18 ani

18 ani de la Revolutia din decembrie 1989! O perioada am numarat anii care treceau peste acest eveniment, care a marcat istoria sfarsitului de mileniu romanesc. Acum, aproape ca nu am realizat ca s-au facut 18 ani. Eu sunt dintre aceia care au crezut in Revolutie. In zilele acelea, incepand cu 22 decembrie, am iesit in Piata Dacia unde pe la ora 15.00 se adunasera multi oameni. S-au auzit impuscaturi. Mai tarziu, pe la 18.00-19.00 s-au auzit impuscaturi si la Lumea Copiilor. Se faceau coloane pentru plecarea spre Bucuresti. Nu m-au acceptat, eram o fata de 15 ani, au considerat ca nu pot ajuta cu nimic. Pe buna dreptate. Cand am plecat spre casa, am coborat la alimentara de la subsolul magazinului Dacia. Aveau branza de burduf si carnati oltenesti. La liber, fara coada. Mi s-a parut extraordinar. Am ajuns acasa si am pregatit pachete cu sandwich-uri si ceai fierbinte pentru soldatii si voluntarii care asigurau paza diverselor institutii de stat buzoiene. Imi amintesc cum in fata cladirii Postei Romane, un fel de Palatul Telefoanelor, era o baricada. Am ridicat mainile pline de sacose si am inceput sa strig catre soldati “nu trageti”. Pare hilar acum, nu-i asa? Apoi, in serile care au urmat am facut parte din brigazile de voluntari care verificau identitatea trecatorilor intarziati. Speram sa prindem vreun securist. Am organizat apararea pe timp de noapte a blocului in care locuiam. Vecinii faceau de paza cu randul si am blocat si usa cu banca din fata imobilului. Nu a incercat nimeni sa ne atace. Era o nebunie in oras si in tara. Am crezut in ceea ce faceam si am crezut ca numai cu actiunea fiecaruia dintre noi puteam schimba sistemul in care traiam si care ne sufoca. Nu stiam mai nimic despre democratie. Stiam doar ca trebuie sa scapam din drama regimului lui Ceausescu.

Astazi, lucrurile se vad diferit. Mi-as fi dorit sa aflam ce s-a intamplat in decembrie 1989, dincolo de realitatea pe care am trait-o fiecare dintre noi, in felul sau. Pentru toti cei care am crezut in Revolutie, dar mai ales pentru cei care au pierdut pe cineva in acele zile, este trist. 18 ani! Cei care se nasteau atunci, au devenit majori. De noi, ce s-a ales?