De ce sunt optimista in legatura cu turismul romanesc
În primul rând, pentru că anul acesta se va vedea soarele după furtună în economia mondială, iar România va reveni de asemenea la creştere economică.
Ca o paranteză, pot spune că vom reveni la creştere economică, cu o economie solidă, şi datorită acestui guvern care probabil a fost cel mai atacat guvern, din ultimii 10 ani. În fine…
Anul trecut, turismul a fost afectat de criză şi în general, de un sentiment de incertitudine legat de problemele economice. Am discutat şi cu responsabilii de turism din alte ţări. Toată lumea stătea cu ochii pe prognozele economice pentru 2010. Anul ăsta, şi văd asta din toate discuţiile, toată lumea priveşte optimist, de genul „I’m back”. Sunt un om realist, dar am învăţat că gândirea pozitivă reprezintă 50% din reuşită.
În al doilea rând, investiţiile în turism vor continua. La capitolul buget pentru turism, se putea şi mai bine, dar vom continua să investim cu prioritate acolo unde există potenţial şi este nevoie de reamenajări. Am în minte un plan special pentru reabilitarea unor staţiuni de tradiţie, care să refacă parfumul istoric. Există de asemenea, de anul trecut, o strategie pentru refacerea turismului balnear despre care vom vorbi pe larg la momentul potrivit. Ca o paranteză, am avut de curând surpriza ca într-o discuţie în colegiu, să văd că Băile Herculane, Căciulata, Călimăneşti sunt recunoscute nu numai de cei mai în vârstă, ci şi de cei mai tineri.
În al treilea rând, în acest an revine în România cel mai mare tour-operator din lume, TUI. Asta înseamnă mai mulţi turişti şi o promovare mai bună pentru România. Amintesc că ministerul Turismului a finanţat anul trecut catalogul de prezentare TUI cu 100.000 de euro, principalele produse fiind litoralul şi circuitele. Catalogul a fost deja lansat pe piaţă. În acest an, TUI se va concentra pe Marea Neagră, Mamaia şi pe excursii în ţară, însă activitatea se va extinde. În plus, aşteptăm, după anul de criză, o revenire a numărului de turişti pe vase de croazieră şi a turiştilor care fac circuite în ţară.
Şi ar mai fi multe de spus…
Acestea sunt motivele pentru care cred, împotriva a ceea ce se spune, că turismul românesc poate reveni în forţă după perioada de criză.
Dar până la întâlnirea viitoare…care este staţiunea voastră preferată sau care este locul preferat din România, unde aţi fugi câteva zile într-o vacanţă ?
TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:
comentarii
Semnare contract Mitropolia Moldovei si Bucovine, 20 ianuarie 2012
Inaugurare domeniu schiabil Poiana Brasov, 26 decembrie 2011

FRANK …Salut…Ai uitat de “Baiatul cu chibrituri” ..Ionut Popescu…..Sau Grazioasa Fetita cu chibrituri…..care in aceste vremuri triste ne incalzesc inimile cu speranta ca si noi am fi putut arde “chibriturile ” la diferite fonduri si consilii de administratii …..Iarna grea …si munca mare…semne bune contul are…..De unde personal gandesc ca in Romania politica e un job privat cu investitii bugetare,salarii bugetare si profit privat…..Iar lupta dintre partide pentru putere e de fapt lupta pentru ocuparea pietii electorale (si comerciale ,sa zic asa) pentru putere si profit …..Castigurile majore ale revolutiei ….economia si politica de piata ….si democratia care iti da libertatea sa-i injuri pe toti …..nu si dreptul sa traiesti ca politicienii de sus sus sus pana la consilierii locali …si ei in cons de administratie…..fiecare din ei de sus pana jos un membru ..in felul sau ,de partid….
O seara placuta
C.Morosanu-salut amice,esti scump la vedere si vorba,dar iti revii tu.
nu am a te contrazice,prea mult,desi in parte lucrurile s-au schimbat,IONUT POPESCU a cerut consiliului de supraveghere sa-i reduca salariul la nivel de Secretar de stat.bon
dar din insiruirea asta lipsesc GREII DRAGULE-cumnatul lui mircea geoana,DANIELA POPA PUPILA LUI VOICULESCU,SI in continuare tot algoritmul politic din C.N.M.V,DIN zona insititutiilor care supravegheaza fondurile de pensii private,care supravegheaza piata de asigurari.
intesate de pesedei si penelisti.
a,si-l uitasem pe BOGDAN OLTEANU-NEPOTUL NOMENKLATURISTEI.
uite vezi moro ce simpatic sunt si ti-am adus eu aminte ca pina la urma la cascaval…..E PLIN,DE PESEDEI SI PENELISTI.
dar,mai avem o speranta,poate in ceasul al doi’spilea,il urmeaza p[e IONUT POPESCU IN GEST-si de rusine si din solidaritate isi vor cere micsorarea salariilor.
ce zici?
si ar mai fi ceva,pina s-au jucat cu chibriturile PESEDEII SI PENELEIII…….a fost bine?cind dadeau ei foc banului public ,nu-i asa,erau de-ai nostrii,acum ca sunt pedeleii …e naspa,nu?
***Eddie scrie: iar de “plombe” tip Banicioiu de la PSD nu mai avem nevoie.
Drăguţ! Nici noi dar el, Bănicioiu, stă toată ziua pe TV-uri şi ne scuipă televizoarele pe interior…
Buna seara tuturor!
Nu am uitat sa o salut pe Madalina, am facut-o intentionat pentru ca as vrea sa cred ca acum, de sf. Valentin, este intr-un loc deosebit, alaturi de cineva deosebit.
Administrator:
.
Buna seara Democrat!
Ma uit cu sora mea la un film
“Vreau sa va spun aici ca principalul responsabil de necastigarea, chiar la mustata, a alegerilor prezidentiale sunt eu si nimeni altcineva”, a declarat spasit Mircea Geoana sambata la intalnirea cu social-democratii din Botosani.
Sursa: ziare.com http://www.ziare.com/actual/politica/02-13-2010/geoana-principalul-vinovat-al-necastigarii-alegerilor-prezidentiale-sunt-eu-994998#adaugare-comentariu
Cred că ar trebui să-i ceară scuze Preşedintelui Băsescu pentru că l-a învinuit de fraudarea alegerilor. Asta dacă mai are un pic de bun simţ şi bărbăţie…
si pt ca lumea ,unii, vad ca sunt foarte agitati,tin sa le reamintesc in legatura cu lacoma clientela politica mostenita de guvernul boc.
Toata lumea a uitat asa ca prin farmec ca,ALEXANDRU SASSU-MARE PESEDU ESTE PRESEDINTELE TELEVIZIUNII ROMANE-TV CARE-a servit doar interesele PSD si partial PNL.
sigur un alt client politic ,aparut ca urmare a ambitiei lui TARICEANU,in replica la comisia prezidentiala care a studiat CRIMELE COMUNISMULUI.
institutul de studiere a comunismului condus DE PENELISTUL MARIUS OPREA-unde mai pui ca in boardul acestui insitut platita de statul roman este DOINEA CORNEA.
clujeanca mea,cea care atit in 2000 cind ni-l recomanda calduros pe ION ILIESCU,cit si in 2009 cind ni-l recomanda pe alt pesedist MIRCEA GEOANA-public cerea romanilor sa-l trimita acasa pe TRAIAN BASESCU.
si ar mai fi destui ciraci din pnl si PSD care se dedulcesc la banul public,fara nici o jena.
Imi pare rau ca trebuie sa-i dezamagesc pe cei care va admira atat de mult dar Romania nu poate reprezenta ceva in turismul european pana cand nu isi pune la punct o serie de probleme. Am vazut multe tari din Europa (multe din ele care reusesc sa castige f mult din turism). Acolo (si mai ales in Franta) am vazut ce inseamna sa faci turism. Turistul NU VINE intr-o tara fara drumuri, fara puncte de informare turistica (in Franta exista si in cel mai mic satuc – la care poti ajunge fara sa-ti rupi masina), fara posibilitati de vizitare civilizata a obiectivelor turistice, fara trenuri care sa nu faca pe drum 3 zile (TGV-Paris-Marseille -4 ore) si fara o capitala in care sa nu cazi in gropi in plin centru istoric. So… Franta este doar un mic exemplu (concludent zic eu avand in vedere ca are cele mai mari incasari din turism la nivel mondial). Concluzia este ca d-na ministru ar trebui sa inceapa cu dezvoltarea regionala care in momentul de fata lipseste cu desavarsire in Romania. Turismul vine de la sine dupa ce ai infrastructura si o tara in care sa te simti bine. Pana atunci nici macar romanii nu-si mai viziteaza propria tara )norocul meu ca am vazut-o aproape pe toata in alte vremuri).
Gasim in romania 7 nopti 150-250 euro la hotel de 4-5 stele all inclusive?Dar nu vreau la munte.
ALL inclusive(3 mese pe zi,bautura: whisky,vodca,bere,gin,cocktail,vin,etc,in orice cantitate, gratis?)
Nu pun si avionul…:))
REGATUL LUI CRIN ANTONESCU-s-au jihadul penelist.prinsi in ultima vreme de o probleme punctuala,adica pensiile a probabil 35 de mii de privilegiati,cu pensii exorbitante,lumea a trecut cu multa indiferenta pe linga delcariile razboinice si viscerale puse in discutie si pe piata de pres, PNL.
care nici mai mult nici mai putin vrea un razboi total intre micutul PNL si actualul PD-L.in urma caruia unul din partide sa dispara.
nu stiu ce calcule politice,stau in spatele acestei atitudini razboinice,nu stiu cum si-a proiectat viitorul personal acest individ,dar stiu precis ca a riscat enorm ,ca si-a asumat disparitia pnl de pe scena politica.
dovedind infantilism politic cit incape,CRIN ANTONESCU,si-a propus sa poarte o palarie mult prea mare pt capsorul sau de provincial plecat dintre smircurile dunarii din balta brailei,mai ales ca palaria trebuie sa fie neaparat a unui DOMN,situatie cu care crin antonescu nu are absolut nimic in comun.
nu vreau sa fac istoria PNL,partid cu vocatia tradarii de cind s-a nascut,cu vocatia oportunismului si al parsiveniei,pot doar constata ca in 2010,acest partid intr-o confruntare electorala cu vot uninominal clasic AR FI SPULBERAT,ar disparea in ceata istoriei,iar cei citiva zapaciti din virful partidului ar avea soarta lui VICTOR CIORBEA.
ar devenii niste frustrati,clientii unor televiziuni in cautare de latrai,de jigodii ticaloase fara pic de caracter care sa isi verse veninul impotriva …..a tot ce ei nu pot intelege,a ceea ce ei nu au fost niciodata-OAMENI NORMALI.
P.S.-nu-i putin lucru ca noi oamenii obisnuiti sa intelegem un lucru-crin antonescu ne promite o viata politica agitata,plina de scandal si zgomt,fara nici o finalitate.
despre romani,romania,despre cum ar putea PNL,din postura de partid de opozitie sa-i serveasca pe cei care ii platesc si i-au trimis in parlament-absolut nimic,doar scandal doar venin,asa cum au furnizat romaniei din 2005 incoace de cind DINU PATRICIU a fost luat de guler si intrebat fara menajamente-DE CE FURI MA,DE CE AI FURAT PATRICIU.
nu-i de trecut cu vederea ca DON PATRICIU ISI INTARESTE TRUSTUL MEDIA-A CUMPARAT LIBETATEA de la trustul RINGIER.
oare de ce?MAI NE PREGATESTE INCA UN FILMULET INCENDIAR?cine va fi tinta?
eu cred ca unii din dv ar putea extrapola putin si ar avea un raspuns.OARE PROPIETARA BLOGGULUI AR PUTEA FI URMATOAREA TINTA A LUI DON……DINU?
Madalina-drag moderator-nu te intreb ce film ai vizonat-ma gindesc ca unul cu un subiect adecvat momentului, de dragoste.?
imi vine sa te intreb ,de ce nu ai vizitat un club?parca ar fi fost mai……interesant?
Administrator:
.
M-am uitat la Elizabeth: Epoca de aur. Am trecut de mult peste perioada cluburilor. Au devenit plictisitoare