CE NE MAI SPUN PASARICILE?
Zilele trecute, o amica m-a intrebat putin incurcata daca am auzit de Miramar? Parca imi suna cunoscut, dar nu puteam spune exact ce imi sugera numele acesta: poate’ un personaj de telenovela? Am intrebat-o despre ce este vorba si mi-a relatat o intamplare pe cat de amuzanta pe atat de grava. Astfel, am aflat ca exista un complex comercial in Pantelimon care poarta acest nume si unde amica mea isi duce catelul la un cabinet veterinar. Saptamana trecuta, medicul de acolo, stiind ca aceasta ma cunoaste,’ a rugat-o sa ma intrebe daca accept sa ii prelungesc contractul de inchiriere a spatiului pe care il detine cabinetul deoarece, dupa cum stiu toti cei care functioneaza in Miramar, eu am cumparat Complexul si urmeaza sa il transform in cazino. Initial m-am amuzat, dar apoi mi-am dat seama cat de periculoase sunt astfel de zvonuri lansate strategic. Oamenii care se simt amenintati cu pierderea locului de munca sunt foarte suparati si pun problemele pe care le vor avea pe seama mea. Iar eu habar nu aveam si nu as fi aflat niciodata daca nu exista aceasta coincidenta. Inclin sa cred ca tipul acesta de minciuni sunt construite cu scopul precis de a manipula opinia publica, mai ales ca aud despre astfel de situatii aproape zilnic. Deja nu mai glumesc’ pe seama lor si ma gandesc cu’ ingrijorare cate altele se mai spun iar eu nici macar nu stiu, pentru a putea restabili adevarul.
Iata o alta modalitate de a raspandi zvonuri pe care oamenii le transforma usor in certitudini pentru ca li se par credibile prin raportare la alte adevaruri pe care ei le stiu, dar’ nu ar putea sa spuna cu exactitate de unde le-au aflat. Si asa avem o intreaga constructie ridicata pe zvonistica.’ ’ ’
TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:
comentarii
Semnare contract Mitropolia Moldovei si Bucovine, 20 ianuarie 2012
Inaugurare domeniu schiabil Poiana Brasov, 26 decembrie 2011

vorbeste Tariceanu in Parlament
@presidentul Norvegiei
Ma uimesti cu istetimea ta nordica.Rumegata-i mult pana sa te poti exprima ?
Buna seara!
Intuiesc faptul ca ne-am lamurit cu pozitia oficiala a Romaniei fata de declararea independentei Provinciei Kosovo. Si am aflat si de ce nu au fost reactii oficiale ieri, nu-i asa? Ultima intrebare se adresa celor care sunt cu usurinta predispusi la critica.
Buna seara ,bine ca veniti si pe la noi ,trebuie sa recunosc ,mi-a placut de Presedinte in aceasta seara ,hotarat ,scurt si la obiect ,fara fraze politicianiste .Cand merita ,il laud si-l felicit .
Raspuns Elena Udrea
Buna seara! Laudabila atitudinea dvs.!
Pentru Paraschiv Irinel
Va va contacta cineva de la cabinetul meu pentru detalii maine, daca imi lasati pe mail un numar de telefon.
BUNA SEARA DOAMNA UDREA!
Ce parere are dna Udrea Elena de dra Basescu Elena? Ii acorda o sansa in pedeleul lui taticu’ ?
Raspuns Elena Udrea
Desi nu sunt sigura ca sunteti persoana potrivita, totusi, am sa va spun ceva ce sper sa aseze corect lucrurile pe care lasati sa le intuim. Partidul Democrat a avut cei mai multi tineri pe listele la Parlamentul Romaniei si cele mai multe femei promovate in functii de conducere. Si acest fapt s-a datorat lui Traian Basescu. In caliatate de Presedinte al PD a impus promovarea tinerilor impotriva unui curent oarecum conservator si omniprezent in politica. Astazi, fiica sa este in situatia unui astfel de tanar. Ar terbui sa nu aiba sansa pe care ceilalti tineri au avut-o datorita Presedintelui?
Sa vedeti voi ce grozavii o sa patim cu maghiarii din Romania cu UDMR in frunte…sper insa sa nu fie prea curand evenimentul… Din tot ce-am ascultat,din toata povestea aceasta,sincera sa fiu tot putin confuza sunt…
Sa urmariti Realitatea merge Traian Basescu!La emisiunea”100%”,imediat!
Raman la parerea mea ca tematica blogului nu tine hangul (ca sa ma exprim manelist) cu evolutia evenimentelor politice.
Fiind un cetatean profund obiectiv si fiindca l-am criticat atunci cand a gresit, astazi ma simt dator sa-l elogiez si sa-l felicit pe presedintele Traian Basescu pentru pozitia si cuvantarea sa recenta,in legatura cu pozitia Romaniei vis-a-vis de situatia din Kosovo.
Raspuns Elena Udrea
Acest blog nu este neaparat o modalitate de a trata subiecte politice la zi. Ba chiar unii dintre dvs. au cerut sa nu vorbim despre politica, sau macar nu asa de mult. Pe de alta parte, sunt subiecte care se epuizeaza in spatiul public si nu am face decat sa reluam dezbaterile din media. Dar, daca aveti vreo propunere, cu drag.
P.S. Ma bucur de obiectivitatea dvs. fata de Presedinte.
Buna seara!
Raspuns Elena Udrea
Buna seara! Am inteles ca nu este nicio sansa sa va impacati cu vecinul dvs. Scuze, am zis ca nu mai glumesc cu dvs.!
Nu este nici o sansa.Eu nu discut cu interlopii.N-am stiut ca e interlop.
Raspuns Elena Udrea
Ar trebui sa va cunoasteti vecinii! Masina vecinului o fi furata?
Am aflat ca s-a mutat si el de acolo.Vroia sa se mute inaintea mea,dar m-am mutat eu inainte de acolo.
@ ESTE O REALITATE!! ACEST OM ESTE SINGURUL POLITICIAN REALIST VORBESTE SANATOS SI PRAGMATIC. MA VOR INJURA UN MILION DE NEOCOMUNISTI DAR NU VAD IN URMATORII ANI ALT PRESEDINTE!! BRAVO DOMNULE PRESEDINTE!!! BRAVO!!
Raspuns Elena Udrea
Total de acord cu ceea ce spuneti. Constat ca si marii critici ai Presedintelui au avut cuvinte de lauda. Desigur, nu este vorba de dvs. Altii gasesc cuvinte de lauda mult mai des. Altii zi de zi. Mi se pare firesc si nu vad de ce, cei din ultima categorie sunt contestati.
E posibil sa fie cunoscut si in Bucuresti vecinul meu,cu firma Cartrans.Cel putin Miron Mitrea il cunoaste.Il mai stie si Ioan Niculae.Ioan Niculae impreuna cu Preda Cristian si inca doi directori au falimentat rafinaria Astra.Toti sunt liberi si se distreaza f. bine.
Vecinul meu are un R klasse luat din sua pe comanda.Nu e un agarici.El si cu un barbos au fost primii ce au avut R klasse.Masina barbosului e mai dotata decat al vecinului meu.
Raspuns Elena Udrea
Ce se intampla? Iar sunt prea subtila? Ma refeream la masina cu care mi-ati fi putut aduce florile!
Aducea o cisterna ala ca are 170.Nu are ce face cu ele.Sunt prea multe.Ce masina furata?Cisternele?Eu vroiam sa va aduc o cisterna de flori,dar nu se poate.Glumeam.:))
@cristi-nici chiar asa ,face si el multe greseli ,in aceasta seara la Cotroceni a fost ok ,acum cu Turcescu o mai da cotita ,nu-mi place cand folosesti :este singurul ,cred ca nici lui nu i-ar place o lauda asa categorica ,mai multa moderatie nu strica .Eu nu te injur mi-am dat cu parerea.
Elena Basescu vs Elena Udrea sau invers,sau nu?
Da, aveti dreptate, tinerii trebuie sa fie promovati, trebuie ca toate partidele sa-si formeze viitoarele cadre de conducere, s.a.m.d. Dar CINE ajunge repede in frunte? Orice tanar sau anumiti tineri, care, fie vorba intre noi, nu merita catusi de putin sa fie acolo unde sunt; asadar daca imi varati pe gat gogorita asta inseamna ca ati invatat lectia de demagogie a sefului de la Cotroceni, acolo unde acum cativa ani canta cucuveaua, acum canta… altcineva!
Doamna Udrea,vecinul meu va face in rulaj.Pe langa firma de transport mai are motel,benzinarii,sonde din care extrage petrolul,face un cartier rezidential.Numai Cartrans va face in rulaje cu tot ce aveti dvs. si domnul Cocos la un loc.Il invidiati sau nu?Sincer…:))
@ Doamna ,Il ,,cert” uneori pt ca vrea sa faca tot de unul singur. Depune tot sufletul in munca pe care o face,cea de presedinte. Ma bucur ca are incredere in romani. Daca nu stiati, in campania prezidentiala echipa mea a adus 67% voturi pt d-lui.,cel mai bun procent . Efortul financiar si fizic nu a fost menajat si am fost si sunt fericit ca am cistigat impreuna dar niciodata nu am cerut ,,multumire pt tot ce am facut si in plus , m-am retras in umbra. Cautati rezultatele de la alegeri prezi dentiale in Modrogan si va edificati. Si eu depun suflet tot atipic pt partidul meu.
@Puiu , de acord dar indica acum la ora asta un alt politician care poate sa-l invinga pt functia de presedinte. Il stiu bine si nu fac parte din anturaj pt ca am alta viziune a vietii dar , cind i-am cerut sa judece un conflict, a fost nepartinitor, corect si asta conteaza.
Raspuns Elena Udrea
Va rog sa ma credeti ca nu la dvs. ma refeream ci la cei care postasera inainte. Am folosit prilejul de a va raspunde pentru a-i aminti si pe ceilalti.
D-na Udrea
Daca veti analiza obiectiv ,va veti da seama cu siguranta ca mult mai utile sunt persoanele care aduc critici obiective comportamentului atat al presedintelui cat si al dvs.(acestea fiind de natura a va corecta) decat persoanele care va inalta osanale inutile si se culca la usa dvs.Multi dintre cei cu functii inalte nu “cadeau” daca ar fi ascultat mai mult de critici decat de yesmani, ceea ce este insa mult mai greu.
Raspuns Elena Udrea
In privinta mea, nu va faceti griji. Cei care ma lauda sunt infinit mai putini, deci nu exista riscul de a fi nerealista. Iar la usa mea doarme un catel.
A adormit doamna Udrea.A adormit incaltzata probabil.
Raspuns Elena Udrea
Vi s-a ars lampa de la calculator?
Kosovo in aceasta noapte va fi in flacari sau nu?Va fi parjolit?Americanii si-au facut de cap si in coasta noastra. Daca nu e razboi peste tot nu se simt bine aia.
Musca rau cutzu?:))
Raspuns Elena Udrea
Nu stiu, l-am hranit din prima zi de cand a aparut, asa incat nu i-am dat posibilitatea sa se manifeste.
Ce lampa?Aia era la tv de pe vremea stra strabunicii.:)
Raspuns Elena Udrea
Serios? PL 500?
“Raspuns Elena Udrea:
Desi nu sunt sigura ca sunteti persoana potrivita, totusi, am sa va spun ceva ce sper sa aseze corect lucrurile pe care lasati sa le intuim. Partidul Democrat a avut cei mai multi tineri pe listele la Parlamentul Romaniei si cele mai multe femei promovate in functii de conducere. Si acest fapt s-a datorat lui Traian Basescu. In caliatate de Presedinte al PD a impus promovarea tinerilor impotriva unui curent oarecum conservator si omniprezent in politica. Astazi, fiica sa este in situatia unui astfel de tanar. Ar terbui sa nu aiba sansa pe care ceilalti tineri au avut-o datorita Presedintelui?”
Pai stimata doamna, ar trebui sa fiti ceva mai sigura in ce priveste potriveala persoanei mele,caci nu sunt decat un roman ca oricare altul din tara asta care are dreptul la o opinie ce nu de putine ori a fost redusa la tacere sau a fost jignit prin intermediul acestui blog, deci ar trebui sa nu mai sugerati ca explicatia data este un hatar pe care mi-l faceti doar ca sa lasati impresia ca sunteti o femeie cu care se mai poate discuta.
Nu-l cheama cumva Nastyboy?
Am mancat o zacusca de peshte facuta de o vecina si ma cam doare burta.
Sunteti in forma astazi,va tineti de glume din plin…frumos!
L-ati ascultat pe Presedinte pe Realitatea?
Raspuns Elena Udrea
Bineinteles! Cred ca a fost explicit pentru toata lumea. Si pentru cei care fac analiza politicii externe cu suficienta cu care fac barfa din politica interna.
Eu am folosit amplificator 8 lampi pl 500 la o statie emisie receptie.
Raspuns Elena Udrea
Eu am apucat televizorul cu lampi. Sa inteleg ca v-as putea fi stra strabunica?
Si eu l-am apucat,dar nu l-am avut.Ai mei aveau tv color cu f. mult timp inainte de 1989.Eu foloseam lampile pt.amplificatoare.Erau f.bune.La tv.erau f proaste.
@Buna seara,gazdei ,buna seara tuturor.
Televizor cu lampi???Regret ca nu l-am prins si eu!Interesant!Si da,exact,o sa faca o analiza mai presus de performanta in barfa…
@crom prietene nimeni nu ti-a ingradit dreptul la opinie, doar ai mai fost temperat cind bunul simt a fugit de linga tine. Nu o apar pe d-na dar mai liber ca aici nu gasesti. Si nu e bine pt ficat mai ales sa expiri numai critici . Se supara si te ,,cirozizeaza” Toti oamenii de stiinta spun ca cei care iarta mai usor si sunt mai veseli si mai optimisti traiesc mai mult. Acum e alegerea ta.
@ Argus aici nu e loc pt gudureli. Astea se fac ,,live”. SUNT doar opinii pro si contra si le respectam Fara divergente si simpatii nu simtim viata.
@balby, dracusorule, devi drog pt blog. Tot nu ne-ai zis daca ai dat cele 5 ha si unde .
@ Anto, dormeai???
Secret,Cristi.Le-am dat si imi pot face sau cumpara un hotel.Doi ani am asteptat.Dar mai am hectare.Vrei sa cumperi,Cristi?Am 30 hectare pe langa Timisoara,10 in Braila,ai mei au avut 60 de hectare mostenire in Durostor.Sunt fffff. norocos.
@Cristi:Am adormit din greseala in acea perioada si nimeni nu s-a sinchisit sa ma trezeasca sa ma uit si eu la el…pacat,zic eu,nu?
Doamna Udrea, inca nu mi-ati spus ce hotarati sa facem cu bibi cucernicu. Il mai lasam ca conspire impotriva ordinii de drept instaurata de domnul goe, sau il dam pe mana serviciilor? Azi par ezamplu, cand ma duceam sa cumpar tacamuri pentru catelul meu pe care l-am botezat Divina Comedie (e de fapt catea, doamna ….) ma intalnesc cu bibi in lift. “Ce faci omule?”, il intreb io dintr-o suflare, ca nu cumva sa ma intrebe el primul. “Ce sa fac, zice el, ma doare capul ca m-am uitat aseara la tembelizor pana am dat in clembeala. Am stat toata noaptea si pe internet ca sa vad ce se mai petrece in Kosovo.”
Ca sa vedeti doamna ce-l pasioneaza pe acest securist caterisit. Situatia din Kosovo. Sanchi, cica n-a dormit toata noaptea de grija kosovarilor! In loc sa spuna cinstit: da vecine am stat treaz toata noaptea, ca sa-i gasesc lui goe un nod in papura. Ar fi fost mai cinstit. Ma rog sa trecem peste asta, pentru ca la un moment dat se scapa si incepe: “vecine, tu ce parere ai despre situatia asta din Kosovo? Tie ti-e clara?”
“Da mi-e foarte clara raspund eu, caci a clarificat situtia pentru noi insusi iubitul nost` conducator domnul goe, care a spus sa ne opunem din toti rarunchii! ”
“Mda, zice bibi, ma asteptam la reactia asta. Tipic pupinbasista!” dupa care a clatinat din cap si a inchis usa la lift. Eram gata sa-i strig ceva de dulce sa m-auda prin usa groasa de doi toli, dar m-am abtinut. Caci eu am o misiune speciala. Eu trebuie sa va informez despre toate miscarile sale! Si pentru asta trebuie sa inghit multe!! Noapte buna! Somn usor!! Somn usor si tie admino!! Sa traim bine!! Good night for every body and good body for every night!! Si atentie la bitisori, ca se ascund printre ei o gramada de virusi!!
Raspuns Elena Udrea
Propun sa-l mai lasam putin sa vedem ce urmareste. Eu cred ca are un plan ascuns. Ma bazez pe dvs. ca il veti deconspira.
ma retrag,trebuie sa iau un somnifer de prune ,noapte faina la toata lumea ,Madalina vise dulci si placute ,d-na Udrea sa viseze cu Marko Bela .
Administrator:
.
Noapte buna Puiu. Nu crezi ca esti cam dur, un “vis” cu Marco Bela
@puiu:noapte faina si tie!ai grija sa nu visezi tu cu domnul…
Sa nu uit ce am vrut sa punctez privind afirmatiile Presedintelui:e necesara o crestere a nivelului de autonomie in localitati pt ca primarii sa aiba putere,de exemplu, asupra schimbarii unui director de scoala la cerere si nu sa asteptam avizul ministrului.Mai e cale lunga, nu?
Doamna Udrea a adormit imbracata de iesit si incaltzata la tv.
Raspuns Elena Udrea
Ha!
@balbeck: ma mir de unde le scoti…
)
Am si eu o susra de perle inepuizabila.Le scot din inima.
Bravo Balbeck, cu averea mostenita si dobindita de la ai tai….e normal sa ai un teribil spirit de gluma.Te felicit.Noi..(daca mai sunt saraci pe caest blog) ne multumim cu zimbetul provocat de tine…..
Stire bomba:Doamna Udrea s-a trezit:s-a dus la bucatarie sa faca oua batute.
Tind sa-ti dau drepate la penultimul mesaj…O sursa inepuizabila in inima?hm.Asta imi spune multe.Enorm trebuie sa te fi zbatut!!Bravo!
Pai sarac sunt,ce le-am vandut pe toate?