TURISMUL ESTE SINGURA ALTERNATIVĂ LA MINERIT PENTRU VALEA JIULUI

Posted on

Valea Jiului este una dintre cele mai sărace regiuni ale Europei. După ce în perioada 1996-1998 s-a decis închiderea majorităţii minelor, această zonă a primit din ce în ce mai puţină atenţie din partea partidelor care s-au perindat la guvernare. Nimeni nu a oferit vreo alternativă oamenilor din Valea Jiului şi aşa se face că foarte mulţi din cei tineri au fost nevoiţi să plece la muncă în străinătate.

În anii de creştere economică, oamenii au mai încercat să se descurce cumva. Au apărut pensiuni agro-turistice, dar Guvernul Tăriceanu nu a oferit sprijin suficient, neinvestind absolut niciun leu în infrastructură, fie ea turistică sau de transport.

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte pe care le am ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului este transformarea Văii Jiului într-o zonă turistică importantă la nivel naţional şi, de ce nu, în timp, la nivel european. Asta cred eu că este şansa pe care o au locuitorii de aici.

Potenţialul natural este, cred eu, mai mare decât al Văii Prahovei. Pentru ca el să fie însă atins, e nevoie de investiţii majore în infrastructură. Pe care eu le cred absolut necesare. Pe de o parte, pentru că altfel nu poţi face turism. Pe de altă parte, pentru a crea locuri de muncă, rezolvând astfel principala problemă a zonei.

Iar eu, ca ministru al Dezvoltării şi Turismului, am încercat să ajut cât am putut Valea Jiului. Numai prin Programul Operaţional Regional, am alocat judeţului Hunedoara peste 560 de milioane de lei care să meargă către drumuri, infrastructură de turism şi socială. De la ministerul Mediului, mai există un program de 40 de milioane de euro pentru dezvoltarea reţelei de apă şi canalizare. Nu este însă suficient, necesarul de investiţii fiind mult mai mare. Tocmai de aceea am decis ca prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii să alocăm 300 de milioane de lei în drumuri locale şi judeţene şi 70 de milioane de lei în aducţiuni de apă şi canal. În total, investiţii de aproape 1 miliard de lei din partea MDRT numai în Valea Jiului. Mai mulţi bani investiţi decât în cei 18 dinainte de a prelua eu şefia ministerului Turismului.

De aici, politicienii se obişnuiseră să scoată bani, nu să investească. Presa a semnalat chiar recent contractele de milioane de euro pe care domnii avocaţi Ponta şi Şova le-au avut cu Turceni şi Rovinari. Sigur, ei sunt doar un exemplu din multele, transpartinice de altfel.

Astăzi, am semnat două contracte de 36 de milioane de lei la Lupeni cu primarul PSD Cornel Resmeriţă. 10 milioane de lei pentru reabilitarea Palatului Cultural din localitate şi 26 de milioane pentru un drum de interes local. Fonduri pentru investiţii pe care localitatea nu i-ar fi avut în 10 ani de acum înainte. La final, am încheiat, tot pe POR, un contract de reabilitare şi modernizare a spitalului din Haţeg, cu un primar tot de la PSD.

De asemenea, la Petroşani, am semnat două contracte pe fonduri europene, unul de modernizare şi dotare a ambulatoriului din oras, celălalt cu primarul de la Uricani, de dotare a cabinetolor medicale care deservesc unitatea medicală din Lupeni. Alte 5,5 milioane de euro.

Aici s-a întâmplat un lucru care m-a impresionat. La inaugurarea drumului care trece prin mijlocul municipiului, realizat în 7 luni din fonduri europene prin MDRT, din mulţime a apărut un bătrân care mi-a înmânat un bilet (îl puteţi vedea mai jos) şi mi-a spus ca are trei lucruri să îmi ceară, scrise pe hartie. Mă aşteptam să fie legat de mărirea pensiilor sau o situaţie personală dificilă pe care ar fi crezut că eu pot să o rezolv. Nu mică mi-a fost surpriza să constat că bătrânul îmi cerea să refac drumul către staţiunea Băile Herculane, pe cel dintre Petroşani şi Voineasa şi să investesc în continuare în staţiunea Petroşani. Evident, l-am sărutat pe obraji şi i-am spus că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a realiza aceste proiecte.

O dovadă că şi oamenii din Valea Jiului înţeleg că nu au nevoie de asistenţă socială, nu au nevoie de ajutoare nemuncite de la Bucureşti, ci de oportunităţi. Au nevoie de investiţii în infrastructură, de susţinere a proiectelor proprii. Au nevoie de locuri de muncă şi, în general, de sentimentul că există o strategie, că ştim încotro ne îndreptăm. Din punctul meu de vedere, soluţia este una singură: turismul. Iar cel care mi-a dat scrisoarea ştia asta cel puţin la fel de bine ca mine.

Iată de ce nu voi renunţa la proiectele de dezvoltare a infrastructurii turistice din zonă, indiferent cât de răi şi agresivi sunt cei care critică investiţiile de aici.