Grecia, apogeul socialismului populist
Am văzut că interviul din TABU i-a „înfierbântat” pe misoginii comentatori politici ai Antenelor şi ai Realităţilor (acum sunt două). Le recomand tuturor să încerce să treacă peste propriile lor umori şi tare sociale demne de cretacicul patriarhal. Ar face bine să se concentreze mai mult pe ce se întâmplă în jurul nostru şi să analizeze mai mult cum socialismul politic, căruia-i suflă-n vele, prăbuşeşte lumea economică.
Decizia guvernului socialist grec al lui Georgios Papandreou de a supune la referendum planul de austeritate asumat şi acceptat deja în discuţiile cu reprezentanţii ţărilor din UE, dar şi cu FMI, a dinamitat practic din nou liniştea din Zona Euro. După câteva zile în care bursele crescuseră, lovitura aplicată de politicienii greci a fost atât de puternică încât aproape că a anulat câştigurile din ultimele săptămâni.
Referendumul lui Papandreou este deopotrivă nepotrivit şi inutil. Nepotrivit, pentru că tu, ca politician, nu mai ai credibilitate în momentul în care ai stabilit deja cu factorii de decizie internaţionali care sunt condiţiile bail-out-ului. Inutil, pentru că este clar care va fi răspunsul cetăţenilor greci, care, evident, vor refuza măsurile de austeritate. Cred că în orice ţară din lume, un referendum care să fie direcţionat pe ideea reducerii taxelor, să spunem, s-ar bucura de un succes incontestabil.
Ceea ce face acum Papandreou este, din punctul meu de vedere, apogeul modelului socialist-asistenţial: şi atunci când ţi se oferă ajutor, tu vrei mai multe avantaje şi nu vrei să faci nimic în schimbul ajutorului primit. Dacă Zona Euro se va prăbuşi şi criza va avansa, toţi europenii trebuie să ţină minte din cauza cui se întâmplă asta. Le place sau nu să recunoască socialiştilor, dar modelul lor politic a înglodat Europa în această criză a datoriilor.
Populismul de care dau dovadă guvernanţii greci acum este rezultatul a cel puţin două decenii în care ei au creat statul asistenţial perfect. În Grecia, statul oferă avantaje cum nu există în altă ţară din Europa. Şi chiar dacă turismul, agricultura sau transporturile maritime sunt puternice, acestea nu acoperă nivelul actual de bani necesari întreţinerii calităţii vieţii. De la metroul din Atena care este gratuit, până la evaziunea fiscală cvasigeneralizată, statul este generos şi pasiv. În această vară, un taximetrist spunea că „problema este a politicienilor, ei sunt corupţi”, dar la sfârşit nu era capabil să dea bon fiscal şi nu avea nici măcar aparat de taxare. Pentru că asta face socialismul acesta: se insinuează în creierul fiecărui cetăţean şi potenţează ideea că statul trebuie să aibă grijă de tine, indiferent cât de bun sau de rău eşti, cât de mult munceşti sau cât de capabil te dovedeşti.
Sincer, sunt extrem de surprinsă de reacţia violentă a aşa-ziselor televiziuni de ştiri, care se revoltă acum împotriva politicii lui Papandreou. Până acum câteva săptămâni, îi dădeau exemplu pe protestatarii greci (în fapt, nişte huligani) şi le reproşau românilor că ei nu ştiu să „protesteze” – de parcă, în asemenea situaţii, violenţa este soluţia. Destul de mulţi jurnalişti îl lăudau pe Premierul grec, spunând despre el că le-a apărat interesele cetăţenilor săi. Chiar cu riscul de a nenoroci întreaga Europă, aş adăuga eu. Acum, când lumea întreagă se clatină din cauza populismului acestui vajnic reprezentant al socialismului doct, au trecut şi ei în tabăra victimelor, fără să precizeze laudele pe care mai ieri i le aduceau.
Ca să nu mai vorbesc de Victor Ponta. De altfel, am mai scris despre asta şi în această vară – anul trecut, pe atunci proaspăt ales şef la PSD şi co-preşedintele al Uniunii Socialiste, Ponta îl lăuda pe Papandreou, îl prezenta ca pe un exemplu de urmat de preşedinte de partid socialist. Când Preşedintele Băsescu vorbea despre eforturile de a evita „grecizarea” României, mulţi comentatori îl atacau şi râdeau, spunând cât de bine trăiesc grecii şi că „să ajungem ca ei ar fi un lucru minunat”. Oare aşa gândesc şi acum?
Mai spun o dată: Guvernul Boc, aşa atacat şi ţintă pentru campanii de presă cum a fost el, a evitat ca România să împărtăşească soarta Greciei. Asta arată curaj, determinare, dar şi o linie clară pe care am urmat-o – am avut un plan, altul decât împrumuturile continue şi care să nu mai poată fi acoperite. Le transmit un mesaj tuturor românilor: să se uite bine la Grecia , pentru că am putea fi în situaţia lor, dacă la putere ajung populiştii socialişti din USL. Nu există nicio diferenţă între „wannabe”-ul prim-ministru Ponta şi Georgios Papandreou. Ei nu ştiu decât să se împrumute, să le vândă oamenilor iluzia unui stat care poate să facă de toate pentru ei, iar atunci când îi ajunge falimentul să ceară de la alţii, mult mai responsabili, să-i salveze.
TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:
comentarii
"Doneaza sange. Salveaza vieti". Editia IV. 18 februarie 2012
Sambata, 5 nov, este pomenirea mortilor, mosii, la noi, la ortodocşi.
Mobius
Cine-i Tataru ala?
PS. Si nu mai fi obsedat ca cu sau fara MM PDL ramane cu aceleasi probleme
In Romania datoria publica a scazut de la 26% din PIB in 2000 la jumatate 13% in 2008. Sub guvernarea dumneavoastra datoria publica a crescut de trei ori ajungand pe la 40%.
Chiar daca e inca mica raportat la ce are Grecia (140%) se vede ca urmati cu brio modelul ce a condus la criza actuala a datoriilor publice.
Grecia este tara guvernata de un partid socialist,unde politca economica s-a axat pe cresterea excesiva a consumului in raport cu productia, unde a condus tara spre faliment.Fata de aceasta situatie,biserica ortodoxa greaca a hotatarat separarea bisericii de stat. Iata despre ce este vorba:”Un document extraordinar de puternic, care iti taie rasuflarea, fara exagerare. Mai ales ca este un document oficial. Mesajul de mai jos a fost trimis de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Fiecare grec a primit o scrisoare cu acest mesaj. Pe langa acest mesaj, atentie!!!! Biserica Greaca a decis ca se va separa financiar de Stat si ca nu mai doreste sa depinda de acesta
Danion Vasile.
Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei “CĂTRE POPOR”
“CĂTRE POPOR”
enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: “de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: “spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: “nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel,dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski “libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă “oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii “negustori de popoare”.
În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl “încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor “pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi-va în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei .” Pentru a nu repeta si noi greselele politice din Grecia este necesar legea bugetului din 2012, sa se prevada un deficit bugetar care tinde spre zero. Sa nu uitam ca imprumuturile de la F.M.I mai trebuiesc si ele rambursate,inclusiv dobanda aferenta. Pentru partidele socialiste proprietatea este un MOFT. Fata de aceasta catastrofa,ce mai au de comentat cei doi lideri,Victor Ponta si Crin Antonescu ,daca ajung la putere vor aplica doctrina socialista ce stimuleaza nemunca?
Ceea ce au facut grecii este de necrezut ! Au mintit cu nonsalanta in Rapoarte Oficiale, nu merita sa fie in UE si ar fi trebuit dati afara ! Noi de zeci de ani munci si platim toate datoriile , iar altii sunt scutiti ! Politica populista dusa de partidele socialiste si comuniste din Romania aproape ca au distrus aceasta tara !. Nu avem bani de pensii , pentru sanatate si pentru ajutoare de somaj ? Pai poate explica Ion Iliescu cum au fost devalizate bugetele fondurilor speciale , de exemplu 200 salarii la mineri la inchidere aminelor , 50 de salarii la politisti la iesirea la pensie si cate si mai cate … ? A si chestiunea celebra ca si un copil de tigan si unul de roman necesita aceleasi cheltuieli >! Pai sa ii trimita socialistii pe toti la studii in Elvetia !?
Doamna Udrea, anul viitor este campanie electorala. De unde are poporul roman siguranta ca PDL-ul nu va mosi niste pomeni electorale doar doar mai prinde 4 ani de mandat?