rss
home
26
Februarie

Tinerii, prima prioritate

Elena UdreaNu este un slogan. Este un obiectiv pe care îl voi urmări pe toată durata mandatului de la ministerul Dezvoltării şi pentru care voi face tot ce este necesar pentru a fi realizat. Îmi doresc ca politica de construcţie de locuinţe a ministerului să devină un argument puternic şi concret pentru ca tinerii să simtă real că au o şansă în plus de a se realiza în România, la fel de bine care în oricare altă ţară din Europa.

În şedinţa de guvern de marţi am mai făcut un pas concret pentru facilitarea vânzării locuinţelor ANL.

În primul rând, Guvernul a modificat legea ANL prin care chiriaşii ANL pot cumpăra locuinţele după numai un 1 de stat cu chirie, până acum termenul legal era de minim 3 ani. Am susţinut această modificare tocmai pentru a permite cât mai multor tineri, care au intrat de curând cu chirie în aceste locuinţe, să-şi poată cumpăra casa. Ori, condiţia de 3 ani cred că era prea restrictivă. În al doilea rând, am stabilit valoarea de vânzare a caselor, care este valoarea de înlocuire plus 10% diverse cheltuieli. Prin această modificare ajutăm stabilirea unui preţ astfel încât din cele 22.000 de locuinţe pe care le scoatem la vânzare, să avem bani pentru a construi alte 22.000. Suma pe care o estimăm este 500 milioane de euro, bani care adăugaţi bugetului ministerului Dezvoltării ne ajută să atingem obiectivul pe care cred că îl ştiţi cu toţii: 100.000 de locuinţe în 3 ani.

Obiectivul meu este să stimulăm ciclul vânzare-construcţie-vânzare, astfel încât şi ministerul să aibă fonduri pentru noi construcţii, iar pe de altă parte, aceste locuinţe să ajungă cât mai repede la cei care vor să le cumpere.

Ceea ce vreau însă să subliniez este că toate demersurile astea au o ţintă prioritară: susţinerea tinerilor să-şi cumpere propria locuinţă. Vreau să desfiinţăm ideea „prea tănăr pentru a-mi permite o casă”, pe care am auzit-o anul trecut într-o discuţie cu câţiva proaspăt absolvenţi de facultate din Bucureşti.

Citeste mai mult despre:

, , , , ,

TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:

lista articole

comentarii

  • cmoro a scris pe 27 Februarie 2010, 05:36 pm

    Deci Maryland….discutam de sefii de banci romani ,functionari romani si de parazitii sateliti care misuna in jurul oricarui credit sau banca ….ca si in politica exista stabilite legaturile cu “clientii” paraziti care asteapta incapacitatea de plata a vreunui client pentru a lua o gura de oxigen…sunt paraziti legali,cu staif si firma si mai sunt parazitii ilegali in stransa legatura cu parazitii legali…inrudite prin moralitate,indeletniciri gene de parvenitism prin parazitism …paraziti legali si ilegali care asteapta smeriti si tristi decesul financiar al vreunui cetatean sau firma…..
    Din acest punct de vedere as fi adus in Romania functionari germani ,francezi,englezi etc etc ..functionari operativi de banca,in administratiile centrale si locale …restul romanii sa fi ramas functionari de contact,la relatii cu clientii ,beneficiarii etc …
    Specialisti straini care sa faca reglementarile in diferite domenii si chiar sa elaboreze legi adaptate la actualitatea romaneasca …care legi si reglementari sa fie apoi aprobate de parlament si promulgate de presedinte …cred ca ar fi legi mai bune,specialistii si functionarii de stat nesantajabili,dezinteresati etc etc….
    O seara buna

  • N.G. a scris pe 27 Februarie 2010, 05:38 pm

    Budywonca

    In ceea ce ma priveste,aprecierile pe care le-am facut vizavi de sistemul bancar se refera doar la acest moment-criza economica.Inteleg perfect rolul acestui sistem intr-o societate democratica.
    Vorbeati de actiuni colaterale si atat…Ei,cand aceste actiuni colaterale devin atat de dese si au impact pe piata,atunci din punctul meu de vedere,acest sistem nu mai este eficient in ”a vinde bani”,sau nu este suficient de flexibil in solutii astfel incat sa recupereze bani si nu bunuri subevaluate care stim bine ca inseamna pierderi.Nu puneti modelul bancar romanesc peste cel american,pentru ca stim bine ca al nostru este inflexibil,si creat asa pentru ca desi e venit dinafara s-a adaptat rapid la o societate needucata din punct de vedere bancar si vulnerabila la politicile bancare care au gasit in Romania un teren fertil.Odata cu criza,cand societatea romaneasca a descoperit diferenta de echitate intr-un impropriu spus”contract”de imprumut,este fireasca si as spune eu democratica reactia de aparare vizavi de acest sistem.Spuneti-i exercitiu democratic,care va duce in final la un reglaj de termeni si conditii care sa protejeze pe cei ce hotarasc sa recurga la unele servicii bancare.Reglaj ce se va produce in timp,inevitabil pentru ca face parte din procesul de adaptare la conditiile pietei.Acest timp,suprapus pe criza economica va duce la prelungirea acesteia mai mult decat ar dura daca statul ar gasi cai ca in momente speciale(retineti)ar avea grija ca economia sa sa nu fie sabotata de politici nesanatoase si inflexibile.
    As aprecia cand va referiti la cei de pe blog sa o faceti punctual,sa intelegem si noi….nu traiesc toti visul american,dar nici oameni ai cavernelor nu sunt… ;)

    Franky

    E valabil si pentru tine…inghetata are efect ciudat la tine…

  • N.G. a scris pe 27 Februarie 2010, 05:44 pm

    Moro

    Se pare ca noi doi percepem”comunistoid”sistemul bancar… ;) Of,of…societatea noastra nu o sa invete niciodata ca are dreptul sa ia atitudine…

  • Maryland Andrei a scris pe 27 Februarie 2010, 06:00 pm

    NG
    tu percepi corect. Iar societatea a invatat sa-si foloseaca dreptul la atitudine. Ca nu este eficient, tine doar de timp. In privinta inghetatei, eu ramin totusi la parerea ca vinul rosu …

  • ion adrian a scris pe 27 Februarie 2010, 06:32 pm

    Preocupari stupide la stirile RTV:
    Notoritatea campaniei internationale de promovare a Romaniei, Land of choice, in interiorul tarii fascineaza RTV care constata ceva de asteptat ca asta fiind o campanie de promovare in strainatate nu notorietatea de aici este relevanta de cca 50%.
    Eu zic ca este foarte bun procentul asta si cred ca la acest procent a contribuit si inscenarea comisa in Parlament de dl Organ si mediatizata la Rtv la care venind sa se apere si dna Udrea telespectatorii au aflat mai multe la acest subiect, decat ar fi aflat daca dna Udrea era lasata sa-si faca netulburata, treaba de la Ministerul turismului..

  • Frank Zapa[king] a scris pe 27 Februarie 2010, 06:33 pm

    Desi am facut precizarea ca nu sunt specialist in operatiuni bancare de TIP creditare,ma vad obligat sa va reamintesc tuturor cite-va elemente care poate v-au scapat.
    1.-reglementarile bancare ,referitoare la termenii creditari,s-au contractul bancar intre creditor si debitor,este aliniat la normele europene,adica la NORMELE U.E.
    asa se si explica gama variata de pachete bancare oferite din 2007 de cind rom. este membru u.e.
    2.-nu neg,atentie nu neg ,ca ar fi posibil ca pe linga banci sa infloreasca tot fel de societati si experti evaluatori-AGREATI DE BANCA RESPECTIVA-dar repet acest lucru este valabil in toata lumea.
    3.trebuie sa mai amintesc ceva,foarte multi romani,invadati de bucuria obtinerii creditului nu au citit atent hirtiile care li s-au pus sub nas,si de aici….unele drame .
    N.G.-repet ce am mai spus,,DE CE M-ATI DAT DE LINGA VOI’…….se pare ca inghetata in anumite situatii are efecte ciudate asupra rationamentelor mele,care nu pretind ca sunt perfecte.desi vad ca Budiwonca,este destul de aproape de cele afirmate de mine ca nespecialist, de om cu o lipsa serrioasa de expertiza in acest domeniu.
    4.Biblio-EROARE,WRONG-citu-si de putin comunistoid-SUPER LIBERAL ,este indemnul meu.
    statul minimal,initiativa personala ,competitia-DACA ACESTE trei elemente au stat la baza comunismului MA IMPUSC IN SECUNDA 2.
    ai dat o chifla blblio….cred ca ai stat cam mult pe blogguri astazi si ai vrut sa-i raspunzi altcuiva.
    5-Andrei,SA INTELEG CA MASCULINITATEA ,este asociata cu VINUL ROSU?
    din cite am inteles eu pina astazi,topirea unei bucati de gheata in zone delicate in anumite situatii are un efect devastator..haaaaaaaaaaa,hi
    iti propun sa incerci-si sunt sigur ca vei mai incerca de n ori.

  • ion adrian a scris pe 27 Februarie 2010, 06:34 pm

    Erata:… relevanta desi este de cca 50%

  • silverstar a scris pe 27 Februarie 2010, 06:37 pm

    Povestea martisorului

    Simbol al primaverii si al dragostei, martisorul este un obicei specific romanesc, dar, se pare, cu radacini ce ajung pana la Imperiul Roman. Chiar daca in fiecare an cumparam si purtam martisoare tot mai fanteziste, traditia ramane aceeasi daca incercam sa ne reimprospatam sufletul si mintea.

    Povestea martisorului are mai multe acceptiuni. Una dintre acestea este ca obiceiul dateaza de pe vremea romanilor, care sarbatoreau pe 1 martie “Matronalia”, zi dedicata zeului Marte. Acesta patrona atat agricultura, cat si razboiul, iar sarbatoarea coincidea cu solstitiul de primavara. Copiii romani purtau la gat monede gaurite, insirate pe un fir impletit alb-negru sau alb-rosu. Moneda era, dupa rangul purtatorului, de aur, de bronz sau de argint si aducea noroc. Culorile simbolizau, in acest caz, iarna si primavara sau pacea si raboiul.

    Alte surse arata ca cele mai vechi martisoare au fost descoperite in zona Mehedintiului si ca au fost faurite acum 8000 de ani, de catre geti. Podoabele erau pietricele albe si rosii, insirate pe o ata de asemenea bicolora. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile cauzate de soare. In vechime, martisoarele erau tinute la mana sau la gat pana cand incepeau sa infloreasca pomii, iar atunci erau legate de crengi, pentru a asigura o recolta bogata.

    Intr-o alta varianta, firul alb-rosu ar simboliza uniunea dintre barbat si femeie. Daca rosul focului, al sangelui si al soarelui era asociata femeii, albul era specific intelepciunii barbatului. Rasucirea celor doua fire sugereaza unirea eterna a celor doua instante, intr-un ciclu nesfarsit.

    Martisorul mai este explicat si printr-o sumedenie de legende. Una dintre acestea este cea a babei Dochia (babele se sarbatoresc intre 1 si 9 martie), despre care se spune ca avea o fata vitrega pe care nu prea o iubea. Intr-o zi geroasa de iarna, femeia a trimis-o la rau si i-a cerut sa spele o haina neagra pana cand devine alba. Fata a incercat din rasputeri, dar nu a reusit. Atunci a aparut Martisor, un tanar chipes, care i-a oferit o floare magica. Cand a ajuns acasa, fata vitrega a fost uimita sa vada ca panza devenise alba. Vazand floarea din parul fetei, Dochia a crezut ca a venit primavara si a plecat cu turma de oi pe munte. Incalzindu-se de la urcus, batrana a lepadat pe rand cele noua cojoace pe care le purta. Cand a ajuns in varf, vremea s-a transformat in vifor si atunci s-a aratat Martisor: “Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala” a grait el, “tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele haine in raul inghetat.” Apoi a disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si oile au fost transformate in pietre (vezi Babele din masivul Bucegi). De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.

    O alta legenda spune ca Soarele a coborat odata pe pamant sub forma de o fata frumoasa. Un zmeu rau a rapit-o insa si a inchis-o in palatul lui. Nimeni nu se incumeta s-o salveze si timpul s-a oprit in loc, in tristete si intuneric, pana cand un tanar voinic a plecat in cautarea palatului. El s-a luptat cu zmeul si a eliberat fata, insa a fost ranit de sulita dusmanului. Sangele i s-a scurs pe zapada, iar unde neaua s-a topit au rasarit ghiocei. Culoarea rosie simbolizeaza dragostea catre frumos si aminteste de curajul tanarului, iar cea alba este a ghiocelului, prima floare a primaverii.

    Simbolistica Martisorului demonstreaza, inainte de toate, apetenta romanilor pentru legende si povesti, care nu sunt altceva decat impletiri ale credintelor si valorilor populare. Purtand Martisorul, ne atestam inca o data apartenenta la neamul romanesc si la cultura lui.

    Sursa: http://www.stiridebine.ro/povestea-martisorului

  • Buddywonca a scris pe 27 Februarie 2010, 07:16 pm

    Nu am spus ca cineva care traieste in canada traieste visul american… asa ceva nu exista verbal…. “The american dream” se refera in special la faptul ca fiecare familie are un vis , sa aibe propia casa in care sa traiasca… dar sunt f putini care au fizic propia casa okay si eu stau intr-o casa, dar nu e a mea e a bancii si eu platesc rate lunare plus o taxa de propietate pe an care e f mare…
    De asemenea nu am spus ca cei de pe blog sunt oamenii cavernelor, spun ca vorbarie multa saracia omului… eu personal nu pot extrage de la unii care scriu citeva postari zilnic, mai nimic , vorbe vorbe si deflectari spre subiecte politice unde romanul e maestru….
    de asemenea spun ca nu se intelege exact rolul bancii in societatea capitalista….
    In Ro. bancile practica dobinzi mari la imprumuturi ptr ca piata in care activeaza este o piata cu risc mare deinvestitii….banca nefiind propietatea cuiva ci actionind pe principiul “Share”- actiuni
    de aici deduceti poate mai multe
    Pe de alta parte singurul care poate “mustrului” legal banca este guvernul unei tari care prin legislatie bancara poate pune o anumita ordine si prin banca nationala poate frina anumite excese de moment….
    Dar lipseste experienta, imi dau seama numai dupa actiunile si iesirile in presa ale actualului min. de finante …..
    Ca un investitor particular cind incep o investitie ma cuplez cu o banca care ma ajuta in baza unor termeni conveniti de comun acord si care imi ajuta clientii in baza termenilor cadru convenite….
    Programul ANL mi se pare ca contine indirect asa ceva prin “noua Casa”…
    Problema joburilor in Ro. trebuie deasemenea reglementata sau facilitata si/sau garantata de guvern…
    problema invatamintului postliceal care este piatra de tem,elie a unei societati cu pregatire buna in domenii diferite, este de asemnea deficitara in Ro, dar nu prin reglementari de genul actual devine mai eficienta, ci prin facilitati atit ptr institutii cit si studenti ptr a obtine mai repede o calificare utila… aici intevenind uneori decisiv si investorul perticular….

  • N.G. a scris pe 27 Februarie 2010, 07:41 pm

    Buddywonca

    o.k…incet suntem de acord…trebuie insa sa fii indulgent,un blog nu este o institutie publica si bloggerii nu sunt specialisti,sunt societatea civila in mare parte,deci sunt scuzabile devierile de la subiect…

    p.s. simpatic avatarul…pare hotarat sa isi impuna punctul de vedere,dar n’asa…cati oameni atatea opinii… ;)

  • Buddywonca a scris pe 27 Februarie 2010, 07:53 pm

    @ N.G.
    Trebuie neaparat sa pun puncte rpintre initiala ca altfel unul de pe aici din N. America ar intelege altceva (NG sau NFG in limbaj de shop industrial inseamna not good sau not f’ng good)
    Multumesc ptr apreciere, a luat multe in bot pe alte bloguri asa zis pur liberale….
    este cel mai bun prieten al meu….
    totusi cind propui un subiect incerci sa duci discutia numai pe acest subiect, nu ce zice si face Ponta, sau Goeana, etc… poate veni momentul cind printr-o npoua postare se poate discuta si pe acest subioect….
    de aici iti dai seama de inutilitatea postarilor unora si lipsa lor de experienta in raport cu subiectul….
    si totodata pe mine personal ma oboseste sa caut printre eseurile unora acel gem de care poate am nevoie…
    apropo nu mai vad ca apare “democrat” cu care reusisem sa am o discutie….

  • Bibliotecaru a scris pe 27 Februarie 2010, 08:03 pm

    @ Frank Zapa[king]
    Spuneţi:
    “Biblio-EROARE,WRONG-citu-si de putin comunistoid-SUPER LIBERAL ,este indemnul meu.”

    Eu nu sunt ca alţii, eu argumentez ce spun. În primul rând nu am spus “comunistoid”, ci “socialist”.

    Nimeni nu cere de la statul român să facă altceva decât ce este prevăzut constituţional să facă. Nimeni nu cere statului român să aibă pensii mai mari decât au dreptul să fie, doar că cei care guvernează sparg sistemul de pensii şi oferă mai puţin de trebuie unora, mai mult decât merită altora. Domnul Boc vorbeşte astăzi despre pensii nesimţite. Uită însă că domnia sa ca membru de partid şi alături de întreg partidul pe care îl conduce, a validat aceste pensii atunci când tot statul român a făcut legile respective. Nu există un stat de ieri şi un stat de astăzi, nici un stat de mâine, statul român este definit de teritoriu, populaţia şi puterea politică, iar puterea politică nu este definită de cei aflaţi vremelnic la putere, ci de întreaga clasă politică. Eu nu am auzit nici un om politic care să fi provocat manifestaţii de stradă pentru că statul construieşte legi cu pensii nesimţite.

    Revenind la “ajută-te singur”, sau, cum spun liberalii, “prin noi înşine”. Când FACI CEVA o faci întotdeauna pentru tine. Dacă faci ceva pentru ceilalţi, intri pe teritoriul colectivităţii, în consecinţă, devii stat.

    Există o sintagmă destul de greu de definit numit “stat de drept”. Una dintre caracteristicile acestui stat de drept este că în faţa legii statul şi cetăţeanul sunt egali. Ei bine, din câte privesc eu spre statul român, el nu numai că nu este egal în faţa legii, dar nici măcar nu ajunge în faţa legii. A făcut cineva puşcărie pentru că a siluit sistemul de pensii? Desigur că nu. Face cineva puşcărie că o lege sau o OUG este în mod voit neconstituţională (atât Guvernanţii cât şi Parlamentari depun un jurământ de respectare a legilor şi Constituţiei)? Desigur că nu. Face cineva puşcărie pentru că sunt călcate în picioare drepturile civice? Nicidecum… Toate acestea au devenit atât de normale încât nici nu mai sar în ochi.

    Există două realităţi paralele, una a băieţilor deştepţi care nu au nici o treabă cu legea, cum era şi în socialism, “politica mai presus de lege, politica face legea”, există o realitate a noastră, a cetăţenilor banali, o realitate în care legea este un mijloc de presiune, de intimidare, de coerciţie.

    Ce spuneţi dumneavoastră, nu mai priviţi spre guvern, spre stat… vedeţi-vă de treabă… Păi nu-i asta o zicere socialistă? Nu înseamnă asta statul opresiv care face orice fără ca poporul să aibă un cuvânt de spus? Domnia voastră îl numiţi minimal pe acest stat opresiv pentru că nu-l doare de ce se întâmplă cu poporul?

    Şi mai adăugaţi apoi… faceţi ceva? Bănuiesc că vă referiţi la ceva economic şi nu la încă o revoluţie. Nimeni în România nu poate face nimic decât dacă face parte din prima realitate, cea care îşi permite să nu respecte legea. Un om corect, care face totul conform legii, trebuie să alerge un an sau doi după autorizaţii, să plătească taxe, oameni, avocaţi… şi în timpul ăsta să nu facă nimic, pentru că nu poate face nimic până ce legea nu este respectată. După doi ani, când poate începe în mod legal firma, dinamica economico-politică i-a aruncat ideea în aer… nu mai poate decât să dea faliment şi să piardă toţi banii cu care a venit drept capital, în majoritatea lor cheltuiţi pentru a achita “oameni deştepţi”.

    Într-un stat minimal afacerea poate începe a doua zi după ce ţi-a venit ideea şi statul te va ajuta să iei toate actele de care ai nevoie (cât timp respecţi condiţiile), pentru că este în interesul comunităţii (adică al statului) ca tu să produci valoare cu ideea care ţi-a venit.

    Interesul acordat de mine către statul român este, nu să fie un stat minimal (nu avem încă societatea pregătită pentru aşa ceva), dar să fie un stat constituţional, un stat în care regula, legea, principiul să fie mai presus de interesul personal. Mai vreau ca statul să fie condus de specialişti care mai ştiu şi politică pe lângă expertiza domeniului lor şi nu ca statul să fie o îngrămădeală de neaveniţi de pe stradă care se caţără pas cu pas în vârful grămezii. Ei bine, acest lucru nu l-am putut face în socialism, atunci nu am avut un cuvânt de spus, statul era un concept tabu dirijat de voinţa politică supremă. Astăzi eu nu mai vreau să fie socialism, şi mă chinui să fac pe cei la vârf să înţeleagă că eu, cetăţeanul Gheorghe Florescu, voi protesta de fiecare dată când în România se întâmplă ceva arbitrar şi în interes “politic personal”. Poate nu am întotdeauna dreptate, dar risc pentru că nu vreau să-mi reproşeze cineva mai târziu că am lăsat politica să instaleze o dictatură, aşa cum este astăzi în America, care să calce în picioare cetăţenii români, legile, principiile, Constituţia. Puteţi înţelege asta? Am trăit dictatura partidului comunist, nu voi lăsa ca în România să se instaleze dictatura “democraţiei” oligarhice.

    Dacă aveţi o problemă cu asta, dacă vă deranjează ce fac, puteţi spune… trăim într-o ţară “liberă”.

  • Maryland Andrei a scris pe 27 Februarie 2010, 08:07 pm

    Buddy
    De bun simt parerile tale. Cam asta remarcasem si eu. De la o vreme, aici pe blog pare sa fie locul ideal pentru niste plictisiti sa-si exprime parerile despre ce asculta la diverse postuti de radio. Sigur ca topicul expus de Elena Udrea trebuie sa se afle in topul discutiilor. Poate colorat cu evenimente la zi, subiecte gen breaking news de exceptie sau comentarii pe tematici adiacente subiectului. Insa acum tot e bine, ca au fost banati comunistii, cei care erau obraznici si cei care foloseau un limbaj vulgar. Nu spun ca nu se poate transforma in mediu de socializare placut, ceea ce este chiar ideal. Insa noi nu suntem idealistii ideali. Spune-mi ai experienta pe teritoriul american sau asa imi pare mie?

  • N.G. a scris pe 27 Februarie 2010, 08:08 pm

    Buddywonca

    Demo e prin zona…Sa inteleg ca pe blog nu reusiti sa aveti discutii… glumesc…daca pronuntati de trei ori ”democrat”sigur va aparea… ;)
    Ma intreb insa daca ”ghemul”nu trebuie sa il cautati in viata reala…pe bloguri misuna in general idealistii… ;)

    p.s.frumusetea blogurilor consta in schimbul de idei si faptul ca nu sunt restrictive,in special cel al doamnei Elena Udrea.

  • Buddywonca a scris pe 27 Februarie 2010, 08:14 pm

    @ Maryland Andrei
    Eu locuiesc in Canada chiar la granita cu America si lucrez aqcolo, deci fac zilnic commutingul.
    @N.G.
    Gem inseamna acea piatra pretioasa (a se citi idee0 pe care o cauti in carul cu fin…
    Eu nu degeaba scriu pe acest blog….
    Democrat, democrat, democrat…..

  • Maryland Andrei a scris pe 27 Februarie 2010, 08:34 pm

    Buddy
    Deci acum circa 2 luni, cand eram undeva upstate New York, la fix 250 de mile de Montreal, eram oarecum vecini. Am fost tentat sa ajung si eu pina in Canada, dar m-am multumit cu imaginile de la Niagara Falls. Pot insa sa afirm ca nu-mi place aici in tara, dar nici acolo nu mai vreau. Aceste doua tari imi sunt straine. In State am invatat foarte mult, stiam cam tot, dar eram strain. Aici nu prea mai stiu mare lucru, iar tara imi pare si mai straina.

  • N.G. a scris pe 27 Februarie 2010, 08:34 pm

    Buddywonca

    Am dat eu un alt sens ”ghemului”? Sunteti in penurie de idei… ;) ?

    Demo va transmite ca nu este in preajma unui calculator dar o sa faca tot posibilul ca foarte repede sa continue discutia cu dvs.(mi-am luat libertatea sa il anunt ca ati amintit de el).

  • N.G. a scris pe 27 Februarie 2010, 08:36 pm

    Maryland

    Trist,nu-i asa sa te simti strain…acasa ? Acum poate intelegeti de ce tinerilor leeste foarte usor sa plece si sa nu mai priveasca in urma…

  • Maryland Andrei a scris pe 27 Februarie 2010, 08:43 pm

    NG
    In general e trist, dar mai ales inexplicabil. Probabil ca am sa plec si eu din nou, dar in alta parte. Daca renunta si tinerii la facilitatile statului, care sunt total lipsiti de experienta internationala, pentru mine este o joaca de copii. Partea mai proasta este ca am revenit aici cu intentia de a-mi rezolva niste acte si de a nu mai pleca. Ori vad ca e inca evul mediu aici si nu-mi place.

  • cmoro a scris pe 27 Februarie 2010, 08:43 pm

    NG..Sarut mana …Noi doi percepem comunistoid sistemul bancar iar altii percep liberalismul ca o anarhie de piata liberala inclusiv in sistemul bancar…percep dreapta si liberalismul ca pe o ideologie care permite la liber abuzuri ,santaje legale ,inselatoria ascunsa cu scopul de a realiza profit…ce e reglementat sau limitat de legea este un exercitiu comunist ..ce e la liber ,fara limite si constrangeri se numeste exercitiu al economiei de piata….
    Ma mai intreb pe langa multe altele…de ce bancile care stiu ca risca si percep dobanzi mari ,sau isi iau anumite precautii in contract nu ar accepta (ca si persoane de aici ) ca in contract sau clauze sa riste constient ca in cazul unui imprumut neperformant clientul sa aiba dreptul de a-si alege din mai multe solutii prevazute in contract pentru recuperarea unui credit ,solutia considerata de el cea mai convenabila ….de ce bancile nu ar accepta optiunea clientului de a returna creditul intr-un termen dat prin cedarea contractului de imprumut sau /si al contractului de cumparare catre un tert ales de client si nu de banca …si in conditii negociate cu tertul ales…daca banca urmareste doar recuperarea creditului si a dobanzilor ?
    Cine spune ca la banca se negociaza conditiile contractuale cu clientul in conditiile in care negociezi doar tipul de imprumut si termenul de returnare (care sunt publice ) iar contractele sunt formulare tip?
    Banca este un sprijin pentru cetateni si firme dar de multe ori imprumutul este o constrangere ,un santaj pe fondul unei situatii financiare precare sau insuficiente pentru realizarea unui scop,dorinte …
    pe fondul unei crize economice prelungite ..cum este acum in Romania …criza financiara …..la situatii speciale la nivel national trebuie luate si masuri speciale in sprijinul populatiei ….reglementari ,legi care sa tempereze cele de mai sus si sa protejeze cetateanul in relatiile cu bancile,administratiile ,sau lumea interlopa…
    NG ..ma gandeam ca termin cu subiectul asta dar ma irita lozincile de dreapta si asa zis liberale ,clamate,fluturate fara ratiune si logica ..doar din dorinta de a-si demonstra personal si altora ca e departe de stanga ,de partidele social democrate pe care inca le confunda cu cele comuniste …ma-ntreb daca ar indrazni asta intr-o tara europeana dezvoltata si cu socialistii la putere …eventual in piata publica ..si mai ales acum pe fondul crizei economice ….
    Ma iriata ca cei ce doresc legi,reglementari si norme de desfasurare a unor activitati sunt de stanga si chiar comunisti iar liberalii ar trebui sa-si desfasoare activitatile economice fara legi si reglementari ..separat de majoritatea cetatenilor ….Totul de dragul unei gargare anticomuniste si a unei demagogii jalnice….De fapt faceam speculatii pe tema ANL urilor Dnei Udrea si a beneficiarilor proiectului …..Daca achizitioneaza ANL un tanar …chiar cu un pret sub pretul pietii ( diferenta de la guvern ???) tanarul trebuie sa contracteze un imprumut la o banca….plateste 5-10 ani ratele la zi ..dupa ,intra in incapacitate de plata a ratelor …..loc de munca,boala ,deces etc….dupa 5-10 ani de constrangeri …banca executa silit debitorul ….tanarul …ii ia casa prin executori care executori au deja “clientii ” pregatiti sa cumpere ….ce se intampla cu viata si destinul acelui tanar devenit matur ,familist cu copii ….ce se va intampla cu banii platiti la banca pentru nimic …unde va locui impreuna cu familia?In mintea mea ..tanarul ,matur…intr-o situatie de incapacitate de plata vinde contractul de cumparare a casei catre un tert…recuperandu-si o parte din banii platiti catre banca ..tertul achizitionand o casa sub pret si preluand ratele la banca ale tanarului batran acum ….
    Banca isi primeste in continuare banii,ratele ,sau suma totala …tanarul batran nu-si vede munca de 5-10 ani irosita in conturile bancii pentru nimic …etc etc….ce e comunist in aceasta afacere banca-client-tert …?Eu cred ca trebuie putina minte si responsabilitate pentru a aseza lucrurile la locul lor evitand convulsii sociale,drame personale ,jaf si specula,santaj,coruptie etc etc ….
    O seara buna…..chiar nu mai abordez acest subiect ….

  • N.G. a scris pe 27 Februarie 2010, 08:56 pm

    Maryland

    Nu este evul mediu…este doar democratia la inceput…Cui ii place pionieratul?Presupune sacrificii si renuntari,ori la ce durata de viata avem,nu prea dorim sa experimentam…Toti ne-am pierdut rabdarea,dar nu toti putem pleca,unii suntem patrioti,altii legati de familii,altii alegem sa traim asa,sau altii suntem idealistii care mai credem ca putem schimba ceva si desi ne impiedicam,ne ridicam si mergem mai departe…As spune ca cei ce nu sunt in niciuna din aceste categorii sunt adevaratii oameni liberi…

    Moro

    Am mai spus…in totalitate de acord…la vremuri speciale,reguli speciale,dar nu mai mult de atat…vorba a tot mai multi mici intreprinzatori…”sanatosi sa fim ca apoi le rezolvam pe toate…”(din folclorul psihologia colectiva de criza ;) )

  • ion adrian a scris pe 27 Februarie 2010, 09:31 pm

    @Moro,
    Bancile exista numai in masura in care exista deponenti. Niciodata ele nu sunt integral solvabile si mai cer si reducerea rezervelor minime obligatorii cat mai mult adica cer sa li se reduca gradul de solvabilitate, cu motivatii desigur cat se poate de intemeiate economic.
    Daca maine toti locuitorii Terrei si-ar retrage banii de la banci, acestea ar fi in incapacitate de plata, caci nu pot acoperii niciodata integral sumele depuse. Adica ar intra in faliment.
    Ma intreb daca libertatea omului si drepturile sale ar mai fi permise intr-o asemenea ipoteza, adica daca pur si simplu cererile de retragere nu ar fi fara explicatie respinse, adica daca si temporar nu s-ar realiza de catre banci nu o nationalizare, ci o bancolizare a banilor deponentilor.
    Bancile zicand atunci cam asa: ce-m ceri mie banul, du-te si te bate si ia-l de ala caruia eu i l-am imprumutat si care nu are obligatia sa mi-l dea pe loc , asa la o simpla cerere.

    Am spus asta, ca sa ne gandim la raporturile dintre atotputernicia bancherilor si cea a deponentilor adica a amarasteanului de cetatean, caruia banca pare ca-i face niste servicii atat de mari incat pot toti din domeniu sa-si traga venituri astronomice si desigur ca foarte inflationiste.

  • balbeck a scris pe 27 Februarie 2010, 11:12 pm

    Tsunami ameninta Hawaii.

  • dana mladin a scris pe 28 Februarie 2010, 01:15 am

    100000 de locuinte in 3 ani !! D-na Udrea sunteti o tanara politician care viseaza frumos :)
    Optimismul dvs, este debordant , se pare ca traiti singura intr-o Romanie ideala .
    Dar ce-ar fi daca am vedem macar 100 km de autostrada in 3 ani? Sau nu e pe domeniul dvs . , scuze .
    Va doresc in continuare vise placute , tanara doamna in paradisul lui ” the land of choise “.

  • dana mladin a scris pe 28 Februarie 2010, 01:26 am

    PS : 1ooooo de locuitori reprezinta populatia municipiului Piatra Neamt . Doriti sa mai infiintati un oras cu locuintele pe care le veti construi in 3 ani ? Va sugerez si un nume , care sa poarte in istorie amprenta dvs : orasul Elena Doamna .
    Succes doamna ministru , avocat , doctor ….
    Semneaza o doamna emigrant care a descoperit de 2 ani ca oamenii au dreptul la viata , daca tot s-au nascut .

  • Bibliotecaru a scris pe 28 Februarie 2010, 03:20 am

    @ dana mladin
    Dana Mladin de la Antenă?

  • silverstar a scris pe 28 Februarie 2010, 07:37 am

    Citatul zilei :roll:

    Unii oameni nu greşesc niciodată, pentru că nu-şi propun nimic inteligent.
    Johann Wolfganag von Goethe

  • silverstar a scris pe 28 Februarie 2010, 07:48 am

    Un zâmbet la cafea :lol:

    Un puradel îi cere tatălui său ceva de mancare. Ţiganul zice:
    – Bea şi tu o cană cu apă.
    – După ce să o beau?
    La care ţiganul, nervos:
    – După uşă!

  • silverstar a scris pe 28 Februarie 2010, 07:57 am

    Podul

    Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinarea între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte…
    Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
    “Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”. “Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
    Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care unea cele două gospodării peste râu.
    Tocmai în acel moment, vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus: “Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat.
    Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale. “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”. “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”

    Ce “meserie” frumoasă, să construieşti “poduri”! Iar dacă nu ne pricepem să construim “poduri”, măcar să nu le stricăm pe celelalte construite cu migală de ALŢII…

    Sursa: http://www.popasduhovnicesc.ro/

  • Frank Zapa[king] a scris pe 28 Februarie 2010, 09:23 am

    Buna dimineata-pt ca ieri spiritele s-au incins pe tema bancilor ,a rolului lor,a coruptiei care ar putea inflorii in jurul lor am sa incerc sa spun ca romania nu este ,Unicat’ca lumea asta e plina de excroci lacomi si ca ,Foamea lor de bani nu-i opreste din a face orice,pina la pune in pericol sanatatea oamenilor.
    singura deosebire intre noi si lumea civilizata este ca in alte colturi ale lumii,vinovatii ,NU SCAPA’ajung acolo unde este locul infractorilor si platesc scump pt matrapazlicurilor la care s-au dedat.
    toata luna februarie U.S.A.a fost zgduita de un mare scandal de luare de mita,de catre un oarecare ROBERT WATSON,director la ….KRAFT FOODS.
    care nici mai mult nici mai mult a decis sa le bage pe git americanilor SUC DE ROSII………plin de mucegai ,mult peste limita admisa si nu numai.
    nu ma voi oprii prea mult asupra scandalului in sine doar asa pasager,spunind ca ,TOT O INREGISTRARE’a procurorilor,mai exact o inregistrare telefonica,a darimat intreaga retea de corupti si corupatori din cea mai mare companie alimentara,de fapt din sistemul corporatist american.
    de fapt ce am vrut sa scot in evedinta ,amintind de acest scandal?ceva care continua sa ma surprinda,si anume o impingere spre o situatie ideala si anume ,spre omul PERFECT,a sfintului care se sacrifica spre binele general,care s-a abandonat pe sine si care e in stare de orice sacrifciu spre binele tuturor.
    aceasta idealizare excesiva a realitatilor dintr-o societate ,facind abstractie de natura umana,de realitatea cruda ma duce cu gindul la EUGENEE IONESCU,la teatrul absurd.
    adica ,noi cei multi CEREM,altora sa faca ceea ce noi nu am fi capabili sa facem niciodata,si chiar reusim sa construim lumi perfecte in care cineva vine pe un cal alb si face minunea-ne salveaza pe noi cu toate pacatele noastre,fara ca noi sa incercam macar o secunda sa fim mai buni.
    sigur un pshilog ar spune ca e o masura de autoconservare,de aparare,eu insa nu cred,eu cred ca e un exercitiu MASOCHIST,de tip mioritic.ne place sa credem despre noi ca suntem cei mai………

  • balbeck a scris pe 28 Februarie 2010, 09:43 am

    100000 locuinte in 3 ani?De ce nu pocnim din degete sa se faca 10.000.000 locuinte in 3 s?
    Sunt mai preocupat de tsunami acum.Ma uit pe CNN.Asta se intampla acum,nu peste 3 ani.Daca murim peste 3 ani?:))

  • silverstar a scris pe 28 Februarie 2010, 11:21 am

    Deputatul Viorel Balcan si-a dat demisia din PSD

    Sursa: ziare.com

  • Maryland Andrei a scris pe 28 Februarie 2010, 11:47 am

    Ziua si PSD-istul. Mai e putin si o sa vedem cine stinge lumina. Geoana si campania impotriva lui Basescu s-au atras in tsunami pentru PSD, asa cum era si previzibil. Acum nu trebuie sa-i mai deranjeze nimeni. Se autodistrug, cu minutele lor. Dar asta meritau. Acum se apropie valul si de PNL. Este foarte putin probabil sa nu loveasca, macar coastele, si acolo.

  • silverstar a scris pe 28 Februarie 2010, 12:02 pm

    ***Maryland Andrei – ştii cum mă simt eu? Exact ca o codoaşă care stă la pândă, cotitură să vadă ce şi cum se mai întâmplă şi, cum află ceva, vine şi deşartă sacul cu noutăţi… :lol:

    Aşa de bine-mi pare, aşa mă bucur când văd ce se întâmplă la PSD-işti… Sigur ştiu că nu e creştineşte să te bucuri de răul altuia dar şi ei cât rău au făcut, cât joc şi-au bătut de ţara asta şi de actuala conducere… Trebuie să plătească tot răul făcut… Dumnezeu nu uită şi nici nu bate cu parul… A venit perioada decontului… :roll:

    Şi fie ca Iliescu să trăiască până şi-a vedea şandramaua dărâmată filă cu filă şi om cu om… :lol:

  • Maryland Andrei a scris pe 28 Februarie 2010, 12:21 pm

    Stiu cum este si ce efect a avut marsavia cu care ei au evitat inscrierea Romaniei in randul tarilor civilizate. Stiu si ce pret am platit fiecare din cauza lor. Merita sa dispara de pe piata politica, insa, ca dupa o boala grea, mai ramin sechele. Daca si PC-ul lui Voiculescu, la cele 2 procente ale sale, paraseste corabia, e clar ca pentru ei, nu numai ca s-a sfarsit vremea, dar a venit si vremea sfarsitului. Si nici PNL-isti, asociatii lor, nu o sa scape chiar ieftin. Alaturat faptului ca vine primavara, ca vine 1 Martie, iata ca incep sa apara si vestile bune.

  • silverstar a scris pe 28 Februarie 2010, 12:53 pm

    ***Maryland Andrei – Cine scoate sabia de sabie să piară… (Folclor)

  • Katrina a scris pe 28 Februarie 2010, 03:40 pm

    Buddy spune :

    “”Ptr. personaje ca virgula Katrina, care stim noi pe unde mai scrie si prin ce ape se scalda….Banca este un instrument in mina unei societati responsabile, instrument folosit de membrii societatii ptr facilitarea unor tranzactii legale….”"

    Lasa’ne Buddy, ca de lozinci ne’am cam saturat. Tu unde ai fost cand bancile americane au falimentat un sfert din populatie, sau vrei sa zici ca societatea americana este iresponsabila ? Dar spalarea banilor nu tot prin intermediul bancilor se face ?

    Inafara de faptul ca ne explici cum e pe la voi prin America de N si traduceri ieftine pentru a’ti etala cunostintele de engleza, nu prea spui mare lucru, iar mai mult de atat, nici macar nu ti’ai dat seama ca NG sunt initialele unei persoane reale, care nu inseamna “not good”……Poate ar fi indicat sa’ti ceri scuze de la o persoana atat de sharmanta precum NG……..

  • iuliana a scris pe 22 Martie 2010, 05:01 pm

    In primul rand vreu sa spun ca o admir pe Doamna Udrea foarte mult. Iar desper subiect asta si celelalte cu casele ieftine sau ANL ptr tineri:

    1) In primul rand un tanar care abia a terminat facultatea si nu are unde sa se angajeze ( ca asa e in RO) nu are bani sau nu are cum sa-si faca credit la banca.
    2) In al II lea rand eu care lucrez cu 10 mil pe luna si stau in chirie si platesc 250 euro/luna nu am cum sa strang bani s-mi cumpar casa si nici credit nu pot sa-mi fac.
    3) in al III lea rand TOATE ANL-urile in majoritatea oraselor se iau cu spaga, in fata tuturor blocurilor de ANL se vad in parcare: Mercedes SLK , BMW seria 7 sau X5 ,X6 etc nici urma de o masina mai ieftina.Chiar la mine in oras cu ani in urma erau camine ptr tineri care lucrau in statiune , acum sunt ale tuturor angajatilor de la primarie ptr chefuri.
    4) Si acum as vrea sa-mi spuneti voi cum si cand imi voi lua eu casa daca lucrez in Romania?
    Si am sa rasspund tot eu: NICIODATA.Ptr ca noi tineri stam in somaj iar cei batrani stau si muncesc pana la 60 de ani(chiar daca nu mai vad,aud etc etc) Suntem obligati sa ne facem bagajele si sa plecam din tara pentru a munci printre straini sa facem un banut sa avem un trai mai bunicel.
    Deci aveti voi cei de la conducere vreun gand vreodata sa faceti ceva si ptr noi cei care va dam votu an de an? O sa putem vreodata sa ne luam case? O sa mai platim mult chirii?
    Eu asta as vrea sa aflu nu ca dati case si atat. Ca defapt casele alea le iau tot cei cu multi bani si isi fac hoteluri sau gasoniere de lux si le dau in chirie cu 40 – 50 euro pe noapte.

  • stoica gheorghita a scris pe 23 Martie 2010, 08:43 pm

    Va doresc o zi buna asa cum am si eu ! Nu credeti ca se fac prea multe discriminari in tara asta ?Eu sunt medic de familie in mediul rural si nu .am avut parte de nici un beneficiu de la stat pina acum!Fac naveta la 40 de km de 20 ani,nu pentru ca asa am vrut ci pt.ca nu am avut alta solutie!Nu locuinta,nu teren .Doar taxe,sanctiuni,penalizari ca incurajare sa ramin acolo.As vrea sa plec si eu dar la 55 de ani nu mai am solutii.Sunt condamnata sa fac naveta pina la pensie si sa-mi fie scose de la cheltuieli si bonurile de benzina ca ,ar trebui sa zbor, probabil ,pina acolo si sa stau intr-un ap.vechi de 50 ani,(unde am copilarit)cu igrasie ,sa fac teren fara mijloc de transport si sa dau mai mult de jumatate din ce cistig cinstit inapoi la stat,restul unor institutii care sunt sustinute tot de stat.NU E CORECT !NOI CARE MUNCIM SI SUSTINEM CORECT BUGETUL NU PRIMIM NIMIC.Si intre noi medicii sun discriminari :cei cu sc-uri (desi in formele de organizare conform legii95sanitare nu exista aceasta forma de organizare) imp.pe venit a foast de 3%,scm-urile nu platesc contrib pt sanatate,in timp ce C.M.I.-urile sunt cele mai exploatate:toate obligatiile si nici un drept.As vrea sa renunt la tot,dar am datorii la banci,nu am nimic al meu,casa,masina(abia in 2008 am putut s-o iau)sunt ale bancilor.Am in itretinere si fiica care nu are servici de 2 ani(apropo sunt femeie singura ).Sunt fericita, ceea ce va doresc tuturor legiuitorilor !

arhiva posturi

Februarie 2012
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

Urmareste-ma pe facebook

twitter live feed

ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, 22 septembrie 2011 pe bicicleta

ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, 22 septembrie 2011

Inaugurarea telegondolei din localitatea Vulcan telegondola

Inaugurarea telegondolei din localitatea Vulcan

Proiect de Finantare pentru Municipiul Braila video2

Proiect de Finantare pentru Municipiul Braila