Ponta – regele sexgate-ului din PSD
L-am auzit iarăşi, în această seară, pe Victor Ponta, un flăcău care a ajuns preşedinte de partid înainte de a depăşi faza concursurilor de frumuseţe terminate cu dosare penale de la organizaţia de tineret a PSD, vorbind despre mine într-un mod bolnăvicios. Mă pomeneşte atât de des în ultima perioadă, încât nu poate fi vorba de altceva decât despre o obsesie chinuitoare pe care a dobândit-o în ceea ce mă priveşte. Astăzi mă proclama „regină” într-un context halucinant, care nu are nicio legătură mine.
Ştiu că Victor Ponta nu înţelege o iotă din lucrurile care se intamplă în jurul său şi că nu este interesat de bunul mers al lucrurilor. Am aflat acest lucru când a fost numit ministru de către socrul său şi când lipsea mereu de la şedinţele de Guvern, fiind înlocuit de fina lui pe care şi-o adusese secretar de stat. Dar de aici până la a vorbi despre mine în contextul scandalului din vămi este o cale lungă. O cale care presupune raţionamente absurde, generate de prostia şi de incompetenţa unui fost procuror.
Doar în mintea lui Victor Ponta este posibil ca Gheorghe Falcă, membru al partidului încă de la începuturile acestuia, şef de filială locală şi primar al Aradului în vremurile în care eu abia păşeam în politică, să fie omul meu sau protejatul meu. La fel şi Traian Igaş sau Sorin Blejnar sunt, în logica bolnavă a lui Ponta, asociaţi cu Gheorghe Falcă doar fiindcă sunt din aceeaşi organizaţie judeţeană. Si de aceea (???) toţi trei ar fi protejaţii mei (???). Las la o parte faptul că nu am cum şi nici de ce să îl protejez pe primarul Aradului, dar nu înţeleg ce legătură am eu cu vămile, în afară de faptul că am trecut de câteva ori graniţa cu paşaportul în mână, ca orice turist.
Victor Ponta este un ipocrit şi un farseur. El este bufonul curţii regelui. Nimic din ceea ce spune nu poate fi luat în considerare fiindcă totul se sprijină pe o minte bolnavă, pe o logică strâmbă şi pe o lipsă de caracter uluitoare.
Dacă folosim logica lui Ponta, concluzionăm că el însuşi este regele sexgate-ului din PSD, din moment ce personal i-a promovat şi susţinut pe liderul organizaţiei de tineret şi pe ceilalţi PSD-işti marcanţi implicaţi într-un caz de prostituţie cu adolescente şi proxenetism.
TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:
comentarii
"Doneaza sange. Salveaza vieti". Editia IV. 18 februarie 2012

Tara moare si baba se piaptana. Cam asa s-ar deduce ceea ce se intampla la ora actuala pe scena politica. Pacat.
Un zâmbet
Un angajat intarzie la serviciu. Şeful sau nervos tipa la el:
- Ar fi trebuit sa fii aici la 8:30!
Tipul întreabă nedumerit:
- De ce? Ce s-a intamplat la 8:30?
“Doar în mintea lui Victor Ponta este posibil ca Gheorghe Falcă, membru al partidului încă de la începuturile acestuia, şef de filială locală şi primar al Aradului în vremurile în care eu abia păşeam în politică, să fie omul meu sau protejatul meu. La fel şi Traian Igaş sau Sorin Blejnar sunt, în logica bolnavă a lui Ponta, asociaţi cu Gheorghe Falcă doar fiindcă sunt din aceeaşi organizaţie judeţeană. Si de aceea (???) toţi trei ar fi protejaţii mei (???). ”
Cititi comentariile la informatiile expuse,sau doar le numarati? Nu DOAR IN MINTEA lui Ponta sunt posibile scenariile expuse ,ci si in mintea noastra ,a milioanelor de romani care TRAIESC PROST DATORITA D-VOASTRA.D-na ministru Udrea , nu vedeti nimic ,nu stiti nimic…Traiti intr-un turn de fildes alaturi de CEILALTI , iar noi numaram banii din salariu ,ca sa ajunga pentru a ne hrani. Este pentru PRIMA DATA In ultimii 20 de ani ,de cand DE PE O ZI PE ALTA.RENUNTATI LA GUVERNARE, TOTI ROMANII VA URASC !!!!!!!!!!!!!
PSD+PDL+PNL=NEOCOMUNISTI,TOTI AU FURAT TARA ASTA DE AU DUS-O LA SAPA DE LEMN SI ACUM FAC PE NEVINOVATII.
@publius
Da, acum mi-am adus aminte și eu de Sorin Apostu, i-am reținut fizionomia de persoană educată și manierată. De altfel, am un mare respect pentru locuitorii Ardealului și a celor din vest și sud-vest, fie ei români,maghiari, sau germani. Sunt civilizați, au spirit de echipă și sunt serioși în afaceri, prețuind în egală măsură, cuvântul dat, cu prevederile documentelor contractuale.
@paula
Vă cred atunci când afirmați că trăiți prost, dar asta nu justifică acceptare minciunii josnice și calomniei injurioase, niciodată dovedite, drept adevăruri absolute.
Vă asigur că discernământul ,autoeducația permanentă și apetența pentru munca eficientă, ne vor scoate la liman. În nici un caz promisiunile politicienilor care nu înțeleg că întreaga lume traversează o perioadă dificilă, evoluție (sau involuție) care ne transmite un mesaj foarte limpede: așa cum am trăit până acum, nu se mai poate. Trebuie să ne regândim prioritățile, strategiile și nevoile.
Consumul de dragul consumului, speculația imobiliară ,statul clientelar supradimensionat și deficitele tot mai mari, au generat în esență criza sistemică, în România , dar și în Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia, sau , mai mult sau mai puțin, în întreaga Europă, prin urmare trebuie să acționăm asupra….cauzelor, mai înainte de a ne aștepta la reluarea SUSTENABILĂ a creșterii economice și implicit a nivelului de trai.
erata…acceptarea….
@sorin
Sunt convins că și un prost, dacă ar fi fost uns drept manager la petrom, ar fi realizat profit, în condițiile dubioase în care s-a vândut petrolul românesc și pe fondul creșterii cartelizate a prețului la benzină și motorină.
Buna seara Dna Ministru.
Unde spuneati ca sunt banii promisi la intalnirea de pe 19.11.2010 de la Ministerul dvs. pentru cartierul Henri Coanda ?
http://b365.realitatea.net/news/buget-investitii/
Multumim.
Iulian
“Oprescu vrea 358 milioane de euro pentru investiţiile de anul acesta
23 Feb, 13:51 / Nicoleta Vieru
Primăria Generală a alocat în acest an 1,5 miliarde de lei (358 milioane euro) pentru investiții, adică 30% din bugetul total de cheltuieli al instituției. 90% din fondurile alocate pentru investiții vor fi cheltuite pentru continuarea proiectelor deja începute. VEZI LISTA
Primăria Capitalei are pentru 2011 un buget general de 5.108.205.000 lei (1,2 miliarde de euro), potrivit proiectului de buget afișat pe site-ul instituției. 30% din acest buget, adică 1,5 miliarde de lei, va fi destinat obiectivelor de investiții proprii. Cea mai mare parte din acest buget de investiții, respectiv 1,28 miliarde de lei va fi destinată continuării lucrărilor deja începute, în timp ce doar 25,2 milioane de lei vor fi cheltuite pentru noi obiective de investiții, iar 208 milioane de lei pentru alte cheltuieli de investiții între care achiziții de imobile, dotări independente sau studii.
Transporturi – 409,5 milioane de lei
La capitolul Transporturi, Primăria Capitalei are proiecte de investiții cu o valoare totală de 10,9 miliarde lei. În 2011 însă, pentru acestea sunt prevăzuți în proiectul de buget 409,5 milioane de lei. Cea mai mare parte, respectiv 391 de milioane, ar urma să fie cheltuită pentru continuarea celor 26 de proiecte deja demarate.
Astfel, pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Basarab sunt prevăzuți în acest an 188 milioane de lei (44 milioane euro), iar pentru Străpungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu 50 milioane lei. De asemenea, pentru Străpungerea Buzești-Berzei-Uranus ar putea fi alocați 45 milioane de lei, iar pentru reabilitarea sistemului rutier și a liniilor de tramvai de pe Bd. Aerogării și pentru reabilitarea Pasajului Muncii, câte 15 milioane de lei.
Pentru cele 24 de obiective de investiții noi sunt prevăzuți în proiectul de buget pe 2011 doar două milioane de lei. Între proiectele vizate sunt Pasajul de la Piața Presei Libere (500.000 lei) și reabilitarea sistemului rutier și a liniilor de tramvai pe Șos. Pantelimon (500.000 lei).
Tot la capitolul Transporturi, proiectul de buget prevede și cheltuieli de 15 milioane de lei pentru diferite studii necesare obiectivelor de investiții. Astfel, studiile pentru parcajele subterane în derulare ar putea costa municipalitatea 13,4 milioane de lei, iar cele pentru străzi 1,5 milioane de lei.
Cultură, recreere și religie – 395 milioane de lei
La acest capitol, Primăria are proiecte de 979 milioane de lei, însă o parte din bani au fost alocați anul trecut, pentru 2011 fiind prevăzuți doar 395 de milioane lei. 96% din buget este prevăzut pentru continuarea proiectelor deja începute. De fapt, a unui singur proiect: Stadionul “Lia Manoliu”. Primăria Capitalei ar mai putea cheltui în acest an pentru finalizarea stadionului 382 milioane de lei. Reabilitarea Stadionului Național ar urma să fie finalizată în mai.
Proiectul de buget mai prevede și alocarea a cinci milioane de lei pentru amenajarea noii săli de spectacole de la Teatrul Excelsior, 3,7 milioane lei pentru diverse studii de prefezabilitate și fezabilitate și 500.000 pentru parcarea supraterană de la Stadionul Lia Manoliu.
Învățământ – 258 milioane lei
La capitolul educație, municipalitatea are proiecte în valoare de 1,09 miliarde, însă pentru anul 2011, Primăria are prevăzut un buget de 258 milioane de lei (409 milioane lei au fost alocați în anii anteriori). Din această sumă, 249 de milioane lei au fost prevăzuți pentru continuarea proiectului “Reabilitarea infrastructurii educaționale în București – cofinanțat din fonduri BEI”. În total, 102 școli din Capitală vor fi reabilitate prin acest program.
Locuințe, servicii și dezvoltare publică – 178 milioane lei
Aproape 60% din bugetul prevăzut la acest capitol, respectiv 101 milioane lei, va fi destinat proiectelor aflate în desfășurare. Astfel, 72,8 milioane de lei au fost prevăzute pentru Reabilitarea zonelor urbane cu deficit major în servicii de alimentare cu apă și canalizare. Printre cartierele cuprinse în aceste proiecte sunt Apărătorii Patriei, Ion Creangă, Andronache și Progresului.
În același timp, pentru Refacerea zonei istorice (proiect cofinanțat de BERD) sunt prevăzuți în proiectul de buget pe acest an 22 milioane de lei, în timp ce pentru dezvoltarea sistemului de locuințe 6,1 milioane lei.
Protecția mediului – 152 milioane lei
Cea mai mare sumă prevăzută în proiectul de buget la capitolul Protecția mediului, respectiv 107 milioane lei, este destinată proiectului de reabilitare și modernizare a stației de epurare a apelor uzate de la Glina. Pentru studiile necesare obiectivelor de investiții, Primăria Capitalei a prevăzut în proiect 13,2 milioane de lei. Astfel, în 2011, municipalitatea intenționează să elaboreze studii de fezabilitate pentru Canal colector Cheile Turzii (1,3 milioane lei), deversor de ape mari din colectorul A3 în râul Dâmbovița (323.000 lei) sau pentru Caseta colectoare Glina (5,7 milioane lei).
De asemenea, pentru proiectul tehnic al obiectivului “Reabilitarea urbană a râului Dâmbovița”, Primăria ar putea aloca 15 milioane de lei. Pentru Cadastrul verde al Capitalei și noua Hartă acustică, municipalitatea a prevăzut în proiect 6,9 milioane lei, respectiv 3,4 milioane.
Proiectul de buget pe 2011 va fi supus votului Consiliului General al Muncipiului București în ședința din 28 februarie.”
@armaghedon
Doamna Udrea nu are nici o vină că este și frumoasă și deșteaptă. Întotdeauna am susținut că adevăratul sex …tare, este cel feminin.
Se spune că în spatele unui bărbat (aparent) puternic, se află o femeie (real) puternică. În schimb, în…spatele unei femei puternice și frumoase pe deasupra, se află o armată de bărbați…slabi.
…multi dintre noi ,, nu intelegem o iota din lucrurile care se intimpla,, in jurul nostru…
sau, poate, ca intzeleg un lucru: tzara a ajuns pe mina voastra si faceti din ea tot ceea ce va doreste sufletelul, ca si cum ar fi proprietatea voastra, dar, din pacate, nimic bun…
@ZeV
nu si daca ar fi cei de la sncfr, oltchim, electrica, transgaz, hidroelectrica, nuclearelectrica.
ei stiau sa gaseasca ceva de externalizat, niste consultanti meseriasi, un cadru legal perfect care sa justifice hotarari aga luate de cei de la fel de competenti si multe explicatii legate de criza economica mondiala.
pana una alta profitul petrom merge in austria; mi-e mie egal, privatizat au ba, bine sau rau,
pretul benzinei n-ar fi fost mai mic la statie. nemultumiti ar putea fi cei potentiali directori
autohtoni care si-ar fi trimis copilasii la scoli mai scumpe prin anglia, si-ar fi permis vacante mai exotice, masini mai bengoase pentru amante .
Ehee!
V-am urmarit pe media si, sincer, va admir curajul si inteligenta … iar aceasta postare este exact pe sufletul meu. Imi plac oamenii indrazneti care nu se ascund in nicio situatie. Ponta este la degetul mic ca om politic si caracter fata de dv … dati-i un “ignore” data viitoare, iar pt noi, cei care va urmarim blogul, mai dati-ne cateva amanunte despre atitudinea lui in guvernarea comuna PSD-PDL din 2009. Este relevanta aceasta atitudine pt ca oamenii sa inteleaga “micimea” lui Ponta ca om politic. Ce plus valoare a adus el tarii mele???
O singura problema as aduce in discutie: vei fi politician adevarat daca ai curajul sa mergi la asa-zisele televiziuni ale mogulilor si sa-i combati , acolo , in casa lor!!! Dar pana cand tot PDL-ul in frunte cu Zeus cand se intampla ceva dau fuga la TVR, ramaneti in ochii multora oameni “subtiri”, si cateodata “transparent de subtiri” intr-atata inca sa dispareti din viata politica!
De ce nu scrieti anii cand ati absolvit multiplele studii in domeniul apararii??? Ori sunt dupa 2004???
Doamna fiti tare nu va lasati intimidata de atacurile pesedeilor speriati de reforma de faptul ca numai pot fura . Pe perioada primului mandat al domnului Basescu , Tariceanu a fost prim-ministru n-a vrut sa colaboreze cu domnul Basescu pentru a declansa lupta antimafia . tariceanu e de vina pentru ca a stat si n-a facut nimic . Acum in al doilea mandat primul an de zile opozitia la tinut mai mult pe jos pe domnul Boc , i-au trantit guvernul l-au obstructionat si atentie doamna , doar de un an de zile domnul Boc impreuna cu domnul Basescu au inceput reformele , au adoptat legi si au facut pentru tara asta ce nu au facut altii in 20 de ani . Domnul Boc este un erou ca si domnul Basescu iar dumneavoastra toti pedelistii reformisti care ati ajutat si pus umarul la lupta antimafia aveti tot sprijinul si admiratia noastra a celor care v-am votat si va vom mai vota . Propaganda mincinoasa va toaca zilnic dar va rog nu va lasati intimidata . Lucrez in afara tarii si va asigur ca diaspora in marea ei majoritate alcatuita din oameni bine informati sunt alaturi de clasa politica reformatoare , va iubim fiti tare nu va lasati !
I-ati tras lui Ponta cel mai tare dus cu apa rece pe care nimeni nu i la tras pana acum . Bravo de 1000 de ori !
Pe forumul realitatea.net este un grup pro PDL care militeaza pentru reforma si va sustine cu toata taria doamna !!!
[...] importul de pe blogul doamnei Udrea http://www.elenaudrea.ro/ponta-regele-sexgate-ului-din-psd.html [...]
APROPO DE VIITOARELE ALEGERI …. NU PUTETI VOI SA FURATI CATI O SA VOTEZE CONTRA VOASTRA !!!
Eu traiesc in realitate nu in virtualitate …. Eu traiesc in tara multimii saracite , voi in tara imbogatitilor din furturi si afaceri mafiote !!!!!!!!
FARA CONSIDERATIE PT TINE SI AI TAI COALITI !!!
RASPUTIN ….“Nu ar fi un fapt atat de grav pentru Victor Ponta – este totusi un barbat tanar, dragut si o persoana publica destul de cunoscuta – daca, la data intretinerii actelor sexuale cu respectivele domnisoare, doua dintre ele nu ar fi fost minore. In urma verificarii si a altor informatii din ultimii ani, s-a descoperit ca seful SRI Gorj semnalase conducerii centrale cu ceva timp in urma faptul ca Victor Ponta intretinea relatii sexuale cu o minora din Targu Jiu iar parintii acesteia au incercat sa isi salveze fata si il reclamasera pe Victor Ponta. ……”
Sexgate ..politic in toata regula pe blogul Dnei Ministru…..si SRI.SEX cu Ponta …
Deci de cand era tanar Ponta era in vizorul SRI ..monitorizat,supravegheat ,ascultat si filmat …cu circumstante fata de SRI si seful SRI Gorj daca acesta era voyeurist si futurist politic …Deci SRI incalca legea si Constitutia in absenta unui ordin scris judecatoresc ..
si a sesizarii unui procuror aflat in cercetare pe un dosar in cazul nostru avandu-l pe Ponta ca personaj principal ….Presupusa infractiune nedovedita a lui Ponta ,corupere de minore,Ponta vampirul de care incercau parintii sa-si fereasca si sa-si salveze fata este de competenta politiei si a parchetului ..nu si competenta SRI ului afara de situatia in care fata nu era Mata Hari sau traficanta de droguri cu parinti interlopi ..
De ce ,si de cand SRI in infractiuni de drept comun …de la corupere de minore la “corupere” de gainuse motate ….?
Rasputin…..ceva e putred in Danemarca ….dar abundenta de PDL isti sustinatori si membri de aici indica faptul ca PDL va castiga cu siguranta alegerile in 2012 ..sau mai devreme …Tineretul PDL si organizatia PDL de pensionari nu sta cu mainile in san…ceea ce e de bine pentru PDL ..care aici pe blog a castigat deja detasat alegerile virtuale ..
Ma fac mic si spun ..Bravo PDL…..sau mai degraba si mai sincer ..bravo Dna Udrea …ati castigat …”Azi in virtuala (alegere) maine-n toata tara “….
Apropos Rasputin ..pe surse am auzit ca Ponta facea orgii cu Cristoiu si gaina sa…poate stie SRI ul ceva de chestia asta ?
Foarte rar intalnesc in blogosfera, aprecieri la adresa doamnei Udrea! Va dau spre citire o postare de la vechiul nostru amic virtual BLUE, mereita sa-l cititi!
http://romanicablues.wordpress.com/2011/02/23/felicitari-doamna-udrea/
@Stefan RADOVEANU:
Pardone moi, mais c’est “Scoop”?
Et “Desormais” ?
Je non comprende.
Imi cer scuze dar nu multi vorbesc si alte limbi straine,daramite sa le mai si cunoasca/inteleaga…
Nu toti stiu limba lui Alessandre Dumas sau a lui Effel.
Nici eu nu stiu lb.franceza prea bine.
Doamna Elena, chiar dumneavoastra mi-ati raspuns sau era o admiratoare ???!!!
De obicei barbatul se afla in spatele femeii ,daca e sa ramanem in domeniu !
Faptul ca sunteti frumoasa si desteapta nu ar fi o problema si nu ar implica neaparat exitenta unor cete de barbati slabi si prosti pentru echilibrul regnului natural !!
Asteptam cu incredere aparitia pe piata a feromonului clona ,dupa cat se pare efectul a ar fi garantat !
Regino,
iata ce ne-a promis Traian Basescu: http://picasaweb.google.com/traianasanat/TRAIANTANASATRAIANASANAT#5551430399263296290
S-a ascultat de acest indemn nedemn:
http://picasaweb.google.com/traianasanat/TRAIANTANASATRAIANASANAT#5551431268001827330
A fost ales:
http://picasaweb.google.com/traianasanat/TRAIANTANASATRAIANASANAT#5546848505778558802
De aceea ma destainui lui Eminescu:
http://picasaweb.google.com/traianasanat/TRAIANTANASATRAIANASANAT#5551432146564636866
Solutia-i doar una:
http://picasaweb.google.com/traianasanat/TRAIANTANASATRAIANASANAT#5547193939587281970
Cum ii unul asa-s toti PDL_istii:
http://www.youtube.com/watch?v=n4dwiH69Gyk
Prin videoclip protestez, in special, impotriva PDL, partid cica “liberal”, actualmente la putere.
Am selectat fragmente din “Scrisoaea III”, in care sunt caracterizati perfect parlamentarii de la putere, cat si cel care a format, contra naturii, aceasta adunatura majoritara distrugatoare.
PNL, criticat la timpul potrivit, ce actualmente este un partid modernizat, nu face obiectul acestui protest.
***gogosel at 20:35 – astăzi, cred că pe la 12, 30 era la Realitatea. N-ai văzut-o? Le-a spus destule şi culmea e că nici n-au întrerupt-o.
@Silvia 20.03
Măi frate, îți vine să-ți iei câmpii când auzi clișee de genul…,,tzara a ajuns pe mina voastra si faceti din ea tot ceea ce va doreste sufletelul, ca si cum ar fi proprietatea voastra, dar, din pacate, nimic bun”…
Nu știu în ce zonă a țării locuiți, stimată doamnă, dar eu trăiesc de decenii într-un județ pesedist. Am avut Romtelecom, a plecat la Bacău…am avut ISCIR, a plecat la Bacău…am avut fabrici și uzine fanion, au plecat la fier vechi….am avut fabrică de ulei model, dar Bunge a pus definitiv lacătul pe porțile ei…..am avut drumuri bune, avem acum drumuri vălurite și plombate…am avut cultură, acum avem cartier rezidențial în coasta Palatului Culturii.
În ultimii ani, am fost, în vizită, în fiecare vară, la Mamaia. Cazinoul se degradează continuu, esplanada a devenit precum valurile mării cu porțiuni dislocate, iar palmierii s-au cam ofilit.
Despre a cui țară vorbiți, doamnă ? Mergeți în schimb la Brașov, Sibiu, Piatra Neamț, Suceava, Cluj, Arad, Alba Iulia, Tg.Mureș, sau Sighișoara. Sincer să fiu, mie mi se pare că acele municipii sunt pe mâini bune. Nu uitați nici un moment, că puterea reală este în teritoriu, nu la centru. Și este cu atât mai mare cu cât nivelul de civilizație este mai mic. De asta PSD este atât de puternic la țară de cca 20 de ani. Dar, încet încet, vremurile se schimbă…în bine, chiar dacă unii dintre noi nu-l întrevăd încă.
Interesant….domnul Jolt Nagy, trimis în judecată în decembrie 2010 împreuna cu Chiuariu, declară că DNA ar trebui să-i chestioneze, pe tema terenului, situat pe Calea Victoriei lângă Casa Vernescu, evaluat la cca 8 milioane euro, scos din patrimoniul statului în 2007 prin hotărâre de guvern și pe domnii Vosganian și Dan Nica. Zis și făcut, DNA s-a conformat și a început investigațiile.
Oare ce știe domnul Nagy, iar unii dintre noi, încă nu știu ?
@gogosel:
Studiile Doamnei Ministru -si numai ale Dansei- mi se par O.K.
Nu vad …problema ?!?
Si ASR Principele Radu al Romaniai are si studii in domeniul pe care l-am vazut mentionat…. ?!?!?????
Si, de altfel, cred ca multi lideri (de partide sau chiar de tari din lumea asta mare) din tari mult mai avansate din toate punctele de vdr au SI astfel de studii in biografie.Eu consider ca intaresc patriotismul si poate formeaza caractere in directia corectitudinii, a conciziei si chiar a intuitiei strategice.Si nu numai,zic eu.
Parerea mea.
p.s.eu am facut premilitarie in liceu.Asa era programa si in urma acestor ore,de premilitarie mi s-a propus sa ma inscriu la Clubul Sportiv de pe langa Universitatea din municipiul meu la sectia : tir cu pusca (cu aer comprimat,desigur) , club la care eu am adus si ceva diplome de la concursurile nationale la care am participat ca si sportiv al acelui club.
Va doresc o seara buna !
…acele orase pe care le enumerati si despre care spuneti ca sint pe maini bune, de fapt, au avut fonduri fiind in fruntea lor PDL-isti, nu pt ca acestia sint genii…Mamaia apartine de Cta care nu a avut fondurile unui oras din cele pe care le enumerati pt ca primarul este PSD-ist,si nu a avut parte de acest favor…Dar in Mamaia se face turism si MTce face?!
@
Geta
Doriti sa va fac traducerea ?
@silvia
Vedeți doamnă, ce ușor v-am prins că aveți păreri preconcepute ? De fapt, dvs nu aveți o vină directă, imaginea pe care o aveți despre lume, este indusă de timpul în exces petrecut în fața televizorului…
Sighișoara, sau Sibiul nu au primari PDL, iar Mamaia, beneficiază de repudiata taxă de barieră. Oare ce a făcu Mazăre cu banii ? A sponsorizat carnavalul de la Rio ? Știți că hotelurile din Mamaia au fost privatizate prin strigare la televizor pe timpul domnului Agaton, iar unele firme care au câștigat nu aveau nici o legătură cu turismul ? Știați că aceste firme au folosit hotelurile doar pentru a gaja cu ele la bancă pentru credite utilizate în cu totul alte scopuri decât turistice? Mai știți că unii hotelieri îi cer imperativ, doamnei Udrea să renaționalizeze sau cel puțin, MDRT să reînchirieze și să administreze spațiile de cazare ? Știți că hotelierii cotizează la greu , către un anume partid politic dacă vor să….supraviețuiască ? Știți că ce decide centrul, respectiv demolarea construcțiilor ilegale de pe plaje, este invalidat de administrația locală ?
În fond, toată lumea vrea descentralizare….uneori, rezultatele sunt sub așteptări, din păcate.
http://www.elenaudrea.ro/legea-capitalei-o-administratie-locala-mai-supla-si-mai-eficienta.html