Îmi păstrez în continuare opinia că, în România, presa a suferit în ultimii ani un proces grav de tabloidizare. Îmi pare rău că s-a ajuns în situaţia de a promova flecăreala fără rost, vorbele fără conţinut. Nu ne plac cifrele, nu ne place să vorbim despre lucruri concrete. Din postarea de ieri, de pe blog, aproape nimeni din presă nu a luat să analizeze documentul excel care arată cum s-au făcut alocările de fonduri pentru reabilitarea de drumuri de interes local şi judeţean.
Toată lumea se uită în gura lui Ponta când spune că MDRT ar aloca discreţionar fondurilor. Evident, o dovadă că lucrurile nu stau aşa nu e o ştire, chiar dacă aduce cu sine cifre. E o ştire însă că şeful PSD, transformat peste noapte în expert în economie, spune că ministerul dă bani doar cui vreau eu, fără să prezinte însă vreo probă.
Dovadă că presei nu-i prea plac cifrele este şi modul în care a fost tratat anunţul INS de ieri privind creşterea economică de 0,2% pe al doilea trimestru faţă de primul trimestru. Subiectul a fost acoperit, teleopoziţia a vorbit despre orice altceva (eventual, despre rochia mea), dar nu despre faptul că România a scăpat de spectrul recesiunii. Că suntem pe drumul cel bun. Că am avut o creştere economică mai mare decât Germania şi Marea Britanie. Că suntem pe plus în al doilea trimestru, în condiţiile în care în Franţa există stagnare. Că suntem lăudaţi pentru a doua oară în mai puţin de o lună în Financial Times. Aceasta ar fi fost ştirea zilei, dar nu am văzut-o nicăieri tratată ca atare, nu am văzut nicăieri discutându-se despre, până la urmă, eficienţa politicilor guvernamentale.
Pot spune că în al doilea trimestru creşterea economică s-a datorat mai mult statului. Aşa cum am arătat pe blog şi în alte rânduri, am avut un exerciţiu bugetar foarte coerent. Am reuşit să suplinim într-o oarecare măsură minusul din sectorul privat. Exportăm 80% din producţia noastră către UE. Dacă aici există stagnare, atunci şi exporturile scad. Economia privată nu mai poate susţine creşterea economică. Greul rămâne în spinarea statului. Şi, pentru prima dată în ultimii ani, statul reuşeşte să ofere un plus, cât de mic. În primul semestru al acestui an, Guvernul a investit mai mult cu 800 de milioane de euro decât în același semestru din 2010, având cel mai mare procent din buget alocat investiţiilor dintre toate țările UE. Aşa au fost posibile creșterea economică, încasările mai mari la buget şi menținerea unei rate a şomajului de doar 7%, cu două procente sub media europeană şi a şaptea cea mă scăzută rată a şomajului la nivelul Uniunii Europene.
Perspectivele sunt bune, există însă şi riscuri. Depinde de noi pe ce drum mergem: dacă vrem sau nu să compromitem eforturile şi sacrificiile românilor din ultimii doi ani, dacă vrem sau nu să fim la adăpost de riscurile unui posibil al doilea val al crizei economice. Sunt convinsă de faptul că drumul reformelor este cel care va aduce României o creştere economică sustenabilă în anii următori. De aceea Strategia fiscal-bugetară apărută în presă săptămâna trecută trebuie tratată în cheia prudenţei de care dăm dovadăm. În loc să ni se recunoască meritul de a nu ne arunca, aşa cum a făcut Tăriceanu, spre exemplu, cu capul înainte în cheltuieli pe care nu ştim dacă ni le putem permite, noi suntem criticaţi că nu am ţine cu românii. Ceea ce este cât se poate de fals.
Am auzit voci dintre cele mai piţigăiate criticând recomandarea Preşedintelui de a introduce în viitoare Constituţie a prevederii privind limitarea deficitului bugetar la 3%. Tot felul de constituţionalişti şi-au dat cu părerea, spunând că nu e posibil, că nu e legal, că nu e moral, că nu luăm exemplul Europei. Acum când Berlusconi, Merkel şi Sarkozy vorbesc despre introducerea în constituţiile ţărilor membre UE a limitei deficitului bugetar, se tace, nimeni nu comentează.
La fel cum nu se vorbeşte despre evoluţiile burselor. Cum acestea au crescut 5 zile consecutiv, pentru ca apoi să fie trase în jos de anunţurile privind evoluţiile economice ale Germaniei şi Franţei. La noi, totul este tratat exagerat – când nu e criză, Guvernul nu vrea să le crească salariile şi pensiile românilor; când e criză, Executivul nu face nimic să ne pregătească de ea.
