rss
home
13
Aprilie

EBA – un mandat in plus pentru PD-L

Elena UdreaDe la anunțarea candidaturii Elenei Băsescu pentru Parlamentul European, mi-am exprimat deschis intenția de a o sprijini. Din punctul meu de vedere, Partidul Democrat Liberal şi Elena Băsescu nu sunt competitori în această cursă electorală, iar votul pe care i-l voi acorda Elenei este un vot dat partidului pe care îl reprezint. Când spun acest lucru, am în vedere faptul că EBA va reveni în PD-L imediat după alegeri.

Elena Băsescu are sprijinul meu deoarece apreciez poziția pe care aceasta a avut-o față de PD-L, alegând o candidatură independentă într-un moment în care existau voci care susțineau că apariția numelui ei pe liste dăunează partidului. A demonstrat că îşi doreşte cu ardoare să facă politică şi a ales să cucerească pe cont propriu un mandat de europarlamentar, dând astfel dovadă de mare curaj. Ceea ce nu este permis la PD-L trece neobservat la alte partide unde poți fi, de exemplu, fiică de ministru şi in acelaşi timp candidat la alegerile europarlamentare. Prin gestul său, EBA a dovedit că este mai puternică decât mulți aşa-zişi politicieni care, atunci când nu s-au mai regăsit pe liste de partid, au părăsit formațiunea politică din care făceau parte şi au migrat spre alte partide unde listele erau deschise.

Elena Băsescu are sprijinul meu deoarece eu cred că merită o şansă, şi spun acest lucru deoarece eu am trăit experiența de a nu mi se da o şansă în politică atunci când am fost obligată să renunț la mandatul de consilier prezidențial.
EBA poate să conteze pe voturi de la o parte din susținătorii PD-L, de la o parte din susținătorii preşedintelui, dar mai ales pe voturile propriului ei electorat format din tineri nonconformişti care nu se simt reprezentați de actuala clasă politică. Cu respect fața de candidații de pe lista PD-L, o voi vota şi eu pe EBA pentru că succesul ei va adăuga un mandat de europarlamentar celor pe care le va obține partidul.

Citeste mai mult despre:

, , ,

TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:

lista articole

comentarii

  • roman apolitic a scris pe 28 Aprilie 2009, 06:47 am

    EBA nu va fi un vot in plus pt PDL, ci va lua voturile a cativa candidati PDL. Cu succesurile ei si lipsa de carisma si calificare, EBA aduce deservicii partidului. Fara numele de familie ar fi nimeni. A fost o miscare inteligenta sugerata de tata- acea de a candida ca independenta, dar va rapi multe din voturile PDL. E ceea ce d-na Udrea ori nu vrea ori nu poate sa inteleaga.
    Sunt buzoian hasdean, admirator moderat al d-nei Udrea. Chiar si asa constat cu regret ca e mai devoatata familie Basescu decat PDL-ului… Vom vedea dupa alegeri… Dar e pacat, pt ca era un moment unic in care PDL-ul se putea consolida ca principala forta politica a tarii… Va veni vremea cand PDL-ul va trebui sa nu mai depinda de Basescu. PDL-ul e mult mai mult decat Basescu si Udrea. Are in schimb valori nevalorificate dintr-o inregimentare stupida sub dinastia Basescu… Sa ne ne trezim abia dupa alegerea lui Crin…

  • roman apolitic a scris pe 28 Aprilie 2009, 01:50 pm

    Concret: Primele patru luni de guvernare PDL-PSD şi candidatura ca independent a Elenei Băsescu îi plasaseză pe social-democraţi pe primul loc în preferinţele electoratului, înainte de scrutinul pentru Parlamentul European.

    Alianţa PSD+PC
    conduce cu 30% din opţiunile de vot, în sondajul CURS comandat de Politico.ro şi publicat ieri, urmată de PDL cu 26% şi PNL cu 19%.

    Treziti-va d-na Udrea !!!!!

  • ing Petru Bucur Germania a scris pe 29 Aprilie 2009, 01:35 pm

    Stimata si Iubita Politic Doamna Ministru a Turismului parca Reinviat,
    Draga Executive Secretary al PDL,

    In primul rand tin sa urez mult succes actiunii Domniei Voastre din 2 mai 2009 de la Mangalia UNDE, SPRE LUAREA LA CUNOSTINTA A TUTUROR BLOGERILOR (fem. plus masc.) ,SE VA LANSA CU DINAMISMUL SI ENERGIA CARACTERISTICA N O U L I M N T U R I S T I C al R O M A N I E I !!

    O idee excelenta pe care o prevad fructificata la maximum!

    In al doilea rand tin sa ma refer la CAMPANIA ELECTORALA miss EBA:

    LANSAREA SAITULUI DE CAMPANIE NU MAI ARE VOIE SA INTARZIE!! A se vedea cat de mult au ajutat desfasurarile din spatiul virtual in succesele si ” succesurile” -fiecare om mai greseste nu se face gaura in cer de asta- chiar v-as sfatui cu toata consideratia si respectul cuvenit, nu fac aici ironii malitioase, sa patentati forma gresita de “succesuri” pe care dvs. ati facut-o celebra demna de o campanie publicitara, asa cum s-a intamplat tot cu forma gramaticala gresita ”
    “ASA VREA MUSCHII MEI”; corect era :asa vor muschii mei, dar reclama e important sa bata la ochi!!
    In fond LOL mai bine sa ai ” succesuri” ,decat sa fi facut de un coleg de partid “prostanac”!
    Si faptul ca daca din 100000 de cuvinte pronuntate faceti o singura greseala dupa un curs petrecut in USA , unde prin forta imprejurarilor ati putut vorbi putin romaneste– va rog nu va lasati descurajata Miss EBA nu inseamna deloc ca nu stiti sa vb. romaneste!
    Asa cum nici Doamna Ministru nu s-a rescurajat cu scaparea de la Robert Turcescu cu Norvegia. Si iata ca alegatorii din “republica Norvegia” din Drumul Taberei i-au dat ei votul lor. Este mai important sa stii sa inveti din greseli decat
    sa te autoconsideri perfect!

    Din experientele incununate de mult succes ale tatalui in 2000 sub sloganul “Vin la Primarie” cand Traian Basescu a reusit in ultima clipa sa-l “bata” la limita in turul 2 pe Sorin Oprescu atunci la PSD prin Internet Campaign doresc foarte mult sa profitati si Dvs. Domnisoara EBA!

    In iunie 2004 la alegerile locale tot TB l-a surclasat pe ,citat din Iliescu, “prostanacul” inchei citatul Mircea Geoana cu 60% contra 28% (aproximativ) din primul tur. Nota bene ca Primar de Bucuresti in functie. Surclasarea asta este de bun augur pentru lupta din toamna se pare tot intre TB si citez din dl. Iliescu “prostanacul”

    Iar in nov/ dec. 2004 tot prin campania” Sa Traiti Bine “- inteligenta pe internet a reusit sa-l invinga la limita in turul 2 pe citat din presa “Bombonel” inchei citatul, desi avea un dosar de inculpat politic cu Flota pe rol ,iar scandalul cu matusa Tamara nu izbucnise!

    Al 4 lea exemplu de urmat pt. simpatica si inteligenta MISS EBA care , sunt convins intre timp si-a primit botezul de foc si are un stomac rezistent la atacurile sub centura, al 4lea exemplu este cel al
    Domniei Voastre stimata Doamna Ministru Elena Udrea!

    Printr-o campanie de Blog , coroborata cu vizite dese in zona Drumul Taberei si un foarte f. f. inteligent management politic bazat pe sinceritate in primul rand ati reusit ( si va felicit din nou
    pentru acest STRALUCIT SUCCES ),SA OBTINETI URMATORUL SCOR in circumscriptia uninominala Drumul Taberei prin care v-ati surclasat practic adversarii si detractorii :

    1. ELENA GABRIELA UDREA PDL 43,43 % peste 11000 de voturi nominale EXCELENT !!!

    2. Luminita Anghel PSD (ceva in jur de 27%) plus 3. candidatul anonim al PNL(cam 16%) au obtinut impreuna tot peste 11 mii de voturi,deci, cu toata modestia ,dar nu falsa modestie DOAMNA MINISTRU I-ATI SURCLASAT POLITIC. CONGRATULATIONS!!

    Impreuna la votul uninominal din 30 noiembrie 2008 toti candiatii de dupa Domnia Voastra abia abia au reusit sa stranga cam tot atatea voturi uninominale cate ati strans singura DOMNIA vOASTRA

    Tocmai de aceste 4 experiente (3 ale tatalui, acum teoretic neutru politic , echidistant fata de partide dar nu si fata de independenti!!!) si cea mai recenta a Domniei Voastre stimata si draga politic Doamna Ministru T R E B U I E si sunt sigur ca o va face in timp util, REPET TREBUIE SA PROFITE MEZINA AMBITIOASA ,DAR SI INTELIGENTA MISS EBA !

    Emotiile atat de firesti la o atat de frageda varsta pot fi strunite pentru a nu produce derapaje neplacute, dar ele nu trebuie sa descurajeze pe o CANDIDATA INTR-ADEVAR PRACTIC A PDL-ULUI
    ASA CUM SI tokes LA ALEGERILE ue TRECUTE A FOST PRACTIC UN CANDIDAT INDEPENDENT AL udmr; a intrat imediat dupa alegeri in UDMR din nou!

    Sper stimata, draga Doamna Ministru sa o ajutati eficient pe MISS EBA si pe mai departe asa cum ati facut si pana acum!

    Eu voi incerca sa o fac in sudul Germaniei, la urna de vot de la Consulatul din Stuttgart, bineinteles cu acordul simpaticei si perseverentei Domnisoare Elena Basescu!

    Sa traiti bine Doamna Ministru !

    al dvs. devotat

    Petru Bucur

1 10 11 12

arhiva posturi

Februarie 2012
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

Urmareste-ma pe facebook

twitter live feed

ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, 22 septembrie 2011 pe bicicleta

ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, 22 septembrie 2011

Inaugurarea telegondolei din localitatea Vulcan telegondola

Inaugurarea telegondolei din localitatea Vulcan

Proiect de Finantare pentru Municipiul Braila video2

Proiect de Finantare pentru Municipiul Braila