Legea Capitalei – O administratie locala mai supla si mai eficienta

Bucureştiul este un oraş bogat care arată ca un oraş sărac. Deşi există bani suficienţi pentru investiţii, managementul resurselor nu a fost întotdeauna cel mai eficient. De aceea, principala idee care stă în spatele Legii Capitalei este alocarea mai eficientă a resurselor pe care Bucureştiul le are la dispoziţie.

Într-un fel, există aceeaşi problemă ca şi la Bugetul de stat. Deşi există bani, mulţi dintre aceştia se duc către susţinerea unui aparat administrativ bugetofag care se autoperpetuează. Mai ales la nivelul sectoarelor. Soluţia este aceeaşi: reforma din temelii a aparatului administraţiei locale.

Un prim pas ţine de eficientizarea cheltuielilor. Iar acest lucru se poate face prin reducerea aparatului birocratic. Din 1996 se tot vorbeşte despre necesitatea ghişeului unic sau despre reducerea numărului de funcţionari. Legea Capitalei implică tocmai asta.
Un calcul preliminar arată că desfiinţarea consiliilor de sector şi renunţarea la o bună parte a aparatului administrativ al sectoarelor ar reduce semnificativ cheltuielile bugetare. Calculele preliminare arată economii de câteva zeci de milioane de lei anual. Bani care ar putea fi orientaţi către proiecte majore de investiţii pentru Capitală. Poate în felul acesta bugetul Primăriei Generale ar fi autosustenabil, fără infuzii semnificative dinspre Guvern.

În plus, reducerea aparatului birocratic va atrage după sine o simplificare a procedurilor care trebuie urmate. Mai puţine hârtii, mai puţine avize şi aprobări. Se câştigă bani şi timp. Legea Capitalei propune o administraţie locală mai suplă şi mai eficientă.

Legea Capitalei rezolvă şi problema suprapunerilor de competenţe şi a vidurilor de competenţă. Diverse instituţii subordonate fie Primăriei Generale, fie primăriilor de sector, îşi pun piedici acum, iar rezultatul final este nul. La fel cum există zone asupra cărora nimeni nu se interesează şi diversele instituţii îşi declină competenţa.

Exemplele sunt foarte multe. De curând, primarii de sector spuneau că nu au competenţe în problema câinilor maidanezi, iar primarul general spunea acelaşi lucru. Şi nici acum nu e clar cine trebuie să rezolve problema. La fel, am mai vorbit pe blog despre problemele de la Henri Coandă şi faptul că nimeni nu-şi asuma răspunderea asupra introducerii utilităţilor acolo. A trebuit să intervină MDRT ca problema să se rezolve.
Într-un Bucureşti post-Legea Capitalei, astfel de probleme nu ar mai exista. Iar liberalii numesc asta accountability – s-ar şti foarte clar cine şi de ce se ocupă, iar cei care nu-şi fac treaba pot fi traşi la răspundere.

Responsabilitatea rezultă şi din implicaţiile politice ale Legii Capitalei. Bucureştenii nu-şi vor mai alege primarii de sector, dar vor vota uninominal pentru consilierii generali. Aşa cum fiecare bucureştean ştie cine este deputatul din colegiul său, la fel trebuie să ştie cine îl reprezintă în CGMB. Şi, eventual, îl poate trage la răspundere dacă nu-şi face treaba cum trebuie. Păstrarea variantei pe liste echivalează cu ascunderea în continuare în spatele partidului, cât mai departe de cetăţeni.

Toate aceste măsuri arată caracterul profund reformist al Legii Capitalei. Este primul proiect legislativ integrator de dreapta care vizează Bucureştiul. Are ca scop o administraţie mai suplă, o cheltuire mai eficientă a banului public şi mutarea puterii de decizie în mâna bucureşteanului. Adică facem economie, distribuim mai eficient resursele şi transparentizăm procesul de decizie.