LADY POWER: CUM SĂ RĂMÂI FEMEIE ÎN POLITICĂ

Mult timp, în lume, dar mai ales în România, s-a crezut că politica este prin excelenţă un joc al bărbaţilor. Că e nevoie să joci după regulile lor, pentru a avea acces la funcţii importante, mai puţin la funcţia cea mai importantă în stat. Au fost însă câteva femei care au reuşit să arate că-şi doresc şi pot ceva mai mult decât posturi de executanţi. Sunt acele femei-iconice care au schimbat felul în care politica se face în lume. Sunt femeile care au arătat că pot fi mai bune decât un bărbat chiar la jocul pe care ei l-au inventat.

Aşa se face că, în acest moment, există nu mai puţin de 9 femei care deţin funcţia de preşedinte al ţărilor lor: Dilma Rousseff (Brazilia),  Laura Chinchilla (Costa Rica), Roza Otunbayeva (Kârgâstan), Dalia Grybauskaite (Lituania), Cristina Kirchner (reconfirmată preşedinte al Argentinei pe 23 noiembrie), Pratibha Patil (India), Ellen Johnson Sirleaf (Liberia), Tarja Halonen (preşedinte al Finlandei din 2000) şi Mary McAleese (Irlanda). După cum puteţi vedea, sunt ţări dintre cele mai diverse: de la ţări cu probleme de dezvoltare economică destul de grave (precum în Africa), până la ţări europene cu un nivel de trai ridicat. Ceea ce înseamnă că accesul femeii la vârful politicii nu este condiţionat de dezvoltarea economică a ţării, ci doar de priceperea ei.

Se pare că acest lucru a început să fie înţeles şi de vecinii noştri bulgari. Maglena Kuneva a obţinut locul trei în alegerile prezidenţiale cu o săptămână în urmă, fiind votată de 14% din electorat. Fostul comisar european a candidat din partea Mişcării Naţionale pentru Stabilitate şi Progres, partidul care l-a propulsat pe Simeon al II-lea în 2001 la funcţia de Prim-ministru.

În logica aceasta, mi-aş dori foarte mult să văd că, şi în România, unul dintre partidele mari e suficient de deschis să propună o femeie curajoasă şi pricepută la cea mai importantă funcţie în stat.

Mult timp m-am ferit să vorbesc despre faptul că sunt femeie în politică. Într-o anumită măsură, chiar aflată în interiorul unei lumi misogine, nu am vrut să vorbesc despre discriminările la care sunt supuse femeile politician. Acum însă, cred că, prin rezultatele obţinute de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de mine personal în interiorul partidului, am arătat tuturor că o femeie poate munci 14-16 ore pe zi, în fiecare zi, uneori mai mult şi mai bine decât un bărbat. Şi asta chiar si pe tocuri, mergând şi la coafor, şi, mai ales,  fără să mă transform într-un bărbat. În acest moment, nu mai am niciun complex să militez public pentru promovarea femeilor în politica românească. Aşa cum în alte părţi se poate, chiar foarte aproape de noi, sunt convinsă că şi România începe să renunţe la structura sa patriarhală şi să accepte faptul că femeile pot fi politicieni mai buni decât bărbaţii.

Şi, prin extensie, femeile pot ocupa orice funcţie de conducere pe care o deţine astăzi un bărbat. Am un respect deosebit pentru cele care reuşesc în lumea bărbaţilor, în orice ramură ar fi, care-şi fac o carieră şi luptă mereu pentru a ajunge şi mai sus.

Despre asta şi despre felul în care poţi rămâne femeie chiar creându-ţi o carieră am vorbit într-un interviu pe care l-aş cataloga drept foarte viu, acordat revistei TABU, al cărei nou număr apare mâine. Ca să fac puţin teasing, alături de interviu, veţi găsi şi un mic pictorial cu mine pozând în cinci dintre cele mai puternice personalităţi feminine din istorie. Pentru că tot se întreabă unele tabloide cum aş arăta brunetă, aveţi ocazia să vedeţi mâine în TABU.

Bonus: Puteţi vedea o galerie foto cu “Making of”-ul pictorialului din TABU.