Facturile fierbinti din iernile geroase se combat prin reabilitarea termica
Am remarcat sesizarea corectă pe care a făcut-o presa în aceste zile, plecând de la problema temperaturilor scăzute, în legătură cu termoizolarea locuinţelor. Este singura modalitate de a scădea costurile facturilor, prin limitarea pierderilor de căldură, în condiţiile în care temperaturi extreme, ca acelea de acum, cresc consumul de energie.
Nu mă mulţumesc doar să constat, pentru că sunt în situaţia de a putea face ceva. Ministerul Dezvoltării are ca prioritate de acţiune „energizarea” proiectelor de termoizolare. Există numeroase proiecte şi solicitări depuse de administraţiile locale încă de anul trecut şi încurajez administraţiile să continue să menţină ritmul susţinut.
Există, desigur, o problemă cu resursele financiare alocate – anul acesta ministerul are alocate numai 150 de milioane de lei pentru termoizolarea a 7.200 de apartamente începute in 2009 si demararea lucrărilor la alte 7.200. În total 14.500 de apartamente, ca obiectiv cert pentru acest an.
Nu este mult, nu este nici puţin în condiţiile date. Nu mă plâng (unu – pentru că nu am acest obicei, doi – pentru că voi face tot posibilul pentru a obţine resurse suplimentare pentru termoizolare).
În măsura în care o eventuală rectificare ar mai aduce fonduri, ministerul va suplimenta bugetul reabilitării termice.
În concluzie, anul viitor va prinde încă 15.000 de familii de români asiguraţi împotriva „gerului”, în varianta mai optimistă sper ca 20.000 de familii să beneficieze de reabilitarea termică a locuinţelor.
TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:
comentarii
"Doneaza sange. Salveaza vieti". Editia IV. 18 februarie 2012

Nici BB nu se da in vant dupa TB.
Sa-i fie de bine.
http://ziarero.realitatea.net/articol.php?id=1265469625
NG
In Romania din pacate si asta presedintele ar dori s-o schimbe dar daca a nimerit sintagma cea mai potrivita in multe domenii, uneori lasandu-ma chiar si pe mine surprins, aici nu a gasit-o.
Sintagma este, am mai spus-o: sa inceteze starea de beligeranta intre institutiile statului si, nu, nu e vorba de infractori , si cetateanul corect platitor de taxe si impozite
Cineva se interesa de Predoiu.
Il anunt ca si pe asta a inceput sa-l dea desteptaciunea afara din fata.
Vrea sa imparta romanii in doua:
a) Romanii mocofani cate se judeca numai pana la Curtea de apel
b) Romanii cu sange albastru(chiar daca tata a fost servitor la Dascalescu si mama spala rufe la Ceausescu) adica numitii “inaltii demnitari”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6882149-predoiu-instanta-suprema-trebui-judece-doar-inaltii-demnitari.htm
Hai sifon dle Predoiu!
Ion Adrian
Ca bine zici…Platitorul de taxe si impozite se simte in aceasta perioada ca un urmarit general…de finante,de banci,de primarie…ajunge sa urasca institutiile si institutiile sa il considere principalul vinovat de reforma din sistem.Undeva in cei 20 de ani s-au ratacit unii de altii,iar acum,in vremuri de criza nu gasesc un canal comun de comunicare mai ales ca sunt dependenti unii de altii…
Noapte buna…
PS Alte comentarii:
a)Cu alte cuvinte instanta suprema se transforma intr-un tribunal de familie .
Trai nineaca pe banii contribuabilior.
Uite asa, se va elimina definitiv coruptia in Romania.
De ce?
Fiindca ea nu exista.
b) Bineinteles, prostimea sa se judece la curtile inferioare iar baietii destepti sa se judece la Inalta Curte. Legile oricum sunt doua: una pentru prosti si alta pentru smecheri. Propun sa se faca si o alta constitutie pentru smecheri, politicieni samd. ca macar sa stim exact pe ce picior stam.
c) De ce nu direct la HAGA sau ONU? Sau MAN – ca avem precedente?
Sau si mai bine, la Judecata de apoi?
d) Si un comentariu mai nervos decast al meu:
INALTII DEMNITARI ar trebui spinzurati FARA judecata !!!
astea sunt puse de mine
@NG ,
E si mai rau. Trebuie de ex sa dea in judecata casa de pensii, desi la audienta i se recunoaste ca Casa a gresit, dar tot Casa asteapta fara sa faca nimic ca poate moare petentul
Noapte Buna!
Si turismul este afectat.
S-a deschis de cativa ani “sezonul” de fumat pentru soferii de autobuz RATB, Bucuresti.
Uite pe ce maini (manageri mai ales) ajung masini MERCEDEZ. Ce investitii, ce tehnologii sint necesare pentru a reveni in randul lumii ? UE, care probabil le-a platit, ca noi n-avem bani nici pentru varza, trebuie sa ne dea FMI (pentru salarii si pensii), a trecut la interzicerea fumatului in baruri, restaurante, si chiar parcuri. La noi se fumeaza si in baruri, restaurante, scoli, spitale. Se imbolnavesc fara sa-i oblige guvernul si apoi se vaita ca guvernul nu da bani sistemului sanitar sa-i vindece.
Unii cu scutul antiracheta, altii cu “maruntisuri” ca in: La mine e bine. Sotia se ocupa de problemele mici, gatit, spalat, calcat, iar eu de problemele mari, China, pacea mondiala, incalzirea globala.
De cite ori deschid pagina care gazduieste bloggul doamnei Udrea trebuie sa parcurg cu privirea pozele care asezoneaza aceste saituri.
nu ca m-ar deranja,nu citusi de putin,pina la urma impactul asupra privitorului este unul placut avind in vedere ca femeia care este pozata are un look minunat.
si totusi ceva nu-mi da pace,ca de obicei trebuie sa nu fiu de acord cu tot ce mi se livreaza.
aceste poze nu mai sunt de actualitate,ele sunt facute cu ceva ani in urma,ori noi suntem in …..2010.
ori asa cum timpul a trecut peste noi ,si peste aceasta doamna interesanta timpul a trecut,a maturizat-o ,dar in acelasi timp si-a lasat si amprenta.
a modelat-o,in bine,a transformat tinara din anii 2004 in femeia politician puternica care este astazi,a demonstrat ca banuielile din aceea perioada,cind gafa cu presedintele….a fost doar un moment de ratacire,o gresala de parcurs,ca mai apoi cu incapatinare si tenacitate sa-si urmeze drumul.
drum care spre iritarea multora a fost atit de drept si scurt incit a stirnit adevarate furtuni in societatea romaneasca.
asadar eu de fapt vroiam sa spun ca mi-ar placea ca pozele sa fie actualizate,aduse in realitatea lui 2010,chiar daca pe undeva discret s-ar strecura vre-un rid ,bine ascuns de minunile pe care le fac produsele din industria cosmetica si care reusesc sa tina femeile in atentia barbatilor pina hat….departe….
nu stiu daca este corect ce vreau eu,dar stiu ca timpul pina la urma nu iarta pe nimeni,orice putem negocia,aranja,cumpara,ce insa nu putem sa cumparam este timpul care fuge si virsta,pe care o putem ascunde,dar nu o putem vinde……………… .
@Frank,
eu zic sa deschizi un studio foto….
Ati auzit de “snowpocalypse”, “snowzilla” sau “snowmageddon
.
Daca nu cititi si vedeti ca nu suntem singuri pe lume , se sperie si ai din case mai mari
http://www.hotnews.ro/stiri-international-6884502-video-sua-sunt-afectate-furtuna-exceptionala-zapada-350-000-oameni-fara-electricitate-record-absolut-stratului-omat-langa-baltimore.htm
50 cm zapada, record absolut ha, ha, ha
Este intradevar incalzire globala caci in tinereatea paritilor iarna asta era cea normala si copii treceau prin tuneluri in zapada ptr a ajunge la poarta, de doua ori cat ei.
Si in locul lui Silver, ce mai pot si eu:
Tehnologie periculoasa
Sotul, pilot de avion de cursa lunga, vine din voiaj cu un cadou de ultima generatie: un robot care detecteaza instant orice minciuna. Cei doi soti decid sa-l testeze prima data cu baiatul lor, care intarzia de la scoala. Cand acesta veni, dupa 2 ore, tatal il intreaba:
- De ce ai intarziat atat?
- Am fost la Ionel sa lucram la un proiect scolar. Imediat, robotul se apropie de fiu si ciocani in scaunul acestuia. – Sa stii ca nu e frumos sa minti, spuse tatal.
- La Ionel am urmarit un film pentru adulti, raspunse fiul, rusinat. Robotul nu facu nici o miscare, semn ca raspunsul fusese sincer.
- Sa stii ca incepi sa inveti din greseli. Asa ne dovedesti ca ne respecti. Sa stii ca eu nu mi-am mintit niciodata parintii, spuse tatal. Imediat robotul se apropie si ii batu in scaun.
-Lasa nu mai fii atat de dur, este fiul tau si trebuie sa te porti bland cu el, spuse atunci sotia.
Atunci robotul se apropie de scaunul ei si ciocani hotarat in scaunul acesteia…
Totusi mi se pare o prostie aia cu obligativitatea acelui certificat termic !
Din punctul meu de vedere,acest certificat termic va crea un stress si o cheltuiala in plus pentru cei ce vor vinde imobile,cheltuiala ce se va reflecta in pretul de vanzare,si o incasare pentru firmele ce vor executa aceste masuratori.Nu cred ca cine va avea bani doar pentru un apartament construit inainte de ’89 neizolat,isi va schimba optiunea in urma acestor masuratori.In general la nivel de cumparatori din clasa medie,se cumpara locuinte in functie de buget si mai putin de alte facilitati.Se vor crea premisele unor pretentii de scaderi de pret din partea cumparatorului folosind pretextul pierderilor de caldura si eventual un blocaj din partea vanzatorului,care isi va vrea recuperata contravaloarea masuratorilor si nu va putea fi obligat sa scada pretul.Singurii castigatori sunt firmele implicate in aceasta masura care,cred eu,ar trebui sa fie facultativa,astfel incat cine va dori informatii despre gradul de izolare termica sa solicite vanzatorului acest certificat.
@Luci,
O sa complice vanzarile si o sa mai se nasca o clasa de imbogatiti :expertii ptr certificare termica, in mana cu notarii, cu cartile funciare etc . Sigur trebuie, dar intr-o tara care inca nu a scos caruta din noroi este destul de greu.
@NG,
Telepatie…
Ion Adrian
Deja notarii sunt disperati,nu se mai vinde si cumpara aproape nimic,cu acest certificat care va ingreuna si mai mult vanzarea,efectul va fi tocmai invers.In plus e democratie,vanzarea ar trebui sa fie libera de sarcini,este datoria cumparatorului sa se informeze inainte de a cumpara un produs.Este buna masura,ca titlu informativ facultativ la indemana cumparatorului si nu obligatoriu pentru vanzator.E bine de stiut ca poti cere vanzatorului acest lucru,daca esti interesat si de acest aspect.
Mi-a trimis un prieten acest testament pe care marturisesc ca nu-l cunosteam. Merita citit de toti romanii si mai ales de cei care vor sa pretinda ca binemerita de la tara si ca ea, tara, ar trebui sa le dea increderea de a se ocupa de ea:
http://www.antidotul.ro/2279/testamentul-regelui-carol-i.html
@NG ,
De acord cu opinia ta.
Da…telepatie…
Cand spuneam libera de sarcini,ma refeream ca si informatii gen,izolare termica,facilitati,etc….altele decat proprietatea,carte funciara…
Din punct de vedere al izolarii,imobilele se impart in doua categorii:izolate si neizolate.Pentru prima categorie,eventual acest certificat iti poate spune ca izolatia de 10 ar fi fost mai eficienta decat cea de 5 si tipul de termopane poate nu e cel mai fericit,dar daca ai bani doar de imobilul respectiv oricum nu poti alege altceva si nici nu mai poti modifica investitia deja realizata,iar la imobilele neizolate,la ce iti foloseste masuratoarea,daca oricum e nevoie de investitie pentru asa ceva(lucru pe care il stii fara sa mai masori ceva)?Daca vanzatorul poate da relatii despre izolarea imobilului,fie il cred pe cuvant,fie ii solicit un certificat termic.Cam asa vad eu lucrurile din punct de vedere al vanzatorului,dar care pot deveni la un moment dat si cumparator.
Gata,a trecut iarna…inca 2-3 zile.
@NG,
De acord in continuare
NG
Nu cunosc legislatia din Romania, dar pe la noi, caracteristicile unui imobil se dau in scris, iar daca mai tarziu se cosnstata ca s’a mintit, se da in judecata vanzatorul si proprietarul pentru vicii ascunse si e obligat sa plateasca despagubirile necesare…..Un vanzator nu trebuie niciodata crezut pe cuvant…
In alta ordine de idei, o investitie in izolarea unui imobil este intotdeauna rentabile, investitia recuperandu’se destul de rapid, prin reducerea costurilor rezultate din economia de energie.
Ai amintit mai sus de “locatar”…si as vrea sa te intreb daca locatarul suporta asemenea cheltuieli si daca da, de ce nu proprietarul…..
Katrina
Ai dreptate,locatarul la noi este mai intotdeuna si proprietar,dar in cazul izolarii este evident ca indiferent de locatari-respectiv chiriasi-proprietarul trebuie sa suporte cheltuielile care presupun investitii in locuinta respectiva.Din cate stiu asa e peste tot in lume,chiriasii platesc reparatiile unor probleme cauzate din vina lor,in timp ce investitiile gen izolare,sunt platite de proprietari.
Cat despre caracteristicile imobilului,nu stiu daca exista o fisa oficiala in care acestea sa fie trecute,dar nu ar strica asa ceva,iar unde exista suspiciuni,sa se poata cere masuratori in acest sens contra cost.De aceea cred ca interventia statului in procesul de vanzare intre persoane private este suficient prin existenta unei fise de caracteristici a unui imobil.Mai departe se poate interpreta in diverse feluri.
Pai era bine cum a fost stabilit inainte! Cumparatorul sau chiriasul sa poata solicita acest certificat..dar acum vor sa ne oblige sa-l facem chiar daca ne intelegem intre noi.
O masura foarte nepopulara si fara rost, ba chiar paguboasa! Piata chiriilor acum chiar va fi aruncata total in subteran!
NG,
Nu statul trebuie sa intervina in contracte, ci Justitia sau Legea, ceea ce e diferit ( nu si in Romania, unde Justitia este aservita puterii). Rolul statului ar trebui redus la minimum, ceea ce PD-L, ca si partid de “dreapta” nu a inteles si continua sa faca concurenta la PSD, partid declarat de stanga, ceea ce inseamna ca PD-L este un partid de mincinosi si impostori…
Katrina
Recurgi din nou la acuzatii si nu asta e solutia cea inteleapta…
Numai o minte slaba vede un pericol in articolul din Evenimentul zilei. Romanii, in marea lor majoritate, nu sunt de acord ca prin legea electorala in sistem uninominal, sa poata castiga cei de pe locul 2 sau 3, iar cel care castiga alegerile si obtine cele mai multe voturi sa piarda. Ca acum au inteles acest lucru si judecatorii Curtii Constitutionale si isi expun un punct de vedere consultativ, nu este un dezastru, este un lucru normal. Ca acest punct de vedere este si cel pe care il are si Traian Basescu, nu inseamna ca acesti magistrati ar trebui sa aiba vederi contrare, numai si numai pentru ca eternul candidat din Iasi, sa fie multumit. In ceea ce priveste intorducerea votului electronic, cred ca cei care au parcurs 4-5 sute de kilometri pentru a-si putea exprima un drept pe care il au toti romanii, au ceva mai multe de spus, iar magistrtii CC fac foarte bine ca deschid prin pozitiile lor, calea spre introducerea acestui sistem. Ionhut, cred ca cel mai bine pentru tine este sa-ti dai cu parerea strict din punct de vedere al introducerii obligativitatii folosirii in masa a sapunului si detergentilor, in toate zonele tarii.
Buna ziua tuturor,
N.G….. daca m-as reincarna intr-un caine vagabont am sa-mi accept soarta si sfarsitul cu demnitate ( glumesc desigur)! Dar sa nu mai cautam solutii costisitoare la probleme aparent normale carora noi le amplificam latura sentimentala….. Ma gandesc si la un program de sterilizare a sobolanilor, soriceilor din canale si cladiri, pentru a nu fi atat de cruzi incat sa incercam eradicarea lor.
Deci sa fim umani si sa acordam catelusilor facilitati, bani cheltuiti aiurea in detrimentul altor specii care se supun acelorasi reguli ale Mamei Natura.
Draga Gabi… hai sa fim cat se poate de realisti, normali si impartiali.
O zi minunata…..
“Brigitte Bardot, scarbita de tara unde cainii sunt executati”, titlu mare de ziar, sambata 6 feb 2010. Ea “se impotriveste planurilor autoritatilor de la Bucuresti”… S-ar fi impotrivit si constructiei metroului, c-ar fi putut fi “executati” cativa sobolani, si noi am fi tacut. De ce nu e scarbita de tarile care executa si caini si oameni, precum China, SUA, sau chiar Franta, unde anual sant “executati” MILIOANE de miei, ca animale sant si ei ? Tara arde si baba se piaptana !
Similar: 5 feb 8:24pm, 6 feb 12:44pm, 7 feb 12:10pm.
Si acum la subiect.
Oricum trebuie citita exact hotararea, caci este posibil ca, daca problemele politice sa nu fie aduse in discutie decat ptr a se exemplifica o situatie de fapt, atunci nu este de acuzat. O sa citesc decizia respectiva si nu numai opinii ale unora care, eu nu stiu cat sunt si ei de urechisti, ca la urma urmei urechismul, lautarismul, este boala romaneasca de la stanga la dreapta si de la crestet si pana-n talpi.
Este evident ca CCR poate ca si-a depasit atributiile, dar cat a fost ea solicitata sa repare hibe constitutionale in raport cu politicul cel mai pur, probabil ca au facut o deformare profesionala.
Ioane,
Deseu istoric si rebut este mult prea mult spus, in cazul aflat in discutie. Si de ce anume sa-l cenzureze? In fond, este parerea omului, buna, proasta, cum e, dar e a lui. Trebuie deci respectata, chiar daca nu face doi bani.
Si acum un articol ideologic si politic important chiar si ptr PDL sau mai ales ptr PNL, care se tot strofoca sa se alieze cu PSD, si in masura in care sunt interesate de viitorul Romaniei, ar trebui si ele sa astepte cum asteprt si eu, si chiar sa ceara inainte de a se aseza la o masa de negociere, clarificari indubitabile privind cele scrise mai jos:
Spre stiinta Ioan Mircea Pascu, Miron Mitrea , Cristian Diaconescu
Chiar daca dl AN nu-l va scoate de la moderare sau chiar daca il va scoate doresc sa primiti de la mine acest text care cred ca va trebui sa primeasca raspuns:
ion adrian spune: Comentariul tău e în așteptare.
februarie 8, 2010 la 10:38 am
Dle AN nu mai puteti s-o scaldati ideologic si eu aduceti-va aminte v-am intrebat la inceputul activitatii mele pe acest blog care este pozitia dv fata de marxism, ca fata de leninism nu miera teama ca n-o sa-l deazavuati.
Intrebarea era pusa in contextul pacatului original al revolutiei noastre anticomuniste si anume prima declaratie ideologica a lui Ion Iliescu in care il acuza pe Ceausescu ca nu a fost un comunist adevarat ca a intinat idealurile nobile….
Ati scaldat-o atunci cu raspunsul in doi peri.
Acum nu va mai las dupa cele spuse de Iliescu la CN si dupa ce-l citesc si pe Tismaneanu care la rugaminitile unora, a inteles mai demult ca trebuie sa se delimenteze de tot ce a fost comunism, incepand cu sursele acestuia adica marxismul si asa zisul socialism -stiintific.
El s-a delimitat, dvs nu!
Asa ca transcriu mai jos reactia dlui Tismaneanu la aceste sustineri de la CN:
Mă întreb cine este mai înstrăinat de realitate – Mircea Geoană sau Ion Iliescu?
Primul, cu ale sale viziuni despre forţele paranormale, al doilea, patronul său din umbră, recidivând pe linia “nobilelor idealuri” pe care le-ar fi trădat un Stalin ori un Ceauşescu? Ambii par să fie ostaticii unor năluciri, dispuşi să ignore evidenţele empirice în numele unor pulsiuni de-a dreptul iraţionale. Înfeudaţi fixaţiilor şi frustrărilor auto-devorante, cei doi lideri pesedişti şi-au pierdut instinctele pragmatice. Pentru că numai astfel ne putem explica interpretarea elucubrantă a revoluţiilor din 1989 de către Ion Iliescu.
Una este să crezi anumite lucruri absurde, alta să le proclami public, cu o teribilă, jenantă autosuficienţă. Teza lui Iliescu, similară aserţiunilor unui Mark Tkaciuk, ideologul Partidului Comu niştilor din Republica Moldova, este că sta linismul ar fi o „degenerare”, o „deformare”, o „denaturare” a unui comunism originar impregnat de idealuri umaniste. În acest sens, stalinismul poate fi condamnat pentru că „a întinat” comunismul. Criminalitatea sa a fost de fapt una accidentală, nicidecum legată de natura intrinsec despotică a ideologiei radicale de stânga.
Sunt de fapt tezele grupurilor de opoziţie din partidul bolşevic în anii ‘20, ideile lui Troţki pentru care impulsul iniţial al revoluţiei din octombrie 1917 a fost unul emancipator. Or, mai aproape de timpurile noastre, este vorba de iluzia hruşciovistă. Ceea ce uită Ion Iliescu este că bolşevismul conţine sămânţa barbariei totalitare în chiar proiectul său fondator. Lenin, Buharin, Stalin şi Troţki au fost militanţi şi ideologi marxişti, ca şi Mao, Castro sau Che Guevara.
Într-un interviu acordat recent unui cotidian central, preşedintele de onoare al PSD afirmă că „… stalinismul nu poate fi considerat orientare de stânga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, în esenţa lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist. Revoluţia din 1989 a fost nu o revoluţie antisocialistă, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezentă. Cine a fost factorul motor în Revoluţie? Păi, comuniştii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenţi în acest proces. Factorul social de bază – muncitorimea”.
Iliescu uită convenabil să menţioneze mişcarea disidentă din Europa Centrală şi de Est. El omite în întregime rolul societăţii civile în prăbuşirea comunismului. Pentru Ion Iliescu, schimbarea istorică din 1989 rămâne opera proletariatul, agentul istoric mesianic al dogmei pe care fostul şef al propagandei comuniste a interiorizat-o până la saturaţie: marxism-leninismul.
De fapt, Iliescu este chiar mai virulent anticapitalist decât atâţia nostalgici ai unui “marxism luminat” ori ai “comunismului cu chip uman”. Dacă neo-leniniştii zizekieni prezintă stalinismul drept o degenerare a comunismului, Iliescu sugerează că este vorba de o formă degenerată de capitalism. Aşadar, în ultimă analiză, tot capitalismul este vinovat.
La două decenii după ce l-a tratat pe Corneliu Coposu drept un neavenit, refuzând în perseverentă tradiţie leninistă să accepte pluralismul politic, Ion Iliescu continuă să întreţină mitologiile extenuate ale unei stângi falimentare. Pozând în superdemocrat, omul responsabil pentru confiscarea revoluţiei de către nomenklatură şi pentru mineriade îl atacă pe Traian Băsescu, recurgând la aceleaşi poncifuri găunoase precum Adrian Severin : „Tendinţele şi tentaţiile totalitariste ale şefului statului apar ca un pericol, ca şi încercarea de a slăbi celelalte verigi ale statului, în primul rând a parlamentului”.
Este într-adevăr culmea tupeului ca Ion Iliescu să reproşeze altcuiva “tendinţe totalitariste”. Mai lipseşte să-l auzim pe Vadim Tudor acuzându-l pe Traian Băsescu de “şovinism” şi “xenofobie”. Avem de-a face cu un truism: Iliescu nu a iubit şi nu va iubi vreodată stânga democratică.
Singurul marxism aplicat în realitate a fost cel de tip bolşevic.
Socialismul anti-autoritar, al unor Léon Blum, Titel Petrescu, Guy Mollet ori François Mitterrand, a respins categoric cultul marxist al violenţei sociale, experimentul totalitar leninist, mistica revoluţiei apocaliptice şi a denunţat dogmele luptei de clasă şi ale dictaturii proletariatului.
Socialismul din Europa de Est nu avea nimic de-a face cu principiile social-democraţiei moderate formulate ca reacţie la puciul leninist din 1917. În egală masură, revoluţiile din 1989 au fost antisocialiste în sensul respingerii colectivismului oligarhic-etatist şi a minciunii instituţionalizate. Revoluţiile din 1989 au repudiat monolitismul ideologic, pretenţiile hegemonice ale birocraţiei de partid, modelul dezastruos al economiei de comandă, himerele propagandistice întemeiate pe pretinsul “rol conducător al clasei muncitoare”.
Lovitura de graţie aplicată socialismului marxist a fost dată de muncitorii polonezi care au preferat comandamentele religiei creştine şi valorile liberale mirajului ideologic al unui comunism poliţienesc. A susţine, precum Ion Iliescu, că membrii PCR, în calitate de comunişti, au condus Revoluţia din decembrie 1989, ţine de-acum de zona paranormalului, a unei desfigurări aiuritoare a realităţii istorice.
Nota mea:
Va scriu acestea azi cand am auzit la RFI ca in Franta(unde altundeva sunt atatia idioti dispusi sa inghita idealisme de doi bani si criminale?) este o mare recrudescenta a marxismului ca face din nou succes Manifestul Partidului Comunist si eronata teorie marxista a plusvalorii si a repartitiei sociale corecte.
Cred ca de aceea este necesar sa spuna clar PSD ce fel de social democratie doreste ce face el cu Manifestul si cu Stafia comunismului deasupra lumii
Si sa fie clar, ca intemeietor al Ordinului cavaleresc al Caii a treia, afirm ca nu dinspre marxism pleaca acesta, ci dinspre oranduirea cea mai aproape in mod concret de ce propune lumii aceasta cale, si care asa cum au spus-o multi este cea mai buna cunoscuta pana acum de omenire , capitalismul evoluat, democratic, din tarile desvoltate ale lumii.
Cand sunt interpelat direct reamintesc ca am spus ceva la care nu s-a raspuns inca:
ion adrian says:
6 February, 2010 at 12:33 pm
Nu insulte ci raspunsuri, ca sa mai putem discuta despre orice
Intrebarea fundamentala era:
Ionhut: Comunismul in Romania a fost un regim nelegitim si criminal, da sau nu?
Asadar facui dovada. Si o si comunic la AN si deasemeni si aici ptr social-democrati adevarati:
Textul de mai sus(11:09am) este in moderare la AN de la ora postarii, adica 10:38 si a fost depasit de sumedenie de postari, drept care am postat replica concluziva de mai jos, care probabil ca va ramane la moderare sau va determina eliberarea primului text, dar din punctul meu de vedere va fi degeaba, dovada fiind facuta si care califica fara drept de apel opiniile reale ale dlui AN:
ion adrian spune: Comentariul tău e în așteptare.
februarie 8, 2010 la 12:35 pm
Pozitia ideologica a dlui AN este evidentiata de retinerea textului meu la moderare de unde va fi scos poimaine cand nu-l va mai citi nimeni.
E dreptul lui AN ca alaturi de Iliescu sa ramana sau sa fie marxist, dar s-o recunoasca public.
PS Ionhut, ca si AN ai raspuns si tu, fiecare cum poate si cat il duce capul.
Costurile cu termoizolarea imobilelor sunt prea mari in opinia mea. Sunt curios cate blocuri vor beneficia de acest “lux” si, mai ales, din ce zone. Succes !
PPS Eu nu intrebam despre o persoana, ci despre o convingere, si asta nu se refera la trecut ci la azi.
Cat despre trecut habar nu ai.
PS In loc de “comunistii” se poate citi si “securistii”
Buna ziua tuturor.din cite vad atmosfera s-a tensionat putin, urmare a textului postat de Ionhut,dar cel putin pt moment nu intentionez sa torn si eu gaz pe foc,raspunzind atacului direct,la persoana.
si nu voi face acest lucru dintr-un motiv simplu,nu toata lumea intelege democratia,statul democratic in aceleasi tipare,lucru usor de sesizat in lume pt ca in lumea democratica sunt mai multe modele care au dat rezultate pozitive si au dus societatile respective spre bunastare.
daca e sa ne referim doar la U.E.distigem cel putin 3 modele,cel britanic,cel de sorginte latina si cel scandinavic.
despre fostele tari din LAGARUL COMUNIST,putem vb si analiza mult si bine,fara a ajunge la o concluzie certa.
de aceea cel putin pentru moment nu tin neaparat sa-i dau o replica lui Ionhut.pt ca pina la urma replica i-a fost data de milioanele de romani care au votat la referendum iar doua saptamini mai tirziu la turul doi.
sigur se impune o noua lege electorala,intrebarea care devine marul discordiei este cantonata in zona numarului de partide care ar supravietui dupa o lege electorala care ar consacra uninominalul pur si daca pt etapa istorica pe care o parcurge romania e bine pt romani ca pe esicherul politic sa ramina doua partide MARI si probabil U.D.M.R.
acest sbiect merita dezbatut,dar nu asa cum incearca IONHUT ,cu furie si rautate,ci cu calm,cu luciditate si sigur ca in orice democratie ,majoritatea va decide.
deocamdata pot spune ca eu sunt adeptul ideii ,ca romania sa aibe doua partide mari,care sa-si dispute puterea,.argumentul meu major ar fi ca astfel responsabilitatea erorilor nu s-ar disipa,si transfera,cei care ar conduce defectos ar plati.
sigur ar mai fi alte argumente,dar pt moment il pun in discutie doar pe acesta.
nu am pretentia ca eu sunt depozitarul adevarului,s-au ca alte pareri nu trebuie dezbatute,ba dimpotriva cred ca societatea trebuie sa-si afirme raspicat intentiile.
dar in acelasi timp nu voi ramine insensibil la tentativele de manipulare din partea presei si nici la incercarea unora de a deveni galagiosi si agresevi.
pina la urma ma voi adapta in functie de situatie,daca se va opta pt o lupta oarba si surda,in detrimentul unei dezbateri asezate…asta e,astia suntem si asa voi proceda si eu.
Avem un nou articol!
http://www.elenaudrea.ro/blog/partia-de-schi-de-la-gura-humorului-face-concurenta-partiilor-din-austria/