Conform legii lui Murphy, în ceea ce mă priveşte, nicio faptă bună nu ramâne nepedepsită. Doar ce m-am gândit să reglementez publicitatea stradală că s-au şi gasit unii de la veşnica presă critică să îmi caute “adevăratele motive” pentru care vreau să institui reguli generale în acest domeniu. Desigur, diverse interese personale.
În realitate, iniţiativa am pornit-o de la o supărare de simplu cetăţean care nu mai poate vedea oraşul din cauza panourilor publicitare. Şi abia apoi datorită atribuţiilor în domeniul construcţiilor şi urbanismului pe care le am ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Una peste alta, ce părere aveţi: trebuie sau nu să existe reguli pentru publicitatea stradală?
PS: După ce am citit unele dintre comentariile dumneavoastră, vreau să fac două precizări.
1. Nu se pune problema să interzicem publicitatea stradală. Ea trebuie doar reglementată, pentru a nu mai apărea panouri stradale construite ilegal, pentru a nu mai existe mash-uri şi banner-e pe faţada clădirilor monument istoric, afişe pe toţi stâlpii şi toţi pomii ş.a.m.d.
2. Este adevărat că publicitatea stradală aduce bani la bugetele locale. Trebuie făcută însă precizarea că aproape o treime din panourile publicitare sunt construite ilegal (peste 6500 la nivel naţional) şi, deci, nu se încasează taxe pe ele. Mai mult, la două luni după semnalarea acestor nereguli, nici 3% dintre cazuri nu fuseseră rezolvate de administraţiile locale. Motivele variază de la dezinteres, până la interese. Iată de ce administraţiile locale nu pot reglementa fiecare în parte publicitatea stradală.