TARICEANU A PLECAT. OBSESIA “BASESCU RAMANE”.

PNL ar avea nevoie de un preşedinte care să prezinte alegătorilor programe şi idei liberale, nu doar placa de patefon zgâriată cu „Jos Băsescu”. PNL ar avea nevoie de un lider care să creadă în partid şi să îl ajute să îşi regăsească identitatea.

Schimbarea care s-a produs la vârful PNL vine cu câteva învăţăminte.
În primul rând, politica pe care o faci doar pentru a conserva, pentru tine şi pentru câţiva apropiaţi, anumite avantaje, nu îţi aduce câştiguri pe termen lung. Acesta este principalul motiv pentru care Călin Popescu Tăriceanu a pierdut preşedinţia PNL. Şi au spus-o chiar liberalii. Vorbeam în urmă cu mai bine de doi ani despre faptul că Tăriceanu imediat ce va pierde funcţia de prim-ministru, va fi înlocuit şi din funcţia de preşedinte al partidului. Pentru a rămâne în funcţia de premier, acesta a aruncat în aer Alianţa Dreptate şi Adevăr, a condus tot felul de jocuri subterane care să îi asigure sprijinul PSD şi, în fine, a subminat şansele liberalilor de a rămâne la guvernare după alegerile din 30 noiembrie, alături de PD-L. Cred că atitudinea lui Tăriceanu a înnourat atmosfera politică din aceşti ani şi a diluat identitatea partidului pe care l-a condus.

Urmărind desfăşurarea liberalilor la congres am mai constatat că firul roşu al dezbaterilor l-a reprezentat obsesia pe care mulţi dintre aceştia o au faţă de Traian Băsescu. Nu am văzut o efervescenţă bazată pe idei sau pe programe care să capteze mase de alegători, nu am auzit soluţii la probemele cu care oamenii de rând se confruntă acum în viaţa lor. Nu am observat nici o referire la politicile actualei coaliţii guvernamentale. Nu am regăsit niciun miez ideologic, niciun vânt de liberalism. Doar o raportare frustrata si obsesiva la o singură persoană, Preşedintele Romaniei, cu care întregul partid pare ca va concura la toate tipurile de alegeri, la locale, parlamentare, europarlamentare, nu numai la prezidenţiale. Ca şi cum nu ar mai exista alţi candidaţi, ca şi cum nici nu ar exista în ţara asta partide politice. Cred că nu e posibil ca PNL să nu aibă şi alte mesaje pentru alegători decât, la micul dejun, la prânz şi la cină „Jos Băsescu!”.

Te puteai astepta ca alegerea lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al PNL să aducă o schimbare în discursul politic al liberalilor. Dupa luarile de cuvant si pozitiile exprimate la Congres, sunt putine sanse sa asistam la o competiţie pentru preşedinţia României în care Crin Antonescu sau alţi candidaţi să demonstreze că sunt capabili să construiască ceva, şi nu doar că sunt mânaţi de obsesia de a-l demola pe Traian Băsescu.

Schimbarea de gardă de la PNL s-a produs, ramane inca aşteptarea de a vedea cine şi unde sunt liberalii de azi.