Un sediu de campanie cu noroc
Candidatura şi mai apoi succesul Elenei Băsescu la alegerile europarlamentare au provocat reacții de neimaginat ale maşinăriei de propagandă a partidelor aflate în competiție cu PD-L şi cu Traian Băsescu.
Elena a fost studiată cu lupa sub aspectul originilor sale sociale, al recomandărilor şcolare, al evoluției sale politice. Orice nuanță a discursului său a fost îndelung comentată, orice emoție manifestată prin omiterea din cuvântare a unei virgule a fost voit exagerată, iar greşelile inerente au fost imediat tranferate lui Traian Băsescu, favorit în cursa pentru alegerile prezidențiale din acest an. Dar EBA şi-a câştigat ca independentă numărul de voturi necesar unui mandat de europarlamentar, revenind, imediat după alegeri, la partidul în care a crescut.
După alegerile pentru Parlamentul European, pentru că alegerile prezidențiale din România se apropie, au apărut scrisori ale unui europarlamentar maghiar către colegii săi creştini democrați prin care acesta îşi exprimă oroarea față de faptul că Elena e fiica unui preşedinte. Dacă cineva şi-ar putea închipui că opozanții preşedintelui au intenția să îşi diminueze atacurile concentrate pe EBA, pot să îi spun că se înşeală.
Spre exemplu, în câteva publicații electronice de astăzi se sugerează că finanțarea sediului de campanie al Elenei Băsescu ar fi fost făcută din bani publici, cheltuielile fiind decontate pe biroul meu parlamentar, respectiv că angajați ai aceluiaşi birou ar fi fost la dispoziția Elenei.
Este adevărat că personal am susținut candidatura Elenei şi că m-am oferit să îi pun la dispoziție, din bani personali, un sediu de campanie. Cum sunt un om care îşi respectă cuvântul, începând cu data de 1 aprilie i-am oferit acesteia o parte din spațiul aferent biroului meu parlamentar şi am plătit personal chiria pentru sălile ocupate de EBA şi de echipa ei. Chiria pe întregul spațiu este de 2000 lei pe lună, iar de la 1 aprilie biroul meu parlamentar a funcționat într-o sală de doar 20 de metri pătrați, față de 80 de metri pătrați până atunci, motiv pentru care cheltuielile aferente, cele decontate la Camera Deputaților, au scăzut la 500 lei pe lună.
Pe site-ul Camerei Deputaților se menționează că aş fi decontat, în luna aprilie, suma de 5.624 lei reprezentând chirii şi utilități, însă acest decont include suma de 2.000 lei pentru chiria aferentă lunii martie şi pe cea de 500 lei pentru chiria aferentă lunii aprilie, diferența fiind reprezentată de alte cheltuieli care nu au nimic de-a face cu chiria. De asemenea niciunul dintre angajații biroului meu parlamentar nu au făcut parte din echipa de campanie a EBA.
Mă bucur că sediul meu de campanie, devenit ulterior şi sediul biroului meu parlamentar, i-a adus noroc şi Elenei Băsescu. În plus spre iritarea unora,’ dacă preşedintele ar avea nevoie, i-aş pune de asemenea la dispoziție respectivul spațiu ca sediu de campanie pentru competiția electorală de la sfârşitul acestui an.
P.S. Spațiul total al biroului parlamentar este de 80 de metri pătrați nu 100.
TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:
comentarii
"Doneaza sange. Salveaza vieti". Editia IV. 18 februarie 2012

Va salut!
Daca si Moro, ar intra in partid dar sa se si implice, ehe am avea…dar ce n am avea? 
Nicolae, asta este esenta/ adevarul momentului … ai spus fara multa logoree ce trebuie facut azi si nu maine. Ma bucur ca esti in pdl si ca intervii, iti apreciez de fiecare data obiectivitatea postarilor tale, lauda nu face casa buna nici la tine
“Ei bine, eu consider ca toate adevarurile, spuse sau nespuse, trebuie subordonate in aceasta vreme unuia singur si anume ca suntem in galeata din punct de vedere economic. Daca o consiliera a primului-ministru prezinta situatia ca in interviul anexat, inseamna ca preocuparea noastra in general si a guvernantilor in special ar trebui sa se situeze deasupra disputelor de genul al vostru e mai smecher ca al nostru (sau viceversa). Sa se caute si sa se gaseasca solutii. Altfel, cu riscul ca o sa ma calificati drept panicard, sa nu va mirati daca in iarna oamenii nostri politici nu se vor mai ingesui sa conduca si nici noi sa-i sprijinim.”
Tu vrei sa o interpretezi ca un politician de pluton al PDL ….Eu vad lucrurile invers ….mai degraba PDL e dependent si de persoana Elena Udrea ….Foarte posibil dependenta doar de Cotroceni in raport cu PDL Elena Udrea este o “independenta ” si invata din mers orice o ajuta sa se mentina sau sa aceada la functii importante politice in Romania ….
Moro si eu cred in vointa si puterea doamnei Udrea de a arata ce poate pe plan individual, se si vede de fapt cum lupta in minister, recunosc si cu sprijinul de grup. Ce sa facem asa-i in politica, nu poti razbate singur!
moro -uite mai fac o incercare-in fabrica de iluzii si vise-HOLLYWOOD-la intervale de timp regulate apar copii actori minune[vezi cele doua gemene ] care tin capul de afis in productii care in scurt timp sparg toate box-officeurile,aducind incasari si tinind capul de afis al revistelor de specialitate.
dintr-o statistica foarte bine documentate[vezi istoria hollyoowdului 95% din acesti copii au disparut asa cum au aparut intr-un cvasianonimat.
in politica ,care este un spectacol identic cu cel hollyoowdian reteta se respecta si politicieni intrati cu surle si trimbite s-au stins acoperiti de ridicol si rusine.
iti dau citeva nume de intelectuali pt a nu spune ca sunt tendentios,plecind de la ideea ca un intelectual se presupune ca e bine mobilat la soft si teoretic ar trebui sa performeze,asa ca iata citeva nume :
nicolaie manolescu-un mare critic literar,prolific pe tarimul minunatei lumi a limbii romane-ca politician zero.
-stelian tanase-s-a dovedit a fi cel mai penibil politician din istoria post decembrista,pot spune ca nici la glezna lui vanghelie ca politician nu se ridica-culmea ironiei.
iosif boda un excelent analist si logician,ca politrician?deceptionant.
ma opresc,si-ti voi atrage atentia ca noi doi s-ar parea sa discutam despre persoane diferite.
tu traiesti intr-o fixtiune frumoasa,sedus fiind de aprentele materiale si imagini pornite din bogata si zburdalinca ta imaginatie.
eu judec rece,fara patima ca un chirurg in fata unui pacient,incercind sa fiu obiectiv si egal cu realitatea si cu faptele,care fapte deocamdata sunt cele pe care le-am amintit banale si cu mult prea putina substanta.
in primul rind datorita timpului scurt ,pt ca deocamdata nu prea avem la ce ne raporta,cel mult putem spera.eu refuz sa sper,vreau sa fiu toma necredinciosul,pina nu vad nu cred.
asa cum esti tu un boem pot intelege faptul ca himerele si visele te invadeaza.in lumea politica guverneaza pragmatismul si realismul,lipsa oricaror sentimente
hai sa ne jucam de-a scenariile-doamna pipiddi intr-un interviu si-a exprimat parerea conform careia doamna ritzi si doamna udrea ar trebui demise din guvern.
bon,pina aici nimic iesit din comun,abea de aici incepe distractia,ce se va intimpla daca guvernul cedeaza presiunilor din partea societatii civile si chiar ii demite pe cei doi ministrii?
preventiv va atrag atentia domnilor si doamnelor ,ca nu de mult in urma cu vreo 2 luni ati aplaudat la scena deschisa iesirea publica a doamnei ALINA MUNGIUU-atunci cind s-a exprimat dur la adresa elenei basescu .
ei acum sa va vad ,sunteti cu adevarat liber cugetatori,aveti tarie de caracter sa va exprimati?
sa faceti comentarii sincere si oneste ,asa cum presupun ca ati facut si incazul declaratiilor vis a vis de candidatura doamnei mungiuu si reactia fata de elena basescu.
acum sa va vad,dar tare ma tem ca…..
sa vedem despre ce cariere politice vb in continuare,cum le proiectam si ce sanse au aceste cariere daca P.M.-decide o remaniere guvernamentala.
sunt convins ca nimeni nu imi va raspunde,pt ca nu prea ar avea ce sa raspunda,cel mult ar cadea intr-un ridicol evident.
dle nicolaie-sa ne intelegem -eu nu astept nimic de la guvern-cel mult sa-si indrepte una din greselile flagrante-IMPOZITUL FORFETAR.
in ce priveste felul in care va proceda fata de bugetari,mi-am exprimat opinia de prea multe ori parerea astfel incit nu o mai fac.
am spus si repet-pensiile de lux,pensionarii de lux si bugetarii de lux-loviti fara mila.
in ce priveste concedierile aici am dubii,nu am toate datele si s-ar putea sa intru pe un tarim pe care nu-l cunosc prea bine.
doamna vass nu a facut nimic altceva decit sa repete banalitati,nimic nou si nimic interesant.
aici nu-i vorba de ce trebuie facut-e vorba de vointa politica intr-un an electoral,asa ca….doamna vass nu face decit sa repete mecanic clisee.
zapa…te-am intrebat ieri ,de ce crezi ca toti sau aproape toti sunt impotriva portocaliilor ,ai sarit peste raspuns …..mai astept ….nu mai asculta de conserva aia copiatoare care-i expirata demult ….el te arunca pe tine in fata ,asa facea si cu Silvia ,o lauda si ea ataca …..este cel mai pervers blogger si cea mai stricata conserva pe care am vazuto….
Avem un nou articol!
http://www.elenaudrea.ro/blog/carcotasi-si-chibitari-care-stau-de-a-curmezisul-dezvoltarii.html