Criza economică pe care a traversat-o România a forţat Guvernul şi majoritatea parlamentară să iasă din logica soluţiilor minimale, care evitau problemele de fond. Nu am mai operat cu jumătăţi de măsură şi am atacat frontal problemele dezechilibrului bugetar. Singura cale de ieşire din criză era şi încă este reforma.
Dintr-o asemenea perspectivă, Guvernul Boc şi-a făcut datoria. Niciodată în istoria post-decembristă a României un Prim-ministru şi echipa sa nu au dat dovadă de atâta hotărâre în a reforma statul. Şi asta împotriva unei opoziţii parcă mai populiste ca niciodată şi a unei prese dominate de grupuri de interese economice. Pentru asta, îţi trebuie şi curaj politic, şi spirit de sacrificiu.
Paradoxal, efectele sunt de semn contrar: economia s-a echilibrat, dar Guvernul are o cotă de încredere scăzută.
Or, România are acum nevoie, mai mult ca niciodată, de încredere. Este ingredientul principal în relansarea economică şi în schimbarea tonusului societăţii în ansamblu. Trebuie să redevenim optimişti în privinţa capacităţii noastre de a creşte economic în perioada următoare. Sunt sigură că, odată ce această încredere va fi restabilită, procesul dezvoltării României va fi sustenabil pe o perioadă îndelungată. Nu vom mai fi dependenţi de bule speculative sau de creşteri nesustenabile ale consumului.
Pentru asta, prioritatea Executivului trebuie să fie investiţiile. Trebuie să creăm cât mai multe locuri de muncă. Să scădem astfel presiunea pe Bugetul Asigurărilor Sociale. Să antrenăm sectoare economice încă în dificultate, iar construcţiile pot reprezenta un motor important. Să dezvoltăm infrastructura şi să creăm cadrul propice unor investiţii private semnificative.
Avem, deci, nevoie de soluţii pentru a recredibiliza Guvernul. Iar timpul este factorul determinant. Niciunul dintre partidele componente ale majorităţii guvernamentale nu-şi poate permite luxul unei pasivităţi decizionale. În cazul PDL, procesul de recâştigare a încrederii românilor trebuie să înceapă cât mai curând. Presiunea competiţiilor interne, atât în PDL, cât şi în UDMR, este mare. Scopul final este însă mult mai important.
Avem mai multe variante la îndemână. Fiecare comportă avantaje şi dezavantaje. Ele trebuie cântărite atent. Această opinie a mea a fost greşit interpretată de presă ca fiind asumarea uneia dintre variante. Adevărul este că nu aş putea spune acum dacă e mai bine sau nu să păstrăm actuala formulă guvernamentală. Pot spune însă că trebuie stabilită o strategie internă clară şi apoi să ne ţinem de ea. În politică, indecizia e un păcat capital. Iar eu spun că, după Congresul UDMR, PDL trebuie să ia o decizie tranşantă. Odată stabilită strategia, toţi trebuie să ne ţinem de ea. Nu există strategii individuale, ci doar un obiectiv comun: recâştigarea încrederii românilor.
