De dragul de a mă împroşca pe mine cu noroi, o parte a presei, a cărei “independenţă” şi “imparţialitate” sunt întruchipate de trustul lui Dan Voiculescu, aruncă în derizoriu un act de cultură şi pe distinşii academicieni, scriitori şi poeţi care au girat prin prezenţa lor “Zilele Marin Sorescu”.
Municipiul Craiova a găzduit săptămâna trecută cea de-a noua ediţie a deja traditionalului eveniment, o manifestare cu o încărcătură culturală deosebită, la care au participat personalităţi printre care îi amintesc pe academicienii Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija şi pe poetul Adrian Păunescu. Pe parcursul zilei de vineri, 27 februarie, în Craiova au fost organizate o expoziţie de carte soresciană, sesiuni de comunicări şi colocvii, decernarea premiilor “Marin Sorescu”, spectacole de teatru cu piese ale dramaturgului sărbătorit şi recitaluri de poezie susţinute de mari actori ai scenei româneşti.
Ca urmare a unei discuţii pe care am purtat-o în urmă cu câteva săptămâni cu Mircea Dinescu în legătură cu potenţialul de dezvoltare a zonei Cetate, am ajuns si eu, sambata, 28 februarie, la conacul poetului, într-un moment în care se strânsese acolo toată elita care îl omagiase cu o zi înainte pe ilustrul Marin Sorescu. Zona este superbă, o priveam cu ochiul de ministru al turismului, realizând că vasele de croazieră de pe Dunăre ar putea acosta în apropiere şi că turiştilor li s-ar putea oferi o excursie la mănăstirile renumite din Oltenia şi popasuri la ferme unde aceştia ar avea prilejul să cunoască mai în amănunt specificul local. Pentru asta e nevoie însă de investiţii consistente în infrastructura portuară şi în cea rutieră. I-am spus şi gazdei gândurile mele.
M-am văzut mai apoi pe micile ecrane, jenată de faptul că am stat alături de oameni care cu siguranţă merită cu mult mai multă atenţie decât mine, dar care fuseseră complet ignoraţi de camerele de luat vederi. Deşi reuniunea era extrem de rafinată, ştirile prezentate erau frivole, nu mă recunoşteam şi nu îi regăseam pe cei pe care îi întâlnisem acolo şi de la care as avea multe lucruri de învăţat.
Culmea ridicolului a fost atinsă însă astăzi, prin emisiunea de la Antena 3 moderată de Dana Grecu, emisiune la care au fost desfiinţate, din pricina prezenţei mele la Cetate, chiar Zilele Marin Sorescu. Aţi văzut cumva, în ultimii opt ani, ştiri la Antenele lui Voicuescu despre manifestarea respectivă, manifestare aflată acum la cea de-a noua ediţie? Puse pe ecran datorită prezenţei mele la conacul lui Dinescu, după ce manifestările omagiale se încheiaseră, Zilele Marin Sorescu au devenit ilegale şi imorale.
O nepoată a poetului revendica drepturi de autor, iar pe ecran curgeau imagini cu mine având un miel în braţe.
Nu am făcut la Cetate niciun gest pe care să îl regret, nu am rostit nicio vorbă pe care să vreau să o retrag, singurul lucru de care imi pare rau este legat de neplăcerile pe care le-au provocat Antenele aşa-zisului profesor Voiculescu distinşilor oameni de cultură pe care am avut privilegiul să îi întâlnesc la sfârsitul săptămânii trecute.
P.S. De ce se intampla atatea atacuri mizerabile in presa ( o parte a ei) in acest moment? Simplu! Pentru ca am intrat in anul alegerilor prezidentiale, anul celei mai mari batalii politice care s-a dus in ultimele doua decenii, batalia pentru inlaturarea lui Traian Basescu. Tintele? Cei considerati a fi apropiati acestuia!