Andrei , dar transpirand prin porii multor postari si ignorari a celor ce se intampla pe aici , nu mai vedeti decat propriile postari si propriile injuraturi pe care le primiti si le serviti.
    Asadar repet detaliind o diversinu marca Crin Antonescu:

    1.Asadar ieri am gasit, ca mai toti vecinii mei, un plic alb pus in cutia mea postala si tuturor din bloc(am verificat la cativa vecini si se vedeau si in cutiile postale unele inca neridicate)
    2. Plicul nu avea timbru, stampila postala( deci a fost adus prin curier) si acolo unde se scrie destinatarul avea tiparit cu litere albastre(deci s-a facut intr-o tipografie) urmatorul text:
    “Daca ati intrat in posesia acestei scrisori, puteti dupa ce o cititi sa o dati sau trimiteti destinatarului la adresa sediului de camplanie: Traian Basescu Str Lipscani, nr 90 A, sector 3″

    Nota: evident, cum ti-am spus, de fapt destinatarul sunt eu alegatorul anonim, ca sa citesc ce se scrie rau despre TB.

    3. Textul scrisorii pe o foaie A4 fata verso, tiparita si stampilta de autor cu stamplila: REVOLUTIA BUNULUI SIMT si in final iscalita cum ti-am spus cu caractere grafice tiparite de mana albastre : Un cetatean de bun-simt al Romaniei;

    4. Continut destul de insultator cu referiri la toate cliseele anti basescu; elena udrea, EBA, imprumutul pagubos la FMI, scandalul etc, cu afirmatia evident insultatoare pe care dl Antonescu nu si-ar permite sa i-o spuna in fata lui Baasescu, asta fiind deosebirea, Basescu spune si-n fata ce spune in absenta, voi nu caci sunteti lashi(la voi asta se cheama bun simtz , politeta adica nu doar ipocrizie si lashitate)afirmatie care este:
    In cinci ani de mandat ai avut o singura realizare: nesimtirea la putere in Romania

    etc, etc

    5. Alaturi de acest text se afla si o fituica de propaganda mai mica cu poza lui Antonescu si cu slogane de campanie(fara isulte personale) si sigla PNL;

    6 . Alde PNL ar putea sustine ca este o diversiune a PSD, dar nu cred caci este insultat in trecere si Geoana, s-ar putea spune(de Moro, Biblio) ca este o diversiune a PDl si iar nu cred, caci daca PDl facea un asemenea efort si se spune ca a facut in unele locuri din tara, dar cu texte probasescu, nu anti x, efectiv nu cheltuia bani ca sa insulte ci ca sa spuna pe o pagina ce a facut Basescu, de exemplu ce i-a spus lui Crin in partea finala a discutiei de la Cluj, vezi http://www.realitatea.net/crin-antonescu-vs-traian-basescu-in-prima-confruntare-directa_664547.html) :

    “Crin Antonescu: Cum vă simţiţi când peste două treimi vă consideră mai rău decât Ceauşescu?

    Traian Băsescu: Sunt un politician care a predat dosarele la CNSAS, care a avut curajul să vină în faţa parlamentului şi să le spună că trebuie să se reformeze, sunt un politician care a avut curaj să spună că avem nevoie de militari americani la forntiera de est a României, sunt un politician care a spus că Marea Neagră este un obiectiv strategic, sunt cel care a spus că trupele româneşti trebuie să rămână în Afganistan. Sunt un poltician care a reuşit să convingă că Summitul NATO poate avea loc la Bucureşti. Sunt politicianul care a susţinut proiectul Nabucco, sunt politcianul care a lăsat ţara un pic mai mare cu circa 9.000 de kilometri pătraţi. Cred că sunt un politician care ar ce să spună românilor la sfârşit de mandat. Nu ştiu dacă veţi avea ocazia să faceţi raportul onestităţii faţă de naţiune. Vă invită să privim la televiziuni şi să vedem o atmosferă creată prin cuvintele: “Preşedintele face scandal”. În decembrie 1989 tot aşa se spunea că nişte oameni fac scandal. Priviţi la televiziunile lui Vântu şi Voiculescu şi veţi vedea că se spune că preşedintele face scandal”

    7. Asadar, cred ca este o incercare de manipulare aproape la fel de grosolana ca si referendumul neoficial facut pe la sediile sate de PNL(v-am povstit si asta le timpul potrivi)in care PNL promoveaza diversiunea prin intrebarea pe care o pune in mod tendentios, incorect si fals si anume

    Sunteti de acord cu initiativa presedintelui Basescu de a se legaliza prostitutia si consumul de droguri?

    Tot ce am aratat nu sunt injuraturi cum primim noi ci doar prezentarea porcariilor facute si care ca fapte, macar nu pot fi contrazise.

  70. ion adrian says:

    @Silver,
    le primesc si eu si de cate ori am primit vi le-am postat.

  71. ion adrian says:

    @Siver,
    tocmai explicam ca nu-l citesc pe Balbeck . Nu inteleg de ce sunt mai mereu inteles altfel. Eu stiu ca poate gandesc in alta limba dar incerc sa traduc in romana. se pare ca nu reusesc prea bine.

  72. ion adrian says:

    Si apropo de limba :un matematician intrebat ce este un matematician, a spus: un om care vorbeste o limba pe care doar un alt matematician o intelege.
    Da, este o aluzie clara :)

  73. frank zapa[king] says:

    ion adrian-esti mult prea suspicios,dar fii te rog amabil si spune-mi ce te indeamna sa crezi ca as apuca-o pe drumul lui ANDREI?
    in doze mici,nu letale adevarul poate fi tolerat de oricine,nu poate produce decit cel mult o migrena trecatoare.
    pt ca tot am vorbit de haitele platite,de diverse partide,am trecut un pic granita ,dar merita din cind in cind efortul.
    dupa aparitia lui gaetan,nu ai sezizat solicitarea pe care i-am facut-o doamnei udrea?
    ion adrian,aici nimeni nu-i fata mare,nici eleve de pension franciscan,aici e vorba de oameni puternici,care au in spate muuulti alti oameni puternici si cu interese,asa se joaca ,jocul asta al puterii.
    numai ca unii acepta compromisuri fara a se compromite,pe cind altii compromisi de mult nu mai au de unde sa faca compromisuri,sunt penali ion adrian.
    pe alte meleaguri,compromisul in politica poarta numele de Lobby si nu este nimic nelalocul sau sa faci lobby pt anumite grupuri de interese economice,financiare atita timp cit scopul este unul generos,spre beneficiul tuturor.
    cind beneficiul este tintit doar spre o persoana,ori grup de persoane cu interese directe atunci avem o problema.
    nu ti se pare ciudat ca numele ,Bogdan Chiriac,este prezent in ambele scandaluri,inregistrarile celor doi santajisti,dar si in scandalul plecarii lui HAYSSAM?
    ce parere ai,nu crezi ca de undeva dintr-un laborator s-a decis ca acesta trebuie sacrificat,oare de ce?
    sa-ti spun eu,soarta agentilor dubli,ion adrian ,care s-au dedulcit din ambele tabere intr-u beneficiul propiu.
    ion adrian,ar fi bine daca noi muritorii de rind,ca in cazul aisbergurilor am stii macar 30% din adevaratele fete ale oamenilor puternici.
    din nefericire pt noi,nu stim nici macar 1%restul sta bine dosit in subterane.
    asa ca trebuie sa ne bazam pe propiile instincte,simturi si..evident ratiune in a alege pe cine sustinem.
    eu am ales,TRAIAN BASESCU-neconditionat,fara vreun avantaj direct,indirect insa…da pt ca o politica fiscala relaxata,neoliberala imi ofera posibilitatea sa ma desfasor ca om de afaceri.
    pe cind o politica plina de curvasarii ca a lui geoana si chiar a lui antonescu e periculoasa-plus lipsa de credibilitate,de oamani de calitate etc.
    si atunci mai crezi ca am luat-o pe drumul lui ANDREI?

  74. ion adrian says:

    PS Silver,
    Din tot ce postez eu, tu doar niste fleacuri intelegi si alea pe dos? :)

  75. silverstar says:

    Gata! Mă duc să-mi fac somnul de frumuseţe! :lol:

    PS: Ştiu că Preşedintele Băsescu nu este în ţară dar, ca să vedeţi cât îi sunt de dragă, mi-a trimis mail… :lol: Asta e! Iubire mare!
    La vot pentru referendum!

  76. Frank
    Schizofrenia este o boala in care tot ceea ce isi imagineaza cei atinsi de ea, cred ca este real. Se comporta ca atare. Unii se cred Napoleon, altii Ceausescu, altii analisti. Sunt jalnici, iar boala nici macar nu poate sa fie vindecata, doar evolutia si crizele usor ameliorate. Auzi, Silver, varful de lance al propagandei pro Basescu. Nici macar nu e de ras, e de plans treaba asta. Si ea chiar crede. Vanatorul de blogeri, in urma eficientei campanii in care tinteste de un an de zile cu litere majuscule, s-a bagat in transee ca sa-l vaneze pe Biblio. Intreaba direct la sursa, daca s-a simtit macar urmarit sau in catarea pustii cu majuscule. Pe urma sa-mi spui si mie.

  77. Ioane
    Nu are cum sa o apuce pe drumul meu. Iti trebuie minte, cultura, inteligenta, experienta si curaj pentru asta, ceea ce in cazul personajului, care la fel ca ilegalistii comunisti, se ascunde, dar nu-l urmareste nimeni, nu e posibil. Va las sa va ganditi la ce am spus ca trebuie sa ma duc sa-mi mut masina in alta parte pentru o ora si jumatate. Astea sunt rigorile civilizatiei din New York, altfel, totul se transforma si aici, intr-o groapa de gunoi.

  78. balbeck says:

    Basescu isi luase si el o zi concediu de la la palat.A plecat intr-o padure singur.Era urmarit de reporteri.S-a pitit intr-o scorbura.Omul era foarte fericit.
    “Ce bine o sa dorm aici,nu ma vede nimeni”.
    A adormit.La un moment dat, in scorbura a intrat un sconcs ce a imprastiat mirosul sau specific.Basescu a iesit afara din scorbura cu sconcsul in mana.
    Vroia sa il arunce,dar fusese surpins de paparazzi,de reporteri,de televizuni,de ziaristi.
    A doua zi in presa: Basescu s-a dus in padure sa vaneze sconcsi cu mainile goale.
    Probabil il bagau si la braconaj.haha

  79. ion adrian says:

    Zapa,
    Nu sunt suspicios, dar unele din cele spuse de tine sunt cunoscute de mine si nu mi s-a parut ca lucrurile stau asa din punct de vedere al exagerarilor de subiectivism individual , uneori am fost tentat sa intervin, dar stiind ca esti de-al nostru, nu am vrut sa-ti tai elanul. Stii ca eu te-am ajutat mereu, desigur ca fara sa-mi ceri tu , si fara sa fie nevoie sa-ti cer si eu ajutorul, dar recunosc ca intr-un final, dar numai cand ai fost tu vizat direct, te-ai angajat inntr-o interventie si-n apararea altora..
    Eu in plan intelectual am si am avut asemenea realizari incat nu am nevoie de nici-o recunoatere , de la Maryland sau a altora. Nu am frustrari din acest punct de vedere.
    Citeste ce i-am spus lui Silver i incearca sa fii si tu matematician :)

    PS Nu contrazic in nici-un fel cele spuse de tine dupa ce excluzi propia persoana unde viziunea nu mai este foarte obiectiva.
    Am spus sa nu o iei pe drumul lui Mary, care duce direct in paranoie din punct de vedere al raportului subiectiv -obiectiv, cu fucusare pe subiectiv. Nu fac nici-o alta comparatie din alte puncte de vedere, deci e vorba de ceva formal si nu de fond. Spune el mai sus de Napleon si probabil ca el se crede altceva, dar cine se crede nu ne-a comunicat dar vazand pestele de mare cu vulturul in gheare, nu spun ca se crede vulturul ci probabil se crede Hemingway, dar nu sunt sigur. :)
    Observi eu acum intru in aparea ta, ca Andrei cred ca vrea pace cu mine si eu nu am nimic cu el si recunosc ca in astea cateva zile s-a abtinut cu instructia noastra nu a facut nici rau si nici bine ba cghiar a facut bine caci ne spargand ele gura targului postarile lui nici rau nu faceau.
    Si poate ai observat ca fara sa-mi schimb opinia desprre el ca eu nu judec cu ovarele, am laudat anume interventii ale lui nu ca sa-i fac placere ci stiind ca noi astia rea suntem cazuti in contemplarea propriului buric nu prea mai vedem si altele si deci cand apare ceva bun incerc sa atrag atentia, caci nu mi-e frica ca ma scad pe mine si orgoliul meu consta in faptul de a nu ma simti concutart de aproape nimeni. :)

    Daca vei citi atent si te vei gandi la ce spun sine ira et studio poate ca-mi vei da dreptate .
    Numai bine si spor la lupta noastra.

    Nu as vrea ca si el sa aiba cumva dreptate cand ar spune ca si noi ne credem ceva similar.
    Faptul ca eu am frecventat US si el nu crede, dupa ce i-am dat dovezi, s-a omportat ca un magar, tine de caracterul marunt si nu conteaza . Eu raspund intotdeauna cu adevarul si uneori acesta poate fi si dovedit. Desigur nu am chef sa ma recomand, si-l las pe Ionhut sa creada ca m-a dibuit si nu o s-o fac numai ca sa conving pe cineva ca spun adevarul cu privire la persoana mea. In rest in celelalte mai tot ce am spus este verificabil.
    Biblio nu si-a permis sa ma contrazica decat in problema cu porcaria facuta de Paunescu unui poet, amic de al meu, azi grav bolnav si toti care au urmarit, cred ca au inteles ca adevarul este de partea mea. Biblio m-a contrazis pe puncte de vedere etice, filozofice, de interpretare etc, dar nu pe baza faptica a celor expuse de mine.

  80. ion adrian says:

    PS. frank,
    Scriam ptr tine, cand Mary a postat, dar eu nu stiam asta, asa ca ce-ti scriu este ptr tine si nu un raspuns ptr dlui.

  81. silverstar says:

    ***Maryland Andrei says: Schizofrenia este o boala in care tot ceea ce isi imagineaza cei atinsi de ea, cred ca este real. Se comporta ca atare. Unii se cred Napoleon, altii Ceausescu, altii analisti. Bietul de el… El se crede jurnalist şi locuitor în USA… E jalnic… Da’ bine că nu realizează. De aceea îi spuneam lui ion adrian că trebuie să-l privim cu compasiune şi să-l tratăm cu aceeaşi înţelegere ca pe un om bolnav “care este…”

  82. frank zapa[king] says:

    Andrei-baiatule,da trebuie sa fii bine mobilat ca sa poti fi cineva.nu am pretentia ca sunt ,Un cineva’nu am sustinut niciodata acest lucru,sunt un oarecare ,o particula neglijabila in univers.
    eu imi vad lumgul nasului si nu cred despre mine altceva.
    dar tu e clar suferi de sindromului complexatului,e clar ca esti urmarit de complexe de inferioritate care zic eu ti-au fost aruncate cu brutalitate in fata.
    doar asa se explica faptul ca ,cu un tupeu incredibil te lauzi singur in fiecare zi iti clamezi in mod bezmetic inteligenta,profesionalismul,curajul etc.
    nu realizezi ridicolul situatiei?comicul si caraghiosul pe care il stirnesti?
    ai toata libertatea se te discreditezi singur,asa cum ai facut si pina acum,n-am cum sa te opresc si nici cum sa te ajut,imi esti indiferent,nu-mi trezesti interesul ,si nici macar nu reusesti sa iriti.
    am cu totul si cu totul alte abordari a situatiei,nu sunt un grandoman si laudaros,ca atare…..esti liber sa-ti comsumi in continuare portia de grandomanie,plecata dintr-un sentiment ,dintr-o fobie probabil deprins in frageda pruncie.
    stiu ce te deranjeaza-faptul ca ti-am spus de la obraz,ai incercat miseleste sa lovesti din interior,te deranjeaza faptul ca te-=am ghicit si evident ti-am spus sa incetezi.
    ai crezut doar ca esti inteligent,ai vazut ca nu intru in jocul tau ,asa ca imediat ai trecut la atac.ti-am spus si repet,cine-i amic cu un militian,fost colonel,care stringea intre usa si tocul usii miinile unor romani ,doar pt ca erau impotriva comunismului,din punctul meu de vedere cel putin ma obliga sa-l evit,iar daca ma ciupeste de partile moi sa-i si raspund.

  83. Ioane
    Trebuie sa intelegi ca eu nu am si nu am avut nimic cu tine. Am criticat unele postari ale tale care nu au fost intleigibile si am apreciat ca este o tentativa de a ocupa spatiul si timpul celorlalti. In plus, tonul de sfatuitor secret al Elenei Udrea, descifrat cu usurinta ca fals, atragea o replica, pe care vad ca ai intels-o si ai reactionat, de la injuraturi fara rost, la o atitudine pozitiva. Nu am solicitat si nici nu am vazut probe ale faptului ca tu ai vizitat SUA si nici nu prezinta importanta. Succesele tale intelectuale, daca exista, e foarte bine ca exista. Restul sunt provocari, gratuite si marlanesti, carora nu trebuie sa le raspund. Cum spuneam, sunt romani a caror putere de intelegere nu poate concepe ca alti romani traiesc in America. Asta e nivelul lor.

  84. Frank
    Cred ca Elena Udrea e mai in masura sa aprecieze cine si cum a lovit din interior. Nu ma deranjeaza acuzatia ta, ma deranjeaza faptul ca este o meschinarie gratuita. Iar cele care le-am spus despre mine, sunt reale, nu sunt fantasmagorii.

  85. ion adrian says:

    Eu nu te-am provocat cu nimic doar am replicat daca exagerai deranjant

  86. ion adrian says:

    @Frank,
    Ieri am dat intamplator peste ziarul Ziarul unde se facea referire la trei case ale lui Geoana aflate in SUA.
    Sursa era un sit: intelus.com
    Poti verifica autenticitatea si gradul de incredere al sitului.

  87. ion adrian says:

    De ce crezi tu ca esti capabil sa discerni cu certitudine falsul de adevar?

  88. ion adrian says:

    PS Vad ca Ziarul Ziarul s-a adresat ptr verificari sitului intelius.com . Atentie este intelius si nu intelus cum am scris mai sus.

  89. Ioane
    Nu stiu la ce spui tu ca este sau a fost exagerare deranjanta. Ma rog, nu conteaza. Dar papagalul asta care se crede acum, mare luptator pentru dreptate si analist si acuza cu subminarea din interior, uita ca in urma cu cateva zile a postat un text din care reiesea ca Amabasada SUA la Bucuresti a oferit un raspuns la emailurile sale privind o chestiune politica. A incercat sa-si atraga aprecieri de originalitate si inventivitate, dupa idei copiate de pe alte bloguri sau din presa. Acum mai multe luni, a copiat si postat un text, spunand ca este creat de el iar Bibliotecaru a cautat pe Google si a gasit si lucrarea din care era copiat si autorul, nu mai stiu, un istoric, imi scapa numele lui. Vroiam doar sa atrag atentia ca au fost mai multe astfel de minciunele in interesul cauzei si ca omul crede ca toti sunt la fel ca el. Asta o consider eu ca fiind subminare din interior a credibilitatii si calitatii intelectuale a blogului, ori omul acum ma acuza pe mine de cele pe care el le face de fapt. Cum spunea si Basescu, hotul striga hotii! Cred ca trebuie acordata atentie deosebita acestor aspecte si ca ele trebuie lamurite. Altfel falsul si eternele acuzatii de fals, nu o sa inceteze niciodata.

  90. silverstar says:

    ***ion adrian – întreabă-l tu, aşa ca-ntre bărbaţi, pe ăsta care se crede ziarist şi trăitor în USA, în ce calitate vine aici să ne critice, să ne jignească şi să ne dea sfaturi pe care nimeni nu i le cere?…

  91. frank zapa[king] says:

    andrei-esti obositor,acum din cite vad faci apel la elena udrea,vrei sa ne dea note,coronite si felicitari in plic?
    repet,dupa momentul in care am fost banat ai avut primul atac la persoana mea,te-am lasat in plata domnului incercind sa ma conving incotro bati,si dupa ce mi s-a permis sa revin pe blogg,te-am lasat in pace.
    in momentul in care am observat ca gluma se ingroasa,ca devii obraznic te-am avertizat elegant sa incetezi,mi-ai raspuns ca am procedat politic,dupa care ai continuat baletul ,incercind sa adormi vigilenta bloggerilor.
    baiutele,nu tine,cel putin nu la mine,sunt mult prea versat sa pot fi pacalit cu strategii dintr-astea,cu trucuri ieftine.
    chestia cu,calul troian e veche de mii de ani,asa ca…
    aceasta-i ultima mea luare de pozitie in ce te priveste,din punctul meu de vedere consider subiectul incheiat.
    oricum jocul se poarta pe multe paliere,nu e cazul sa detaliez,o voi face in viitor,dupa ce se termina jocul electoral.
    dealtefel sunt sigur ca pt multi va veni si decontul,ma refer la cei care fac politica activa,pt ca …..au iesit citeva cioturi urite la iveala.

  92. Paul says:

    Acea emisiune a fost parca ca o discutie pe o bancuta din fata blocului cu halbele de bere in fata pe masa, bere turnata din niste PET-uri de 3l de Noroc in timp ce alti doritori de bere stateau si se uitau la ei cum vorbesc, deobicei cei care ocupa locurile alea seara de seara.
    O emisiune cu audienta mare, dar o audienta care este sustinuta de aceeasi telespectatori in fiecare seara la fel ca si invitatii care se repeta ori din lipsa de variante ori din narcisism ( asa cum afirma si Ciutacu, Domle, aia fac audienta, aia sunt! ).
    Cam asta imi reflecta mie emisiunea de aseara. Momentul de top este cand tovarasul detinator al spatiului unde avea loc confruntarea a oprit discutia sa reaminteasca ca scopul principal pentru care toti oamenii se afla acolo era sa se lege de Basescu, ba mai mult sa aibe grija sa nu cumva sa-si strice imaginea unuia altuia in favoarea lasului care nu s-a aratat la o confruntare care trebuia sa aibe loc in pretioasa lor emisiune de 2 bani. Pana si Mircea Badea s-a conformat directivei si a cam facut ciocul mic in timp ce restul au fost ca si absenti daca nu chiar in timpul acela puteau sa nu fie acolo.
    Sincer, incepe sa-mi fie mila de ei din cand in cand, incep sa dea impresia ca toata disperarea lor e doar o lupta pentru a avea ce sa-si puna pe masa, la multe emisiuni se invita unul pe altul discutand aceleasi teme si repetand aceleasi fraze de postaci (@ Romania Libera ) in continuu. Chiar cred ca Basescu are dreptate cand spune ca multi dintre ei nu cred o boaba din ce spun si doar le ies cuvintele prin gura la comanda.

  93. Frank
    Ceea ce am spus atunci cand ai fost banat, este la fel de valabil si acum. Scriai kilometri de comentarii in care nu spuneai nimic si consideram ca-ti bati joc de toata lumea, ca degradezi voit, calitatea blogului prin repetarea acelorasi chestiuni, la care nu mai fac din nou referire. Celalalt partener de discutii care se exprima copiind de pe Google tot felul de argumentatii, impreuna cu Moro, faceau alaturi de tine ca tot blocul sa fie neinteligibil si neatractiv, discutiile fiind permanent sub nivelul minim de calitate. Am inteles ca in ultimul tau mesaj, ai ratat ocazia sa ne lamuresti cum stau lucrurile cu plagiatul si postarea pe blog a ideilor sau textelor scrise de altii, cu atribuirea propriei tale paternitati, dar te inteleg. Nu exista raspuns, iar timpul le rezolva pe toate. Peste o oarecare perioada o sa-mi aduci iar mie acuzatii ca am demolat din interior blogul, eu incercand sa demolez doar prostia, falsul si minciuna.

  94. Frank
    Si tacerea e un raspuns, dar nu intotdeauna de aur. In cazul tau sigur nu e din nici un fel de material nobil. Nu este nici demn, ceea ce s-ar putea remedia simplu, prin motivarea atribuirii prestantei tale unor texte si idei ale altor persoane. Daca erai macar motivat de un interes material, te intelegeam, da’ zici ca nu esti, asa ca mai ramine o singura varianta. O gasesti tu, chiar daca apetitul combativ pe careil invocai dimineata, cand te plangeai ca ai ramas singur cu Silver, vad ca a cam disparut din jurul tau.

  95. frank zapa[king] says:

    andrei-sa traiesti baiatule,sa ramii la fel de inteligent,curajos si devreme acasa,repet n-am ce sa-ti mai spun nimic in plus,ce era de spus s-a spus……

  96. frank zapa[king] says:

    e hai ca esti simpatic ,andrei,da,despre ce ai vrea tu sa combatem?
    vrei sa-mi dovedesti inteligenta ta sclipitoare ascunsa mult prea adinc ,asa incit eu nu prea o pot detecta?
    ce teme vrei sa dezbatem?cam ce te-ar interesa ,pt ca personal nu prea am dat de idei inteligente din partea ta,originale,doar reluari a unor ideii de pe blogguri site-uri.,asa incit sa ma motivezi,esti banal insipid si incolor,intr-un civint nu vad ce m-ar putea motiva sa intru intr-o polemoica cu tine.
    si daca ma gindesc ca tu n-ai nici o treaba cu campania electorala ce vrei sa dezbatem?

  97. frank zapa[king] says:

    P.S.-uitasem si de faptele tale de vitejie,uite ca am uitat ce influenta teribila ai avut intr-o anumita perioada din istoria rom e adevarat eu atunci chiar faceam bani in U.S.A.
    am uitat de faptele tale iesite din comun din jurnalismul romanesc,care te-au facut atit de cunoscut si celebru ca nimeni nu auzise de tine.
    da ai dreptate,ai fost o adevarata statuie,si trecerea atlanticului ai facut-o doar pt a primi recunoastere si pe tarimul fagaduientei.

  98. frank
    E foarte bine ca i reusit sa faci bani in USA. Asta insa nu e un raspuns la intrebarile privind motivatia plagiatului introdus pe blog. Daca exista o motivatie, asa cum rezulta din acuzatia pe care o faci referitor la intersul politic pe care eu nu il am, atunci exista scuze. Altfel… ramine cum am stabilit. Da ce te face sa crezi ca ma intereseaza o polemica, pe orice alta tema, cu tine.

  99. ion adrian says:

    @Frank,
    Zau nu-ti pierde vremea este un blog nu o revista literara.
    Si pe mi ne m-a atentionat aiurea, intr-o chestie evidenta ca nefiind ceva asumat ca facut de mine, caci era vorba de o concluzie de investigatie ziaristica si eu nicicand nu am sustinut si nici nu am lasat sa se creada ca as fi ziarist si mai ales ziarist de investigatii.
    Si atunci nu m-a deranjat atentionarea facuta cu rautate ca si cum era sigur ca eu intentionat mi-as fi asumat ceva cand eu sunt poate cel mai constiincios pe aici fie a cita aurori si texte sau macar a pune intre ghilimele.

    S-o lasam dar eu te rugasem ceva:intelius.com ?

  100. Iata, de pe blogul lui Dan Patrascu, o chestie cu adevarat importanta de discutat:

    “Uniunea Europeană în focul electoral
    Posted on noiembrie 19, 2009 by Dan Patrascu

    Deşi toate energiile românilor, începând de la candidaţii la Preşedenţia României, continuându cu gatetarii şi simpli consumatori de presă, se risipesc în dezbateri sterile şi stereotipice referitoare la alegerile de duminică, Europa fierbe realmente din cauze oarecum similare şi totuşi tratate cu o netă diferenţă de clasă.

    În cursul serii e astăzi, 19 noiembrie 2009, şefii de stat şi de guverne a celor 27 de state membre ale Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles într-un summit extraordinar, în urma cărui ar urma să fie ales Preşedintele Uniunii Europene şi Înaltul Reprezentant al Afacerilor Externe şi Securităţii.

    Aceste două funcţii au fost introduse prin ratificarea tratatului de la Lisabona, semnat nu demult şi de Vaclav Klaus, presedintele Republicii Cehe. Tratatul va intra în vigoare începând cu 1 decembrie 2009. Preşedintele ales al UE ar urmea să preia mandatul de la primul ministru suedez, Suedia deţinând momentan şefia pe 6 luni a Uniunii Europene. Acest sistem rotativ va ieşi din vigoare odată cu alegerea unui Preşedinte.

    După câteva săptămâni de discuţii între statele membre ale UE niciunul dintre candidaţii la funcţia de Preşedinte al Uniunii Europene nu a reuşit să se detaşeze de ceilalţi. Este un joc diplomatic extrem de dificil şi complicat, se fac alianţe, mai mult sau mai puţin tacite, în vederea susţinerii unui anume candidat, se fac presiuni, se dau declaraţii. Avem de a face cu un amplu proces electoral cu circuit închis şi care se desfăşoară exclusiv în birourile diferiţilor diplomaţi, miniştrii, prim miniştrii, preşedinţi de stat.

    Desfăşurarea negocierilor este îngreunată şi mai mult datorită faptului că alegerea unui Preşedinte al Uniunii Europene implică şi alegerea unui nou preşedinte al Băncii Central Europene (BCE), după cum aflăm de pe portalul France24.

    Negocierile şi discuţiile pot dura până târziu în noapte, sau poate chiar până mâine dimineaţă. Organizatorii summit-ului au luat în calcul inclusiv organizarea unui mic dejun comun, în cazul în care zorii vin peste şefii de stat fără ca aceştia să fi ales un Preşedinte.

    Conrom unor înţelegeri preliminare, Preşedintele UE ar urma să vină dintr-un partid de dreapta, deoarece aceste partide formează majoritatea. În schimb, Reprezentantul pentru Afaceri Externe ar urma să fie numit din rândurile partidelor de stânga.

    Favoriţii

    1. Tony Blair: fostul prim ministru al Marii Britanii a fost considerat multă vreme favoritul numărul 1 pentru a deveni primul preşedinte ales al Uniunii Europene, bucurându-se de sprijinul actualului premier al Marii Britanii, Gordon Brown, dar mai multe state s-au opus nominalizării reprezentantului unui stat care nu face parte din zona euro. Mai mult, Franţa şi Germania au căzut de acord să fie aliaţi în această cursă electorală, propunând un alt candidat belgian. Chiar şi ţările mai mici din estul Europei s-ar putea opune unui preşedinte britanic, considerând că ar putea exista riscul ca ţările vest-europene să se coalizeze în vederea urmării unor interese care ar putea să nu coincidă cu interesele ţărilor estice.

    2. Herman Van Rompuy: premierul Belgiei este propus pentru această funcţie şi susţinut de Franţa şi Germania. În momentul de faţă pare a fi favoritul numărul unu, deşi mai multe state mari precum Spania, Italia, Marea Britanie şi Polonia nu ar fi dispuse să-şi dea votul de încredere belgianului. Viziunea sa asupra federalismului european este destul de controversată în anumite cercuri.

    Mai mult, venind din partea unui partid creştin-democrat,van Rompuy se opune cu vehemenţă cererii Turciei de a începe procesul de aderare la UE, motivând că Turcia este o ţară islamică şi aderarea ei la UE ar putea pune în pericol identitatea creştină a Europei. Aceasta este o temă extrem de spinoasă în cadrul ţărilor membre UE. Aflat de curând într-o vizită în Turcia, preşedintele Italiei, Giorgio Napoletano, a declarat că susţine Turcia dorinţa acesteia de a adera la UE. Prin urmare, ţările care se coalizează cu Italia vor vota, mai mult ca sigur, împotriva lui van Rompuy.

    O altă declaraţie care îl face extrem de nepopular pe van Rompuy cea referitoare la introducerea unor noi taxe ecologice în ţările Uniunii Europene.

    Marea Britanie a declarat oficial că nu îl va susţine pe van Rompuy în această cursă electorală, deoarece belgianul ar dori crearea unui Stat federal European cu un steag propriu, un imn propriu şi un sistem central de colectare a accizelor şi a taxelor pe transferurile bancare.

    3. Jan Peter Balkenende: premierul olandez de centru-dreapta cunoscut pentru look-ul său tineresc, ar putea fi varianta statelor mai mici şi a celor estice.

    4. Jean-Claude Juncker: este un politican luxemburghez de dreapta care promovează ideea unui stat federal, întocmai precum van Rompuy.

    5. Vaira Vike-Freiberga: doamna Freiberga a fost primul preşedinte al Letoniei după declararea independenţei şi a comparat procesul e alegere al Preşedintelui UE cu Uniunea Sovietică. Într-un interviu în Le Figaro declara că experienţa sa politică o recomandă pentru ocuparea funcţiei de Preşedinte al UE. Vaira Vike-Freiberga ar putea fi susţinută de tările baltice dar şi de alte ţări din Europa de Est.

    Favoriţi pentru funcţia de Înalt Reprezentant al Afacerilor Externe şi Securităţii

    1. Miguel Angel Moratinos: ministru de externe al Spaniei

    2. Oli Rehn: politician finlanez anglofil, actualul comisar al UE pe probleme de extindere.

    3. Massimo d’Alema: un poltician cu un trecut comunist, fost ministru în cabinetul lui Romano Prodi.

    Într-o vreme s-a vehiculat şi numele lui Adrian Severin pentru ocuparea aceste funcţii, dar şansele sale sunt acum egale cu zero, datorită faptului că liderul grupului parlamentar de stânga din UE a declarat că îl va susţine pe Massimo D’Alema. Acum câteva zile Ioan Mircea pascu nu a ezitat să sublinieze că şansele lui Adrian Severin sunt practic egale cu zero.

    Consideraţii finale

    Politcienii conservatori în general au sperat până în ultima clipă că Vaclav Klaus nu va semna Tratatul de la Lisabona, iar în acel caz tratatul nu s-ar fi ptutu retifica, ceea ce ar fi însemnat că structura de conducere a UE va rămâne esenţial aceeaşi. În cele din urmă, Klaus a semnat Tratatul de la Lisabona, astfel încât acesta va intra în vigoare începând cu 1 decembrie.

    Schimbările în structura de conducere a Uniunii Europene nu sunt atât de drastice pe cât ar putea părea, însă prin ele Uniunea Europeană a pornit pe un drum vădit spre federalism. Este drept că până a se ajunge la un stat federal european mai sunt mulţi paşi de făcut şi nu cred că Europa va merge în această direcţie sau, dacă o va face, va fi extrem de circumspectă. Nu se poate crea un stat federal dacă nu există un principiu unificator, iar în cazul Europei acest principiu lipseşte cu desăvârşire.

    COnservatorii au sărit imediat ca arşi după ratificarea tratatului de la Lisabona. DEşi temerile lor mi se par justificabile cred că orice astfel de demers ar trebui cântărit cum grano salis. Tratatul de la Lisabona nu înseamnă că, automat, s-a pornit pe drumul federalismului. După cum s-a putut vedea din descrierea favoriţilor, există susţinători ai federalismului, dar şi oponenţi ai acestuia. Mai mult, ţările bogate din UE şi bine industrializate nu cred că ar fi de acord niciodată să intre într-un sistem federativ total cu nişte ţări aflate la pragul sub-dezvoltării şi al colpasului economic precum România.

    Binele comun al tuturor statelor europene nu este altceva decât o utopie care dă bine la ochi în cărţile de filosofie politică, dar nu va fi niciodată pus pe primul loc. Va prima mereu interesul individual al fiecărui stat în parte. Prin urmare nu cred că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona este începutul sfârşitului statelor suverane şi independente.”

  101. ion adrian says:

    Rectificare: Si atunci nu m-a deranjat atentionarea facuta ci modul in care a fost facuta, adica cu rautate….

  102. ion adrian says:

    Nu e nimic important de discutat, decat doar daca vrem sa ne aflam in treaba.
    Chestiunea depaseste in mod absolut nivelul blogului, dar ii propun celui care a facut copy paste sa ne faca el o demonstatie a ce poate discuta el cu ideile lui originale :)

  103. ion adrian says:

    PS. Dar se pare ca acum stiu cine se crede domnul :Traian Basescu sau macar consilierul acestuia de politica externa europeana. :)

  104. ion adrian says:

    @Frank: intelius.com
    Grabeste-te ca daca rezolva Andrei problema, nu ma supar, pe mine ma intereseaza doar solutia. :)

  105. Ioane
    Atita timp cat punctele tale de vedere sunt exprimate in mod inteligibil, pe mine nu ma intereseaza ca sunt contrare sau adverse. Nu inteleg insa ce vrei sa afli de la siteul ala. Este un motor de cautare pentru backgound, record si history, a unor persoane de pe teritoriul SUA. Informatiile se ofera, cu garantie de autenticitate, contra cost, pretul fiind intre .99$ si 39.99$, in functie de datele pe care vrei sa le afli. Este util, dar este cam la fel ca si yellow book. Introduci, numele sau adresa sau SSN – daca ai fost aici sti ce e asta – si poti afla adresa, istoricul financiar al taxelor platite statului, cazierul judiciar, etc. Este util si se foloseste obligatoriu, atunci cand doresti sa intri in afaceri cu persoane necunoscute sau cu recomandari dubioase. Trebuie sa cunosti cu cine te asociezi si intelius este doar unul din metodele de verificare accesibile oricui. Eu am verificat recordul meu si inca nu a aparut amenda de 400$ pe care am platit-o acum trei luni unui tribunal din Florida pentru infractiuni de trafic.

  106. Ioane
    Trebuie sa apreciez la tine ca tu ai proferat injurii si acuzatii la adresa mea, amenintari cu batai si altele, cu prietenie spre deosebire de mine care am facut misto de tine “cu rautate”.

  107. frank zapa[king] says:

    ion adrian-fii te rog amabil si explica-mi care-i treaba cu intelius com-din cite stiu eu e vorba de telefonie mobila,e o companie din aceasta zona,nu stiu exact,e delear s-au chiar are licenta de operator.
    daca e vb despre altceva atunci ,scuza-ma nu stiu despre ce e vorba.
    te rog lamureste-ma.
    vis a vis de primul subiect,am spus,gata,punct,nu am ce sa mai discut.am dat scama de pe pantalon si gata.

  108. puiu says:

    numai aplaudacii ,unii de toata isprava ,unii de 2 bani ,se stiu ei ….nu comentati darnicia primarului Sucevei care impartea cadourii poporului…hihihi…a dat si galeti goale portocalii ,cand apare cineva cu galeata goala ,ii ghinion…sa fie…Basescu eject….a intrat panica si disperarea in staful portocaliu ,aruncati cu cadourii peste tot ,ultima sansa …..s-a dus….hihihihihi….

  109. puiu says:

    pentru istoricul mincinos al portocaliilor ….treaba cu intelius …apesi pe off si te retragi….hihihihi…drum bun …

  110. salut Puiu
    Si galetile sunt bune la ceva, daca ai ce sa pui in ele. pune si tu umarul acuma, daca tot ai venit si mai ridica putin nivelul aici pe blog, ca asta care te supara pe tine se tot chinuie sa-l coboare de o gramada de timp. Da el zice ca e de partea lui Basescu si s-a patat pe pantaloni. Se comporta ca moldovenii ceea ce pe linga faptul ca nu are in limbaj expresii din ardeal sau din cluj, imi intareste convingerea de fals. Da ziceai ca afli care e treaba cu el. Daca ai aflat, poti sa comunici, ca sa nu se mai enerveze de doua ori, daca tot este acum in acea stare nefasta. Vad ca nu vrea sa ne lamureasca din ce motive a sustinut ca ideea altor persoane de a scrie ambasadei americane a lasat sa se creada ca este a lui.

  111. ion adrian says:

    @Frank

    ion adrian says:
    19 November, 2009 at 4:35 pm
    @Frank,
    Ieri am dat intamplator peste ziarul Ziarul unde se facea referire la trei case ale lui Geoana aflate in SUA.
    Sursa era un sit: intelus.com
    Poti verifica autenticitatea si gradul de incredere al sitului.

    PS situl de la Ziarul:

    http://www.z-ziarul.ro/investigatii/442-un-site-american-sustine-ca-geoana-are-trei-care-in-statele-unite

  112. ion adrian says:

    Mary, mary , marylou,
    Ordinea temporala dragalasule, ordinea temporala…
    Adica ti-am mai spus: daca un idiot te calca de 10 ori pe pantof pana cand te convingi ca o face intentionat si atunci evident daca ai 2 metri cat se lauda Balbeck ca are, stergi podelele cu el sau daca fereasca Dumnezeu ai un pistol cu sau fara permis de port arma si are el doi metri, risti, uite asa la o suparare sa devii asasin. :)

  113. puiu says:

    Andrei …n-am nici-un interes sa conversez cu ….stii tu ,totusi am observat o chestie ,tu care ar trebuii sa fii felicitat ce faci pentru Basescu si portocalii ,esti tocat de un cuplu de ignorantii sustinuti de pe margine de altii ,vezi Andrei ce sustinatorii are Basescu ,ei isi vad numai interesul lor meschin si prostesc….ignora-i si posteaza parerea ta ,eu te citesc cu placere chiar daca nu-s de-acord cu tine ,din postarile tale se pot extrage 2-3 idei ,pe cand la mamelucii astia ….nec-sam.

  114. PuiuSa nu-mi spui ca e de vina Basescu pentru ca acesti papagali zic ca il sprinina si il voteaza, cand ei de fapt se straduiesc sa faca acest loc al PDL, in fond, cat mai dezagreabil, prin minciuni si laude. Vad ca Ion da semne ca a inteles si a inceput sa fie mai coerent in ceea ce scrie. Este firesc sa fie suparat pentru cat misto am facut de el, dar sunt convins ca el nu e angrenat in nici o echipa care are interese politice impotriva lui Basescu. Pe bune, el este cel mai sincer, numai ca nu gaseste intotdeauna caile de a se dovedi util si cand mai trage un pahar in plus, devine incoerent si obraznic. Da ce parca suntem toti perfecti.

  115. Salut man
    Nu am acuzat pe nimeni, am cerut niste explicatii, in replica la atacurile unor blogheri asupra mea. Nejustificate.

  116. Hamangia says:

    Galetile au simbol popular .. pt romani ele au indemnul ,, a lua in bardaca”… a lua in galeata sobolanii rosii si a-i arunca la canall… daca nu sti … intrebi ..
    Eu pot face pariu cu voi ca pe 6 Mos Nicolae ne va darui linistea si siguranta portocalie la care se va adauga mai putin patatul rosu , galbiorul …
    de citeva ore va tot certati , cum e cu oul si gaina .. Tu scribule , daca ai ,,cenusa” mai multa , evita si mergi mai departe ori asa intriin ,,combinatie”.. ai si tu un pic din taranismul romanesc,,,

  117. puiu says:

    Hamangicule vreau sa te felicit pentr-o postare mai veche ,este pe pagina anterioara ,ceva cu dialogul si pararerile pe blog…ai zis adevarul …poate invata si aplaudacii astia ….

    Andrei ….ai dreptate ,nu-i Basescu de vina ca are la galerii ignorantii din astia …onu nu face parte din ei ,ii umbla mintea …ii ticalos de multe ori…hihihihi…

  118. frank zapa[king] says:

    ion adrian-voi suna imediat in sua,voi vorbii cu amicii mei de acolo,am un telefon legat drect prin internet si il pot folosi pt state si canada.
    il voi suna si pe fratele meu.
    personal nu am avut cunostiinta de acest site,voi intreba si daca aflu ceva concret,nu supozitii iti voi spune.
    desi din cite stiu,ANI,a trimis o echipa in state pt a investiga aceasta problema,pina in prezent se pare nu au gasit nimic .
    iti dai seama pt a localiza un propietar in state trebuie sa ai acces la autoritati,nu primesti informatii despre cine vrei cind vrei-intimitatea si confidentialitatea sunt foarte bine protejate.

  119. Hamangia says:

    cind ,,te lasi ” purtat de vant , este ca o frunza , fara radacini .. tara asta este ,,daruita” de D-zeu cu oameni vorbaresti, increzuti si birfitori .. Vrednicia , seriozitatea (vezi sobolanii de la metrou) , barbatia , curajul , siguranta , lipsa , lasitate maxima (vezi unu care este tres ca o papusa de sfori). binele natiunii, idealul national , patriotismul , le gasesti in epigonii lui Eminovici …

  120. deni says:

    antonescu nu ar avea de ce sa minta…..v-ati gandit cat a putut sa minta basescu?sau geoana?mai au putin si se iau de mana….fiti oameni seriosi….si gandityi matur…uitati unde am ajuns daca l-am votat pe basescu

  121. Hamangia says:

    Se spune ca …- nu cere c e nu poti primi…
    desteptul isi vede de drum iar prostu se bate cu umbra lui..

    Daca ai putere sa recunosti cind gresesti(vezi seful statului ) vei fi invingator ….
    daca persisti in prostie devi idiot …
    Am pretentie de la uniisi de la ceilalti am asteptari…
    http://www.ziare.com/basescu/basescu/geoana-prins-in-menghina-basescu-antonescu-954870

  122. frank zapa[king] says:

    alooo militia,alooo,militia,se asculta in draci ,Europa LIBERA,va rog tov militian sa interveniti,alooo,tov militiamn ma dor urechile de ce pot auzi,aloo tov militian spun astia de la europa libera ca cei mai saracii cu duhul roman sunt militienii,
    aloooo tov militian chiar nu mai pot asculta,va rog sa veniti ,sa-l umflati pe…..asta aduce atingere la tov ceausescu,va rog veniti repede tov militian,incep sa cred ce spun aia de la europa libera.
    aloo tov militian puiu,va rog veniti repede ,ca daca mai stati mult nu ma mai puteti salva,alooooooooooooooo
    S.O.S.-m-ati pierdut tov militian……………aloooo sunt pierdut ii cred pe astia de la………………………vai tov militian puiu……………

  123. silverstar says:

    Traian Basescu este cotat, in primul tur al prezidentialelor, cu 37% din intentiile de vot ale celor 47% dintre romanii care se duc la vot.

    Pe de alta parte, Mircea Geoana ar obtine 27% dintre sufragii, iar Crin Antonescu – 20%

    Aceasta este concluzia unui sondaj realizat de Centrul pentru Studierea Opiniei si Pietei (CSOP) si Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES)

    Sursa: ziare.com http://www.ziare.com/basescu/basescu/csop-si-ires-primul-tur-basescu-37-la-suta-geoana-27-la-suta-antonescu-20-la-suta-954867

    Hai, securiştilor! La treabă!
    Aveţi material de cârcotit Băsescu şi de compromis pe susţinătorii PD-L…

  124. Hamangia says:

    scuze pt scriere dar o fac din masina in mers .. oricum voi fi mai atent … am fost la o ,,podgorioara ” de 5-6 sute de ha si aduc la sediul de campanie un sauvignon blanc pt baieti , vechi de 22 ani si un cabernet pt doamne … cei care au fost la intilnirea bloggerilor au primit si au multumit .. asta pt turul intii .. apoi pt victorie merg la Jidvei si ridic 10 vagoane pt ca vin si sarbatorile si sa ne ,,udam” bine ..

  125. silverstar says:

    ***Hamangia – Bună seara! :lol:
    Scuze, acum am văzut că ai fost mai iute decât mine… Am postat şi eu despre ultimul sondaj luat de pe ziare.com… :roll:

  126. Hamangia
    Ai dreptate. Nu era cazul sa intru in “combinatii” cu acele persone. De fapt nu pot sa-ti reprosez nimic, pentru ca altfel o faceam pina acum. O mica problema tot este: la cei din strainatate nu va ganditi cand faceti achizitii de vinuri de calitate, pentru a celebra victoria inevitabila a presedintelui Basescu?

  127. Hamangia says:

    Buna draga mea .. nu-i nimic .. Doua vorbe ,,bune” nu dor …
    Pt un prieten din zona unde am trait o vreme ,,, stie el ..
    http://www.youtube.com/watch?v=79U6hwRJPZo
    http://www.youtube.com/watch?v=TuqAujycr88&feature=related

  128. puiu says:

    Hamangicule …asa ati facut si la locale in Bucuresti …hihihihi…totul a fost portocaliu,a castigat un rosuuuuuu,un fost rosu sa fiu corect….

  129. Hamangia says:

    Sa nu uitam ,,pribegii’ romani in lumea mare … si ei sunt ai nostri..
    http://www.youtube.com/watch?v=9wxsrmaKMdM&feature=related

  130. ion adrian says:

    Frank,
    Ce bun detectiv esti! :)

  131. puiu says:

    Hamangicule …faina si melodia si cantareata ,am fost cu ea si cu Puiu Bocsa la multe agape si chefurii ….fain mai zice si Grigore Lese ,cred ca ma duc sa aduc un cantalau ,Aghiuta te-a pus sa dai linkurile…acum ii caut pe Ilea cu Iancu nost ii capitan …gata ,rupto-n boi …mai facut om ,incep de Joi ,ca aia nebotezati ….asta eeeeeee.

  132. Hamangia says:

    Toti suntem romani … iubesteti aproapele .. nu sunt cel la care va ganditi … nu stiu cine este … mai bine ascultai un bun prieten al meu .. portocaliu …
    http://www.youtube.com/watch?v=ywwvYyOks5k&feature=related
    si alt portocaliu
    http://www.youtube.com/watch?v=6Qmo5pzh4j8&feature=related

  133. Nu trebuie sa uite nimeni faptul ca romanii nu voteaza in mod special si constient, un anume program politic si economic, ei voteaza o imagine. In esenta, pentru alegerile de duminica, imaginea lui Basescu este a unui om al viitorului, decis sa reformeze profund si structural societatea romaneasca, eventual sa contribuie definitiv la eradicarea comunismului si punerea celor vinovati la plata. Fie ea si morala, pentru ca adevaratii vinovati, au cam disparut. Dar el este omul care ofera o cale de lupta pentru progresul societatii si evolutia spre o viata mai buna. Celalt, respectiv Geoana, este o papusa, un instrument cu menirea de a mentine vechiul sistem de valori si eterna dependenta a celor care muncesc de elitele politicianiste. Un om indreptat spre trecut, care promite pomana asistentei sociale a unei parti a romanilor din banii si munca altei parti, sub strictul control al partidului lui Ion Iliescu. Floricel, este un biet aventurist, asociat cu instrumentul lui Iliescu, ceea ce spune totul despre el si sansele lui. Restul nici nu intra in discutie, cu toate ca eu as aprecia sinceritatea reprezentantului comunistilor, care are curajul, spre deosebire de Geoana si Antonescu, sa afirme ca lupta pentru acele cauze care au facut atita rau lumii contemporane, pe toate meridianele. Concluzia este clara si eu cred ca diferenta la primul tur de scrutin o sa fie mai mare de 10 %. Ma astept si la o validare a referendumului, prin participarea masiva a romanilor la vot, ceea ce o sa transforme rezultatul acestuia in ordin imperativ de modificare a constitutiei, legii electorale si numarului de camere parlamentare. In altfel de conditii, o sa fie mai greu, dar astept, dincolo de victoria previzibila a lui Traian Basescu, o victorie in conditii de demnitate si cu o diferenta substantiala, care sa confere mai multa tarie actiunilor sale reformatoare. Doar el o sa fie seful statului si nu asa zisa majoritate parlamentara, care la ora actuala, pur si simplu compromite notiunea de democratie si stat de drept. Romania este acum, o tara in care puterea se executa discretionar, departe de logica si interes general, pe baza unor interese si orgolii de grup, denumit impropriu politic. El este un grup de tipul crimei organizate, al mafiei de stat, cu increngaturi in tot spectrul politic, care actioneaza, deocamdata, in contra interesului romanilor.

  134. ion adrian says:

    Cica il iau la misto mai aplicat. Mai Mery stai bland ca nu-mi pun mintea cu tine.Odata ce te sustine un geniu precum Puiu, chiar ca nu meritzi nici-o osteneala.

  135. ion adrian says:

    Se putea sa nu se bage si Silver. :)

  136. silverstar says:

    Aurel tămaş – a cântat şi la Bacău atunci când a fost Preşedintele. :lol:

  137. frank zapa[king] says:

    asadar,in 2009,cine nu intretine relatii intime cu militienii,este un personaj dubios,cine nu este intr-o relatie de amicitie cu militienii e dusmanul tuturor.
    wow ce-mi place,wow ce ma bucur ca am ajuns inamicul nr1 al fostilor militieni,al invirtitilor de dupa revolutie,al …..
    am senzatia ca vad un film prost regizat de ….sergiu nicolaiescu,un film cu militieni la care dupa primele 10 min de vizionare iti vine sa-ti smulgi parul din cap.
    auzi d’omle daca nu esti amic cu subalternii lui Plesita ,esti indezirabil.
    auzi d’omle daca nu esti amic cu subalternii lui Postelnicu,va dati seama a lui postelnicu,intelectualul romaniei,imaginativa cum arata subalternii lui[ginditiva la puiu] ,imaginativa ce personaje sunt acestia,nu ….esti om de nadejde.
    am ajuns sa o vad si pe asta-bravos si felicitari amicilor militienilor,va meritati unii pe altii,sunteti o adevarata echipa,
    adevarat eu nu va pot invidia,cel mult pot zimbii,cu nostalgie,ce pacat ca peste 1500 de romani au pierit tocmai pt ca militienii si amicii lor sa nu mai aibe ocazia sa devina obraznici,pacat,chiar mare pacat.

  138. ion adrian says:

    Sondajele sunt minunate si toate spun ceea ce stiam demult si tot timpul, ca problema nu este turul unu, decat ptr Crin si poate chiar ptr prostanac.

  139. ion adrian says:

    Acum daca fac socoteala ca 50-37= 13 cred ca acesti 13 se vor putea obtine nu foarte greu.Scuze am gresit este vorba de 13 + Puiu

  140. ion adrian says:

    Hamangia,
    Cum ti se pare vinul lui Pusca?

  141. puiu says:

    va las sa va pupati pe dinti ,Madalina o noapte faina si linistita…..

  142. ion adrian says:

    Frank,
    Vezi ce patesti daca te dai Marlowe? :) , :)

  143. puiu says:

    hihihi..Marlowe a fost fiu de pantofar ,asta-i odrasla de puscarias de drept comun…hihihi….

  144. Silver
    Nu stiu daca toti avem un stil al nostru care ne personalizeaza, dar sunt sigur ca tu ai cu prisosinta. Este unic si inconfudabil stilul si eu trebuie sa fiu de acord cu tine in privinta asta. Asa e corect.

  145. Hamangia says:

    Zappa este un tip de care multi au auzit .. el are sufletul curat .. scrie nonstop pe 10-12 bloguri …Peste tot in lume gasim ca el dar totusib este uni-cat… nu intelege ce este diplomatia … un dialog bun este de apreciat decit o rafala de mitraliera sau citeva ghiulele ..uite pt el , Zappa , o melodie … sper sa inteleaga .. si sa tina minte asta ,,NIMIC NU E CE PARE!!!
    http://www.youtube.com/watch?v=4noqpLnctBc&feature=related

  146. ion adrian says:

    din articolul: Ciorba Hayssam a fost reîncălzită de „Javra“ Hrebenciuc a se vedea:
    http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009111937094/Actualitate/Ciorba-Hayssam-a-fost-reincalzita-de-Javra-Hrebenciuc.html

    Aşa-zisa carte-bombă lansată de grupările de gherilă din slujba lui Mircea Geoană, „Prădarea României“, ar fi trebuit să se numească „Trădarea României“ şi să fie o reflexie a intenţiilor reale ale conspiratorilor fostului partid comunist, coafat drept social-democrat. Este vorba de centrul de comandă şi control condus de eminenţa cenuşie a PSD, Viorel Hrebenciuc, alintat în intimitatea pesediştilor cu apelativul „Javra“. Conform declaraţiilor incendiare făcute de omul de afaceri şi editorul ziarului „Curentul“, Mihai Iacob, în emisiunea „Naşul“ de la postul B1TV, schema otrăvită de atacare a preşedintelui Traian Băsescu prin intermediul unor foşti slujbaşi ai statului, rejectaţi din sistem în urma unor grave abateri, a fost sifonată public, într-un cadru restrâns, de artizanii jocurilor PSD, încă din luna octombrie. Cunoscutul „garant“ al lui Mircea Geoană, şi nu numai, Marian Vanghelie, cârtiţa politică infiltrată până în arhiva secretă a DGIPI, a divulgat din greşeală la o discuţie informală planurile de atac ale candidatului Mircea Geoană. Metoda este simplă şi se bazează pe tacticile clasice de gherilă: hărţuirea continuă a adversarului, respectiv a preşedintelui Traian Băsescu, şi îndreptarea atenţiei publice pe piste false, „explozive“. Scopul şi mijloacele: protejarea şi conservarea alesului PSD, Mircea Geoană, introducând hămăitori de serviciu şi amplificând la maximum făcătura prin intervenţia gălăgioasă a vectorilor de influenţă aserviţi din mass-media, tip Chirieac-Roşca.

  147. Hamangia says:

    Sa fim veseli si sa multumim Domnului ca avem un presedinte inteligent , patriot care isi pune sanatatea si viata zalog pt binele romanilor… stiu d-le presedinte ca va mai uitati pe blog .. Noi va multumim si va suntem alaturi ,,for ever”….
    http://www.youtube.com/watch?v=ixDnRspzScc&NR=1

  148. ion adrian says:

    PS Eu prefer “sobolanul rozaliu” ca javre sunt mai totzi din jurul lui Hrebe.

  149. silverstar says:

    Câinii latră, javrele bârfesc.
    Folclor

  150. Ioane
    Hrebe asta nu e cumva din Bacau? Nu de alta, dar este cineva pe aici care are in jur, o vecina, care ii este secretara. Cel putin asa spunea si s-ar putea sa te faca si pe tine securist. Sa nu zici ca nu ti-am spus.

  151. ion adrian says:

    De la un bloger despre rozaliu:

    sunt din Bacau si il cunosc pe Hrebe de pe cand era administrator la gospodaria PCR.Inca de atunci era o javra iar in acesti 20 de ani si a pus in practica “invataturile” comuniste.Un sforar si hot de prima mana.In cazul dosarului amintit cred ca este unul din beneficiarii banilor hotului de Haisam si ar trebui ca amandoi sa fie colegi de celula.

  152. ion adrian says:

    Ieteteeem am si cu tine telepatie? asta nu-mi prea place

  153. ion adrian says:

    Pai de ce sa nu ma faca?

  154. Hamangia says:

    Ion …– am o ,,rezerva” de la Murfatlar … Pusca este un …sa fiu diplomat, indulcitor gen BAHUS … daca intelegi … putin vin cu stampila lui este original ..
    Pe blog trebuie sa fie armonie , concordia nationala , adeziune totala la idealurile portocalii… Nu va huliti .//.. sa sti sa ierti , este o arta …. tine-ti dusmanul aproape , schimba-i gindurile si cucereste-l prin exemplu … Silvia , zappa , I. A … un ,,stol” de vorbe urite cad la o vorba dulce …arta manipularii , a dominarii , ori te nasti cu ea , ori nu o ai …
    Dedicatie celui ce lupta pt romani
    http://www.youtube.com/watch?v=POOZJ961NN0

  155. Hamangia
    Si provocarea este uneori o arta, cu rezultate la fel de spectaculoase. Desigur este aplicabila in functie de situatii concrete si anumite tipuri de caracter. Este si demna si spectaculoasa, cu toate ca eu nu cred ca aici sunt dusmani oficiali, ci doar se comporta uneori dusmanos, din orgoliu si temperament.

  156. N.G. says:

    Buna seara tuturor!

    E o seara a vinului si a muzicii de suflet….se prefigureaza bineinteles o victorie portocalie… ;)

  157. Hamangia says:

    Buna NG .. si tu meriti iubirea noastra ,,,
    http://www.youtube.com/watch?v=FiVFYRv9GkU&feature=related

  158. frank zapa[king] says:

    hamangia-daca imi mai tii 2-3 discursuri de genul asta fug,ma retrag in tabara lui Crin Antonescu-vrei sa cred ca el e singurul ramas in competitie care lupta cu toti?
    poate ai amabilitatea de a ma lumina.

  159. Silver
    Nu te invita nimeni sa pleci de aici. Trebuie, din punctul meu de vedere sa ai bun simt si sa nu aduci acuzatii fara rost si fara fond. Eu, iti repet, nu este o onoare si nici un motiv de lauda, chiar locuiesc in SUA, ceea ce face din aprecierea ta, citez : “asta care se crede …”, o jignire si o denaturare spre banal a tot ce spun eu. In fine, eu chiar am fost reporter special, atit la Evenimentul zilei, cat si la Romania libera, la Cotidianul si la Antena 1, ulterior lucrand la unele publicatii romanesti din America, ultima data in calitate de redactor sef. O sa-mi fac timp sa fotografiez niste ziare si sa le pun pe net. Asta este real, iar prin ceea ce tu contesti, te pui singura in pozitia de a atrage bataia de joc. Sa u-ti inchpui ca am ceva cu tine.

  160. frank zapa[king] says:

    nu imi voi argumenta acum pozitia,sa ne intelegem ,eu nu sunt membru de partid,nu am obligatii,eu sunt un simplu simpatizant,punct.
    si nu-i pot vedea pe ,fostii’cum defileaza cu tupeu,cind ma voi hotarii sa fac politica,voi avea de grija sa las punti de legatura,pina atunci imi permit sa fiu intransigent,imi permit sa-i cer celui care imi vrea votul sa gindeasca cel putin ca mine.
    asa ca…..usurel cu cine pe cine seduce.romania nu este o tara care isi poate permite sa cocheteze cu iliescu si ai lui.
    faptul ca am tot cochetat cu ei,ne costa scump.
    dar e punctul meu de vedere,al unui taliban,al unui anticomunist convins,care crede ca lipsa de verticalitate si hotarire ,ne-a adus sa ne balacim in apa asta soioasa,urit mirositoare.

  161. Hamangia says:

    Dragii mei , Silvia si Zappa … Puterea sta in voi .. Am deschis laptopul mai devreme si am citit aceleasi animozitati, jigniri , ofense etc .. Personal va multumesc pt martiriul suportat atita timp aici si va apreciez in mod deosebit . Am incercat sa linistesc ,,tensiunea” prin citeva melodii . Nu am cerut nimanui sa faca asa sau invers .. Am zis mereu ca fiecare are adevarul lui .. Daca va uitati pe blog in ultimile zile este ca in oglinda , ne uitam si ne vedem aceiasi… Credibilitate , forta , victorie, toate , nu pot fi daca raminem singuri … Vedeti si voi ca cei care candideaza vot dezbatere , nu se multumesc cu monolog .. Forta voastra este pretuita cind invingeti daca aveti aici oppozanti .. Nu este greu sa fie ,,mutat” oricare nu ne place dar atunci devenim neinteresanti , ne izolam si pierdem .. noi nu vrem ca ,,nebunul ” singur se crede imparat in celula lui .. Acceptati ca este necesar sa aveti si contra parteneri .. cea mai mare gresala a dus la ,,disparitie”.. vezi comunistii nu permiteau altceva decit parerea lor .. si au fost ,,stersi”

  162. N.G. says:

    Hamangia,buna seara,sunt onorata de iubirea voastra…. ;) Si de la ardelenii cuminti un trio,pentru dumneavoastra.

    http://www.youtube.com/watch?v=JgEaMSNPpkQ&feature=related

  163. frank zapa[king] says:

    P.S.-tot pt hamangia,in 1986 la uniunea sciitorilor un poet rebel,nu mircea dinescu a spus o poezieioara care a stirnit……zimbete crispate.
    spun,sper,spun ca madalina sa inteleaga ca nu este o vulgaritate atita vreme cit poezia a fost spusa la uniunea scriitorilor in 1986:

    ,eu am pus rahat pe clanta
    tu ai pus rahat pe clanta
    el, ia pus rahat pe clanta
    noi am pus rahat pe clanta
    voi ati pus rahat pe clanta
    ei,ele au pus rahat pe clanta.
    hamagia,sper ca vei patrunde adinca filozofie a acestei poezioare simple-asta-i lumea mostenita din anii de glorie cind unul ca…da ce mai are vreo importanta.
    inca o data Madalina,nu este o vulgaritate,este o poezie trista,in care un poet urla de suparare si tristete,pt ca toti au devenit….
    si o recomandare,cine vrea sa ramina incremenit in substanta poeziei…

  164. Frank
    Daca postezi asa ca acum, garantat te bucuri de stima si aprecierea mea si cred ca esti si in asentimentul presedintelui Basescu. Asta este ideea, comunismul si reprezentantii lui nu trebuie sa mai existe nici macar in amintire. Este singura cale spre normalitate, restul sunt intoxicari si argumente justificative pentru crimele comise de comunisti. Ca Iliescu este varful de lance al continuitatii comuismului este evident, cum la fel de evident este ca si cei doi pioni avansati de el in disperare de cauza, mai au inca parte de sustinere. O sa vedem duminica la ce nivel se plaseaza aceasta si ulterior se pot reconsidera pozitii si strategii. Dar numai in aceasta directie a anticomunismului. Mie imi pare rau ca tu ai inteles ca eu as incerca sa produc diversiuni in interiorul PDL, pe blogul Elenei Udrea, tocmai de la aceste principii, care pentru mine sunt sfinte. Dar cum spunea este de inteles cand se greseste, dar perseverenta si excesul de zel sunt de condamnat.

  165. N.G. says:

    Puiu

    O sa iti chem eu un tramvai pe 6 Decembrie sa poti fugi in lume dupa ce presedintele Traian Basescu va castiga alegerile.Problema este ca nu am cantalau sa iti fac pachet,dar vorbim cu Hamangia si facem de un vin bun… ;)

  166. Frank
    Prin ceea ce face si cum se comporta Mircea Dinescu, acum cointeresat material, demonstreaza ca pune in continuare. Asta e tot. In fond e dreptul lui, important este sa fie mai multi cei care curata si nu pun nimic pe clanta.

  167. rasputin says:

    buna seara tuturor !unde a disparut lulu ?

  168. puiu says:

    Gabriela …eu calatoresc in decembrie ,asa sper, cu Luftansa in lumea libera ,va las aici pentru 3 luni sa va obisnuiti cu perioada post Baselu…..hihihihi….sa fie

  169. Hamangia says:

    Aveam aici si o oltencuta .. cred ca este ocupata … ii dedicam si ei o melodie speciala … personalizata …
    http://www.youtube.com/watch?v=Rg3Z9X8IjI0&feature=related

    si pt alti olteni
    http://www.youtube.com/watch?v=hocO4aU53GY&feature=related

  170. Puiu
    De saptamina viitoare o sa fiu cu 120 de mile mai aproape de Chicago, dar tot mai ramin cam 2000.

  171. N.G. says:

    Puiu

    Asa suparat vei fii incat vei lua avionul… ;) ? o.k.vei fi in trei luni de proba sa te obisnuiesti cu gandul….

  172. puiu says:

    sa trecem si la politichie ,pana mai pot scrie …hihihi…trompeta Boc face curte liberalilor pe B1 la Nasul…v-am spus eu ,a intrat panica ,nu mai stiu ce sa faca …..s-a finit la comediaaaa, asta portocalie …hihihih…

  173. NG
    Pe aici, unii nu se obisnuiesc, in trei luni, nici sa treaca strada. Iti spun eu ca am vazut destui.

  174. puiu says:

    Andrei …nu conteaza ,oricum ne vedem ,gasesc eu solutia ….sa iau viza ,dupa aceea …gooooooo….am gasit si traducatoare super pregatita la engleza…hihihih…

  175. N.G. says:

    Maryland

    Continui sa fii un baietel suparacios…. ;) Ai merita tras de mustati uneori….

  176. puiu says:

    pana acolo sunt 10000 Andrei ,de unde 2000 …????…atatia sunt pana la Paris ….

  177. N.G. says:

    Puiu

    Stii tu chestia cu dracul si cu puntea…. ;) Nu mai trambita…..mai bine pune mana pe engleza…nu pe traducatoare ca nu-i frumos… ;)

  178. Intre New York si Chicago spuneam. Si nu spuneam de kilometri, ci de mile.

  179. NG
    Nu sunt suparacios de loc. Dar daca tu asa crezi, te las pe tine sa aplici corectia care crezi ca se impune. Sunt mai dur si mai direct. In momentul in care cineva ma supara, persoana respectiva nu mai exista. Au fost, e drept, tentative in sensul asta. Toata lumea te iubeste pe tine, deci nu e cazul sa te ingrijorezi.

  180. Puiu
    Nu te lua dupa diversionisti. Adu transalatoare de engleza aici, ca iti traduc eu ce vrei si ma ocup si de ea. Inainte de a avea nevoie de traducere, aici trebuie sa depasesti un soc informational, care pentru multi este o piedica in cale adaptabilitatii in America. Nu glumesc.

  181. Hamangia says:

    Zappa…filozofule , am evitat sa iti raspund personal in timp desi de multe ori m-ai interpelat ….Eu am avut si am puterea sa recunosc cind gresesc si imi cer iertare oricui fata de cel ce am gresit . Am gresit aici de multe ori si am recunoscut . Intentia mea , sa o spun pe intelesul unora desi multi au realizat , a fost sa abat un pic soarele intelegerii in locul norilor contrelor la limita educatiei .. Eu incerc sa dialoghez cu fiecare .. vezi citeva replici acide la adresa lui x sau a lui y au facut sa normalizam oarecum dialogul .. Incrincenarea duce la ura , asta iti otraveste sufletul si te cuprinde ca un cancer , metastaza , incet , tacut si pervers .. Fiecare poate doar atit cit este ,,daruit”. de la natura .. Daca unii alearga de pe un blog pe altu si sunt sustinatori ba ici ba colo, se spune ceva cu dosul in doua luntre … aici este deja un nucleu de combatanti si s-au obisnuit unii cu altii…vezi ca numai unul este izolat deambele tabere pt ca vorbeste in ,,dodii”… ia vezi cine e…Si daca tu si Silvia v-ati simtit ofensati de mine , va rog sa ma scuzati.. dupa cum ati realizat , intru rar pt ca nu e cazul , altfel ma bazez pe voi .. o seara linistita .. puteai sa imi acorzi circumstante avind in vedere ca vin de la crama personala unde am ,,ales ” zama de circhine …

  182. balbeck says:

    Ridicati paharele in aer,cine nu bea cu noi e un fraier…cam asa suna.haha

  183. ion adrian says:

    Frank,
    Poetul cred ca era Teodor Paca si in original a folosit termenl popular. :)

  184. puiu says:

    Andrei ….am inteles ….am sa fiu tot timpul in prezenta voastra …gata ,ma ocup de cantalau ,o seara faina prieteni ,pe dusmanii sa-i doara masalele si maine sa-i stranga papucii….hihihih…

  185. N.G. says:

    Maryland

    In general nu imi plac oamenii care se cearta.In special cei ce par ca au aceleasi obiective dar modalitatea de exprimare difera.Daca vei termina cu toti cei ce te supara,vei sfarsi singur… ;) ca tare sunt multi cei ce supara decat ofera un dram de bucurie…. Hai sa iti ridic moralul…te asigur ca nu toata lumea ma iubeste… ;) Just be yourself…

  186. ion adrian says:

    PS Frank dar cluul poeziei era finalul:
    TOŢI AM PUS C….T PE CLANŢĂ!

  187. NG
    Sunt convins ca Iliescu sau Geoana de exemplu nu te iubesc. Si nici nu o sa-si revina. Da cum de ai constatat tu ca numai eu sunt de vina pentru deranjul de aici? Sau ai apreciat ca eu sunt mai intelegator si ai hotarit sa ma convingi pe mine? Ai reusit.

  188. frank zapa[king] says:

    hamangia-e greu sa ma fac oare inteles?nu sunt capabil de ura,sunt capabil doar de indiferenta.sunt doar reactiv,nu proactiv,eu doar raspund la atacuri nu atac,e foarte adevarat ,uneori ma opresc mai greu,da nici nu am spus vreo data ca sunt dl perfectiune.\
    uite accept ca eu sunt proscrisul bloggului,daca acest lucru iti face placere.
    si te rog retine,baietii s-au retras din propie initiativa,si din cu totul alte motive,dar asta e un alt subiect.
    odinul a venit de la sefii lor,nu pt ca i-as fi suparat eu ori silvestar.

  189. ion adrian says:

    Si de fapt se raspundea la intrebarea mistica: Cine-a pus c…t pe clantza?

  190. Nu cred ca e cazul sa regrete cineva absenta lui Ionhut. Dar parca il vad cum apare si ne comunica iar cum a scazut Basescu in sondaje, de la 19% la abia 37% din doar 49% dintre romani, care se estimeaza neoficial sa participe la vot. Nu o sa scapam ocazia sa aflam cate avantaje avea pentru noi sistemul lui Ceausescu si Iliescu. Si nici de injuraturi.

  191. frank zapa[king] says:

    bine,oricum pt acest tur de scrutin NR.1,jocurile sunt cam facute,nu cred ca ceva mai poate schimba ordine din seara de 22.
    crin antonescu a stat mult prea mult in bratele lui geoana si a pesedeului,de aceea isi va merita locul 3.punct
    geoana ,el va intra in turul 2 ,dar ranit,rau cu pierderi serrioase imposibil de surmontat.
    asa ca,promit ca pina luni dimineata sa nu mai atac pe nimeni,ori sa am atitudini dure.

  192. ion adrian says:

    Nu sustin ca am invatat vreodata poezia pe dinafara. Spun asta ca sa nu apara alte ziceri. :)

  193. frank zapa[king] says:

    N.G.-de ce oare toata lumea vrea sa fie ocrotit de tine?se pare ca stimuli tai erotico-materni reusesc sa fuga pina si prin fibra optica.
    recunosc ca deja sunt suparat-pe mine nu mai miinghiat,iar voi dormii cu lacrimi in ochisori,nu pretind si un pupic,doar un noapte buna si ma duc la culcarica.
    as fi in paradis,daca ai face gestul..

  194. Luci says:

    ‘Seara!

    Eu astept cu nerabdare confruntarea de maine. Sper sa discutam despre asta!

    P.S. Au sters-o trolli :) ?
    Pa-pa-pa…. :)

  195. N.G. says:

    Franky

    Copilul care nu plange… ;) Uite iti dau ursuletul portocaliu si fugi la culcare… :) Dar cred ca tu soldatel de plumb portocaliu,mereu pe baricade si gata de lupta nu ai nevoie de ocrotire.Il ai pe Hamangia care te ocroteste cand incaleci doi cai si folosesti doua sulite… ;) Somn usor…nu lacrima,soldatilor adevarati nu le e permis…

  196. Confruntarea de maine, este de asteptat sa se axeze pe ocuparea locului doi intre Crin si Geoana. Cred ca sunt amindoi suficienti de isteti sa inteleaga ca nu o sa ocupe acel loc, cel care il ataca mai tare pe Basescu. Fercitul finalist se poate decide dintre cei doi parteneri, doar de lovitura mai tare si mai eleganta cu care il ingenuncheaza pe adversar. Firesc si Basescu nu o sa piarda ocazia sa puncteze, in ce directie are el chef. A reusit sa se plaseze in aceasta postura, incat din luptator in ringul celor trei, el sa fie adevaratul moderator, iar papusile sa se bata intre ele, daca nu vor sa ramina totul la mina sortii sau sa intre un al treilea. In fine, o sa fie destul de atractiv, dar programul meu de maine nu-mi permite sa stau la computer. O sa vad insa seara tirziu cum se reflecta aceasta dezbatere din prisma voastra, a tuturor.
    NG
    De ce nu raspunzi la provocari, asa ca mine, de exemplu?

  197. N.G. says:

    Maryland

    In general prefer sa mediez sau in cel mai bun caz sa le rezolv altfel…Ei,daca sunt calcata rau pe coada… ;)
    Astept si eu ziua de maine si confruntarea…Zilele acestea am stat mult printre oameni.Doar la TV se spune ca oamenii simpli nu inteleg mare lucru din campanie.Cel putin cei de aici ma uimesc cat de bine cunosc activitatea presedintelui si chiar trebuie sa fii bine informat sa poti raspunde argumentelor pe care le folosesc.Oamenii sunt minunati,pacat ca anii de dupa ‘89 au lasat urme adanci…Si totusi din aceste urme,mai au puterea sa vada realitatile din noianul de intoxicari si sa continue sa aiba incredere in presedinte.

  198. NG
    Ceea ce spui tu este un lucru bun. De fapt este singura sansa. Daca oamenii nu vad si nu se informeaza si nu judeca in mod corect situatia, atunci totul se prabuseste. Daca tu spui ca lucrurile sunt in regula, atunci, nu-mi ramine decat sa-ti doresc o noapte buna cu vise frumoase, iar ele sa se indeplineaca foarte curand. Cred ca meriti asta.

  199. N.G. says:

    Maryland,Noapte buna!
    Dinescu striga prin toti porii disperat…Ce ti-e si cu cameleonii astia….

    Noapte buna tuturor!
    Madalina,o noapte frumoasa

    Administrator:
    Noapte buna!

  200. frank zapa[king] says:

    N.G.-ca un soldatel disciplinat de plumb din cutia ta cu nisip unde zic eu tu esti generalul care conduce ostilitatile,voi respecta ordinul ,imi iau ursuletul,imi spun rugaciunea si ….imi rezerv dreptul sa visez la ce-mi trece prin minte,mintea mea nu tocmai ortodoxa,care e tare sprintara si uneori cam sturlubatica,prea multe imaginii color din clasa …..xxx

  201. rasputin says:

    azi am facut sondaje prin telefon intreband prieteni ,rude si cunostinte cu cine voteaza… rezultatul ? femeile cu care am vorbit mi-au zis ca-l voteaza pe Basescu pt ca “prea il ataca toti din toate partile”…se pare ca realitatea tv, antena 3 si tvr au semanat vantul… vor culege furtuna !

  202. balbeck says:

    Si eu mi-am sunat prietenii.Fetele au spus ca voteaza cu Crin Antonescu,iar baietii au spus Geoana.Pe cine sa credem?

  203. Luci says:

    Ce-a fost cu site-ul asta de-o picat? sa inteleg ca nu merge cu argumentatia, acum vor sa ne inchida gura hackuindu-l?
    Am senzatia ca o sa fie mare circ azi la Parlament, deoarece Prostanacu vrea cu orice pret sa-l introduca in ecuatie pe vadim. Vom avea batai cu Codrin Stefanescu si marius Marinescu, sunt convins de asta, mai ceva ca atunci la sediul primariei. Doar ca sa se poata bruia sau distrage atentia de la dezbatere.

  204. Prins în dilema de a alege între astronaut, cosmonaut şi taikonaut, Mircea Geoana îşi asumă până la urmă destinul istoric şi îmbrăţişează cariera de cosmonăuc!

    http://www.youtube.com/watch?v=Cai7lCbDbPM

  205. Nicolae says:

    @rasputin
    In Bucuresti, extrapoland afirmatiile colegilor mei (si sunt destul de multi), preferintele celor din grupa de varsta 30-55 ani se pare ca se indreapta spre Crin Antonescu si spre Traian Basescu.
    Vom vedea. Sper insa ca oamenii sa mearga la vot, altfel degeaba stam acasa si “ne dam cu presupusul”.
    Toate cele bune.

  206. ion adrian says:

    Dna UDREA

    Acum toti dusmanii lui Basescu(spun dusmani si nu adversari politici, caci din pacate inca, la noi, in acesti termeni se discuta) vor spune ca Adrian Severin nu este ministru de externe european(comisar pentru politica externa europeana)pentru ca nu a fost sprijinit de Basescu cand mai adevarat ar fi sa stie (stiu ei de fapt, dar nu vor recunoste) ca acesta nu este deloc in gratia dlui Barroso, presedintele Comisiei Europene.
    In plus daca tinem cont ca Presedintele ales belgianul flamand, premierul Belgiei, Herman Van Rompuy este rezultatul unui compromis intre Frantza, Germania, care au acceptat ca un compromis foarte inteligent, un belgian flamand, un proeuropean convins,care la el in tara se opune miscarilor de tip separatist flamand, simbolizand astfel intr-un fel, antanta franco-germana, si de asemenea Anglia a renuntzat la Tony Blair care si el viza acest post, caci, guvernul britanic a renuntat, chiar joi seara, sa mai promoveze candidatura lui Tony Blair pentru functia de presedinte al UE si a sustinut candidatura lui Catherine Ashton pentru functia de sef al diplomatiei europene, al doilea post dupa Barroso in cadrul CE(era totusi prea mult ptr Romania sa fim obiectivi) pe care desigur ca a primit-o.
    Catherine Ashton este femeie(good point), o baronesa care totusi ca si Blair este laburista, pastrandu-se astfel postul pentru PSE, desi pana ieri se discuta parca de o spaniola sau italianca si de romanul Severin, numirea asta fiind iarasi un compromis necesar .
    Guvernul britanic a renuntat, chiar joi seara, sa mai promoveze candidatura lui Tony Blair pentru functia de presedinte al UE si a sustinut candidatura lui Catherine Ashton pentru functia de sef al diplomatiei europene.
    Asadar aici la acest nivel de intelegeri si compromisuri politice nici Basescu si nici mama lui Basescu nu aveau ce face, dar poate in schimb pe seama acestui fapt, sa ne alegem cu un post de comisar mai important decat cel de pana acum.
    De altfel dl Basescu a explicat cat putea sa explice acestea
    si a declarat joi ca in cadrul reuniunii informale a Consiliului European s-a discutat despre postul de comisar european care ar urma sa revina Romaniei, insa nu a dorit sa comenteze acest aspect.
    “Sigur ca am discutat, dar nu discut public pentru ca nu vreau sa ratez sansele noastre la un portofoliu bun”, a declarat Basescu, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale remis Ziare.com.
    In ianuarie 2010 va exista in mod sigur un comisar.
    “Atunci vor fi audiati, dupa 10 ianuarie 2010, dar pana atunci este un proces complicat de negociere, de creare a echilibrelor in interiorul Comisiei Europene intre populari, socialisti, europeni. Stiti, nu vreau sa spuneti ca lansez vreo rautate, dar algoritmul politic functioneaza si aici pentru ca asa se distribuie puterea, in baza voturilor si pe urma trebuie manifestata in modul cum se reflecta in structurile executive”, a mai spus Basescu.
    In ceea ce priveste propunerea lui Adrian Severin pentru functia de Inalt reprezentant al Afacerilor Externe ale Uniunii Europene, Traian Basescu a mentionat ca au muncit in acest sens, dar ca “lucrurile nu mai puteau fi intoarse”.
    Si fiind la capitolul de politica externa cititi va rog:
    Partidul Popular European are încredere în Traian Băsescu / EPP expresses confidence in Traian Basescu
    VERSIUNEA ÎN LIMBA ROMÂNĂ
    Liderii Partidului Popular European şi ai Grupului PPE în Parlamentul European, Wilfried Martens şi Joseph Daul salută cu încredere lansarea candidaturii lui Traian Băsescu la un nou mandat de Preşedinte al României.
    “Partidul Popular European îşi declară sprijinul pentru candidatura domnului Traian Băsescu la un nou mandat de Preşedinte al României. Admiterea României în Uniunea Europeană a avut loc în timpul mandatului şi cu contribuţia directă a Preşedintelui Traian Băsescu.
    Am avut plăcerea să-l întâlnim, de mai multe ori, pe Preşedintele Băsescu atât în România cât şi în reuniunile de lucru la nivel înalt ale Partidului Popular European şi ale Instituţiilor Europene. Am fost de fiecare dată impresionaţi de preocuparea Preşedintelui Băsescu pentru integrarea europeană profundă a României, cât şi de implicarea Preşedintelui în dezbaterile asupra problemelor europene majore.
    Contribuţiile domnului Băsescu la rezolvarea unor probleme europene majore, ca securitatea energetică a Uniunii şi stabilitatea în zona Mării Negre, sunt binecunoscute şi au avut un impact deosebit la nivel european. Partidul Popular European apreciază, de asemenea, eforturile constante ale Preşedintelui Băsescu pentru modernizarea statului, combaterea corupţiei la nivel înalt şi aplicarea egală a legii în România.
    Partidul Popular European consideră că, într-o perioadă economică şi politică deosebit de dificilă, România are nevoie de un Preşedinte capabil să sprijine atât eforturile de redresare economică internă cât şi prezenţa eficientă a ţării în Uniunea Europeană. Suntem convinşi că un nou mandat îi va permite Preşedintelui Băsescu să continue reformele profunde pe care le-a iniţiat şi să grăbească aplicarea deplină a normelor şi valorilor europene în România.
    Îi urăm succes în alegeri şi suntem convinşi că vom colabora, în continuare, la fel de bine, cu Preşedintele Băsescu, pentru a promova interesul şi vocaţia europeană a românilor.”
    VERSIUNEA ÎN LIMBA ENGLEZĂ
    (nota mea : daca nu ma credeti)
    Wilfried Martens, President of the EPP Party, and Joseph Daul MEP, Chairman of the EPP Group in the European Parliament
    The leaders of the European People’s Party and the EPP Group in the European Parliament, Wilfried Martens and Joseph Daul MEP respectively, have expressed their confidence in Traian Basescu, who is running for another term as President of Romania.
    “The European People’s Party supports the candidacy of Traian Basescu for a new mandate as President of Romania. Romania’s accession to the European Union took place during President Basescu’s period in office and benefited from his personal contribution”, declared Wilfried Martens and Joseph Daul MEP.
    “We have met on several occasions with President Basescu, both in Romania and in high-level meetings of the European People’s Party and the European Institutions. We have always been impressed in a very positive way by President Basescu, by his focus on deepening the European integration of Romania, and by the involvement of the President in all major European debates.”
    According to the leaders of the EPP Party and the EPP Group, “Mr Basescu’s role in solving major European challenges in his region – notably energy security and stability in the Black Sea area – is well recognised and has had an important impact on Europe. The European People’s Party also appreciates the continued efforts of President Basescu to modernise the State, to engage in the fight against high-level corruption, and his commitment to the fair application of law in Romania.”
    “The European People’s Party believes that, while we are going through a period of economic and political challenges, Romania needs a President capable of sustaining economic recovery efforts internally, and representing his country’s interests effectively in the European Union. We are convinced that a new term in office will allow President Basescu to pursue the major reforms that he has already initiated and will accelerate the complete implementation of European standards and values in Romania.”
    “We wish President Basescu great success for these crucial elections and we express our confidence that we can continue to work in the same relationship of trust with him once he is re-elected, to promote the interests of Romania and its citizens’ European ambitions”, concluded Martens and Daul.

  207. lulu says:

    Va salut cu drag.
    Rasputin, n-am disparut, dar mai am si eu una alta…. ca doar stii cum e…

    Hamangia, multumesc cu intarziere ptr frumoasa melodie, intradevar daca e sa mi placa ceva din muzica populara, este maria tanase, e unica, e perfecta….. :D

    Vad ca ii plangeti pe antiportocalii! Pai cand erau le cereati sa plece!!! Nu mai inteleg nimic!

    Cred ca s -au asezat lucrurile, ce se va spune de azi pana duminica vor fi doar comentarii de prisos, a trecut campania, a fost nemultumitoare ptr unii, doareau mai mult “sange” dar n-a fost sa fie, e bine si asa ca nu s au sfasiat :) Lumea cam stie ce vrea si pe cine vrea…cum mai spuneam ….daca vor sa simta ca traiesc sa voteze cu dl Basescu, daca-l vor pe geoana se vor simti intr un azil mai mare… Sa ne fereasca D-zeu de asa ceva. Trezirea/ stimularea celor care inca dorm pe ei se va face poate si in aceasta seara la mult asteptata dezbatere.

  208. rasputin says:

    tradatorii trebuie dati afara din partid dupa turul 1 … trebuie deconspirati ! sa le fie rusine, nu vor reusi sa puna mana pe pd-l… fara Basescu pd-l nu ar avea mai mult de 7-8 % !

  209. lulu says:

    rasputin, salve… hmmm, interesant mesajul tau, sper sa -l citeasca cine trebuie.

  210. lulu says:

    Imi place mult discursul dnei Badea-PDL, am mai spus-o. Stie sa se impuna cu eleganta in fata celor doi iscati moderatori, dar si invitatilor din platoul -ad-hoc- rtv.

  211. lulu says:

    Daca blogul a fost blocat in aceasta dimineata din cauza solicitarii prea mari…vizualizari… atunci mai spun inca o data ca merita ptr binele tuturor sa se mai gandeasca cei care inca mai au dubii legat de dl Basescu-inca cinci ani la Cotroceni- Sa nu lase tara sa se intoarca in urma cu 30 de ani, sa nu ne dea iar pe mana trecutului sumbru, sa mai rabde si sa mai dea o sansa acestui om mai greu de inteles, mai patimas din fire, cu greseli evidente, un om complicat, conflictual….dar cu intentii bune, sincere, la vedere… Sa nu se lase amagiti de ceea ce vad seara de seara la televiziunile aservite, nu ei ne prezinta realitatea, nu ei sunt cei buni, ei sunt doar slugile raului…nu merita sa le mai amintesc aici numele, ii stiti prea bine.

  212. lulu says:

    Oameni buni, nu vad nimic neadevarat sau suparator in aceasta postare si altele…Din contra este un mesaj ce indeamna la toleranta, dialog, ingaduinta… De ce sa va fi suparat oare? Curios!

    Hamangia says:
    19 November, 2009 at 10:07 pm

    Dragii mei , Silvia si Zappa … Puterea sta in voi .. Am deschis laptopul mai devreme si am citit aceleasi animozitati, jigniri , ofense etc .. Personal va multumesc pt martiriul suportat atita timp aici si va apreciez in mod deosebit . Am incercat sa linistesc ,,tensiunea” prin citeva melodii . Nu am cerut nimanui sa faca asa sau invers .. Am zis mereu ca fiecare are adevarul lui .. Daca va uitati pe blog in ultimile zile este ca in oglinda , ne uitam si ne vedem aceiasi… Credibilitate , forta , victorie, toate , nu pot fi daca raminem singuri … Vedeti si voi ca cei care candideaza vot dezbatere , nu se multumesc cu monolog .. Forta voastra este pretuita cind invingeti daca aveti aici oppozanti .. Nu este greu sa fie ,,mutat” oricare nu ne place dar atunci devenim neinteresanti , ne izolam si pierdem .. noi nu vrem ca ,,nebunul ” singur se crede imparat in celula lui .. Acceptati ca este necesar sa aveti si contra parteneri .. cea mai mare gresala a dus la ,,disparitie”.. vezi comunistii nu permiteau altceva decit parerea lor .. si au fost ,,stersi”

  213. lulu says:

    Da’ pana la urma e decizia vostra, nu e sfarsitul lumii :) sa fim sanatosi, dl Basescu sa reuseasca … in fond asta ne dorim cu totii :)

  214. Buna seara tuturor!
    Site-ul a fost putin “plecat” din cauza prea multor vizualizari.

  215. balbeck says:

    http://petruandrei.wordpress.com/2009/11/20/poze-de-campanie-autocarul-lui-crin-antonescupanourile-lui-basescu-sunt-distruse/#comment-3260
    Cine si-a batut joc de panourile lui Basescu in halul asta?Si in centrul Ploiestiului…Volosevici ce a facut?Un panou de-al lui Basescu a fost distrus la 100m de primarie.hahaha

  216. balbeck says:

    PS:si mie mi-a picat site-ul…mai devreme.

  217. anita orange says:

    Buna seara. bine v-am regasit. munca de campanie mi-a luat tot timpul, ne-a rupt pe toti si de familii. Acum asteptam marea dezbatere, suntem la sediu cu totii, cred ca si voi sunteti pregatiti. sigur domnul Basescu va domina prin prezenta sa, prestatie si discurs. va fi cel mai practic si la obiect cum este d-lui de fiecare data. ceilalti vor recita lozinci, vor face pe oratorii dar degeaba, nimeni nu mai gusta asa ceva. Vrem un presedinte viu, il vrem pe domnul Basescu inca 5 ani. numai el ne va trezi pana si pe tineri, la viata. sper ca si voi sa ganditi la fel. deci ne vedem dupa confruntare.

  218. anita orange says:

    sa intelg ca acest blog tot in fruntea vizualizarilor se afla? mi se pare atat de firesc ca doar aici se face politica nu gluma. regret inca o data ca nu pot veni mai des.

  219. N.G. says:

    Buna seara tuturor!

    Toata Romania asteapta marea confruntare.Probabil va fi liniste pana…dupa ;) Din punctul meu de vedere este confruntarea finala intre Traian Basescu si 322 si Traian Basescu si 223.Liderii sunt fata in fata si alegatorii au ocazia sa vada ce au de spus.Domnule Presedinte va suntem alaturi!

  220. anita orange says:

    daca am avea un popor decis, intelept, sa se gandeasca la cati bani se vor risipi si cu al doilea scrutin ar iesi la vot fara ezitare si binenteles sa puna stamplila pe domnul Basescu.

  221. lulu says:

    Anita, te salut si bine ai revenit printre noi, era cazul :) iti urez spor la treaba si sa convingeti cat mai multa lume sa voteze cu cine trebuie. Adica cu dl Basescu. Si eu as dori doar un prim tur, adica lumea in miscare si vie asa cum spui, dar slabe sperante…

  222. lulu says:

    Buna si tie gabi, esti pregatita, emotii? :)

  223. lulu says:

    Balby, bine ca nu ti a picat piscina :) ca site ul e usor de ridicat…

  224. lulu says:

    Medicamentele ptr vadim repedeeeeeeeeeeee :)

  225. N.G. says:

    Lulu

    Buna,nu am emotii pentru ca am incredere in presedintele Traian Basescu si in dialogul sau si mai ales in realizarile sale care sunt cele care il garanteaza ca viitor nou presedinte,spre deosebire de ceilalti ”garantati”.

  226. N.G. says:

    Lulu

    Imi pare rau,nu functioneaza posta…pentru medicamente… ;) Ce nebunie…asta vrea presedinte?Vadim e in plina criza… ;) Aceasta mascarada pusa la cale de contracandidati ii va fi doar de ajutor,e incredibil ce vorbeste…atitudine de candidat la presedentie…

  227. N.G. says:

    …ii va fi de ajutor la balamuc…am pierdut un cuvant…

  228. N.G. says:

    Vosganian deja trepideaza pe TV… ;)

  229. lulu says:

    Sunt ingrozita, asa ceva n am mai vazut. Incredibil, asta e om? Se vrea presedinte, sunt oameni in tara asta care sa vrea sa-l voteze? Da, sigur a fost pus de geoana si pe bani grei….Mi e rusine, refuz sa cred ca exista asa ceva pe langa noi. :(

  230. balbeck says:

    Cu un elicopter se ridica si site-ul meu.E prins in piroane foarte groase.

  231. ion adrian says:

    Din cand in cand ma mai duc pe la Adrian Nastase si ma ingrozesc de ipocrizia si uneori chiar de miselia acestuia. Acum la ultima postare se amesteca marsavia cu ipocrizia si as fi fost tentat pe inima si sa fac ce am spus ca nu voi mai face adica sa intru si sa raspund.
    AN are o postare prin care-i pe alegatori sa boicoteze acest referendum asa cum a facut si cu cel pentru uninominal.
    Firul se intiotuleaza: Nu particip si nu votez la referendum

    Dar nu e nevoie sa intru caci un bloger, ma asteptam sa fie Harabula, dar este altul, la pus pe AN la punct. Va redau textul acestuia pe care vasd ca AN spre lauda sa nu l-a cenzurat:

    Dle fost Prim Ministru,
    Opinie personala: Odata ce te duci la vot, nu mai are importanta daca ar fi sau nu o frauda morala, desi nu este, dar nu are sa discutam de ce nu este, decat doar daca m-ati intreba, dar fiecare crede cum vrea, conform subiectivitatii lui mai mult sau mai putin cinstita, mai mult sau mai putin corecta, adica in fond mai mult sau mai putin obiectiva.
    Insa odata ajuns la vot si mai ales votand pentru oricine altcineva decat pentru foarte ingrozitorul capcaun Basescu, nu vad de ce nu ai putea, ca un cetatean caruia i se cere o opinie, sa nu ti-o exprimi cinstit.
    Am un raspuns: Nici-un gest nu voi face, care sa-i dea o cat de mica legitimitate lui Basescu, deci aici nu conteaza intrebarea, daca e buna sau rea ,utila tarii sau nu ci numai cine o pune si ura mea personala.
    “Nu i-as raspunde lui Basescu nici daca m-ar intreba prin absurd daca sa ies sau sa raman in UE sau in NATO “,spuneti de fapt dvs in articolul de mai sus.
    Cu alte cuvinte va declarati public un sentiment urat si anume URA.
    PS. Lui Putin i-ati raspunde?

  232. ion adrian says:

    Mi se pare mie ss-au se proceda la un rcviem pentru unii care poate ca au treburi mai importante de facut. Bine ca am ajuns dupa ce ati stins lumanarile :)
    HAI BASESCU!

    Salve si apres …

  233. EUGEN says:

    Politica este o chestie din care ,fara doar si poate , se fac bani usor…TOata smecheria este sa si faci ceva pt tara…nu numai pt partid si pt persoana proprie

  234. puiu says:

    pana acum Baselu este pe podium ,pe locul 3 …hihihihihi…Crin conduce usor peste Geoana ….

  235. lulu says:

    Eu zic asa…conduce detasat dl Basescu, pe locul doi crinulet si trei saracu geoana, e patetic :)

  236. puiu says:

    luluta draga …este pararea ta ,o respect ….o seara faina iti doresc….in 6dec. n-am ce -ti face ,asa au votat roamnii …Baselu eject…eu n-am sa te supar ,am sa fiu alaturi de tine si supararea ta…

  237. lulu says:

    Puiu, pe 6 dec vine Mos Nicolae :) bun si darnic cu mine, cu toti portocaliii :)

  238. puiu says:

    Madalina unde-i Elena noastar ?…n-o vad urmasa lui Traian ,adica in spatele lui….

    Administrator:
    Doamna Udrea probabil este la Minister.

  239. puiu says:

    Basescu este destept ,il ataca pe Ilici iara …sper ca nu mai stergi postarea Madalina ,nu ?…cand latra Basescu nu-i voie sa spui nimic…

  240. puiu says:

    multumesc Madalina pentru raspuns …credeam ca-i o legatura intre inchiderea blogului si lipsa ei de la o confruntarea importanta ….eu oricum o felicit ca nu s-a dus ,Baselu a fost lamentabil…

  241. puiu says:

    cand o vad pe searbada asta de Roberta ,care-i locul 4 in Tara ,ce lehamite are-n ea …vai doamne pe ce patachine a adus Baselu la conducerea Tarii….

  242. lulu says:

    Hai ma puiu, unde l vezi tu lamentabil?! Ii face pe degete, nu remarci ce naiba :)

  243. puiu says:

    Vanghelie ,Hrebenciuc ,Elena Udrea ,Boc ,Patriciu ,Orban au lipsit de la galerie ,sunt considerati puncte slabe in preajmea potentialior presedinti …de cate ori i-am spus Ilenurei noastre …..sa fie atenta cum ii perceputa ,are numai de pierdut dupa 6 decembrie de asocierea cu piratul corupt …

  244. lulu says:

    Ce ma amuza geoana, se crede in America :)
    Dl Basescu a fost cel mai tare, a fost asa cum trebuie sa fie un barbat puternic. N a atacat ci, a fost atacat. Defensiv putin dar a fost bine….

  245. N.G. says:

    O foarte interesanta intalnire.Antonescu un mascarici menit sa distreze audienta,un Geoana tras cu cheia,rece si care nu transmite mare lucru,si un Traian Basescu mai intelept dupa 5 ani de mandat.
    Acum urmeaza tochitura RTV pe prestatia presedintelui.Daca isi doresc un mascarici care sa dea din maini si sa nu raspunda la nimic si un robotel tras cu cheia la lectia de partid nu a lui personala atunci ma indoiesc de viitorul Romaniei.

  246. puiu says:

    Gaby neni draga ,tu esti cam partinitoare ,sa nu spun rece ,dupa atata campanie portocalie …hihihgih…in toata postarea ta n-am vazut sinceritate ,numai campanie portocalie….hihihi….

  247. ion adrian says:

    Sigur acum la concluzii :

    1. Basescu i-a zdrobit fara sa-i umileasca pe adversari si electoratul lor-normal caci are tutul doi.
    2. Daca prostul de Antonescu nu l-ar fi atacat el l-ar fi lasat in pace, asa l-a pus in situatie de a deveni penibil vorbind si scuzanduse dupa principiul cine se scuza se acuza(de fapt, acum cu Antonescu am inteles deplin sensul profuind al acestei ziceri galice)
    3. Geoana a fost in general prnibil , ca si Antonescu in unele momente ;
    4. Glontul de argint in meciul Geoana -Antonescu a fost tras de Antobnescu , respectiv chestiunea cu cumnatul lui Geoana unde Geoana a fost jalnic;
    DAR cea ma importanta concluzie este cat poate schimba realitatea u post mediatic necinstit , acum Hurezean, CTP, si vor urma vor explica cat de buni au fost aia si ce slab a fost Basescu.
    Hurezean , CTP etc sunteti crestini botezati, sau ati supt la tzata din Talmud?

  248. puiu says:

    gata ,nu mai comentez ,iau mai repede pauza …s-ar putea sa fim fericiti pe 22 seara …Baselu pe podium …locul 3 …hihihhih…

  249. ion adrian says:

    Reiau ca sunt nervos si nu baut cum spunea ieri un netrebnic:

    DAR cea ma importanta concluzie este acea care ne arata cat poate deforma, schimba realitatea un post mediatic necinstit , niste ziaristi ticalosi si pervertiti, acum Hurezean, CTP, si vor urma si altii explica si vor explica cat de buni au fost aia si ce slab a fost Basescu.

  250. N.G. says:

    Puiu

    Oi fi rece,dar nici nu ma incalzeste un Crin care inafara de faptul ca se comporta ca un Don Juan in cautare de himere fara sa stie cu ce se mananca nu poate nimic mai mult,si nici un Geoana de cavou.

    Mi-ar place un Traian Basescu luptator cu intelepciunea afisata astazi.

  251. puiu says:

    fi-ti bucurosi dragi portocalici ca Baselu n-a cazut pe locul patru din trei candidati …este pe podium ,ce naiba …nu fi-ti suparati ….hihihgihgh….oau ce-mi place .

  252. rasputin says:

    plictisitoare emisiunea… Geoana tremura de emotii , incoerent, raspusurile sale erau paralele cu intrebarea … Crin lipsit de substanta ca de obicei, a demonstrat inca odata ca nu stie decat sa spuna glume … Traian Basescu a fost pe subiecte tot timpul, exceptional a jucat …si acest rol , electoratul pnl va fi in mare parte cu Basescu !

  253. puiu says:

    Gaby…am inteles ,pe Crin si Geoana ii caracterizezi ca amorezi ,pe Baselu ca luptator ,este adevarat ,se lupta cu incompetenta lui …gata ,s-a terminat…

  254. N.G. says:

    Ion Adrian

    Priveste B1,unde sunt tratati toti cu aceeasi obiectivitate.Am schimbat canalul de la RTV.Mi-e greata de atata ura si servilism.Sunt ca niste corbi,ba nu hiene,pentru ca rontaie tot…Putin respect fata de alegatori s-ar impune.E momentul in care cei ce se bucura de aceasta confruntare sunt acesti corbi de media care au mai castigat o paine si un subiect.

  255. rasputin says:

    @puiu
    cu cine votezi ?

  256. N.G. says:

    Puiu

    Ii supraapreciezi pe cei doi…poate amorezi fara obiectul amorului… ;) Politicieni fara politica.Crin a pierdut locul doi,iar electoratul PNL si-a dat seama cu cine sa voteze in turul doi.Cu Traian Basescu evident ;)

  257. puiu says:

    rasputin de Arad …cu Hunor baci ….zau….
    Gabriela ..sa ma uit in arhiva sa vad ce-ai scris de Cristoiu pana acum ,Moraru l-a facut nevertrebrat ,tu ?…nu stiu …am sa ma uit…acum ii bun,nu ?

  258. ion adrian says:

    NG,
    Problema este ca acrst stil talmudic se instapaneste peste omenire ,nu mai este o problema locala. Asa a fost si cu Jugoslavia, si cu multe altele.
    Cum spunea Hamangia aseara: ce este nu este cum se vede.

  259. puiu says:

    rasputin ..lasand gluma la o parte ,in primul tur votez cine-i pe mijlocul paginii ,in turul 2 in afara de Basescu ,pe alalalt …pe asta nu-l mai suport…

  260. lulu says:

    Daca priviti la centura rtv, va minunati nu alta… cum dracu’ ca toti au aceasi impresie? Mai sa fie, astia au privit cred o alata dezbatere, altfel nu mi explic atitudinea lor atat de perfida! Daca as fi auzit macar un cuvant pozitiv la adresa dlui Basescu as fi zis…da domnule judeca corect acesti domni, dar asa …lamenatbili, se descalifica singurei.

  261. ion adrian says:

    Alta jigodie care se ocupa de dna Basescu: CTP, japitza aia rautacioasa.

  262. ion adrian says:

    Lulu,
    Dar ce te miri hienele sacalii ataca in haita, ca si tziganii de altfel.

  263. ion adrian says:

    Turcescu a fost depasit, caci de frica mogulului nu a avut curaj sa si modereze corect.

  264. puiu says:

    ce se gudura Cristoiu ,n-am mai vb. cu Basescu din 2004 ,vorbeste acum bey Ioane ,sper sa nu te faci de ras….ardeiut umplut…

  265. puiu says:

    Basescu vine la B1 ,instinctul lui politic si-a dat seama ca-i pe locul 3 …hihihih…nu mai refaci nimic piratule….hihihihi….numai la olteni se ingrasa porcul in ajun de Craciun…hihihih…

  266. ion adrian says:

    Puiu ,
    Eu cred ca ssunt niste bloguri nde toti sunt cazuti in cur in fata lui geaoana sau la diana tusa de ex in fata lui Crin , de ce nu te produci acolo sau esti sub nivelul telectual al pnlsdistilor?

    PS. Pretind iarasi prioritate pe un nou cuvant.

  267. puiu says:

    ingrasa =il fugaresc prin curte sa faca muschi ,pe tine te fugaresc la televiziuni si la nasi cu plocoane…poate -poate te mentii pe podium …locul 3 ….

  268. ion adrian says:

    hai la nashul.

  269. ion adrian says:

    ca la rtv se acuza, pardon se scuza crin antonescu.

  270. lulu says:

    Daca doriti sa ascultati un dialog pasnic, civilizat, dati la b1….se ating cateva subiecte delicate, imi place ca o fac acesti domni. Dl Basescu este un om de onoare le raspunde la cateva intrebari incomode. Vedeti asa se face meseia de jurnalist, se intreba fara patima se creaza un dialog civilizat, nu ca la centrurile rtv si antene, aia dau cu paru’ si atat, acuza si atat….nu accepta adevarul.

  271. ion adrian says:

    Astia de la rTV nu inteleg ca Basescu nu a jucat deocamdata la rupere, era treaba lui Crin sau Geoana dar si astia ce sa zic, pare ca dl Crin s-a consolat …

  272. ion adrian says:

    Da este excelenta discutia de la B1 acum e pauza.

  273. N.G. says:

    Ion Adrian

    La rupere va fi in turul doi.Atunci vom vedea omul politic Traian Basescu coroborat cu omul Traian Basescu.

  274. puiu says:

    lulu…cine intreaba fara patima ,Cristoiu ?????…acum ceva timp in urma nu avea-i impresia asta…hihihih….

  275. balbeck says:

    In Ploiesti panourile lui Basescu au fost patate.Doar vreo 5 au ramas intregi.20 distruse…probabil si alea 5 se vor pata.haha

  276. lulu says:

    Puiu, din cate vad cristoiu pune intrebari cam indiscrete, hmm, ce curiozitati are! Dar macar nu le pune cu venin. Pai acum cateva zile l am vazut iar la antene invitat si paru destul de afurisit… Oricum am da-o ce se intampla la centurile rtv si antene e degradant. Dar, spun clar, ii inteleg de acolo isi primesc leafa, de acolo isi platesc datoriile…..sunt vanduti asta e. Poate ca intro zi se vor trezi desi, ce interes ar avea sa ramana fara slujba? Important este sa nu i credem si sa i sanctionam, sa le amintim ca nu si fac meseria din punct de vedere deontologic, corect.

  277. puiu says:

    lulu…am inteles ,numai B1 isi face meseria bine din punct deontologic, portocaliu …o noapte faina blondina …

  278. lulu says:

    Noapte buna puiu… :) da asa e, ca bine mai gadisi :)

  279. Noapte buna
    Am schimbat locatia dar vad ca si altii au fost ocupati astazi. Acum am aflat ca ma aflu, probabil pentru o destul de lunga perioada de timp, in Poughkeepsie, New York, da’ stiam ca se cheama altfel locul unde am treaba. Din ce spuneti voi, am inteles ca toti candidatii de la dezbateri au avut dreptate, in special Basescu. Atunci fie ca el sa castige, daca se poate din primul tur. Daca nu, atunci la al doilea.

  280. NG
    Aseara ai ramas fara ursulet asa ca eu nu mai vreau nimic. Iti doresc aceleasi vise frumoase si implinirea lor cat mai rapida.

  281. Lulu
    Bine ai revenit. Ma gandeam eu ca ai ceva treaba, ca nu puteai sa ne lasi tocmai acum in prag de alegeri, chiar daca e aproape sigur ca le castiga Basescu. Sa visezi si tu ce vrei si sa se implineasca imediat.

  282. puiu says:

    il iubesc pe Basescu ,pur si simplu il ignora pe Radu Moraru …hihihi…sta cu spatele la el si vorbeste cu Cristoiu …ce inseamna sa fie perceput ca lacheu ,de Morau vorbesc…esti penibil Morarule ….hihihi

  283. N.G. says:

    Puiu

    Esti rau…unde vezi tu lipsa de respect la presedinte? Cea mai mare calitate a dansului este ca trateaza egal pe fiecare om,de aceea il iubesc oamenii.Iti place si tie emisiunea,dar de afurisit ce esti gasesti bube… ;)

  284. N.G. says:

    Maryland

    Imi iau ursuletul inapoi,pentru ca i-a starnit lui Zapa halucinatii… ;) Nu il mai dau nimanui.Pacat ca nu ai urmarit confruntarea pe net.As fi vrut sa iti stiu parerea.

  285. N.G. says:

    Noapte buna tuturor!
    Madalina o noapte linistita!

    Doamna Elena Udrea,o sambata dinainte primului tur frumoasa iar apoi portocalie!

    Administrator:
    Noapte buna N.G.

  286. rasputin says:

    imi e mila de gEoana cand ma gandesc ce-l asteapta in turul 2 ! basescu a facut noncombat in aceasta seara…

  287. puiu says:

    Madalina o noapte faina cu vise incolore ,te-ai saturat de atatia colorati pe blog….majoritatea portocaliciiiii…

    Administrator:
    Noapte buna Puiu.

  288. ion adrian says:

    Andrei,
    Pot sa dorm linistit daca am aflat ca ai fost in in Poughkeepsie, New York.
    Astept sa ajungi la Chicago, desi nu cred ca esti recomandabil unor rude pe care le am pe acolo.

  289. ion adrian says:

    Desigur ca acum daca voi putea dormi linistit pot sa va urez tuturor noapte buna si fiti bucurosi cu totii, cai din ce am vazut azi, nu mai am nici-o grija.

  290. ion adrian says:

    Rectificare: nu mai avetzi nici-o grija

  291. Ioane
    Nu sunt in drum spre Chicago, nu am nevoie de recomandari. Stau pur si simplu aici, pentru ca in New York platesc amenzi la parcare aproape zilnic. Si costa 115$ fiecare. Stau la munte si am afaceri in New York, unde merg de 2-3 ori pe saptamina. Astept sa vina zapada sa racesc natural sampania pentru Basescu.

  292. Nicolae says:

    Buna dimineata.
    Sa profit de cele cateva minute de “campanie” de pana la ora 7 si sa-mi exprim parerea ca intalnirea televizata de aseara mi-a relevat un Traian Basescu foarte aproape de imaginea (c-o fi corecta, c-o fi gresita, asta este, e a mea) a cum trebuie sa fie Presedintele Romaniei.
    Sa aveti o zi buna si sa nu uitati ca maine este ziua in care putem si este necesar sa ne exprimam prin vot optiunile.

  293. balbeck says:

    Nu ma gandeam ca panourile lui Basescu sa fie distruse in halul asta.Aia sunt nebuni,nu se tem de dosare penale.Oricum au fost surprinsi de camere.Stiam ca vor fi distruse niste panouri,dar nu ma gandeam la atatea.Chiar langa primarie?La 50m de primarie,pe strada Gherea un panou de-al lui Basescu distrus.Doar aia cu bannerele au fost amendati.PNL a dat baloane galbene.Eu m-am ferit sa iau.Am luat un radio de la psd.Merge foarte bine.Merge si la priza si pe baterii,daca plec la cabana.E super.In primul tur nu votez PSD.Mai vad dupa…N-as putea spune ca m-a “cumparat”.De ce panourile lui Crin sunt atat de intregi?La fel si panourile lui Geoana…hihihi

  294. N.G. says:

    Nicolae

    Buna dimineata.Aceeasi impresie am avut-o si eu.Spuneau rontaitorii de la RTV ca nu au vazut nuciodata un asa Traian Basescu.Nici eu,dar mi-a placut.Dintre cei trei,el afost cel care a adus calmul in discutie,in timp ce ceilalti doi au parut agitatorii,unul smecheras iar celalalt crispat.Dupa 5 ani se presedentie nu ai cum sa ramai la fel,inevitabil isi pun amprenta pe prezenta publica si sigur te fac mai intelept.Eu sunt convinsa ca obiectivele lui Traian Basescu nu s-au schimbat,dar sigur dupa un mandat zbuciumat acum va sti cum sa le realizeze.Senzatia mea este ca mai are foarte multe de spus ca presedinte al Romaniei.

  295. frank zapa[king] says:

    buna dimineata domnilor si doamnelor,cei cu apatia asta?

  296. frank zapa[king] says:

    N.G.m-am suparat pe tine,nu poti sa-mi iei jucaria,m-am indragostit de ea.
    chiar crezi ca mi-a produs halucinatii?ce iti inchpui cumva ca m-am decis sa-l votez pe potirca?ori pe chelemen hunor?
    nici vorba frmoasa mea de la munte,am ramas fidel lui TRAIAN BASESCU.cu toata fascinatia ursuletului,il stimez mult prea mult pe acest om asa incit miine pun stampia pe TRAIAN BASESCU,pun stampila pe DA,un parlament subtiat numeric si o singura camera.
    n-au putut sa ma clinteasca trusturile cu toata echipa lor de mincinosi si agitatori,diversionisti,n-au putut sa ma atraga personaje cu staif,cu vorbe si promisiuni de nerefuzat,pina la urma n-au putut sa ma clinteasca harnicii bloggeri cu insultele si amenintarile lor.
    asadar poti sa fii sigura,sunt vaccinat din acest punct de vedere,de ce nu ma pot feri?de farmecul tau,aici e putin mai greu,asa ca voi ramine si cu ursuletul si cu basescu…….mai greu cu…..cu tine e mai greu,concurenta nu ma lasa in pace,uite aici nu-mi place concurenta…..
    sa ai o zi buna N.G.si nu uita,cind vine vorba de optiuni politice,sunt precum stinca,iar cind vine vorba de tine,devin precum becali…….luptatorul luminii………….

  297. lulu says:

    Buna dimineata va spun si eu :)
    Dupa o noapte alba, evident de meditatie :) ramanand sub influenta intalnirii de gradul zero, am tras o concluzie de neclintit- ar fi anormal sa nu castige dl Basescu. Cat de orb sa fii sa nu ti dai seama ca ceilalti doi nu sunt facuti ptr a fi presedinti de stat? Cine a urmarit si emisiunea de dupa confruntare de la B1, s a convins definitiv ca dl Basescu e cel mai necesar vremurilor de acum si oamenilor. Dar si un dusman feroce mafiei.
    Ce au facut azi-noapte centurile rtv, antenele, s-au descalificat definitiv…nu se vor mai putea numi obiectivi distinsii domni adunati ca la o claca de babe dintr un catun…. Oare dlor oameni umblati prin lume, emancipati doresc atata rau tarii in avantajul patronilor lor, doresc psd la putere? Ei vb despre democratie, evolutie, ei care ne imping prin manipulare spre un trecut sumbru! Cine sa i mai inteleaga? Ca eu nu si nici nu i iert ptr modul meschin si fatarnic afisat cu atata zel. Aici ma refer si la dl Hurezeanu, pana mai ieri echilibrat in judecati!

  298. balbeck says:

    Basescu dusmanul mafiei?Camora sau cosa nostra?ce mafie?hahaha,el e prietenul lumii interlope.

  299. frank zapa[king] says:

    pt ca am vrut sa pot judeca analitic si nu sub imperiul momentului in aceasta dimineata am revazut din nou confruntarea dintre cei trei bataieouri,candidati la presidentie,incercind sa-mi folosesc ratiunea,logica si nu emotiile si subiectivismul de zi cu zi.
    pt ca in ce ma priveste,zgomotul pe care il produc mercenarii din trusturi nu are decit un efect invers m-am concentrat de data aceasta mai putin pe imagine si forma si m-am aplecat pe substanta,pe ce au transmis ca mesaj,pe ce intentii au si cam ce ar fi posibil de realizat din angajamentele pe care intr-un fel s-au altul si le-au asumat cei trei.
    in ordine,adica de la cel mai slab spre cel mai bun voi incerca in fraze scurte si concise sa punctez prestatiile celor trei,astfel:
    -de departe,cel mai slabut a fost Crin Antonescu,vraja primei confruntari de la cluj sa risipit,si odata ceata ridicata am constatat cu stupoare ca a ramas un biet individ obraznic,mincinos,dovedit de altfel de basescu,cu clisee si glumite imprumutate din lumea bloggerilor,in fond o alta varianta a comicului Ludovic Orban.
    total neinformat,superficial ,mergind la plesneala si poate la inspiratie,in rest asa cum ma asteptam-zero barat,un amarit la care i s-a urcat obraznicia si impertinenta la cap,un adevarat afront pt orice om normal si cu bun simt.pt o clipa am incercat sa mi-l imaginez pe antonescu cum s-ar manifesta intr-o intilnuire cu un alt sef de stat care iar spune lucruri neplacute-ce ar face,si-ar scoate acul de gamalie de la rever si l-ar intepa in….fund.
    jalnic,penibil si ieftin-daca omul asta are pretentia ca este om politic,cu aspiratii la presedintie,atunci si eu sunt aiatolahul iranului.
    .foarte aproape de crin antonescu,este si mircea geoana.vorbe,vorbe,povesti,demagogieeeeeeeee,pur si simplu omul asta nu are propietatea termenilor,incepe un subiect in prima parte a propozitiei dupa care uita despre ce vorbeste si bate cimpii in mod grotesc.
    la intrebari punctuale….ce sa raspunda o chema pe socrela….
    -TRAIAN BASESCU-retinut,neutru,nu a atacat decit la nevoie,as putea spune chiar decent,cu un discurs clar,informat,coerent si plin de mesaje.
    o diferenta uluitoare intre el si ceilalti doi,un adevarat pres.apt sa tina rom pe drumul cel bun.
    incercarile disperate ale mercenarilor de a scoate cit de cit ceva bun pt cei doi,geoana si antonescu s-a dovedit o munca de sisif,nimic,dar absolut nimic notoriu.

  300. balbeck says:

    Un om obisnuit poate sa ajunga cap al lumii interlope?Sa presupunem ca un om cu bani are probleme cu o grupare:si el si gruparea lupta pentru un interes propriu.El nu se poate apara singur impotriva gruparii,dar cu numai 100 dolari ajunge sa il aiba executant pe un cap al lumii interlope.Gruparea aia se potoleste pentru ca se teme de capul lumii interlope.Asta s-a intamplat in Prahova.Capul lumii interlope dadea ţepe statului si in 2000 avea deja peste 10 milioane dolari avere.In 2001 a pagubit statul cu 6 milioane euro.A facut inchisoare 2 saptamani,trebuia sa ia maxim 20 ani.Dosarul e inchis.Dupa ce omul obisnuit a ajuns sa il aiba executant pe capul lumii interlope i s-au deschis toate caile,toti se dadeau la o parte.
    Oricum cei mai mari interlopi sunt politicienii.

  301. frank zapa[king] says:

    am incercat sa-mi verific opiniile,constatarile intrind pe bloggurile unor personaje recunoscute in bloggosfera ca fiind neutrii.
    senzatia generala a fost de mare deceptie,probabil multi dintre ei ar fi asteptat mai mult,mai multe de la cei doi contracandidati antibasescieni,poate chiar gindind in perspectiva viitorului.
    ideea este ca cei doi nici macar mediocrii nu sunt,majoritatea recunoscind onest ca s-au investit milioane de euro in doi timpiti[constatarea nu-mi apartine],ca cei doi moguli si lumea lor ingusta au pariat pe doi perdanti.
    ca nici vorba sa fie niste isteti,daca a trimite ca si contracandidati doi fraieri,unul obraznic si impertinet,celalat un giga agatat de fusta soacrei,se cheama ca esti inteligent,ca ai viziune…..atunci nu-i de mirare ca au facut avere doar prin hotie si smecherie,nu-i de mirare ca ,desi justitia romana este varza ei sunt clientii procurorilor si a judecatorilor.
    oamenii astia nu sunt in primul rind oameni de afaceri,sa investesti in doua caricaturi,in doua ciubote cazacesti e forma maxima de prostie ,de autodistrugere.
    domnilor,va prevad un viitor sumbru,imperiile voastre se vor prabusi ca un joc de carti,o veti sfirsii saraci, de minuta cu cei doi care dupa 6 decembrie vor fi haliti de propii lor sustinatori.

  302. ion adrian says:

    @andrei,
    mi-a placut ca nu ai sarit pe ocazia oferita de mine , si a fost o situatie creata de mine deliberat si cum nu-mi sta in obicei, caci de regula doar replic, uneori de multe ori mai dur, decat sunt lovit, pentru ca daca nu dai primul, daca apuci sa mai dai al doilea, trebuie ca lovitura sa fie cat de cat decisiva.
    Am facut-o din doua motive si anume: sa vad cum ma simt eu dupa o astfel de manevra jegoasa si banuiam ca nu ma simt deloc bine si chiar asa este, si in al doilea rand am vrut sa vezi si tu cum este sa fi atacat asa fara motiv. Ai reactionat frumos.
    Cu Chicago, mi s-a parut ca inteleg ca te vei duce acolo la un moment dat. Orasul este superb si merita vazut.
    Mi-a placut mult si New-Yorkul, dar daca ar fi sa aleg unde sa locuiesc in State, cred ca as alege Chicago, asa cum daca as alege in lume, as alege Elvetia si apoi Geneva, chiar daca si Roma si Paris si multe altele mi-au furat inima, apropo in copilaria parintilor sau bunicilor era un film german care se numea sau in care se canta sau al carui lait motiv era: Ich bin in Heidelberg mein Herz verloren. Si intradevar pe Filosofische Strasse in Heidelberg este o placere sa te plimbi si sa privesti orasul.

    Numai bine
    Daca vei veni in Bucuresti si vei dori poate ne vom putea vedea pe undeva, intr-o carciumioara la sosea.
    Numai bine si spor la amenzi. :)

  303. ion adrian says:

    King,
    Basescu trebuia sa fie retinut, caci repet nu era meciul lui. In turul doi se va misca liber.

  304. Ioan
    Am fost de mai multe ori in Chicago si cunosc orasul. Nu sunt totusi turist aici in America.

  305. frank zapa[king] says:

    cum ma simt foarte bine de cite ori intru in istoria recenta,am incercat sa vad cum s-au exteriorizat romanii de-a lungul timpului,in scurta lor istorie ca stat democratic si scrutinuri electorale.
    si uiite asa am inceput sa navigheze in evenimentele interbelice pt ca ea este cea mai sugestiva,la ultimul scrutin de dupa cel de-al doilea razboi cind comunistii au reusit sa execute cea mai mare frauda electorala din istoria romaniei.
    adica comunistii veniti pe tancurile rusesti au cistigat 20% din sufragiile romanilor,restul de 80 au fost luate de taranisti si penelisti.dar s-a verificat lozinca bolsevicului Stalin:nu este important cine voteaza,important este cine numara voturile.
    asadar,romanii inca din copilaria lor electorala au furat la alegeri.
    iata cum iese in evidenta o urita trasatura de caracter a romanilor-CA AU IN A.D.N.-hotia,ca fura,fura,fura.
    ca hotia incepe de la virful statului,ca daca iti construiesti ierarhiile in stat prin hotie…..toata lumea va dori sa fure,sa smechereasca sa traga tepe.
    sigur altoit pe A.D.N.-ul nostru ,plin de gena numita hotie,comunismul a facut cea mai exploziva combinatie intre hotia romaneasca combinata cu hotia pomanagiului comunist.
    uitativa la pesedeii-modelul clasic,de personaj iesit din aceasta altoire,hot de dimbovita si comunist.
    si atunci daca revenim la zilele noastre la ce ne putem astepta?
    pai tot la hotii,de la hotii subtile de tip manipulare prin media,vezi TRSTUL REALITATEA-CATAVENCU SI INTACT, pina la hotiile brutale,cumpararea de voturi,mita electorala.
    asadar,aceasta natie se devoreaza in interiorul ei printr-o apetenta incredibila de a se autodistruge,si asa cum se intimpla in selectia naturala,cine nu-i hot,da hot,hot adevarat dispare.
    si…..evident vor supravietuii doar cei capabili sa fure bine de tot.
    adica prin selectie naturala natia romana a reusit performanta sa produca ,HOTUL EUROPEI-
    nu este domeniu sa nu furam,de la fotbal,atletism[dopaj],haltere,economie,justitie si evident politica,forma suprema,coloralul hotiei,forma suprema de hotie calificata.
    concluzia e simpla,suntem ceea suntem datorita faptelor noastre,avem ce meritam ,si evident ne meritam soarta.
    pina cind nu vom dorii sa o rupem cu hotia,sa extirpam din codul nostru genetic hotia,nu o vom duce bine.
    cred ca miine ar fi o sansa sa lichidam hidosul personaj ,cel care s-a nascut din hotia romaneasca altoit pe hotia comunistului bolsevic.
    ar fi un prim pas,cred eu ca,cu hotia noastra nativa ne-am descurca ceva mai usor,iar mai apoi sa facem pasul doi,sa scapam si de hotia romaneasca.

  306. NG
    Buna dimineata. Am vazut aseara, inregistrat, raspunsurile celor trei la prima intrebare. Geoana a parut ca a invatat pe dinafara raspunsul la o intrebare pe care o cunostea, Crin a incercat sa loveasca, foarte teatral in amindoi adversarii, in timp ce Basescu, neutru a punctat cateva realizari si realitati curente si de viitor ale Romaniei. Prima pozitie, asa cum reiese si din sondaje, ii este rezervata. La al doilea tur, indiferet de vointa celui care pierde din ceilalti doi competitori, votanti acestuia nu se vor alatura in totalitate impotriva lui Basescu, mai mult ca reactie adversa impotriva candidatului pe care au contat in primul tur si a pierdut inselind asteptarile. Nu o sa fie mari surprize, poate doar amanunte si unele noi dezvaluiri. Problemele reale o sa apara abia dupa alegeri, pentru ca aceasta alianta parlamentara de conjunctura nu o sa cedeze usor si nu o sa accepte sa-si piarda privilegiile, poate nici in fata unei optiuni foarte ferme a poporului, la referendum. Sunt insa solutii, dar nu imediate. Sa ai o zi buna si tu si toti cei ca tine. Reaminteste din cand in cand admiratorilor de ocazie ca esti maritata si ai copii si ca nu asa se vorbeste cu femeile realizate asa ca tine.

  307. Nu scapam maine de hotia romaneasca, dar maine se poate deschide drumul spre realizarea unui sistem care, in timp, sa limiteze furturile, sa inceapa sa-i pedepseasca pe practicanti si sa planteze in mentalitatea romanilor germenii corectitudinii. Sa nu furi este un semn de respect pentru tine si fata de tine insuti, in primul rand si abia apoi, alegerea unei cai cinstite de teama sistemului de justitie este necesara pentru cei care sunt mai greu de convinsi sa aprecieze cinstea si demnitatea. Dar se poate si maine caile spre acest sistem o sa se deschida prin vointa romanilor.

  308. frank zapa[king] says:

    salut andrei-am ingropat orice urma de suparare si ma prezint ca un adevarat pacifist-chiar daca sunt la poalele fealeacului,chiar daca sunt invadat de codul genetic al neamului romanesc ,care asa cum am spus are tare multa zgura ,ROSIE’.
    de ce nu m-am putut desparati,este ursuletul lui N.G. l-am confiscat definitiv,sunt foarte posesiv,fara halucinatii,doar cu sperante.
    sper sa o pot intilnii in decembrie pe N.G. si in prezenta ei sa-mi calc codul autoimpus,sa ciocnesc,repet sa ciocnes[nu sa beau]un pahar de sampanie frantuzeasca din rezerva mea de protocol,pe care o tin intr-o pivnita din Faget,la una din frumoasele pensiuni pe care le am.
    sunt editii limitate,din anul 1973,de pe malurile Loarei,dintr-o podgorie care ii oferea lui NAPOLEON,in fiecare saptamina la aceea vreme un bax de sticle lui si celebrei lui amante pe care o chema…..
    te las pe tine sa ghicesti numele amantei si a sampaniei,daca il nimeresti promit ca in primavara,prin aprilie vei putea sa bei o asemenea sampanie in compania mea in state.
    locatia o vei alege tu,eu voi veni cu sampania.pot veni si cu locatia,pt ca am o casa in boston care doar partial este inchiriata,crizaaaaaaaaaaaa.

  309. frank zapa[king] says:

    putine litere de tipar-folosite in ultima vreme,pt ca nu mai am intentia vadita de a deranja,de a irta,urmatoarele texte pina luni vor fi normale diin acest punct de vedere.

  310. Salut Frank
    Eu nici nu am fost suparat pe tine, iar ideea cu sampania imi pare buna. La mine e ora 7 dimineata, deci prea devreme pentru a intra in istorie, in istoria Frantei, chiar daca am investigat, candva, la Paris, istoria cladirii Hotel de Behague, un mic palat, oferit de Napoleon unei amante, devenit din anii socialismului, sediul Ambasadei Romaniei din Franta. In plus sampania nu este marea mea preferinta, cu toate ca in curand o sa fim obligati de situatie sa apelam la ea. Este potrivita victoriei.

  311. ion adrian says:

    Vorba a lui Cristoiu,
    Imediat ce vom castiga, voi deveni un critic binevoitor in primul rand al PDL-ului , ptr ca peste 5 ani trebuie sa innoate singur, si poate ca tot contra curentului si pana acum nu m-a convins de o potentza speciala caci faptul ca este mai bun decat niste jigodii preslinoase nu este destul pentru mine.
    Are 5 ani, el sau mai degraba dl Basescu, sa creeze un posibil credibil si potent presedinte si nu-i deloc usor caci vorba ceia se lucreaza cu materialul clientului.
    Nici Coposu si nici Ratiu nu au fost in stare, poate ca dl Coposu a crezut in Emil, dar Ratiu?

  312. frank zapa[king] says:

    buna seara madalina,pt ca doar tu ai mai ramas la post.
    am revenit curios sa vad,s-au trezit bloggeri,s-au respecta recomandarea ,conform careia de azi dimineata de la ora 7,se opreste campania electorala pina luni dimineata la ora 0,01.
    dar interven pt ca am descoperit ceva foarte interesant.
    desi il simpatizez si am foarte multe pareri comune cu dl Catalin A vramescu,nu i-am vizitat pina acum bloggul.
    il apreciez pt pretiozitatea informatiilor,pt. stilul lui in general de a se raporta la cei cu care intra in contact,si cu toate astea,ceva m-a uimit la el,daca ma gindesc ca e consilierul pres.
    urmare a articolului din rom libera,care facea vorbire despre haitele de bloggeri care scriu la comanda partidelor,dl avramescu a suspendat sectiunea din blogg rezervata comentariilor.
    am scris si eu citeva rinduri despre postacii de partid.
    la celalat pol este insa seful sau,dl pres. TRAIAN BASESCU,care intr-un interviu acordat in premiera unui……Blogger,in persoana dl Bleen,intrebat daca ar trebui reglementata lumea virtuala,domnia sa a spus ferm,ca nu este pt o imxtiune a statului in aceasta lume atit de frumoasa si libera.a mai spus ceva,ca da, ea se poate autoreglementa.
    scriu aceste rinduri in ideea in care antibasescienii ii acuza pe basescienii ca ,bla,bla.
    iata manifestari situate la extreme,intr-o problema vitala,dar care poarta amprenta personalitatilor diferite care se intilnesc in tabara basescienilor.
    eu trebuie sa spun,dezavuez gestul dl aVRAMESCCU,nu sunt de acord cu radicalisme,dar repet pt a fi corect,in casa lui fiecare isi face propiile reguli.in casa fiecaruia democratia ramine la usa si fiecare dintre noi ii deschidem usa sa intre atit cit considera fiecare ca e suficienta.

  313. frank zapa[king] says:

    wow ce nu-mi plac zilele astea de sfirsit de toamna si inceput de iarna.
    reci,cu o ceata care astazi nu s-a ridicat,toata lumea e mohorita,sta ascunsa prin casa,nu reusesc sa urnesc pe nimeni spre o distratie ceva aclo cit de cit.
    toata lumea sta ascunsa in ceata,nici macar bloggerii nu se arata.
    mareeeeeee plictiseala,m-am plictisit si de citit si de…..oare isi aduna ultimele rezerve de energie din anul asta pt alegeri?

  314. ion adrian says:

    Mergeti pe basescu.ro sa vedeti si sa ascultati ultimele activitati de azi ale dlui Basescu

  315. puiu says:

    auzi;cand intru in istoria recenta….hihhih…bey nima-n drum ,in istoria trecuta am vazut cum ai intrat ,cu-o furaciune …in asta noua tot cu furaciuni de pe alte bloguri si cu ajutorul lui gugal…hihihiu…diferenta intre tine si Vanghelie ,el este primar ales de 3x,a facut si facultate ,numai el stie cum si este baiat istet ,tu ?…intr-un cuvant zero…..te-ai saturat de citit ????,du-te nu ma informa ,cartile de felcau si blogurile ,altceva de unde ??….ai zis ca esti din Cluj ,mai spune odata de unde esti ,asta se adauga la surpriza pe care ti-am promisoooooooo…..sa vada lumea virtuala un aplaudac sadea ,portocaliu bineinteles ….

  316. Salut Puiu
    Pe aici, pe toti moldovenii pe care ii intrebi de unde sunt, spun ca sunt din Iasi. Cand intri in amaunte afli ca din judetul Iasi, majoritatea de la frontiera cu judetele invecinate si nu din oras. Dar asa sunt oamenii, le place sa spuna ca nu sunt de la tara, insa nu stiu ca viata in marile orase este dificila si trebuie sa cunosti unele aspecte de care nu ai idee. Maine sa-ti pregatesti de baut, ca o sa ai motive. Nu trebuie neaparat sampanie, chiar din contra, si cu rachie trece supararea victoriei lui Basescu. Da sa bei cu grija sa nu ramai fara la turul doi, ca si atunci o sa fii suparat. Ori o sa treci in tabara cealalta si iti trebuie sampanie? Mai sunt locuri si pahare goale.

  317. puiu says:

    Andrei …hai noroc ,o sa vezi si tu cine-i Franky,aplaudacul portocaliu ….in privinta supararii stai linistit ,nu ma atinge deloc ,maine este calificarea in finala ,bataia -i pe 6dec. sper sa nu mai fie Basescu ,recunoscand ca oricare vine nu poate face mare lucru ,singurul lucru bun este trimiterea portocaliilor in opozitie si disolutia lor ,liberalii se intorc la partidul mama ,pesedeii ii copteaza pe aia buni ,mai ramane plevusca de maxim 8%,procentul lor adevarat ,nu asta pe care l-au facut cu ajutorul liberalilor in 2004 ,daca nu se realiza alianta de trista amintire DA ,acum in Romania erau 2 partide mari ,unul de stanga si unul de dreapta ,asa era bine ,Basescu a schimbat ordinea ,a vrut sa faca un super partid presidential ,ciuciu,nu i-a reusit ….de fapt nu i-a reusit nimic ,sistemul ticalosit a inflorit pe timpul lui ,cu alti ticalosi ,nu erau destuii …hihihihi….asa ar fii bine ,daca nu iasa asa ,sa conduca Basescu pana la calendele grecesti ,sa-l scoata in formol de la Cotroceni ,este remarca lui ,la adresa fostului presedinte a televiziunii roamane ,Nicolau….

  318. frank zapa[king] says:

    dle puiu,carui fapt datorez atentia dv. parca mai zilele trecute spuneai ca iti sunt total indiferent ca ,bla,bla.
    daca ar fi sa cred ce spui,atunci nu prea inteleg eu ceva,cum se face ca te deranjeaza atit de evident tot ce scriu?
    cum se face ca textele mele iti dau starile astea de nervozitate maxima?
    ceva nu se potriviste,chiar de loc.
    si chiar nu inteleg,de ce ataci sub centura,de ce minti,dar mai ales de ce umblii pe blogguri in stare de ebrietate?
    nu-ti face bine la sanatate ,dar nici la eticheta.
    asa ca nu-mi ramine decit sa te rog respectos,sa te abtii de la a ma mai jignii.pt ca imediat o sa te plingii madalinei,imediat o sa suni,stii tu unde[crezi ca nu stiu] ca sa se intervina in sprijinul tau.
    ,Fii cuminte Izidor’,eu nu candidez,nu sunt politician,nici macar un amarit de membru de partid.
    eu am la dispozitie un singur vot la purtator,pt ca angajatii mei…..haaaaaaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiii.
    asa ca inchide-ti bautura in bufet,arunca cheia in fintina,scoate o galeata de apa ,tornati-o in cap,culca-te ,iar miine dimineata la prima oara du-te si voteaza-l pe…..TRAIAN BASESCU.
    dupa ,fericit scrie-mi si-ti dau numarul de telefon ca sa poti sa-mi pupi minutele pt ca ti-am facut un bine.
    imi vei multumii pt ca te-am extras din ……
    citeste poezioara cu clanta-si intelege,decit sa manici ce am scris ca trebuie pus pe clanta,urmeaza-mi sfatul pune-l la vecinul tau pesedist.

  319. N.G. says:

    Buna seara…se cearta baietii… ;) Rabdare Puiut,maine o sa iti ascultam supararile :)

  320. Luci says:

    Eu cred ca in urma confruntarii de ieri toti cei trei au crescut putin, cu aceeasi rata, in detrimentul absentilor

  321. lulu says:

    Buna seara :)
    In New Zealand, a inceput votul, au dat startul dlui Basescu :) :)

  322. puiu says:

    Gaby neni ,esti ingrijorata de supararile mele ?,dragut din partea ta ,esti o adevarata prietena ,nu am ,m-a ferit Dumnezeu de lucrurii care sa ma supere ,ca nu iasa Basescu ,chiar ma bucura ,ca iasa ,ma bucur iara ,ca-i duce la sapa de lemn pe votantii lui ,pe mine nu ma atinge chiar de loc ,pe tine te-ar atinge un picut …hihihihi….nu ti-ai ales bine partidul ,nu-i pentru tine ….pentru familia ta ,care ai o afacere ,prospera cred,liberalii sunt potriviti ,nu urmasii lui Traian ,care se trag din FSN….o seara placuta Gabriela draga ….serbus…

  323. puiu says:

    lulu….prima data a inceput in tribul Baluba …hihihi…a iesit Basescu cu un procent zdrobitor ….

  324. lulu says:

    Doamne puiu ma faci sa rad….da’ aia a lu’ Baluba sunt canibali? :) Sa stim macar ptr ce voteaza aia poate ptr o fleica de carne de om.. :) :)

  325. puiu says:

    lulu…hihihihi….esti o simpatica si-o draguta naiva ,asta-i farmecul tau frumoasa blondina ,esti sincera si judeci drept….de aceea l-au votat sa-l haleasca ….hihihi…o seara faina si tie lulu ….

  326. puiu says:

    gata ,ma retrag ,sambata seara se mai si petrece …va doresc succes la toti ,sa castige aia pe care-i votati ,votul vostru conteaza….sper sa intre cine merita in turul 2 ….

    Madalina o noapte odihnitoare si faina iti doresc ,maine seara trebuie sa fii pe baricade ,dupa inchiderea sectiilor de votare.


    Administrator:
    Noapte buna!

  327. lulu says:

    Puiu stai nu pleca…te intreb ceva…. Daca ma imbrac in ROSU maine mai sunt naiva :) si-l votez pe dl Basescu hihihihih ..

  328. Hamangia says:

    Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel , prin viu grai , prin scris , prin imagini , prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. ” (Constitutia Romaniei, art. 30, alin. 1)
    Opiniile nu supravietuiesc daca nu lupti pentru ele.
    Prin minciuni dusmanul tulbura mintile celor slabi.

  329. lulu says:

    Buna seara hamangia! Complicata treaba la unii dintre noi sa accepte si opinia celui ce indrazneste sa gandeasca diferit fata de ideile noastre. Asta e, fiecare lupta dupa cat poate duce :)

  330. Hamangia says:

    Potrivit ultimului sondaj efectuat intre 15-21 XI ora 19 de toate institutele de sondare a opiniei publice la cererea Clubului Roman de Presa si a tuturor televiziunilor, Băsescu învinge candidaţii mogulilor .

    Cel mai recent sondaj realizat la cererea posturilor de televiziune si a CRP confirmă preferinţele electorale ale romånilor. Potrivit cercetării efectuate pe un eşantion reprezentativ al naţiunii romåne, Băsescu va cåştiga primul tur de scrutin cu 37%, la o diferenţă de 10 procente faţă de următorul clasat, Mircea Geoană, cotat cu 27%, în timp ce Crin Antonescu se situează doar la 20%. Distanţa dintre cei doi principali contracandidaţi este în jur de 10-12 procente . Cu toate acestea, numai mobilizarea masivă a susţinătorilor preşedintelui va reuşi să ducă la victoria absolută a lui Traian Băsescu în turul doi de scrutin, iar lupta va fi strånsă, după cum certifică de altfel şi sondajul . se asteapta ca in disperare adeptii lui Iliescu sa comita fraude greu de imaginat. Cu toate acestea Basescu va cistiga aceste alegeri.
    Datele culese de institute de sondare a opiniei publice în perioada 15- 21 noiembrie ne demonstrează că Traian Băsescu ar câştiga cu circa 51 la 49% impotriva lui Mircea Geoană, în turul al doilea al alegerilor, pe 6 decembrie, de Moş Nicolae. Important e faptul că pupilul lui Iliescu-KGB, garantat de Vanghelie şi Hrebenciuc, nu reuşeşte nici acum să se ridice la scorul partidului său, în ciuda milioanelor de euro investite în campania sa propagandistică. Se aproximeaza ca pentru ,,prostanac” s-au pus la bataie peste 100 milioane euro. Dacă alianţa otrăvită PSD-PC are aproximativ 34% în cazul în care ar avea loc alegeri parlamentare duminica, Geoană, după cum se vede, se ridică doar la 27%, în timp ce, atât pentru PD-L cât şi pentru Băsescu, scorul se menţine egal, la 37%.
    În cazul în care Traian Băsescu ar ajunge totuşi cu Crin Antonescu în turul doi, preşedintele ar învinge cu 52 la 48%, arată cercetarea Candidatul PNL se ridică cu 1 procent peste nivelul partidului său, cotat la 19 la sută în preferinţele electoratului.
    Următorii candidaţi la prezidenţiale ieşiţi, la rând, din pălăriile lui Ion Iliescu sau Viorel Hrebenciuc sunt Sorin Oprescu, primarul Capitalei, cu 6%, Kelemen Hunor cu 4%, Vadim Tudor, 3%, şi Gigi Becali, cu 2%. Întrebarea firească care se ridică, ţinând cont de faptul că marja de eroare este de plus/minus 2,2%, cum s-ar aplica acestora din urmă dacă luăm în calcul probabilitatea de minus 2,2?
    Poate cel mai important aspect este însă că românii se menţin în continuare sceptici faţă de clasa politică şi alegerile prezidenţiale, doar 47% exprimându-şi intenţia de a merge la vot. Polarizarea excesivă a celor pro şi anti-Băsescu va ridica probabil acest procent în turul al doilea de scrutin, cu speranţa ca matrioşka teleghidată a lui Ion Iliescu nu va reuşi să întineze scaunul Cantacuzinilor de la Cotroceni.Concluzia este ca Basescu va invinge!

  331. N.G. says:

    E un sondaj mult mai realist decat cel oferit in ultima saptamana de trustul Realitatea.Evident ca presedintele Traian Basescu va invinge.Maine e doar prima batalie… La cat mai multe procente va doreste Harghita domnule presedinte!Cred ca va fi uimit pana si Kelemen Hunor… ;)
    O seara buna tuturor!

  332. lulu says:

    Mda, interesanta analiza, asta ar insemana ca romanii nedecisi isi vor revizui judecata maine cand ca merge la vot. Sunt sanse sa nu ne intoarcem de unde cu greu ne am desprins….

  333. lulu says:

    ..cand vor merge la vot…

  334. ion adrian says:

    AMR 1h sau 21h,

    Dar o intrebare: care este singura asemanare dintre Geoana si Obama? :)

  335. ion adrian says:

    Interviul dlui Basescu cu Andrei Gheorghe din 21 noembreie 2009 este extraordinar de interesant cititi-l si propagati-l cat se poate:

    http://www.basescu-live.ro/

  336. ion adrian says:

    Traian Basescu: cuvantul cel mai des folosit de mine este romania
    Contracandidatii : cuvantul cel mai des folosit : Basescu devenit aproape substantiv comun;

  337. balbeck says:

    Ce zi frumoasa si calduroasa a fost azi!Am iesit afara in bermude si maneca scurta.

  338. ion adrian says:

    Traian Basescu: Asta ne si deosebeste. Obiectivul meu este sa candidez pentru a continua reformele pe care le-am inceput in primul mandat, obiectivul lor este unul simplu :’Jos Basescu’

  339. ion adrian says:

    Pentru Ionhut, Puiu etc:

    Trucul cu dosarul Flota

    “Dosarul Flota este inchis pentru justitie pentru ca expertiza a aratat ca nu exista niciun fel de pierderi si ea spune foarte clar ca vanzarea navelor, privatizarea, s-a facut de catre FPS. Flota nu era la Ministerul Transporturilor, cand eu am fost ministru, ea a trecut la FPS in 1992.

    Trucul care s-a utilizat de catre procurori si Adrian Nastase care a initiat acest dosar inaintea campaniei din 2004: navele au fost privatizate prin licitatie, dupa ce navele s-au vandut, ca si la masini, navele trebuie radiate din Registrul Matricol al Navelor care se afla la Ministerul Transporturilor, prin Capitanie.

    La Minister s-a constatat ca nava s-a privatizat, a trebuit ca nava sa nu mai aiba permisiunea sa arboreze pavilion romanesc pentru ca o nava poate sa produca poluari, accidente, coliziuni in mare, accidente la incarcare sau descarcare, care sa genereze daune. Si atunci statul care acorda dreptul de arborare a pavilionului devine si el in mod automat responsabil.

    Profitand de aceste ordine de ministru, procurori necinstiti au spus ca, de fapt, am aprobat vanzarea, cand eu am interzis dreptul de a se mai arbora pavilionul romanesc dupa ce navele erau vandute”.

  340. betmost poker says:

    Cum de se mai intreaba lumea de ce Crin si Geoana nu au avut un comportament pe masura functiei pe care vor sa o imbratiseze cand au aparut la televizor. Ganditi-va la tensiunile acumulate in ultimele momente de campanie … cand ciasul face tic tac tic tac si ….. am ramas cu ultimii 2 … premiantii care in turul 2, cu trucurile scoase la vedere, o sa faca marea “petire” a poporului care la urma urmei se va indragosti de unul din ei si-l va alege spre binele tuturor.
    Ati mai vazut acest scenariu….. ca tare imi suna cunoscut.

  341. Alexandra Olea says:

    Electoratul se simte din ce in ce mai bine, mai ales cel care se uita la televizor care este inca principala sursa de informare a romanului. Noi, electoratul tanar, ne exprimam dezaprobarea fata de ce a insemnat Presedintele Romaniei in mandatul domnului Traian Basescu. Se dau cartile pe fata si au trecut doar 5 zile de campanie oamenii sunt mult mai atenti la ce se intampla pe scena politica care a dat in clocot. Se pare ca nu aduce anu ce aduce ceasu si ce oamenii nu au inteles in 5 ani inteleg intr-o saptamana, e momentul in care putem face o schimbare a venit vremea sa ne decidem ce facem pentru a pune punct scandalurilor si atacurilor care au facut un circ din viata politica prin urmare, inca o data, vom avea o prezenta mare la vot in 6 decembrie. Am convingerea si imi place sa cred ca poporul meu va stii sa aleaga un nou presedinte.

    Asa sa ne ajute Dumnezeu.
    va imbratiseaza cu drag
    Electoratul

    -va uram drum bun si succes alaturi de domnul Traian Basescu pentru ca am inteles credinta dumneavostra in el este de nestramutat dat fiind faptul ca sunteti un om loial, va marturisesc personal ca mi-a placut sa va vad si in continuare ma bucur cand apareti la tv de aceea am si accesat pagina dumneavoastra.

    Alexandra Olea

  342. VOTATI BASESCU! says:

    Buna ziua doamna Elena Udrea.Occidentul este de partea lui Traian Basescu.Aduceti urne de votare in Suedia ca nu este decat una la ambasada si nu toti merg la Stockholm.La stockholm nu este parcare in zona mbasadei deoarece parcarea este interzisa in zona ambasadelor.Domnul Basescu are simpatiznti cu miile iar voturile noastre conteaza foarte mult.Norvegia,Danemarka,Suedia..nu au urne de votare.Treaba este foarte simpla.Lumea merge la biserica si ati putea pune niste urne de votare cu ajutorul preotilor.Sunt oameni care ajuta biserica cu bani si banuiesc ca si biserica ne poate ajuta cu urna de votare.Luati legatura cu donul Tiberiu Lovin de la reporter virtual pentru a da de stire romanilor din skandinavia prin intermediul OTV ca tot apare in fiecare seara la DDD in direct si este simpatizant al domnului Traian Basescu.

    Contact: tiberiulovin@yahoo.com pentru mesaje, tiberiu_secret@yahoo.com pentru messenger

    Eu am m scris si pe site-ul REPORTER VIRTUAL in legatura cu lipsa urnelor de votare iar domnul Tiberiu Lovin a facut public oful nostru la OTV .Un reprezentat al partidului dumneavoastra a explicat ca in suedia este urna de votare doar la ambasada si ca nu exista parcare….

    Asteptam urnele de votare si numai bine pana atunci.

  343. Liviu says:

    Se apropie sezonul de iarna in turism? Dvs mai sunteti ministru? Sunt toate rezolvate? Programe, proiecte? Anul asta avem turism de iarna ecologic, adica verde? Sunteti pregatita pentru asaltul de italieni, francezi in iarna asta?

Leave a Reply