Adevarul despre stapanii de presa

Posted on

Acum o săptămână şi ceva, scriam două articole pe blog despre strategia lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu de a scăpa de Guvernul Boc şi apoi de Preşedintele Traian Băsescu. Categoriseam acest plan ca o tentativă de lovitură de stat.

După stenogramele apărute în presă ieri, văd că nu mă înşelam. Aceşti oameni sunt capabili de orice. Însetaţi de putere, pentru ei nu există presă, nu există angajaţi, nu există stat sau ideea de dreptate. În minţile lor există doar interese personale, lăcomie, angajaţii sunt slugi, iar cei care li se opun şi nu vor să le dea statul pe mână trebuie înlăturaţi.

Mizeriile spuse de SOV despre Traian Băsescu arată, fără îndoială, că acesta este un ultim bastion al democraţiei în România. Din păcate, el este asaltat de scribi plătiţi  cu bani grei şi bine cravaşaţi de stăpânii de presă. Aceştia le spun ce să scrie, cum să scrie. Iar „jurnaliştii” angajaţi la SOV şi Voiculescu sunt simpli executanţi, nu degeaba le spuneam eu „dactilografi”. Sau pur şi simplu „tonomate”. Mă gândesc cum se simt unii dintre angajaţii Realităţii, care au pornit atâtea campanii de presă în numele „informării publicului”, iar acum sunt dovediţi simpli executanţi.

Am văzut cu toţii, în stenograme, cât de aproape am fost să le dăm ţara pe mână celor doi. Mircea Geoană lua şi el creionul în mână şi nota pe o foaie, după propriile sale spuse, indicaţiile lui Vântu. Neştiind, în naivitatea sa, că ar fi urmat să fie noua ţintă a prietenului Vântu – după cum prea bine spune şeful Realităţii Tv.

Aţi văzut şi faptul că SOV admitea că aşa-zisa casetă în care Traian Băsescu lovea un copil era o făcătură? Toată presa ostilă ştia asta. Şi totuşi, nimic nu i-a oprit pe cei care ştiau să propage mai departe ideea loviturii. Pixelul albastru a rămas în creierul unora, dar sunt sigură că acum va fi uitat pe vecie.

Totuşi, mă surprinde reacţia anemică a presei de bună-credinţă. Au în faţa ochilor dovada campaniilor de presă care au ca scop doborârea adversarului politic şi nu spun nimic. Nicio reparaţie morală pentru toţi oamenii politici care nu au cedat în faţa şantajiştilor. Pentru toţi oamenii politici în care s-a lovit fără milă, deveniţi peste noapte proscrişi şi duşmani ai poporului. Nimic, toată lumea se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta în condiţiile în care „băieţii buni” o iau de la capăt în fiecare săptămână.

Totul e normal: chiar şi faptul că un afacerist veros a reuşit, după propriile-i spuse, să-l suspende pe Preşedintele în funcţie în 2007. Prin controlul asupra oamenilor politici şi asupra presei. Ei bine, asta este lovitură de stat.

Mă întreb oare câţi politicieni sunt ţinuţi în lesă de aceşti doi moguli. Sunt aceiaşi politicieni care vor să vadă Guvernul căzut săptămâna viitoare, care vor să-l suspende apoi pe Preşedinte. S-au mai cizelat între timp – nu mai merg la spa-uri seara –, dar sunt la fel: oameni acontaţi, ţinuţi din scurt şi cu azimutul bine trasat.

Nu trebuie să lăsăm România pe mâna lor! Cred încă în curăţirea presei româneşti. Cred încă în presa capabilă să se revolte din interior. Cred în jurnaliştii de bună-credinţă care vor îndrăzni să ridice vocea şi să spună că aşa nu se mai poate.