rss
home
28
Ianuarie

Fiat justitia!

In dorinta de a justifica tergiversarea aplicarii legii in cazul celor 8 ministiri si fosti ministri uite cum unii, declarati chiar specialisti in drept, e adevarat drept international, se grabesc sa faca tot felul de constructii juridice, lasand deoparte esentialul: textul legii. Asa stand lucrurile, domnul Adrian Nastase incearca sa ne explice de ce in cazul domniei sale, fiind unul dintre cei’  fata de care Presedintele Romaniei a cerut inceperea urmaririi penale, cererea Presedintelui nu este suficienta, urmand ca’  aceasta sa fie avizata de Parlament, respectiv de Camera Deputatilor din care domnul Adrian Nastase face parte. Ca argument suprem, invoca un citat din sesizarea facuta catre Curtea Constitutionala, in cazul Ordonantei de Urgenta prin care Guvernul Tariceanu 2 incerca sa desfiinteze Comisia de la Cotroceni, comisie cu atributii in procesul de formulare a cererii de incepere a urmaririi penale fata de un ministru, de catre Presedintele Romaniei. Domnul Nastase se preface a nu sti, sau chiar nu stie, ca sesizarea respectiva, la fel cu orice cerere adresata unei instante, fie ea si Curtea Constitutionala, nu este izvor de drept. Deci, cu alte cuvinte, este opinia si argumentarea celui ce o formuleaza, dar nu inseamna ca reprezinta legea, mai mult, ea nefiind luata in considerare de catre Curte.

In realitate, domnului fost Prim Ministru al Romaniei sunt incidente art. 72 din Constitutia Romaniei si Decizia nr.1133/27.11.2007 a Curtii Constitutionale, pronuntata in speta sus-amintita. Astfel, Decizia respectiva declara neconstitutional art.16 din Legea raspunderii ministeriale nr.115/1999, singurul articol de lege care prevedea procedura trimiterii catre Parlament a’ cererilor formulate de Presedinte’ de incepere a urmaririi penale fata de ministrii care au si calitatea de parlamentar. Motivatia Curtii Constitutionale fiind aceea ca nu se poate ingradi dreptul constitutional al Presedintelui Romaniei (art. 109 din legea fundamentala) de a cere inceperea urmaririi penale fata de un ministru prin supunerea acesteia unei avizari din partea unei alte institutii. ‘ Art.72 din Constitutie prevede limitativ’ cazurile’ in care este necesar avizul Parlamentului fata de un parlamentar: cand se cere arestarea, retinerea sau perchezitionarea acestuia. Ba mai mult, se precizeaza ca aceste cazuri sunt valabile daca nu este vorba de o infractiune flagranta.

Deci, cum domnul Adrian Nastase precum si ceilalti trei ministri care sunt si parlamentari, nu sunt in situatia nici de a fi arestati, nici de a fi retinuti, nici de a fi perchezitionati’ inseamna ca cererea Presedintelui Romaniei este suficienta pentru ca DNA sa poata incepe urmarirea penala fata de acestia. De altfel, sa nu uitam ca dosarul dansului se intorsese la Cotroceni dupa ce acesta ajunsese deja in instanta de judecata, fara ca Parlamentul, in speta Camera Deputatilor sa-si fi dat avizul.’

TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:

lista articole

comentarii

  • puiu a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:10 pm

    @dancwaitts ,tu ce limba folosesti ,nu am inteles nimic din ce ai postat ,parca este in chineza ,mai tradu odata ,poate iasa ceva coerent .

  • Balbek a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:16 pm

    Nu spun unde ca veniti si voi dupa aia sa va bagati in afacerile mele.:))

  • N.G. a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:17 pm

    @Balbeck
    Sunt sigura ca te consideri si frumos :)

  • Balbek a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:23 pm

    Pot sa stau si sa astept.Am doua matusi f bune ce-mi lasa mostenire in Franta si Italia.As vrea sa muncesc,dar nush cum.Cum se face asta?E si la mine stres ca nu vand un hectar intr-o luna.Cred ca ma angajez undeva,chiar si salariul minim e bun.Ca altfel e plictiseala.

  • CRISTI a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:23 pm

    @mada @ N.G. @ Domnilor , va doresc noroc in dragoste, noapte senina si odihnitoare. Ma cheama consoarta munca si nu mai e timp de joaca cu voi. Altadata. Succes in tot ce intreprindeti .

    Administrator:
    Noapte buna :) .

  • Balbek a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:25 pm

    Nu ma consider nici frumos,nici bogat.Am burta.Ma vrei?Daca nu esti trecuta mult de 30 esti numai buna:))

  • Balbek a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:26 pm

    Noapte buna,Cristi!

  • N.G. a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:36 pm

    @Cristi.Noapte buna,si calduroasa,ca aici pocnesc pietrele.
    @Balbeck
    Spre norocul meu sunt numai buna pentru sotul meu.Ma simt parca am fi la matrimoniale :)

  • democrat a scris pe 30 Ianuarie 2008, 11:38 pm

    Noapte buna unora, spor la treaba altora.

  • Wolfenstein a scris pe 31 Ianuarie 2008, 03:10 am

    Vorbeati de justitie? care, domne? aia condusa de Stanoiu, care a furat casa fostului primar din Filiasi si a vandut-o la supra-supra-suprapret prietenului ei Petromul? Sau la parchetul militar condus de Voinea, care de 18 ani se preface la teveu ca-l cerceteaza si ancheteaza pe iliescu, dar isi face concediile cu acelasi Iliescu? sau la justitia condusa de Chiuariu, care chiar a fost chior la infractiuni ale colegilor de partid? sa ne fereasca cel de sus de justitia LOR. Doamna Udrea, pana la urma, stiti ceva? Eu pe dvs v-as propune la Justitie. Vorbesc serios, deloc tendentios. Ati accepta functia? Usor nu v-ar fi, dar stiu ca sunteti o luptatoare. Ce ziceti?

  • Fulgerica a scris pe 31 Ianuarie 2008, 05:00 am

    Pai la asa o luptatoare cu seralul la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, zic ca n-am sarit prea departe de seralistul Chiuariu, absolvent de Petre Andrei! Trebuie facuta o distinctie clara intre luptator si tupeist…

  • Wolfenstein a scris pe 31 Ianuarie 2008, 09:33 am

    Fulgerica, mai, tu pe cine ai propune pt. functia asta? Serios te intreb. Zi un nume, care ti se pare tie potrivit. Norica, cumva?…

  • Fulgerica a scris pe 31 Ianuarie 2008, 11:27 am

    Da matale? Pe Marilena Nitu, Roxana Ciuhulescu sau Nicoleta Luciu? Nu m-ar mira sa aiba si ele niscaiva diplome de carton de pe la mai stiu eu ce universitati particulare unde nu se intra cu capul inainte, ci cu alte organe…

  • crina a scris pe 31 Ianuarie 2008, 12:52 pm

    BUNA ZIUA D-EI UDREA SI CELUI CARE ADMINISTREAZA ACEST BLOG! IN CRE SCUZE DE INSISTENTA DAR AM SCRIS AICI DESPRE O JUDECATOARE SI VAD CA MI S-A STERS RELATAREA! SINCER POATE AM INTRECUT LIMITA,DAR AM SPERAT SA PRIMESC UN SFAT CE SA FAC MAI DEPARTE PT. A REZOLVA ITUATIA TINAND CONT CA ACEA D-NA JUDECATOR A FOST AVOCATA MEA SI A LUAT BANI SI DE LA MINE SI DE LA PARTEA ADVERSA,A FACUT LUCRUIRI CARE POT FI CATALOGATE INFRACTIUNI( FAPTUL CA A PLECAT CU LUCRURI_MASINA DE CUSUT SINGER_ A D-EI CARE-I INCHIRIASE APARTAMENTUL! DUPA CUM VEDETI NU DAU NUME.VA ROG NUMAI CU UN SFAT! CU MULTUMIRI VA DORESC O ZI BUNA

    Administrator:
    Buna ziua.Nu v-am sters comentariul.
    Acesta este?

    BUNA ZIUA!
    DOAMNA ELENA UDREA
    , AM CAUTAT IN MOD SECIAL SA VA POT RELATA DESPRE CE SE INTAMPLA IN MOMENTUL DE FATA IN LEGATURA CU CEI CARE SUNT NUMITI IN FUNCTII DE JUDECATORI. NU SPUN CA TOTI SUNT LA FEL, DAR EU AM AVUT PARTE DE UN AVOCAT (A) CARE EFECTIV A JUCAT PE DOUA FRONTURI, IAR ACUM ESTE JUDECATOR INTR-UN COMPLET IN REGHIN! ACEASTA PERSOANA CU O ATITUDINE DUBIOASA A JUNS SA DEA VERDICTE SI SA JUDECE1 DACA VA SPUN CA LA UN MOMENT DAT A STAT IN GAZDA SI A PLECAT FARA SA PLATEASCA, BA MAI MULT A SUSTRA MASINA DE CUSUT A PROPRIETAREI?
    (PRINTRE A,LTE LUCRURI ) DACA DORITI MAI MULTE AMANUNTE VA STAU LA DISPOZITIE! O ZI MINUNATA VA DORESC!

    Jan 26, 4:31 PM

  • Wolfenstein a scris pe 31 Ianuarie 2008, 08:57 pm

    Fulgerica, eu vorbeam serios si tie iti arde de Luciu si alte alea. Zi, naibii, un nume

  • Mamaruta a scris pe 31 Ianuarie 2008, 10:31 pm

    Domnu Wolfenstein, se pare ca nu prea ai neuroni! Chiar n-ai inteles mesajul lui Fulgerica? Eu iti dau alt mesaj: nu e nici o diferenta intre Udrea si Stanoiu in ce priveste caracterul. In ce priveste pregatirea – poate Stanoiu mai stia si ceva carte…

  • Wolfenstein a scris pe 01 Februarie 2008, 11:55 am

    Buna, Mamaruta! Mai, eu nu ma refeream neaparat la Udrea sau Stanoiu. Intrebam doar cine ar fi nimerit la Justitie? Si de ce naibii e neaparata nevoie sa fie vorba despre o femeie? Nu ca as fi misogin… In alta ordine de idei, de procurorul Voinea ce ziceti? Stiti ca tembelul e prieten vechi cu Iliescu? Si nu a spus niciodata asta, dar s/a facut ca il cerceteaza. Cum a cercetat si dosarele Tigaretelor… Halal!!!

  • nu.are.importanta.numele a scris pe 15 Februarie 2008, 07:04 pm

    Elena vad ca te pricepi bine sa te uiti in sacul altor politicieni….mai bine ti`ai vedea de sacul tau……nici nu are rost sa ne amintim cine este aceasta elena udrea……nu esti in masura sa`l judeci tu pe AN …. mai ai multe de invatat pana sa ajungi sa fii un om inteligent, cult si rafinat cum este AN…..si mai exista si o varsta intre tine si AN ca sa vii tu cu morala…..asa ca mai “tempereaza`ti caracterul” ….. si inca ceva valabil pt toti politicieni: cine se simte “imaculat” ca sa zic asa sa arunce primul cu piatra……desi la aruncatul cu pietrele se pricepe toata lumea….unul dintre cele mai bune cazuri ar fi TB urmat de persoana ta.

1 4 5 6

arhiva posturi

Februarie 2012
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

Urmareste-ma pe facebook

twitter live feed

ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, 22 septembrie 2011 pe bicicleta

ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, 22 septembrie 2011

Inaugurarea telegondolei din localitatea Vulcan telegondola

Inaugurarea telegondolei din localitatea Vulcan

Proiect de Finantare pentru Municipiul Braila video2

Proiect de Finantare pentru Municipiul Braila