rss
home
03
August

“Bucurestiul meu”

Astăzi, a avut loc a doua întâlnire a PDL Bucureşti de când sunt preşedinte interimar al organizaţiei. Dacă la prima întâlnire fiecare dintre colegii mei a vorbit despre dorinţele sale, planurile pe care le are, iar eu le-am împărtăşit o parte din ideile mele, astăzi am avut o şedinţă mult mai practică. Toată lumea a căzut de acord că acum este momentul să acţionăm, că nu prin contemplaţie îi vom întoarce pe cetăţeni de partea noastră, ci intrând în dialog cu ei. Şi asta cât mai repede.
Pe scurt, am decis lansarea campaniei “Bucureştiul meu”, care-şi propune să preia toate proiectele venite dinspre cetăţenii Capitalei şi să le pună în aplicare. Campania este rezultatul direct al tuturor comentariilor voastre de pe blog în care s-au oferit soluţii foarte bune la problemele actuale ale oraşului.
În momentul în care am văzut bagajul foarte mare de propuneri pertinente, mi-am dat seama de două lucruri: 1. Trebuie să utilizăm toate aceste soluţii, ele vin gratis şi avem mare nevoie de ele. Este feed-back-ul cel mai bun pe care îl vom primi de la alegători. 2. Poate niciunul dintre partidele politice din Bucureşti nu le-a dat posibilitatea cetăţenilor să-şi pună în aplicare propria politică. PDL tocmai asta va face de-acum încolo: va promova ideile şi soluţiile venite dinspre cetăţeanul obişnuit.
Am hotărât ca, până marţi 10 august, să avem un site al organizaţiei de Bucureşti a partidului. Acolo, se va putea completa şi trimite un formular cu problema şi soluţia pe care fiecare dintre voi le are pentru Capitală. Se va face o centralizare a tuturor acestor soluţii, iar cele mai bune dintre ele vor fi direcţionate către consilierii noştri.
De-acum încolo, vom avea înaintea fiecărei şedinţe de Consiliu General o întâlnire cu aleşii noştri în care vom decide care sunt proiectele care trebuie susţinute, în funcţie de ceea ce am aflat de la locuitorii Capitalei.
Nu vreau ca “Bucureştiul meu” să fie o campanie artificială, care să aibă loc doar în mediul virtual. Din contră, ceea ce îmi propun este ca aceia dintre voi care vor avea ideile cele mai bune să se vadă cu consilierii noştri şi să discute împreună detaliile. Vreau să repornim dialogul direct cu cetăţenii. Vreau ca bucureştenii să ne vadă şi să ne simtă alături de ei.
Dacă îmi doresc ceva de la PDL Bucureşti, este să coboare în stradă, să asculte problemele oamenilor, dar mai ales soluţiile lor. Şi, în final, să le pună în practică.
Printre aceia dintre voi cu soluţii concrete sunt sigură că se află viitorii consilieri ai PDL la CGMB sau la consiliile de sector sau, de ce nu, viitorii primari de sector sau chiar Primarul General. Uşa PDL Bucureşti este deschisă tuturor celor care spun “aşa aş vrea să arate Bucureştiul meu”.

Citeste mai mult despre:

, , , ,

TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:

lista articole

comentarii

  • Jetli a scris pe 04 August 2010, 11:33 pm

    Hai sa spunem lucrurilor pe nume:
    Ideea de a taia fonduri de care s-ar fi folosit mascariciul de Mazare mi se pare un joc dur,realist,si de bun augur.
    Imi pare totusi rau ca nu promovam Delta(prietenii stiu de ce).

  • cmoro a scris pe 05 August 2010, 12:12 am

    ZAHARESCU….E OK ce spui …mai ales ca se complementeaza cu ce am scris eu…Eu vad partile rele si tu partile bune ..din mediul de afaceri privat …dar si ale guvernului Boc care lasa la liber si liberal mediul privat si economia romaneasca sa-si aleaga si sa-si cumpere singure colacul de salvare …in acest mod facand “economie” la costurile de achizitie a colacilor de salvare….
    Sfertul plin al paharului ..imi place formularea inteleapta a evreului capitalist…mai ales ca sfertul ala ii apartine …Cred ca si politicienii nostri privesc evreieste sfertul plin ..care le apartine….se aia probabil servesc cetatenii electori cu trei sferturi de pahar plin cu aer …pentru a ajunge sa se adape din sfertul plin ..care ,logic ,e la fundul paharului…e prestatia zilnica a politicienilor si mai ales a celor de la guvernare ,acum PDL ul ,care se pare a gasit o metoda directa pentru a se adapa mai repede din sfertul plin de la fundul paharului…a gaurit fundul paharului …nu e nimic politic in ce spun..e doar o chestie de seceta si sete ….

  • [...] interimar al PDL Bucuresti, Elena Udrea, scrie, pe blogul personal, ca a decis, in sedinta de marti a organizatiei, impreuna cu colegii sai democrat-liberali, [...]

  • Nicolae a scris pe 05 August 2010, 06:36 am

    Buna dimineata.
    Imi este clar de ce (unii) dintre dumneavoastra va “legati” de noi, oltenii: din invidie.
    Intre alte (multe) superlative, inteleg ca suntem si posesorii unei directii din cadrul primariei Craiovei care are cea mai lunga (a se citi complexa) denumire; prescurtat,
    N.U.C.R.C.A.R.U.A.E.C.D.U.D.B.D.U.A.D.
    Sa aveti o zi buna.

  • cenushares a scris pe 05 August 2010, 08:03 am

    io nu m’am lamurit .. cum si’a bagat basescu traian “invers un betisor cu vata”? … poate l’a bagat prin urechea dreapta incercand sa’si curete urechea stanga … :)

  • silverstar a scris pe 05 August 2010, 08:30 am

    ***Nicolae – Bună dimineaţa! :lol:
    Mda, asta e! Unicitatea voastră, a oltenilor, stârneşte invidii… :lol:

  • silverstar a scris pe 05 August 2010, 08:36 am

    Un zâmbet la cafea :lol:

    Soţia lui Mandache, oltean de la mama lui, discută cu o prietenă:
    - Mâine e ziua lui bărbatu-meu şi nu ştiu ce cadou să-i iau!
    - Cumpără-i o pălărie.
    - Nu, că asta i-am luat anul trecut.
    - Cumpără-i atunci o carte.
    - Nu, că mai are una…

  • silverstar a scris pe 05 August 2010, 08:55 am

    Citatul zilei :roll:

    “Dintre conditiile democratiei, cea mai putin amintita este aceea ca ideile gresite despre democratie fac ca democratia sa functioneze gresit “
    Giovanni Sartori

  • balbeck a scris pe 05 August 2010, 09:00 am

    Bucurestiul-”micul Paris”;muta-te in Pipera mai bine si lasa Bucurestiul,nu e de tine.E prea mare pentru tine.haha
    Altele sunt prioritatile,nu autostrada suspendata,nu trenul expres,nu Bucurestiul acoperit cu prelata,etc…

  • cmoro a scris pe 05 August 2010, 09:02 am

    Primarul Mazare este un primar privilegiat de natura….La Constanta totul se invarte ..si economic si social…Mazare trebuie doar sa-si faca curatenie in ograda proprie ..la propriu si la figurat….sa reglementeze si sa monitorizeze activitatea agentilor comerciali ,operatori turism,locuitori care isi ofera locuintele la turisti….sa reglementeze local activitatea turistica,sa constitutie la nivel de primarie un comandament pentru sezonul estival format din primar,doi specialisti de la primarie si restul din operatorii turistici importanti si mai putin importanti din zona si din cativa locuitori ai Constantei….pentru sezonul estival dar si pentru restul anului …Comandamentul ,consiliul acesta ar fi mult mai util si functional decat ala local si politic….Tot la acest nivel Mazare poate sa-si aleaga si sa-si faca singur reclama la produsele turistice oferite pentru romani si pentru extern…Mazare mai are si portul de unde incaseaza taxe si impozite locale ….Ar mai trebui ca Mazare sa constituie un consiliu format din toti primarii de pe zona litoralului si a Deltei pentru a-si armoniza si directiona actiunile administrative si edilitare unitar…
    S-ar pune bazele crearii unei zone libere si independente administrativ…Zona litoralului Marii Negre si a Deltei Dunarii….cu un guvernator al regiunii peste toti primarii din zona…
    Administratorii din regiunea respectiva si-ar rezolva problemele edilitare si comunitare iar noi romanii am castiga o zona turistica de interes international..care sa respecte normele si standardele europene si internationale ale ofertelor turistice….
    O euroregiune cu centrul si guvernatorul la Suceava,una cu centrul la Iasi,etc etc….Acum pe criza ar trebui rezolvate aceste probleme administrativ teritoriale ale Romaniei..totul ,administrativ,edilitar,comunitar etc sa se rezolve in centrele euroregiunilor si nu la Bucuresti….documente,aprobari,stampile etc etc pentru investitori straini si romani,pentru comunitatile locale …cu birouri unice aflate in centrele euroregiunilor pentru ceea ce depaseste competenta primariilor si consiliilor locale…cu reprezentant al MAE si al Min economiei in centrele administrative ale euroregiunilor …totul ca sa scuteasca investitorii straini si romani,cetatenii din zone de multe eforturi pentru interventii la Bucuresti,la ministere si evident de multe eforturi financiare ,spagi etc etc….
    Nu s-ar mai repercuta niciodata negativ asupra oricarui guvern prestatiile alesilor locali..primari,consilieri etc….care “traduc” mereu in beneficiul propriu si apoi al comunitatilor(uneori traduceri politice) ale hotararilor guvernului ….
    ETC ETC

  • silverstar a scris pe 05 August 2010, 09:08 am

    În 6 (şase) ani de când este preşedinte, aseară a fost prima dată când nu i-am ascultat spusele… Nu am putut…
    Plimbându-mă cu telecomanda, târziu în noapte, l-am auzit pe Preşedinte spunând că… Aproximativ – nu-i putem plăti pe medici şi pe profesori aşa cum ar trebui sau cum merită…

    Sigur că da! O ţară de tâmpiţi măcinaţi de boală e tocmai pe placul politicienilor…

  • balbeck a scris pe 05 August 2010, 09:10 am

    Probabil suntem prea multi in tara asta.Trebuie sa disparem jumatate,sa murim,sa plecam in strainatate.Abia atunci tara asta va prospera.

  • balbeck a scris pe 05 August 2010, 09:12 am

    Abia atunci isi vor da seama si tampitii astia de politicieni ca nu mai au ce fura si vor face ce trebuie.

  • Bibliotecaru a scris pe 05 August 2010, 09:59 am

    Pentru că văd că doamna Udrea refuză să ne ofere ceva din ce s-a întâmplat la Shanghai pe lângă scandalul “frunza”, iată ce am găsit eu după puţin efort.
    http://giconet.blogspot.com/2010/08/fanfare-shavale-at-shanghai-world-expo.html

  • cenushares a scris pe 05 August 2010, 10:53 am

    basescu traian s’a plictisit sa fie presedintele tuturor romanilor … si ne’a spus aseara cam asa “ba, daca nu va convine sunteti liberi sa plecati”:)

  • nae8 a scris pe 05 August 2010, 11:52 am

    TV-istii si turistii. Poate cel mai folosit trotuar din Bucuresti este cel de la Universitate la Piata Unirii, pe dreapta. Il parcurg si multi turisti straini si romani. Pe acest trotuar de ani de zile sant parcate aceleasi circa 90 de turisme, pentru pietoni ramanand o latime de sub 1 metru, in unele portiuni, ca la terasa Dominium nu se poate circula decat pe un singur fir, cei dintr-un sens asteapta sa se termine sirul din sens opus spre “bucuria” turistilor straini mai ales. Deci vreo 90 de insi chinuie zeci de mii de pietoni in fiecare zi. TV-istii n-au aratat nici zece secunde asa ceva, ca trebie sa arate “frunza” zeci de mii de secunde, pricopsindu-i astfel pe romani. De ce n-or vorbi ei si invitatii lor, mereu cam aceeasi, la fel de mult despre miliardele de euro, dati de UE pentru autostrazi, care s-au pierdut sau urmeaza sa se piarda ? Cei 90 au metrou si la Universitate si la Unirii ! La doi pasi.
    Si politiile care vor o greva luna viitoare ar putea sa-si arunce o privire la acel trotuar, ca i-am vazut si pe unii de-ai lor strecurandu-se in sir indian pe el, gindindu-se la ce ? Mai lasati-o cu “asta nu e atributia noastra, ci a alora”. Mai vorbiti si intre voi ca e un singur oras. Depuneti putin interes.
    Ar putea face si primarii ceva legat de asta, SO intre 2 curse pe sub autostrada suspendata ?

    Similar 4 aug 10 14:04

  • Alice of Vonderland a scris pe 05 August 2010, 01:00 pm

    Felicitari pentru alegerea,fie ea si interimara, la presedentia PD-L bucuresti !
    Sper sa fie intrun ceas bun pentru bucuresteni.
    Va multumesc pentru imaginile frumoase aduse de pe meleagurile poporului chinez!
    Dar am o nelamurire: la ce se refera acel “voucher gift” ? Nu s-a prea mediatizat si mi-ar fi placut sa ne spuneti.
    A…si inca ceva: cel care a realizat fotografiile…are o mica scapare la una dintre ele…poate ati descoperit-o si Dv.(cea in care focalizeaza doar persoana Dv. si negllijeaza cealalta personalitate din cadru…sa-i spunem …o mica dovada de neprofesionalism).
    Va doresc indeplinirea tuturor dorintelor si…colaboratori de nadejde si bine pregatiti profesional !

  • Frank Zapa[King] a scris pe 05 August 2010, 01:11 pm

    Piata in crestere-Spalarea unor partide detestabile si a unor dictatori-FIRME DE CONSULTANTA BRITANICE SI-AU MARIT CIFRA DE AFACERI DIN SPALREA IMAGINII UNOR POLITICIENI SI PARTIDE MIZERABILE.

    Pe acest subiect am avut mai multe dialoguri si polemici pe acest blogg.vinatori de STIRI IDIOATE’se grabeau sa dea link-uri despre stiri in care diversi politicieni sunt balacariti in presa britanica iar altii,probabil cei mai detestabili politicieni,CARE AU FACUT UMBRA ACESTUI PAMANIT,sunt tratati cu benevolenta ,ba uneori chiar laudati pt calitatile lor malefice.
    acelasi lucru se poate spune si despre partide ,in special cele care sunt mostenitoarele cadrelor fostelor partide comuniste intesate de sustinatori ai fostelor regimuri criminale, care astazi pretind ca sunt partide social-democrate,de parca te poti culca securist si sa te scoli dimineata ,LUPTATOR PT DREPTURILE OMULUI.
    iata care este misterul artocolelor aparute in ultima vreme in presa straina,care vin sa mai indulceasca imaginea mostenitoarelor comunismului european.
    dupa ce PSD,a folosit la greu ,CONSULTANTA AMARICANA-astazi,acelasi psd apeleaza la spalatorii de cadavre politici ,care in plina criza economican-au nici o retenire sa scrie de bine despre mutanzii politici romani.
    iata ca in timp ce capsunarii romani,aduca euroi in romania,cocindu-se pe tarlalele din spania,italia si franta-BOGASII ROSII PLATESC CU GENEROZITATE consultanti britanici pt a le face imagine.
    ma intreb cum va reactiona LUMEA MOGULILOR-CARE VA CONSTATA CA BANISORII DE LA BOTICUL LOR AU LUAT DRUMUL CANALULUI………………..MINECII………..?

  • Frank Zapa[King] a scris pe 05 August 2010, 01:17 pm

    MDAAAAAAAAA,c.moro,intresanta alegatia ta,poate asa incet vom constata ca voi moldovenii veti ramine singuri,decuplati de la AJUTOARE,DE LA BANII BUGETULUI,si incet,incet va veti intoarce in preistorie.
    probabil TRANSILVANIA,va ajunge cea mai dezvoltata GUBERINE ROMANEASCA,cu un guvernator din ungaria,iar sudul romaniei ar fi disputat de sirbi si bulgari.
    in toata combinatia ta,n-am gasit constitutia ROMANIEI-STAT UNITAR SI INDIVIZIBIL………
    a si inca ceva,cine il desemneaza PE MAZARE?in baza carei legi?

  • Frank Zapa[King] a scris pe 05 August 2010, 01:25 pm

    PT revoltatul/a cenushares indignat ca TRAIAN BASESCUa facut o remarca sincera-in acest moment romania nu-si permite sa plateasca sanatatea si invatamintul ,asa cum ar fi normal,astea sunt resursele,astia sunt bani,ca atare cine nu este multumit poate sa-si caute fericirea si implinirea profesionala pe alte meridiane.
    asadar cenushares,daca nu esti multumita de plata oferita de mogulii care te finanteaza,poti incerca in alta parte,in bulgaria,si ungaria ,unde cota unica e de 10%,doar sa cunosti limbile acestor state.
    romania este stat U.E.romanii sunt cetateni U.E-ATENTIA CONSTITUTIA ROMANIEI SE SUBORDONEAZA LEGILOR U.E.-asadar nu vad care-i deranjul daca cetateni romani doresc sa traiasca mai bine si decid in cunostiinta de cauza sa se aseze pe malul atlanticului in spania>

  • Katrina a scris pe 05 August 2010, 02:02 pm

    Silverstar,
    Nu fi indignata, important este ca Presedintele a dat moldovenilor vorbitori de limba rusa 100 de milioane de euro, plus cetatenie romana. Profesorii si medicii din Romania se descurca…..

  • buddywonca a scris pe 05 August 2010, 02:28 pm

    @ E.U.
    Sper ca ai citit atenta ce zice Aurelio Texanu….
    are f mare dreptate in felul lui…si eu am patit lafel cind am venit cu un proiect ptr un cartier de case undeva in tara pe un teren care imi apartine…proiectul fiind f mare, poate se intindea pe 5-10 ani…problema lor principala era spaga, bat-o vina…. asta e grija voastra in general….ce iese de aici ptr mine….bani, relatii, imagine….
    Aici unde locuiesc eu in Canada , un emigrant portughez a cumparat teren linga oras si a propus primariei sa construiasca un mini cartier….sti ce au facut oficialitatile…. intr-un an au tras strazi, au pus toate utilitatile si i-au zis , apuca-te de munca…scurt fara timpenii si spagi si politica, etc…. si a construit tipul vreo 60 de case in vreo 5 ani… deci afacere relativ modesta… etse neighborhoodul unde stau…si care arata ca o gradina si toata lumea e multumita, municipalitatea percepe taxe putin mai mari, oamenii din zona au locuinte inconjurate de natura cu strazi linistite, etc….o familie cind cumpara o casa de peste 1/4 milion dolari are or busines or job bun si deci orasul retine oameni cu potential de consum….motorul economiei…..intelegi…
    Hai acum inapoi la ce vreau eu sa fac….te-am rugat sa-mi dai un semnal direct…admin este ptr altceva nu ptr a discuta direct cu un om care e pus in functie de raspundere ptr a facilita ce propun eu…..NIMIC….oare citesti ce se scrie pe aici sau …..
    Ma mir cum un ministru al dezvoltarii regionale da cu piciorul la o propunere concreta ptr un proiect de 350 de case cu zona verde, lacuri, strip mall, scoli, gradinite, terenuri de sport, etc….si tot conceptul in stil Nord american…..poate iti pui intrebarea dece apelez la tine…tocmai ptr a ocoli calea normala in Romania care e plina numai de spagari si piedici….mai mult proiectul poate aduce si bani din fonduri europene ptr dezvoltarea infrastructurii in zone rurale….si nu costa statul nimic….
    Vrei sa faci ceva concret….aud…sunt disponibil…..

  • buddywonca a scris pe 05 August 2010, 02:49 pm

    @ Silver,
    Presedintele Traian B. nu-i poate plati pe medici si profesori cum ar trebui !?
    Un lucru nu inteleg, dece un presedinte care nu are nici o atributie legala in acel sens isi da cu parerea…. el a fost ales acolo ptr altceva…sa-si faca treaba ptr care a fost ales….simplu si eficient si sa lase pe altii – guvernul ales cu mandat populr- sa gaseasca metodele de a recompensa just diferite categorii sociale…..personal avind o experienta din afara cred ca ar trebui sa se schimbe din temelii structura sistemului sanitar….by the way, aici un medic de familie munceste de Luni pina Vineri de la 9 la 6 seara direct cu pacientii si mai petrece dupa , poate inca o ora ptr complectarea electronica a formularelor medicale trimise saptaminal la guvern ptr plata serviciilor, iar Simbata lucreaza 10-2 pm….. nu prea au vacante , mai adauga o zi la un long weekend…..altfel pierde pacientii….deci multa munca….ar lucra medicii romani care sunt obisnuiti cu program scut….atit….
    Cit ii priveste pe profesori….situatia e grava….sunt slabi si platiti prost si multi…..
    Ei au impresia ca dc sunt cadre didactice trebuie platiti bine si atit…..nu generalizez….imi spun doar o parere….exista o mare diferenta intre un profesor din Ro si unul de aici….pe aici nu umbla nimeni cu ditamai catalogul in brate, intelegi aluzia…..
    nu vreau sa intru in amanunte dar din umila mea experienta cred ca jumatate din profesori sunt in plus….si cu cealalta jumatate s-ar face treaba dc se vrea….
    Chesti cu copii rai si profesori batuti sunt povesti de Romania …..ne se vrea caci nu se stie, si pe aici au incercat unii chestii d-astea si nu a tinut….amenzi si puscarie si s-a rezolvat…..

  • cmoro a scris pe 05 August 2010, 02:56 pm

    FRANK…..In primul rand ..toti banii capsunarilor si constructorilor ,ale femeilor care lucreaza in strainatate vin in tara pentru ei si familiile lor..intra in circuitul economic privat(materiale constructii,constructii etc etc)…Cei care trag folos statistic si politic din acesti bani sunt guvernantii(acum PDL) care raporteaza pe baza banilor de afara crestere economica si alte chestii ciudate la care nu au nici o contributie….ba una negativa…datorita guvernarilor si politicilor salariale la stat sau in privat care-i determina pe romani sa plece afara la munca..
    Banii acestora nu au cum sa ajunga la PSD sau PNL si nu au nici o legatura cu aceste partide..
    Doi…daca bogatasii rosii platesc din banii lor la britanici…cei galbeni sau portocalii catre cine platesc?Doar nu ai sa-mi spui ca cei portocalii sunt saraci si cinstiti ca Iliescu….
    Trei…Ce ti se pare nefiresc in descentralizare totala euroregionala?Nu mai exista aceste modele in Europa?Nu ar reduce aparatul birocratic de la centru si pana jos…nu ar reduce stresul si eforturile financiare ale cetatenilor romani pentru anume documente,semnaturi,deplasari la ministere etc ..dar si ale celor din administratiile locale?Nu ar fi un mediu administrativ mai atractiv pentru initiativa privata autohtona sau straina?
    De ce nu ar ramane pe aceasta schema Romania ,stat unitar si indivizibil?Care sunt motivele reale si concrete pentru a crede altfel?
    Cine spunea de Mazare ca ar fi un posibil guvernator..?In 2012 sunt alegeri si electoratul va decide daca va ramane macar primar….In opinia mea guvernatorul unei euroregiuni ar trebui sa fie reprezentantul guvernului ..pe modelul prefectului….sau propus de guvern ,acceptat si/sau ales de primarii din euroregiunea respectiva…iar guvernul ar fi reprezentat la centrul euroregiunilor de reprezentantii ministerelor…reprezentant,director cabinet si secretara…si pentru toti reprezentantii ministerelor un birou unic care sa elibereze documente stampilate si semnate pe cazurile de competenta a ministrelor respective…etc etc….
    Evident ca se pot aduce imbunatatiri la tema propusa de mine…
    Nu-ti face griji de Moldova…totul se autoregleaza …iar sprijinul bugetar de la centru ar fi acelasi dar bine si echitabil distribuit de la centrul euroregiunilor catre primariile din euroregiune pe urgente,necesitati,solicitari..dar si bine monitorizata si verificata utilizarea banilor si eficienta efortului financiar…
    Si cate si cate

  • dan daniel a scris pe 05 August 2010, 03:14 pm

    “Dacă îmi doresc ceva de la PDL Bucureşti, este să coboare în stradă, să asculte problemele oamenilor, dar mai ales soluţiile lor. Şi, în final, să le pună în practică.” chiar vorbesti serios?? sa stii ca Romania nu e facuta doar din oameni veniti cu pluta pe Dunare..ia vino in strada si intreaba oamenii daca pdl pune in aplicare vre.una din “problemele sau solutiile” lor asa cum(in mod complet jignitor pentru limba romana)te.ai exprimat mai devreme.

  • Katrina a scris pe 05 August 2010, 03:15 pm

    buddy

    Singurele constructii care se aproba si sunt si subventionate 100% sunt bisericile ortodoxe. Daca vrei sa ai succes, propune constructia a vreo 10 biserici ortodoxe in Ardeal, mai precis in har-cov……

  • dan daniel a scris pe 05 August 2010, 03:19 pm

    A, mi.a mai placut titlul asta “Bucurestiul meu”..cand Bucurestiul ar trebui de fapt sa fie al tuturor bucurestenilor..

  • Katrina a scris pe 05 August 2010, 03:38 pm

    Bucurestiul nu poate fi un obiectiv turistic decat pentru pionierii patriei, care in cadrul programului “sa ne cunoastem patria”, l’ar putea vizita, in rest, este cea mai urata si murdara capitala din Europa, unde patrimoniul cultural este constituit doar din haznale BOR…

    http://www.jurnalul.ro/stire-special/avocata-lucia-chereches-demolatoarea-din-kiseleff-551237.html

  • victor a scris pe 05 August 2010, 04:34 pm

    Idei pentru Bucuresti:
    1.O campanie de anvergura pentru reciclarea deseurilor si impotriva celor care arunca mizeria pe strada,amenzi foarte mari etc.(am cateva idei pentru clipuri)
    2.Obligarea asociatiilor de proprietari in a renova fatadele blocurilor,nu doar cele de pe strazile principale(se poate face un plan in colaborare cu primaria,eventual cei care isi renoveaza blocul in care locuiesc platesc impozite mai mici,iar cei care nu fac asta,vor plati impozite mai mari)
    3.Cainii de pe strazi trebuie sa dispara,indiferent cum.

    Voi reveni cu alte idei,doar daca acestea sunt luate in considerare.

    O zi buna

  • victor a scris pe 05 August 2010, 04:47 pm

    O completare la punctul 1:Sloganul campaniei ar putea fi “Toti ne plangem de mizerie,dar cati dintre voi isi arunca tigara la cos” sau”Cel care nu arunca restul de tigara la cos,nu are dreptul sa se planga de mizeria din Bucuresti”

  • silverstar a scris pe 05 August 2010, 04:49 pm

    ***buddywonca – dacă spui că locuieşti în altă ţară, atunci rămâi pe loc acolo unde eşti şi nu te gândi să revii în România… despre şcoala românească nu ştiu cine ţi-ar putea vorbi mai bine după 35 de ani petrecuti la catedră… Sistemul sanitar? Vezi filmul cu Domnul Lăzărescu parcă… Aşa a murit şi mama mea…

    În ceea ce-l priveşte pe Preşedintele Băsescu… Şi acţiunile pe care le întreprinde din 6 mai încoace…
    Am spus de foarte multe ori şi au recunoscut-o şi adversarii dumnealui că Preşedintele este un om foarte inteligent… Dar nu are voie să-i subestimeze pe ceilalţi români şi nici să creadă că toţi românii se uită la OTV…

    Se vede din avion cu ochiul liber cum Preşedintele i-a ocolit şi i-a absolvit de măsurile de austeritate tocmai pe colegii lui – politicienii, care în continuare se bucură de toate privilegiile şi pe hoţii care au devalizat România şi şi-au făcut depozite de bani în străinătate…

    Cine plăteşte pentru criză? Românul simplu, modest, necăjit… I se fură din puţin pentru ca privilegiaţii să nu sufere, să trăiască bine în continuare…

    Eu îţi vorbesc din constatările mele… Nu mă uit la RTV sau Antene şi nici nu mă interesează părerile opoziţiei… Această acţiune antipopulară a Preşedintelui este cât se poate de transparentă pentru cine are răbdare s-o analizeze…

  • silverstar a scris pe 05 August 2010, 04:52 pm

    De la ora 3 (trei) mă chinui să postez acest text, Cum deschid laptopul. se înfierbântă imediat şi nu mai funcţionează. Nu pot scrie, nu pot citi, nu pot lucra.
    Mi s-a recomandat să-i iau ventilator… Bani aruncaţi…
    Ce să fac?

    Administrator:
    Eu ti-am spus sa-i inlocuiesti cooler-ul.

  • Danton a scris pe 05 August 2010, 05:50 pm

    Elena, te rog mult ca intruna din aparitiile tale la o emisiune televizata, sa spui urmatoarele fraze ; “Opozitia se comporta precum tiganii evacuati din imobile ocupate abuziv, adica, isi iau piranda si puradelul, se urca pe acoperis, amenintand ca se arunca-n gol. In cazul de mai sus, tiganul este PSD-ul, piranda ar fi PNL-ul, iar puradelu’ este reprezentat de Voiculescu si avortonul sau securist numit PC(R). Stiind ca tiganii sunt lasi, sunt curios pe care ii arunca primul; pe piranda sau pe puradel”…..Declar ca renunt la drepturile de autor al acestei postari, in schimbul unui simplu “multumesc …stiu eu cui” la final.

  • balbeck a scris pe 05 August 2010, 05:52 pm

    Pdl vrea sa castige Bucurestiul,ahaaaaa,m-am prins de strategie,hahaha.Dar Bucurestiul nu inseamna toata Romania.E important,e adevarat.

  • balbeck a scris pe 05 August 2010, 06:02 pm

    Daca a vazut ca marea nu merge,atunci incearca muntele,acum nu se mai promoveaza litoralul romanesc,ci muntele romanesc,hahaha.Poate,poate…am auzit vorbindu-se limba germana pe la varful Moldoveanu,probabil s-au mutat nemtii in muntii nostri si nu stim noi.

  • cmoro a scris pe 05 August 2010, 06:03 pm

    PDL istii sustin ca Presedintele Basescu a fost onest,sincer in declaratia sa de la TVR1 la Dna Culcear…care intre altele a dat o noua proba de atasament la presedinte si de patriotism..
    “Inca de cand ati intrat am observat ca sunteti perfect sanatos”..sau cam asa ceva…”si frumos ,atragator ca intotdeauna “..trebuia sa adauge…
    Adversarii politici ai PDL si Basescu sustin ca declaratia sa a fost cinica ..referitor la profesori ,medici ,care in opinia presedintelui pot pleca unde cred ca e mai bine ca in Romania..pentru aderarea la UE si mai ales pentru liberalizarea fortei de munca in raport cu Europa luptand cu daruire si abnegatie ….deci tot lui i se datoreaza libertatea de “miscare” si “voiaj” al fortei de munca inspre Europa …..ca Romania nu-si poate permite sa-i plateasca mai bine …
    Eu personal as spune ca Basescu a fost intr-adevar onest,sincer ..as traduce declaratia astfel…nici eu si nici guvernul PDL-Boc nu putem face mai mult …Cinismul exista doar in interpretarea alternativa si se datoreaza realitatii tragice sociale romanesti la care au contribuit cu “succes” toate partidele perindate pana acum la putere dar si guvernului -Boc-Basescu care nu au reusit sa faca nimic pe aceste teme de la instalarea lor la putere…
    Ca au vrut,nu au vrut..in ce directii si-au canalizat eforturile si deciziile prezidentiale si guvernamentale este un subiect complex si oricand posibil controversat …in afara de date,cifre si statistici …care nu sunt aceleasi cu indicii de crestere a averilor si prosperitatii politicienilor arcului puterii de la instalare in functii si pana acum….sau cu puterea si rezistenta la criza a acestora dar si a clientilor politici din mediul privat…
    Cinica e doar realitatea romaneasca in ansamblul ei in raport cu cetatenii Romaniei…
    o realitate care impune in opinia presedintelui ,sincera ,onesta si cinica despovararea guvernului si a statului roman de jumatate din populatie (muncitori si specialisti),prin plecare in strainatate, pentru ca cealalta jumatate sa poata trai mai bine…..si sa poata fi guvernata bine de Presedintele Basescu si guvernul Boc….
    Un calcul pe aparatul bugetar raportat la scara nationala …daca se reduce masa salariala ceilalti pot primi mai multi bani la salariu….probabil pe o munca dubla ….
    Deci guvernul poate doar la jumatate …si numai Viagra FMI ii mai poate imbunatati prestatia …..

  • balbeck a scris pe 05 August 2010, 06:06 pm

    Americanii oricum evita muntii nostri dupa ce o americanca a fost devorata de un urs.Nu a fost ea devorata de ursul american,ceva mai periculos decat ursul nostru si a fost devorata de ursul nostru.”Ursule,ma auzi ma?”hahaha

  • cmoro a scris pe 05 August 2010, 06:08 pm

    SILVER ….Ca sa faci economie ,nu mai cumpara ventilator …invarte laptopul prin camera sa se raceasca …..invarte-te si tu odata cu el …sa poti scrie “din mers”….

  • zaharescu valeriu a scris pe 05 August 2010, 09:28 pm

    Câtă ură irațională colcăie pe majoritatea blogurilor…..și câtă penurie de informație vitală se constată în eter…
    România este într-o criză sistemică de natură morală, cam de vreo 50-60 de ani…asta este adevărata criză.
    Românul trebuie, fie să idolatrizeze, fie să demonizeze pe cineva. Niciodată nu privește în oglindă.
    Națiunea va deveni cu adevărat europeană, când ne-om vedea ceafa….sau peste vreun milion de ani.
    Mă întreb, ce vom face , ce va face presa, în era postbăsesciană…va trebui probabil să ne apucăm de pescuit, sau chiar… să citim.

  • Andruska a scris pe 05 August 2010, 09:39 pm

    Am si eu o propunere..daca se poate spune asa…de ce nu amplasati o urna in care noi,bucurestenii,oamenii de rand sa depunem idei in ceea ce consta reamenajarea orasului..sau sa faceti un blog..pe care sa ne exprimam “dorintele” noastre cu privire la orasul in care locuim..A..si apropo…ideal pentru Bucuresti dar si pentru rezerva statului(ma refer la buget) ar fi sa implementati o taxa de intrare in capitala..cum este cea din Mamaia..s-ar strange o suma considerabila cu care puteti reamenaja Centrul Istoric si alte monumente(ex.:casele de pe Kiseleff,care ar putea sa “adaposteasca” centre de caritate,case de plasament,muzee) care stau gata sa se prabusesaca.E pacat..pentru ca aceste case sunt pline de istorie…unele chiar au scris istoria..si sunt condamnate la degradare..Multumesc si sper ca Bucurestiul sa poata redeveni ceea ce a fost odata,Micul PARIS!

  • silverstar a scris pe 05 August 2010, 09:51 pm

    Mădă Mădă – Bună seara. :lol:
    Am vorbit la Metro de unde l-am cumpărat şi mi-au spus să-l aduc să-l trimită la Bucureşti pentru revizie şi eventual, reparaţie, dacă e cazul. Încă mai e în garanţie…

    Administrator:
    Atunci e bine :) .

  • silverstar a scris pe 05 August 2010, 09:57 pm

    ***balbeck – nu ţi-e ţie ruşine să intri pe blogul meu şi să mă jigneşti acolo cum n-o poţi face aici pentru că eşti într-o veşnică moderare? Ce vrei să arăţi, să demonstrezi? Ştiu că eşti civilizat şi needucat… Altceva?

    O să postez şi aici ca să vadă colegii de ce eşti tu în stare… Probabil te-ai manifestat în momentele când nu ai putut “face” bani “înşelând” statul român, aşa cum te lauzi mereu…

    ***MădăMădă – lasă te rog postarea măcar jumătate de oră s-o citească şi destinatarul.
    Mulţumesc mult…

  • zaharescu valeriu a scris pe 05 August 2010, 10:28 pm

    @silver
    Mai bine restituie laptopul și cere banii înapoi.
    Eu cumpăr tehnică de calcul, numai de la magazine sau prin comenzi pe site-uri specializate.
    Ce mi-aș dori un Vayo..

  • Administrator a scris pe 05 August 2010, 11:23 pm

    http://www.elenaudrea.ro/un-prim-pas-concret-pentru-bucuresti.html

arhiva posturi

Februarie 2012
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

Urmareste-ma pe facebook

twitter live feed

ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, 22 septembrie 2011 pe bicicleta

ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, 22 septembrie 2011

Inaugurarea telegondolei din localitatea Vulcan telegondola

Inaugurarea telegondolei din localitatea Vulcan

Proiect de Finantare pentru Municipiul Braila video2

Proiect de Finantare pentru Municipiul Braila