Sensul şi obiectivele legii promovate de PDL pentru rezolvarea problemei câinilor maidanezi au fost răstălmăcite de ONG-uri şi de o parte a mass media. Iniţiativa noastră legislativă nu este una care să militeze sau să oblige administraţiile locale să eutanasieze câinii comunitari. Scopul legii este acela de a face în aşa fel încât să nu mai existe câini fără stăpân pe stradă.
Cred că aici putem cădea cu toţii de acord, fie ONG-uri, fie partide, fie mass media sau alte părţi ale societăţii civile, că, într-o Românie europeană, în secolul XXI, nu este admisibil si nici normal sa existe animale libere pe stradă. Arată incapacitate administrativă de a rezolva probleme majore ale comunităţilor, dar şi o mentalitate de societate neadaptată la standardele de viaţă practicate în ţările dezvoltate.
Legea PDL oferă mai multe variante de rezolvare a acestei probleme, toate acestea ţinând de decizia autorităţii publice locale. Pe de o parte, sterilizarea câinilor şi întoarcerea apoi în stradă. Pe de altă parte, plasarea acestora în adăposturi finanţate de la bugetul comunitatilor. Doar varianta ultimă este aceea a eutanasierii. Ca să înţeleagă toată lumea: nu susţinem una dintre variante mai mult decât pe cealaltă. Vrem doar rezolvarea problemei în mod real, nu doar dezbaterea nesfârşită de pretinse soluţii. Ca de obicei, nimeni nu se informează înainte de a emite opinii, nimeni nu citeşte legea, dar o mulţime elucubrează pe subiect. Îi întreb pe aceştia şi pe toţi cei care se prefac a apăra cauza maidanezilor: câţi câini au luat acasă de pe stradă, pentru a-i creşte şi a avea grijă de ei?
În acest moment, există, poate pentru prima dată după 1990, suficientă voinţă politică la nivel parlamentar pentru a impune o soluţie legislativă care să forţeze, într-adevăr, primăriile să rezolve această problemă spinoasă.
În contextul în care comunitatea locală este cea care va decide, într-un final, ce se întâmplă cu câinii maidanezi, opoziţia ONG-urilor faţă de o lege aflată în Parlament este anormală. Adevărul este că, nici măcar în Bucureşti, probabil oraşul cel mai afectat de prezenţa câinilor pe stradă, timp de nouă ani de zile, de la sfârşitul campaniei de eutanasiere derulată de Primarul General Traian Băsescu, nu s-a făcut nimic în acest sens. Mulţi dau ca argument împotriva Legii faptul că acţiunea de atunci nu a rezolvat definitiv problema şi astăzi străzile sunt pline din nou de comunitari. Dar se prefac că uită că acea campanie a fost oprită la scurt timp dupa ce a demarat, prin aprobarea unei legi în Parlament prin care s-a interzis eutanasierea. Populaţia canină a crescut necontrolat şi s-a ajuns chiar la cazuri tragice, în care oameni au murit muşcaţi de câini. De aceea sunt greu de crezut soluţiile magice cu care vin ONG-urile acum. Cum timp de nouă ani de zile nu s-a făcut nimic pentru rezolvarea problemei, ce ne garantează că vor reuşi să găsească soluţia minune care să rezolve problema într-un an sau doi?
Şi ar mai fi un lucru de spus despre ONG-urile care militează pentru drepturile animalelor: existenţa acestora depinde de existenţa problemei! Dacă nu mai există maidanezi pe străzi, nu mai sunt ONG-uri care să militeze pentru drepturile acestora! Deci, este evident că ONG-urile vor face tot posibilul pentru a păstra problema vie ca ele să se poată finanţa în continuare.
Nu vreau să fiu înţeleasă greşit: de situaţia actuală nu sunt vinovaţi numai cei care luptă pentru drepturile câinilor fără stăpân, ci şi politicienii. Aceştia au fugit mult timp de luarea unei decizii pe o temă atât de sensibilă. Fie pentru că au avut interese, fie pentru că s-au temut de reacţia mass media sau a restului ONG-urilor.
Şi apoi, politicienii nu se confruntă întotdeauna cu problema maidanezilor. Din acest punct de vedere, ei sunt mult mai protejaţi decât cetăţenii obişnuiţi. E şi o bună doză de ipocrizie din partea celor care apără de la tribuna Parlamentului drepturile maidanezilor, dar nu-şi pun nici măcar într-un caz problema să fie încolţiţi de o haită prin parcurile vreunui cartier bucureştean.
Personal, mi-aş dori ca toate administraţiile locale din ţară să poată să ţină maidanezi în adăposturi special amenajate şi să le ofere posibilitatea cetăţenilor să adopte aceşti câini. Cu condiţia să aibă bani. Chiar eu am în faţa casei în care locuiesc câţiva comunitari cărora le dau de mâncare. Mai mult, cel mai inteligent câine pe care l-am avut vreodată a fost un maidanez. Şi, cu siguranţă, când se va pune problema ridicării câinilor de pe stradă, voi merge să adopt câţiva, chiar dacă, neavând curte, nu îi pot creşte în cele mai bune şi igienice condiţii.
Pe de altă parte însă, cred că este nevoie să lăsăm deoparte ipocrizia, discursurile pseudo-sentimentaliste şi să oferim o rezolvare situaţiei. Să arătăm că suntem o societate funcţională care e în stare să pună capat unei probleme de sfâşit de Ev Mediu. Pentru că locul câinilor nu este pe stradă!
