Vă provoc să realizăm împreună harta problemelor Bucureştiului! Pentru că avem soluţii!
Astăzi am lansat pe blogul meu Bucureştiometrul – un instrument online prin care încerc să aflu, în cel mai interactiv și transparent mod posibil, care sunt principalele probleme ale Capitalei, în viziunea concetăţenilor mei.
Nu, acesta nu este un anunţ că aş candida pentru Primăria Generală, după cum sigur se vor grăbi mulţi să interpreteze, ci un lucru absolut normal pentru preşedintele organizaţiei Bucureşti a PD-L.
Fireşte, ca mai tot ce mă străduiesc să fac, proiectul are o finalitate clară si practică: problemele semnalate, care îşi vor putea găsi un răspuns, vor avea soluţii ce vor fi cuprinse în proiectul de lege pe care il susţin, Legea Capitalei.
Altele mă vor ajuta, ca preşedinte PD-L, să contribui la realizarea unui proiect electoral coerent pentru PD-L şi pentru candidatul partidului pentru București, oricare va fi acesta.
Îmi doresc ca Bucureştiometrul să fie oglinda în care se vor răsfrânge problemele bucureştenilor și unul dintre mijloacele prin care, în timp, aceste nemulţumiri se vor putea rezolva. Acest lucru nu se poate face decât prin voinţă politică şi prin demersuri legislative coerente şi ferme, care să ofere instrumentele necesare atingerii obiectivelor.
Cred că bucureştenii s-au săturat de cai verzi tropăind pe autostrăzi suspendate, de „investiţii” de zeci de milioane de euro în floricele şi de alte promisiuni aiuritoare, care nu au nimic în comun cu nevoile lor de zi cu zi.
Legea Capitalei nu reprezintă doar gândirea noastră politică pentru Bucureştiul de azi, ci e un demers absolut necesar mai ales pentru Bucureştiul anului 2020, când eu, una, sper să trăiesc intr-o capitală europeană adevarată.
Dincolo de orice interes politic meschin, e o lege necesară oricărui primar general care vrea sa faca treabă cu adevarat. Indiferent ce partid il susţine.
Este nevoie de viziune pe termen mediu şi lung, nu doar pe patru ani, cât este ”termenul de valabilitate” obişnuit pentru un primar.
Dacă vrem să vorbim într-adevăr de o capitală europeană, avem nevoie de strategii clare privind traficul auto, transportul în comun, problemele de urbanism, corupţia din primăriile de sector, lipsa locurilor de parcare sau câinii comunitari, şi multe alte chestiuni ce se află pe buzele oricărui bucureştean care doreşte să trăiască într-un oraş frumos.
Şi, dacă tot suntem online, îmi permit şi un mic joc: imaginează-ţi că nu îi vei spune toate problemele tale Elenei Udrea, ci vecinei tale care, întâmplător, poate sa încerce să rezolve câte ceva
Și nu te aştepta la promisiuni demagogice de genul ”mulţumesc, se va rezolva!”. Tot ce vreau este să aflu care sunt priorităţile celor care trăiesc în acelaşi oraş cu mine. Astfel, cu ajutorul Dumneavoastra, cred ca pot fi un preşedinte PD-L Bucureşti, un ministru şi un om politic mai bun şi mai eficient.
PS
Într-un fel, demersul meu e şi un răspuns la atacurile josnice la adresa mea la care, constat cu tristeţe, se coboară câţiva „domni” din alianţa PNL-PC printr-o campanie care, după părerea mea, nu îi onorează. Decizia lor, alegerea lor. Alegerea mea e să comunic deschis, civilizat şi constructiv. Dumneavoastră? Ce alegeţi?
TRIMITE ACEST ARTICOL PRIN:
comentarii
"Doneaza sange. Salveaza vieti". Editia IV. 18 februarie 2012

In martie 2007 (sau 2008) a plantat pe mijlocul Bd Unirii arbori pe multi km. Peste 3 saptamani i-a scos si a pus niste braduti. (email catre primari, din 2009). In martie 2011 operatia s-a repetat: au fost scosi bradutii si inlocuiti cu brazi iar cand s-au terminat brazii, au apelat la niste tufe ciudate. Ce e mai grav, s-au apucat sa mascheze fantanile de pe Bd Unirii cu tufe. Probabil vor sa le umple cu pamant ca pe cele din Mamaia/Litoral, ca-s ‘greu’ de intretinut. Au vazut ei la TV sau altfel, fantanile din Las Vegas, Versailles, Place Concorde, ‘astupate’ cu tufe sau palmieri, ca acolo ar avea si asa ceva ? Ce vor vedea sau filma din balconul Casei Poporului spre Piata Alba Iulia vizitatorii straini si romani ? Pe spatiul verde din lungul Bd Unirii lipsesc peste o mie de copaci de ani de zile si ei n-au replantat unu !!
In 2008 am trimis acest email (catre primari): Se lucreaza la fundatia unei cladiri pe un teren demolat de NC pentru a continua Bd Octavian Goga spre autostrada A2 pe 6-8 benzi de circulatie, blocand astfel posibilitatea largirii Caii Dudesti. Nu se mai poate face nimic pentru a opri o asemenea tampenie ? Haussmann a daramat mii de cladiri pentru a lasa Parisului Marile Bulevarde. N-am primit niciun raspuns. Acum oricine poate vedea acea cladire in mijlocul drumului langa Posta Vitan.
Similar 29 mar 11 2:02 pm
,REALITATEA TV.-RAIUL OFITERILOR DE INFORMATII AI ARMATEI’
Sigur pt persoanele foarte informate nu voi spune lucruri iesite din comun,dar pt omul obisnuit ,da,aceste lucruri ar putea sa-l inspaiminte si sa-i puna in garda-PERICOLUL PE CARE ACEST TRUST,CA SI CEL A LUI VOICULESCU,ASUPRA DEMOCRATIEI ROMANESTI,ESTE MAJOR,IAR STATUL DE DREPT ESTE INTR-UN MARE PERICOL.
Anchetele si investigatiile facute de jurnalisti scot la iveala situatii de-a dreptul infioratoare,care arata fara dubiu ca :
INALTI OFITERI DIN SERVICIUL DE INFORMATII AI ARMATEI,PROGENITURILE LOR,NEAMURILE LOR SUNT IN SLUJBA LUI SORIN OVIDIU VINTU,PT CARE LUCREAZA DE ANI DE ZILE.
Prima lor mare lovitura a fost tilhareala numita F.N.I-CARE A AVUT CA SCOP,SA-I JEFUIASCA PE ROMANI,LASAINDU-I FARA BANI DE SICRIU.
Dupa acest succes,nu a mai fost decit un pas,pina la lucrarea,care se CHEAMA-PRELUAREA PUTERII IN ROMANIA DE CATRE CLANURI MAFIOTE.
Pt ca schema este extraordinar de stufoasa,voi puncta doar cite-va situatii si nume,CARE VIN SI INTARESC IDEEA-COMUNISMUL SI SECURISTII,IN ROMANIA,INCA MAI REPREZINTA UN PERICOL,ASA CA SA INTELEAGA SI TURNUL DE CONTROL,CARE MA/NE TRIMITE SA CAUTAM IN CARTILE DE ISTORIE COMUNISTI,DE PARCA SUNTEM LA 500 DE ANI DISTANTA DE DICTATURA CRIMINALA SI NU LA ABIA 21 DE ANI.
Dupa ce MINERIADELE ,s-au dovedit a fi depasite ca metode,CEREBERII MAFIOTI,au trecut la scheme lai sofisticate,intelegind ce forta reprezinta,MANIPULAREA PRIN PRESA SCRISA,VORBITA SI VIDEO.
Si uite asa,apar MARII MOGULI,care astazi stapinesc si tin presa sub calciiul lor,obligind-o sa lucreze la comanda,interesul si mofturile mogulilor.
Dar sa vedem cite-va unelte folosite in culise:
GENERALULGHEORGHE ROTARU SI GENERALUL SI GENERARUL MAIOR,MARIUS OPRAN,FOST SEF LA SERVICIUL DE TELECOMUNICATII SPECIALE
GENERALUL DECEBAL ILINA,FOST SEF LA D.G.I.A.
TIBERIU URDAREANU JR. SI SOTIA SA FOSTI OFITERI IN SERVICIILE SPECIALE.
In aceasta schema exclusiv militara,sunt si citi-va civili,pe care ii cunoasteti,e vorba de UN AGENT K.G.B.ASA ZISUL SCRIITOR FILO RUS MIRCEA POPA,SI EVIDENT COZMIN GUSE.PE GENERALUL MEDAR DEOCAMDATA DOAR IL POMENESC,insa sunt convins ca incepeti sa vedeti cum arata la fata ACEASTA CARACATITA MAFIOTO-SECURISTA,si de ce REALITATEA TV LUCREAZA CA O FICINA DE INFORMATII ,LOVIND LA TEMELIA STATUL ROMAN.
INTARITI-VA STATUL-NE IRONIZA VINTU,IN URMA CU CITI-VA ANI,LADINDU-SE CU DIVIZIILE LUI DE MERCENARI.
Dar sa ma opresc,pt ca deocamdata e destul,dar nu ma pot abtine sa nu-i trimit o sageata otravita TURNULUI DE CONTROL:
ce zici stimate domn,baietii astia sunt din pepiniera de CALUGARI A BISERCII ORTODOXE,S-AU SUNT NISTE VEROSI SECURISTI SI COMUNISTI CRESCUTI DE CRIMINALUL COMUNISM?
Ti se pare cum-va ca am,VEDENII SI AM O DOAGA SLABITA?
S-au tu,TURNULE DE CONTROL,ai o mare problema-DE LA INALTIMEA TURNULUI TAU ,ATENTIE DE CONTROL, ROMANICA,PARE O TARISOARA ,adica o zona libera de comunism si comunisti??????
auleooooooooooooooo,turnule,un zimbet precum lama unei spade de ,TOLEDO,mi s-a intiparit pe fata,noroc ca suntem in lumea virtuala,pt ca altfel un ris sanatos te-ar fi izbit in urechi …………………..
Cand spuneti ca ” aveti solutii” va referiti la PD-L? Partidul care a condus Bucurestiul mai bine de 10 ani si una reusit decat sa desfinteze chiscurile in 90?
Iar acum cand in fine se face ceva pentru Bucuresti ati blocat in consiliu stadionul national, podul din pipera ……?
@FRANK
Poate nu te întorci să citești, așa că repet mai jos:
@FRANK
1.Are dreptate ion, cu ce prilej a spus ce spui că a spus, Giță Asesoft, despre SOV ?
2. Fii atent că diversioniștii ,,se hrănesc” din atenția excesivă pe care le-o acordăm. ȘI MAI ALES, din… starea de patos (în opoziție cu calmul diamantat și amuzat ) care transpare, uneori, din comentariile pe care le postăm în replică.
Ignorându-i și/sau argumentându-ne cu detașare ideile, îi putem reduce exact la dimensiunea lor reală: aceea de simplii cetățeni de altă părere, la care au , de altfel, dreptul democratic consfințit prin Constituție. Atuul nostru este exact crezul constant și neabătut în valențețe democrației autentice, de tip occidental și atunci când ne convine și când nu.
Așa îi vom învinge pe adepții scenariilor de tip ,,fraudă electorală” argumentate cu probe (adică decupaje din presă) care încap într-o cutie de pantofi, fiind prea mare cheltuiala aferentă închirierii unui camion.
Stimata Doamna Udrea
E foarte bine ca doriti sa stiti problemele concetatenilor Dumneavoastra.
Totul este sa incercati sa le si rezolvati si nu sa le folositi in campania ce va urma in 2014.
Iata doar cateva din aceste probleme cu care cred ca se confrunta intreaga populatie care locuieste in acest oras:
1.Poluarea
2.Mizeria din oras-iar aici nu cred ca numai angajatii adp au o responsabilitate, ci o campanie puternica in media care ar trebui sa faca EDUCATIA CIVICA , incepand din gradinite si terminand cu pensionarii
3.Rata de infractionalitate in randul minorlor si existenta drogurilor in toate scolile si liceele!!!
4.Lasand la o parte sistemul slab al invatamantului romanesc, cred ca dotarea si modernizarea scolilor din cartiere lasa de dorit
5.Pe de-o parte cainii vagabonti pentru care ar trebui sa existe un adapost, iar pe de alta parte posesorii de animale de companie pentru care ar trebui sa existe spatii special amenajate, precum si pungi pentru stransul rahatilor de caine-pe toate strazile.
6.Insuficienta spatiilor de parcare
7.Insuficienta spatiilor verzi-iar cele care inca mai exista arata jalnic.Pe langa faptul ca s-au dat si se dau in continuare autorizatii de constructie pentru terenuri care sunt spatii verzi(vezi Victoria Center-cladirea de birouri de pe Calea Victoriei) si care inainte au fost chiar parculete.In plus acele putine spatii verzi care exista arata jalnic.Ati vazut ca in orice tara-pana si in Bulgaria iarba este frumos crescuta si ingijita chiar de langa bordura!!!
8.IN NICI O TARA CIVILIZATA NU MAI EXISTA CABLURI ATARNATE DE STALPI!!!Acestea sunt o amenintare si sunt total inestetice!!!
9.Acces pentru handicapati sau carucioare in/pe orice cladire/magazin/strada/mijloace de transport in comun si includ aici chiar si blocurile vechi!!!Poate incercati sa va imaginati pentru o clipa in locul celor ce sunt condamnati sa stea intr-un carucior si locuiesc intr-un bloc vechi-cum coboara scarile?cum urca?dar trotuarele?s-au facut niste adaptari pe anumite strazi, dar sunt jalnice!!!
10.Reabilitarea si conservarea cladirilor istorice!!! Din putinele valori ale trecutului acestui popor macar acestea sa incercam sa le pastram cat de cat! In rest ne-au invadat manelistii si ne-educatii!!!
11.Inexistenta pistelor clar deliminate pentru biciclisti.E adevarat au fost incercari, dar jalnice.
Asteptam, cred toti cei care v-au scris, sa vedem ce veti infaptui din toate aceste nevoi.
Cu stima,
Georgiana Anghelus
OFFFFFFFFFFFFFFFFF,Ze.V si Ion ADRIAN-curiosilorrrrrrrrrrrrrrr,ia vedeti voi comunicatul dat publicitatii de ASESOFFT INTERNATIONAL SI PLINGEREA PENALA LA I.C.C.S.J.
Gasiti acolo tot felul de lucruri interesante.INTREBARE:
OARE NU PE POSTUL REALITATEA TV DE DIMINEATA SI PINA SEARA SE STRIGA JOS GUVERNUL???????????????
S-au poate in parcul CISMIGIU,SUGARII ,CU BIBEROANELE IN MINA,AGITINDU-LE PRECUM NISTE CIOMEGE STRIGA IN DRACI,JOSSSSSSSSSSSSS BOC…………
CRIN PRESEDEINTEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE…….
cainii sunt o problema pentru bucuresti,iar sterilizarea nu e o solutie.este necesara constructia de adaposturi,iar periferia Bucurestiului are destul teren pentru ridicarea unor locatii,asta ca sa nu fiu cinica.cainii trebuiesc eutanasiati.
Dorim sa va prezentam situatia actuala critica in care se afla patinajul romanesc, cu speranta ca poate, intr-o zi, se vor gasi fonduri necesare salvarii acestui sport.
Patinajul romanesc, un sport cu traditie in tara noastra, si cu cele mai bune rezultate obtinute in cadrul sporturilor de iarna, se confrunta, in momentul de fata, cu conditii extrem de vitrege practicarii sportului de performanta.
Patinoarul M Flamaropol este un patinoar foarte vechi, depasit tehnic, neeficient, construit initial acum mai bine de 50 de ani sub forma unui patinoar descoperit, iar ulterior a fost acoperit. Acest patinoar nu mai corespunde din nici un punct de vedere standardelor internationale pe care trebuie sa le indeplineasca un patinoar modern, artificial si cu care capitala Romaniei sa se poata mandri.
Patinoarul din Bucuresti se afla intr-o stare avansata de deteriorare, fara incalzire (conditie de baza pentru organizarea de competitii internationale), acoperisul a fost supus acum 2 ani unor lucrari mici de reparatii, deoarece exista posibilitatea prabusirii acetuia.
De specificat este ca nu numai patinoarul este prost ci si amplasamentul acestuia, deoarece malul dinspre lacul din incinta “Parcului National” a inceput sa gliseze datorita greutatii patinoarului. Acest lucru se intampla datorita faptului ca sub ttribunele patinoarului se afla umplutura de pamant si nu exista o structura de rezistenta corespunzatoare epocii in care traim (asa cum a fost construit si stadionul “Lia Monoliu”, ale carei tribuni se sprijineau pe pamant).
In scopul evitarii prabusirii patinoarului, s-a incercat o consolidare in in anul 2004, insa probleme majore ale stabilitatii constructiei au ramas si in prezent, asa ca trebuiesc luate masuri urgente care sa preintampine o eventuala tragedie de proportii!
Anexele patinoarului, cum sunt vestiarele, toaletele, precum si celalate mici incaperi ale patinoarului, toate se afla intr-o stare avansata de deteriorare. De asemenea instalatia patinoarului este veche, consuma multa energie, ceea ce nu permite functionarea patinoarului mai mult de 5 luni pe an, adica din Octombrie pana in Februarie. O perioada de numai 5 luni este total insuficienta pentru un sport de performanta cum este patinajul. Sportul de performanta trebuie sa se desfasoare pe toata durata anului, asa cum se intampla in toate tarile din Europa.
In ciuda tuturor acestor conditii vitrege pe care le are patinajul in tara noastra, totusi Federatia Romana de Patinaj se poate lauda cu cele mai bune rezultate in cadrul sporturilor de iarna! Iar acest lucru ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru tara noastra.
Singura sansa de dezvoltarea in Romania a patinajului artistic o reprezinta construirea de urgenta in Bucuresti a unui patinoar artificial modern, care sa corespunda noilor standarde internationale. Aceasta reprezinta o conditie absolut necesara pentru a putea solicita Federatiei Internationale de Patinaj Artistic organizarea in viitor a unor competitii de mare anvergura, cum sunt Campionatele Europe si Mondiale de Patinaj artistic. (Federatia Internationala de Patinaj este dispusa sa ajute tarile mai putin dezvoltate, cum e Romania, Bulgaria.
Organizarea de competitii de mare anvergura in Bucuresti ar atrage un numar foarte mare de turisti straini, incasari foarte mari de la spectatori, televiziune (tinand cont ca pe plan international patinajul artistic este cel mai mediatizat sport de iarna). De asemenea se pot obtine profituri foarte mari prin organizarea de spectacole, reviste pe gheata, prin aducerea unor patinatori de renume international (ne amintim cu placere de renumitele spectacole ale marelui patinator Evgheni Plusenko
La 3 milioane de locuitori, un patinoar poate fi eficient din public, pentru recreere, pentru spectacole, reviste pe gheata si poate fi folosit si pentru perfomanata (pentru practicarea hocheiului, patinajului viteza, short track-ului si a patinajului artistic). Un patinoar cu o administratie eficienta poate deveni o sursa de venit la Bugetul local.
Existenta unui patinoar in Bucuresti -care sa poata functiona 12 luni pe an – este absout necesara intr-o capitala, ducand la cresterea calitatii vietii si oferind posibilitatea unui sport de agrement pentru copii si tineri. Existenta unui patinoar este singura alternativa petru sporturile de iarna in capitala Romaniei.
plata tva – ului la stat daca ai facturat si nu ai incasat cat o sa mai fie o practica in Romania. De ce trebuie sa suportam noi cei corecti intotdeauna? De ce oare este atat de greu sa initiati o lege ( ma refer la partidul pe care l-am votat) care sa puna punct acestei idiotenii. Eu inchei un contract cu un client, prestez, facturez si nu incasez. Trebuie sa platesc la stat tva si toate celelalte dari in timp ce clientul meu sta linistit. Daca il dau in judecata dureaza un an si cand in final doresc sa il execut silit nu are nimic in proprietate si zero lei in conturi. Sunteti obligati sa rezolvati aceasta problema!!!!!Multumesc
Stau in zona de case razoare. am un baietel care in decurs de 6 luni a fost muscat de 2 ori de doi caini diferiti. Este principala problema a Bucurestiului. Nu ma impresioneaza discursurile dnei topescu, davidescu, dragomiroiu ecc. Sa ii ia acasa daca sunt atat de disperate. Strazile unei capitale trebuie sa fie sigure macar din punct de vedere caine maidanezi. …
Onorabila Doamna Ministru,
Ma adresez Dvs. in calitatea de deputat pe care o aveti, va rog sa decretati Bucurestiul, zona libera de Tzatzoiu. Nu mi-e frica de cutremur, de tzunami, de radiatii, de 2012 sau de criza. Mi-e frica de aceasa strutzo-camila autodeclarata, inteligenta si specialista in toate tainele universului. Singura ei specialitate fiind limba gimnastica, tremuratul, acel rictus pe post de zambet, rautatea comunista depozitata in acest hardau uman pot dauna grav sanatatii populatiei.
Cred ca nu ati realizat efectele acestui specimen sunt ditirambice, Dvs. ajungand asociata in idei cu Mircea Badea si C. V. Tudor si domniile lor dorindu-si dispatia acestei pensionare agresive, posesoarea unei spoieli culturale, incomensurabile si incalculabile.
Mai tare decat secretul piramidelor este cum si unde se schimba Tzatzoiu: ora 7- Otv rezolva problemele sexuale si comportamentale ale tineretului; ora 8 – Razvan si Dani- continua cu mici probleme, vindecarea ebola, sida si cancerului la pachet; ora 10 – antena 3-Rezolavrea crizei recesiunii si a tuturor problemelor economice; ora 12 – Realitatea – Crede-ti ca ati scapat, vai voua muritori … ora 14 – Antena 3 – umple de zoaie toate partidele politice; ora 15 – din nou Realitatea – cursa de mare viteza continua; ora 17- Kanal D, Drept la tinta; ora 18 – Antena 1, Acces direct; pana la ora 20 mai face cateva calatorii prin Euforia tv, Tvr 1, Tvr 2, Tvr Cultural, Prima tv, Utv, Cartoon Network, revenind in forta la Antena 3 si pana dupa miezul noptii la Realitatea. Acest program continua zilnic distrugandu-ne increderea pe care o avem in mass-media.
Om de afaceri nu a fost niciodata fiind angajata Oriflame, facandu-si singura spoturi pe banii companiei si distrugand in acelasi timp imaginea acestui brand.
Tzatzoiu poate rezolva orice, criza economica, efectul razelor gama asupra anemonelor, cancerul, terorismul, educatia tinerei generatii, pe care o uraste si nu poate sa o inteleaga, uraste frumusetea Dvs. si cariera politica de succes pe care o aveti. Ne-am dorii ca Tzatzoiu sa aiba interdictia de asi da cu parerea si de a se juca prin minciuni si excrocherie cu creierele populatiei.
Propunem campania “Dati un leu pt plecarea lui Tzatzoiu” si asa din ura de tara si populatie, isi doreste emigrarea in Sua.
La singurul test politic pe care l-a dat, a obtinut 0,002 voturi, de la Nikita si Fernando de la Caransebes, cetateanul turmentat negasind urnele. Campania se va finaliza printr-un clip in limba gimnatica in care dna. Tzatzoiu este un adevarat sensei universal. Daca aripile unui singur fluture poate creea haosul, tzunamiul poate fi provocat de limba gimnastica, vartejul si uraganul scapat de sub control a acestei precupete filosof.
Ajutor, va rog sa fi-ti miloasa cu noi si sa ne salvati de Tzatzoiu.
Oare cu ce se ocupa aceasta pensionara?
Rasul, plansul vinde Romania pe rating. Rusine!
http://www.gandul.info/politica/cristian-preda-corecteaza-legea-copy-paste-prin-care-boc-si-funeriu-plafoneaza-salariile-profesorilor-cum-e-posibil-sa-se-stranga-intr-un-act-oficial-atatea-greseli-de-ortografie-8127304
..simpatic Cristi Preda ….hihihihihi…
http://www.cotidianul.ro/141593-Vass–Terminati-cu-ironiile-la-adresa-lui-Boc-si-a-lui-Basescu
..joaca tare Vass neni …hotarata femeie…
Probleme sunt peste tot in lume…nu numai la noi in Bucuresti….Problemele sunt locurile de parcare, furtul la drumul mare, aglomeratia infernala, tiganii razvratiti(si nu sunt rasista), educatia primita de la parinti si educatia din scoala astea cred ca sunt doua probleme majore si greu, cel mai greu de realizat in toata Romania.Vorbim despre sistemul de invatamant care se duce pe apa sambetei in fiecare zi de parca ar fi sambata zi de zi.Si daca dvs doamna Elena credeti ca maidanezii, care si ei sunt intr-adevar o problema pentru Bucuresti, trebuie eutanasiati sa stiti ca gresiti amarnic….nu este o solutie civilizata…nu este o solutie demna de un om care pretinde ca indeplineste niste reguli morale si care se doreste a fi un om de o buna conduita morala!
Măi frate, este incredibil cu câtă nonșalanță , oameni în toată firea, nu realizează că nu este posibil, ca pe una și aceeași suprafață, care este Bucureștiul actual, să ai SIMULTAN spații verzi CONSISTENTE, trotuare curate, parcări suficiente, piste pentru bicicliști și…adăposturi pentru câini.
Mama lor de filme SF
….Nici dacă doamna Udrea s-ar clona în 6 primari de sectoare + ? membrii în Consiliul General.
PS
Centrul capitalei ar trebui declarat liber (în afară de comunism, bineînțeles), dar și de mașini. Se pare că benzina/motorina este încă MULT PREA IEFTINĂ în România.
Pentru bicicliști nu trebuie amenajate piste înguste pe trotuare, cum am văzut prin alte orașe (unde pieton-bicilist intră inevitabil în coliziune) CI STRĂZI ÎNTREGI, în totalitate la dispoziția lor. Așa este prin mari metropole ale lumii ,unde edilii sunt cu adevărat interesați de mediu și de starea de sănătate a populației.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/parvenire
cata dreptate are baciul Mihailescu …
Ne-ar fi un pic mai bine daca :
1- Soferii (unii) n-ar mai claxona aiurea – ma intreb daca o fac intentionat ca sa deranjeze si sa amplifice nemultumirea prin disconfort, daca suficienta lor da pe afara si vor sa dea cu claxonul daca nu pot cu biciul sau indicatiile lor pretioase, daca sunt inconstienti pur si simplu crezand ca ei sunt totul.
Problema este rezolvabila, metode posibile : educatie prin mass-media (TV ar fi indicat – ar fi util un program bun de educatie a maselor), coercitie ( de ce nu? – corect si fara abuzuri)
2- S-ar creea mai multe locuri de parcare in jurul blocurilor prin identificarea tuturoe spatiilor si optimizarea folosirii lor (de ex: nu pui un chiosc pe un spatiu de parcare mai ales cand e un mare deficit de locuri de parcare in zona). Ar fi cazul sa dispara coteteala din jurul unor blocuri si parcari (imprejmuiri si garaje oribile prin care unii isi marcheaza teritoriul la care cred ca au dreptul in exclusivitate).
De ce unii au dreptul la un loc de parcare iar altii nu ? – dupa cum a avut norocul sa-l obtina – acea suma modica platita pt locul de parcare ar plati-o oricine – asta nu inseamna ca solutia este marirea taxei – solutia este crearea de locuri de parcare suficiente.
3- Unii administratori si presedinti de bloc nu s-ar purta ca si cum ar fi pe propria feuda – terorizand si impovarand oamenii prin diverse metode. Ati putea spune ca e simplu – trebuie inlocuiti , ca sta in puterea lor sa o faca. Sa nu va fie de mirare cand spun ca oamenilor le este inca frica, altii stau deoparte – nu se baga – altii… Un mandat limitat la max 2 ani si max 2 mandate consecutive i-ar mai potoli . Cum ajung presedinti de bloc cum prospera! Interesant! Presedinte, contabil, casier … de toate la un loc, mai creeaza si fonduri pentru diverse investitii, mai mult sau mai putin utile, de ajung oamenii sa plateasca vara intretinerea ca si iarna, pun penalitati pentru restante mai mari decat cele prevazute prin lege . Ii controleaza cineva? Da jurnalul de casa si miscarea banilor in cont ? Deci impovararea populatiei datorita necinstei unor presedinti/administratori de bloc ar putea fi eliminata!
4- Se impune elaborarea unui proiect pe intreaga capitala pentru colectarea sortata a deseurilor si prelucrarea lor. De asemenea trebuie revizuita gandirea privind preluarea deseurilor nemenajere . Comandarea unei bene sau a unui camion, dupa caz, pt. deseurile nemanjere nu e o solutie buna – cred ca postarea unei bene din loc in loc care sa fie ridicata si inlocuita imediat ce este plina ar fi mai eficienta – am scapa de depozitarea in locurile virane si transformarea lor in focare de infectie.
Deocamdata atat!
pai si problemele adevarate din Romania? De ce nu face Doamna Udrea si o harta pentru toate problemele? Bucurestiul nu inseamna Romania…
Legea Capitalei? Interesant… Deci în România a apărut încă o categorie care trebuie tratată separat. Măine se va propune o lege a celor care îşi beau apa minerală în Dorobanţi, una a celor care beau apă plată cu lămâie….
Ştiam că ţara asta e ţicnită, dar credeam că mai are un pic de decenţă.
Îşi declară cumva independenţa Bucureştiul? Altfel nu înţeleg de unde şi până unde o lege pentru un oraş. De ce? E capitală, OK, dar nu văd de ce trebuie tratată altfel decât restul oraşelor.
Bucureştiul are o foarte mare problemă, e suprapopulat de mitici (miticii şi bucureştenii sunt chestii diferite, toţi miticii sunt bucureşteni, dar nu toţi bucureştenii sunt mitici, unii sunt oameni).
Problemele mele nu au nici o legătură cu Bucureştiul, dar văd acolo în ceea ce priveşte construcţiile o bulibăşală înfiorătoare, construcţii care au etaje suplimentare faţă de cele prevăzute în proiect, de exemplu. De asemenea, văd că există o preocupare faţă de renovarea faţadelor. Ăsta e un lucru bun, probabil miticii vor fi foarte fericiţi ca atunci când curemurul de care se tot vorbeşte îşi va face milă şi va veni vom vedea probabil mulţi mitici fericiţi că mor într-o clădire cu o faţadă cu fiţe de Mic Paris.
Ca să se înţeleagă ce vreau să spun, am să dau un exemplu de la inundaţiile care au lovit Moldova şli despre care nimeni nu îşi mai aminteşe se pare nimic.
Vădeam o casă mare şi frumoasă dărâmată, cu termopane şi faţate finisate frumos zugrăvite, avea şi făcut din tencuială probabil un soclu care imita un placaj cu granit lustrit. Ce mai, casă frumoasă, învelitoarea (acoperişul era din ţigle din beton emailat). După câteva ore de stat în apă, o parte a casei s-a dărâmat. Probabil propietarul, zicea că el s-a săturat, era a treia casă care i se dărâma la inundaţii. De ce? Pentru că din punct de vedre al rezistenţei, casa era varză. Era construită din cărămidă nearsă şi nu afea fundaţie, deci o casă parcă făcută să se dărâme. Cărămida nearsă este un foarte bun izolator termic, dar are prostul obicei că sub acţiunea apei devine practic noroi. Aceste case au ce-i drept o structură din lemn, dar lemenul poate putrezi…
În Bucureşti, foarte multe din clădirile care ar urma să primească faţade frumoase au un intoric interesant, unele au trecut prin cutremure repetate iar în interior ar putea să fi apărut fisuri care aşteaptă doar un nou cutremur pentru a se dărâma. De asemenea foarte multe din case au pereţii afectaţi de ingrasie sau de vibraţiile slabe dar continue aproape provenite de la traficul auto, degradarea faţadelor e doar una din urmările vibraţiilor şi a igrasiei.
Soluţia? Ar trebui ca aceste case fie testate din punct de vedere al rezistenţei. Dacă nu se va ajunge ca la noile beliri de porci electorali prin parcuri să nu mai meargă nimeni.
Altă problemă a bucureştenilor? Traficul auto.
Văd că la bucureşteni e o boală cât se poate de serioasă transportul propriei personalităţi cu otomobilul din dotare, indiferent unde au treabă, iute în maşină şi hai să se aruncâm în şuvoiul de maşini.
Evident, dimineaţa toţi merg la serviciu, la prânz toţi vin de la serviciu şi culmea e că observ că mulţi locuiesc desul de departe de locul unde muncesc. În week-end, toţi buluc la munte sau la mare, după caz, la finalul week-end-ului toţi se întorc. Treaba e că toţi merg în aceleaşi locuri pe aceleaşi drumuri. N-am înţeles de ce transportul în comun nu e folosit mai intens, poaate rutele mijloacelor de transport în comun nu “bat” cu rutele pe care şi le-ar dori călătorii, sau poate problema reală e în mintea bucureştenilor care consideră ,mă gândes, că dacă îşi transportă fizicul cu transportul în comun le scade demnitatea.
Poate trebuie revăzut în ansamblu tot ce te legat de trafic, sau poate ar trebui ca unii specialişti care freacă menta degeaba să-şi bată capul cu problema asta. De exemplu sensurile unice ar putea rezolva o parte din probleme, ar putea fi crescută astfel viteza de “curgere” a traficului.
Dar cumva ar trebui umblat la intimitatea neuronilor bucureşteanului, sunt oameni extrem de stresaţi, factor care aduce încă o chestie negativă.
Sau, poate, pe termen lung, are dreptate cine susţine că ar trebui mutată capitala. Am senzaţia că Bucureştiul a devenit un oraş care sufere tocmai pentru că are statutul de capitală şi, din păcate, până acum a avut la conducere oameni nepotriviţi.
O altă problemă care este specifică românilor, dar care în Bucureşti se vede foarte pregnant. Demagogia.
Pe unde vrei sau unde nu vrei, vedem oameni care explică de ce aia sau ailaltă nu se poate face. Nu prea vedem oameni care chiar fac ceva la modul serios de la cap la coadă. Din acest motiv în ţara asta cam totul arată anapoda. Dacă o treabă merge bine, cu siguranţă că se va găsi cineva care plecând de la ceva care, teoretic, se va putea întâmpla.
Legea Capitalei? Pe când legea Cucăi Măcăii, a cătunului x sau Y?
Nu de o lege care să trateze special un oraş e nevoie, ci de aplicarea mai întâi a legilor existente, măcar aşa, de probă, aplicare la sânge şi fără partipriuri.
Dar nu cred că mă fac înţeles, la noi fiecare categorie consideră că i se cuvine un tratament special. Sunt stupefiat de exemplu de ceva.
De încălcarea cu neruşinare a Constituţiei care prevede că toţi cetăţenii sunt egali, iar imunitatea se referă la chestiuni politice.
Eu văd că pentru acuzaţii de corupţie Parlamentul trebuie să îşi dea acordul pentru trimiterea în judecată deşi corupţia nu e o chestie politică. Sau e? Dacă mai apare încă o lege, cine garantează că se va aplica altfel decât cele existente?
Ei, uite aşa, consider că o lege a Bucureştiului este o lege care face diferenţa între bucureşteni şi restul românilor ceea ce e inadmisibil.
Postare.17.03
Ma gandeam ca nenea ala care a zis ca premierul e noul Stefan cel Mare,
avea dreptate.Pai avea.Amandoi nu prea inalti de statura.Este.Amandoi
buni la sfat.Este.Mie mie drag sa-l ascult pe premier.Mai ales ca vorbeste
in reluari.L-as asculta toata ziua pronuntand lunile anului.
Ei,la chestia cu vitejia nu prea iese.Ala,primul facea de capul lui.Putea
Sultanul sa-l ameninte,sa-i trimita porumbei cu tot felul de ocari.Nimic.
Ce face Fane asta nou?Pai asta nici caciula de noapte nu si-o da jos de
pe cap daca nu vine gugustiucul de la inalta poarta.
Dar nu stiu cum se face ca Fane 1 mai si pierdea.Fane 2 nu.
Deci,nenea ala avea dreptate Fane 2 e un erou.
Completare:
Vad ,ca lui Fane2 ,ii este frica de razesi.
Sa o ia la fuga prin palat?Trucaj.
Marea hoinareala ,marea alergare?
In Bucuresti exista multe probleme, in parte pentru ca orasul s-a dezvoltat haotic, in parte pentru ca o multime de edili au fost incompetenti, ba chiar unele probleme au ramas mostenire de acum cativa zeci de ani.
In primul rand, as mentiona tot ce tine de traficul auto: intersectii gandite prost, de pe vremea “cealalta”; strazi prost asfaltate, de pe vremea “asta” (chiar de acum un an sau doi, as putea spune), strazi la care asfaltul deja prezinta gropi (ce e mamaliga asta cenusie pe post de asfalt de calitate? Firmele alea nu sunt platite pentru o lucrare care sa dureze?); prea putine parcari pentru autoturismele din Bucuresti (trebuie musai parcari subteranee sau supraetajate, prea multi parcheaza pe trotuare); prea multa indisciplina nepedepsita drastic pentru multi soferi (mai ales aia “de fitze”, care sunt in stare sa te calce cu seninatate pe trecerea de pietoni, chiar daca semaforul e pe verde.
In al doilea rand, as mentiona furnizorii de utilitati: Distrigaz, Enel, Apanova, Radet. Ar trebui constransi sa isi imbunatateasca furnizarea (m-am saturat de intreruperi de curent si de gaze, parca am fi in Japonia dupa cutremur, desi la noi nu s-a intamplat nimic)
In al treilea rand, fiindca tot veni vorba de cutremur, trebuie gasita o solutie pentru cladirile care stau sa cada si pentru care de atatia zeci de ani nu s-a facut nimic.
In al patrulea rand, trebuie desfiintate toate magazinele de etnobotanice. Stiu ca exista orase din tara in care acestora li s-a interzis functionarea, de ce nu si in Bucuresti? Dorim sa eutanasiem fara discernamant cainii asa zis vagabonzi (de fapt ei nu vagabondeaza, stai si ei pe unde pot, pe langa un magazin sau la o scara de bloc, unde sunt tolerati…) pe motiv ca musca oamenii, dar nu ne preocupam de loc (decat in teorie si vag de tot) de consumatorii de astfel de droguri, care, pe langa faptul ca pot fi mult mai periculosi, sunt si oameni tineri, se distrug aiurea, tinuti in lat de niste traficanti mizerabili carora li se permite sa aiba si dugheana la strada!!! Eutanasiem cainii si lasam tinerii sa se autodistruga, e fain de tot, suntem europeni!
In primul rand necesita atentie factorii ce ameninta direct siguranta noastra pe strada zi de zi: – infractionalitate foarte mare si agresivitatea multor indivizi pe strada; inexistenta asigurarii securitatii de catre “oamenii legii”; cainii vagabonzi …
A propos de USL = PRCR = ponta & antonescu
PRCR = polul renasteri comunismului roman
“Je suis communiste parce que cela me dispense de réfléchir = USL.”
Le communisme, c’est une des seules maladies graves qu’on a pas expérimentées d’abord sur les animaux.
Le communisme est l’opium de l’intellectuel.
Isi aminteste vreun coleg cat a fost anul trecut kg de carne de mie? La noi, un cioban a spus pe tv local, ca anul acesta va scumpi mielul cu cel putin 2 lei pe kg fata de cat a fost anul trecut. Si ne-a amenintat ca trebuie sa avem carne de miel pe masa pentru ca mielul aduce noroc.
silverstar a scris pe 03 Aprilie 2011, 12:00 pm
***Doamna Udrea – n-o să reuşească nimeni Din coadă de câine să facă sită de mătase. Bucureştiul trebuie dărâmat şi nu aşteptaţi cutremurul cel mare că vor fi multe victime, şi reclădit.
Iar populaţia de azi a Bucureştiului, necivilizată, needucată, fără reguli de viaţă şi lipsită de principii, ar trebui împrăştiată în patru părţi ale lumii pentru că, dacă oraşul arată într-aşa un hal, marea vină este, mai ales, a celor care-l locuiesc.”"”
Urat,foarte urat.As putea spune si eu ,Bacaul este in coasta Vrancei.
Romanul are memorie scurta,e recunoscut faptul acesta.
Dar.trebui o pauza de cateva zile la” Un zambet la o cafea”
***Goguta – este părerea mea şi, ca şi tine, am dreptul la liberă exprimare. Sau nu?
În ceea ce priveşte “zâmbetl la cafea” întreabă-l pe Nicolae. Vezi ce părere are el.
Doamne,iarta-ma,cine a spus ca nu ai dreptul al opinie? Doar ca mie,”opinia’ mi s-a parut extraordinar de deplasata.Opiniile tale erau la obiect ,pertinente,dar scuza-ma ,nu xenofobe.
Atata timp,cat tu inveti oamenii sa traiasca sanatos(si bine faci),sa vii cu punctele acestea de vedere…..mie mi s-a parut complet deplasat.Si noi mancam salata verde,ceapa verde,usturoi……
Si mai tii minte cun li se spunea moldovenilor ,care intr-o perioada nu prea indepartata veneau in Bucuresti? Bucurestenii i-au primit in oras.Inafara de bancuri si “mistouri” eu nu tin minte sa se fi intamplat ceva.
Acum ,sa ajungem ,sa ne certam intre noi?
Silverstar, generalizarile nu sunt bune aproape niciodata…
Bucurestenii sunt si ei, ca mai toti orasenii tarii, de toate felurile. Cu alte cuvinte, multi dintre ei, prosti si smecheri, semianalfabeti sau mafioti sunt bine reprezentati de primari ca Oprescu, Vanghelie, Lis sau Piedone. Mai sunt insa si altfel de oameni in Bucuresti, de care nu auzim pentru ca bunul simt si gospodarii nu se vand bine, vezi, de exemplu, dintre primari, cazul lui Liviu Negoita. Este adevarat, proportia reprezentata de cele doua categorii este serios deformata de mass media tabloida, amplificand cu mult ponderea celor care te enerveaza. Eu as zice ca, in acest moment, proportia adevarata este cam juma’-juma’ (deh, cei 20 de ani ilicism au dus la dublarea ilicitilor, ce sa-i faci…). Sa speram, insa, ca urmatoarele alegeri se vor purta in mod onest, fara pactizari meschine…Cred ca Bute ar trebui sa devina mascota viitoarei competitii pentru postul de primar al bucurestenilor, poate chiar si consilierul principal al candidatului.
Va rog poate totusi gasiti solutii conform UE pt rezolvarea problemei cainilor comunitari si nu cu introducerea eutanasierii lor. Va multumesc
Domnule Goguta,
Parerea mea este sa va adresati ” vecinei ” dv. cu “DOAMNA NELI”. De altfel, nu cred ca la blocul dv. ( de unde faceti relatari interesante ) le spuneti vecinelor tinere si frumoase ” TANTI…X “…
Toata lumea este deranjata de prezenta cainilor comunitari. Inainte de a fi sterilizati sau eutanasiati, cred ca ar trebui sa tragem cu ochiul la ceea ce au facut altii, care s-au aflat in situatia noastra. Am citit undeva ( nu mai stiu unde ) ca , in urma cu destul de multi ani, un neamt care lucra in domeniu si avea la indemana ” materie prima” din belsug ( cum avem noi acum ), a selectat o rasa de caini, din multimea exemplarelor care veneau, periodic, la exterminare. Eu nu am cunostinte in domeniu, si deci NU STIU CAT DE IMPORTANT ESTE SA AI O RASA DE CAINI OMOLOGATA, dar banuiesc ca e ceva, avand in vedere ca intre Romania si Ungaria s-a dat o lupta, acerba, pentru dreptul de a omologa o rasa de caini ciobanesti ( parca cea mioritica, dar nu sunt sigur). Nu ne-ar strica sa avem o rasa de caini… MAIDANEZ…de exemplu.
O problemă mare,care apasă de multă vreme buzunarele bucureştenilor şi nu numai a lor ci şi a tuturor contribuabililor oneşti la bugetul de stat este risipa banului public cu gaura neagră de peste 1 miliard de dolari numită Combinatul minier Krivi Rog!!!Guvernul Boc a continuat şi continuă politica celorlalte Guverne de a arunca 2 milioane de dolari anual pe apa sâmbetei pentru “Paza şi întreţinerea combinatului minier Krivoi Rg” şi să protejeze JAFUL SISTEMATIC AL COMBINATULUI de către cele 3 filiale de acolo!!!Când vă veţi hotărâ să ne spuneţi adevărul???Ce interese ascunse sunt în joc???Vă mulţumesc.Cu deosebită stimă şi admiraţie pentru această iniţiativă.
Un zâmbet la cafea
Într-un magazin, intra o femeie foarte grasa:
- Aş dori să văd un costum de baie care s-ar potrivi pe mine…
Vanzatorul:
- Şi eu!
Biblia, un adevarat manual de sanatate Sursa: ziare.com http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/remedii-naturale/biblia-un-adevarat-manual-de-sanatate-1085947
Feriţi-vă buzunarele! Cătălin Voicu iese din puşcărie.
vreti sa stiti problemele bucurestenilor, sa stiti de ce anume are nevoie Bucurestiul pentru a deveni o capitala europeana in adevaratul sens al cuvantului? e simplu. coborati o ora pe zi din palatul de cristal, din elicopter, din masinile flancate de spp si priviti in jur, vorbiti cu cei ce v-au ales si v-au dus in parlament, lasati pentru o clipa circulatia pe magheru si intrati pe strazile adiacente, faceti pentru o zi cumparaturi in magazinele din diverse cartiere, traiti pentru o luna cu salariul unui profesor sau al unui medic, renuntati la gentile Luis Vuiton ( sper ca am scris bine numele, nu am asa geanta acasa) si poate veti vedea problemele muritorilor de rand. Renuntati pentru o clipa sa vedeti romania si bucurestiul ca tara sau orasul unde nu se omoara lumea la pomana la biserica in zile de sarbatoare si poate veti vedea si problemele reale ale bucuresteanului de rand. mergeti o data pe zi cu transportul in comun bucurestean, mergeti cu masina personala fara garda spp prin bucuresti la ora 9 de la progresu pana in baneasa si veti vedea o parte din probleme. sa imi imaginez ca spun unei vecine problemele de zi cu zi? pai vecina mea traieste ca si mine. nu ca domnia voastra. ea se trateaza in spitalele bucurestene cu mine, traieste viata la fel de mizerabil ca mine, ea stie deja problemele cu care ma confrunt. cu tot respectul dar nu veti putea considerata niciodata vecina mea. eu imi respect vecinii. ei imi stiu deja problemele fara sa ma intrebe deoarece le vad pe fatza mea, le traiesc si ei. iar daca ma pot ajuta o fac fara sa le-o cer eu.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p03708049.html
Vrem sa se faca ceva pentru a avea siguranta pe strazi.Vrem sa fim occidentali.Ajutati-ne.
Cum puteti spune ca aveti solutii? Puteti spune ca aveti solutii DOAR atunci cand nu mai pleaca oamenii din romania, chiar si in conediu. Turismul este la pamant si dvs credeti ca aveti solutii pt buc? Sunteti de ras…
Foarte buna ideea cu Bucmetrul asta,dar unde poate fi gasit? care este link-ul,unde se pot semnala probleme?
Multumesc!
Administrator:
http://www.elenaudrea.ro/bucurestiometrul/
Buna ziua,
Abia asteptam sa-mi pot spune opinia despre doua din lucrurile care ma deranjeaza cel mai mult:
1. Vreau sa intreb si sa primesc si raspuns de ce in parcul fost IOR actualmente ALEXANDRU IOAN CUZA se joaca cineva cu banii nostri?
Inteleg ca se infrumuseteaza parcul domnule dar lucreaza la tot parcul nu scoate in fiecare an bordurile si asfaltul din acelasi loc si pune alte tipuri de pietricele iar in zona POTCOAVA la intrarea in parc zici ca e izlaz parasit.
2.Faceti ceva sa dati o lege corecta si coerenta in care sa specificati clar de ce trebuie sa platesc eu locatar de bloc, posesoare de centrala termica tevile care trec prin casa mea sa distribuie caldura celorlalte etaje? (Mentionez ca sint dispusa sa le izolez termic sau chiar sa le scot prin afara peretelui numai sa nu ma mai prosteasca RADET-ul cu aberatiile lui de calcul )
Aceste doua probleme nu sint doar ale mele ci a multor locuitori ai capitalei , de aceea asteptam o masura cit de cit rapida ca doar conduceti si sectorul 3, aveti influienta si la RADET sa puteti pune lucrurile la punct.
nu sunt bucurestean, dar ma inclin in fata ideilor bune, opozabile tuturor.
imi scot palaria in fata unei doamne, care dovedeste inca o data eficienta in a face ceva bun pentru fiecare cetatean, pentru ca orice drum bun, incepe cu o dorinta….de a-l face!
urez tuturor celor ce posteaza, sa gandeasca pozitiv…!
sarut mana tuturor doamnelor domnisoarelor si un salut tuturor domnilor! celorlalti le urez sa devina…!
Romania/BUCURESTIUL SI-A PIERDUT VALOAREA ARHITECTONICA, si asta ma doare cel mai mult ca roman, ca n-am prea multe optiuni cu care sa-mi laud tara/capitala, in comparatie cu vecinii nostri.
La ce ne gandim cand amintim de:
Bucuresti – Ateneul Roman, Palatul Parlamentului, Arc de Triumf…
Brasov – Biserica Neagra, Piata sfatului, la frumoasele vederi panoramice de pa Tampa…
Constanta – Cazinoul si, cam atat, ca momentan cocalarul de mazare sa ocupa cu distrugerea centrului istoric in favoarea “modernizarii”
Timisoara – cladiri vechi cu arhitectura nemaipomenita, dar care au urgenta nevoie de renovare
Sibiu – Capilala Culturala Europeana a Romaniei 2007, si asta pt. cladirile istorice
… si tot asa.
De ce ne gandim la orasele noastre prin prisma cladirilor vechi/istorice, si nu prin prisma cladirilor “moderne” pt. care le distrugem pe cele vechi si frumoase ? Sunt ele importante pt. noi, pt. turisti ? Atunci de ce le tot distrugem ? Pt. ca-s ruinate ? Atunci, daca anumite interese le-au ruinat, de ce nu le restaturam, sa redevenim o tara care nu ofera doar “Carpathian Garden”-ul si o arhitectura internationala (cladirile “moderne” de sticla), ci si arhitectura europeana complementara ? Cladirile moderne din beton, tabla si sticla nu au identitate, asa cum spre ex. cladirile neoromanesti, brancovenesti au. Tu, ca turist in alta tara, ce vrei sa vezi ? Cladirile din beton, tabla si sticla, sau cladirile istorice, monumentale, cu statuete, cariatide impunatoare, cu coloane din piatra marete… ? Cand vedem poze pe net, ce primeaza, sau oamenii cu ce cladiri se pozeaza ? Nu cu cladiri reprezentative tarilor pe care le-au vizitat ? Si ce e mai reprezentativ pt. o tara cu istorie in spate, cladirile “moderne”, sau cladirile care dovedesc acea istorie ? Cand te duci la Roma, nu vrei sa vezi Coloseumul, Fantana DiTrevi… ? Romanul este condus de oameni inculti, cu minti incuiate, care nu inteleg ca viitorul este incapator atat pt. cladirile noastre de patrimoniu, cat si pt. cele “moderne”, si nu este sanatos sa-ti construiesti viitorul ruinandu-ti trecutul, ca-n cazul asta, unde raman dovezile istoriei noastre ?
Ce nu-mi place la Bucuresti (Romania in general):
1. bordurile vopsite negru-galben, alb sau orice alta culoare decat culoarea natura a bordurii, dupa model civilizat european, si tulpinile copacilor varuite in alb;
(
2. geamurile pvc (termopane) la cladiri istorice, in special acolo unde si balconu-i imbracat in termopan si arata de un violent prost gust in constrast cu arhitectura cladirii;
3. cladirile istorice cu acoperis de tabla ieftina;
4. aparatele de aer conditionat pe orice fel de cladire, in special pe cele istorice;
5. izolarea termica individuala la blocuri. Adica, daca vecinu’ de la 2 nu doreste sa participe, perimetrul exterior al apartamentului sau va fi exclus din proces, ceea ce arata…
6. renovarile incomplete (lipsa statuetelor, basoreliefurilor si a multor elemente arhitecturale care dadeau frumusetea Bucurestiului interbelic) ale cladirilor istorice, care nu tin cont de integritatea arhitecturala initiala (ex. sunt FOARTE multe, ultimu-i la Sp. Coltea, dar amintesc si de Antipa), si asemenea renovari incomplete fac din Bucuresti o atractie turistica neatractiva;
7. kitsch-ul, in multe cazuri dus la extrem chiar sub nasul indiferent al autoritatilor;
8. cabanele “de munte” ridicate in orase care n-au nimic de-a face cu muntele;
9. copaci de orice fel, plantati aiurea peste tot;
10. afisele publicitare montate agresiv peste tot;
11. cladirile noi care sunt tunate cu cotete de termopan (balcon inchis), antene parabolice si aparate de aer conditionat montate pe unde-i vine fiecarui proprietar de apartament, varuirea balcoanelor tot dupa placul proprietarului de balcon…
12. Biblioteca nationala careia i-au fost distruse coloanele imbracandu-se in patratele de TABLA GRI (culoare preferata a romanilor), care dau aspectul de interior al unui wc public. Per total cladirea arata jalnic, si singura parte care-i reusita e cea de sticla, insa, daca se pastra o parte din fatada originala alaturi de partea de sticla, ar fi iesit ceva frumos, asa…
13. Se “arunca” blocuri moderne printre/peste cladirile vechi/frumoase, ducand imaginea zonei intr-un dezechilibru arhitectonic
14. nu se stabileste o zona istorica, si una moderna (precum s-a facut in alte orase europene), ci se amesteca ambele anulandu-se urmele trecutului nostru
15. nu se reconstruiesc fantasticele cladiri distruse, desi loc exista, metode sunt, dupa cum ne-a dovedit Polonia, Ungaria… si ne dovedeste si Germania in prezent, ridicandu-si cladirile distruse, pana la cel mai mic detaliu, lucru demn de tot respectul. Daca “motorul europei” are asemenea initiative pt. dezvoltarea capacitatii, ofertei turistice, Romania ce pozitie are, avand in vedere ca fondurile europene sunt GRATIS si nu vor fi prea mult la dispozitie ? Unde e mandria nationala ? Chiar ne condamnati sa fim ratatii Europei ?
Ce nu-mi mai place la Romania, e ca politicienii, inafara faptului ca se poarta ca niste antinationalisti, se poarta (dupa modelul Ceausist) si ca niste arhitecti, peisagisti…, si-n loc sa lase profesionistii sa se ocupe de orase, se ocupa incultii de ei, pe rand, in functie de mandat, iar rezultatul… H A O S !! Costisitor de trist e ca nu se pricep la niciuna din aceste “meserii”.
Ma uitam la felul in care Ungaria s-a aranjat, arhitectural vorbind, si arata fabulos, este o perla a Europei, in timp ce Romania inca se complace in rolul ratustei cea urate, si pierde in fiecare an tot mai multe cladiri care ar putea sustine turismul.
Ca roman, am multe nemultumiri, si toate sunt rezultatul conducerii guvernelor incapabile si arogante a acestor ani, si rezolvarea ar putea veni doar din partea unor oameni modesti, cu dragoste pt. tara, popor, pt. arhitectura si cultura noastra, oameni cu rabdare si caracter puternic, oameni corecti, care nu ignora nevoile poporului, ale Romaniei, oameni pt. care banii nu inseamna decat mijlocul prin care munca, vointa, unitatea si nationalismul lor ar duce la reconstruirea imaginii unei tari puternice, a Romaniei, tara romanilor.
O problemă mare,care apasă de multă vreme buzunarele bucureştenilor şi nu numai a lor ci şi a tuturor contribuabililor oneşti la bugetul de stat este risipa banului public cu gaura neagră de peste 1 miliard de dolari numită Combinatul minier Krivi Rog!!!Guvernul Boc a continuat şi continuă politica celorlalte Guverne de a arunca 2 milioane de dolari anual pe apa sâmbetei pentru “Paza şi întreţinerea combinatului minier Krivoi Rg” şi să protejeze JAFUL SISTEMATIC AL COMBINATULUI de către cele 3 filiale de acolo!!!Când vă veţi hotărâ să ne spuneţi adevărul???Ce interese ascunse sunt în joc???Vă mulţumesc.Cu deosebită stimă şi admiraţie pentru această iniţiativă.
astazi am trait o mare dezamagire…inca una!,din partea celor ce ne conduc:aprobarea eutanasiei! nu ajungea ca suntem de rasul Europei,acum vom fii si barbarii ei! dar deja avem renume in acest domeniu,nu?ce rost ar avea sa ni-l stricam?suntem europeni cu numele,caci la caracter am ramas undeva departe in trecut..nu inteleg de ce nu se procedeaza in toata tara precum in orasele care au ajuns in cativa ani de la un numar de mii de caini la cateva sute,prin :STERILIZARE!! oricum,toata lumea stie ca aici sunt alte interese…ce rost ar avea sa ii intereseze pe alesii nostri de acele suflete chinuite din strada,ajunse acolo tot prin inconstienta semenilor nostri,si care dupa o viata haituita,vor sfarsi in agonie sub lovituri de bata sau ranga?banii vor fii folositi in alte scopuri iar bietele animale….nu va ganditi ca au suflet??si eu am fost muscata de caine,dar tot le iubesc si le ajut!nu inteleg de ce violatorii si criminalii si pedofilii traiesc bine mersi in inchisoare,la caldurica,nu inteleg de ce li se platesc ajutoare sociale tiganilorcare n-au muncit o zi in viata lor,(nu inteleg multe….),iar bietelor animale li se iau cu promptitudine viata…s-a donat un teren de cateva hectare special pentru a construi un adapost de caini langa bucuresti.n-am auzit de nici un demers…daca e atat de greu(!!!!),lansati un apel si va garantez ca noi,iubitorii de animale,vom ajuta la construirea lui,ne vom implica cu tot ce putem…bunavointa nu este,pentru ca solutii se gasesc..ca intotdeauna noi si parerea noastra nu conteaza!nu va ganditi ca a face rau e usor,dar a face bine e OMENESC!?!puteti fi macar o data UMANI????
Cata vreme nimeni nu-si asuma responsabilitatea cainilor maidanezi sau sa-i tina intr-o curte sa-i ocroteasca ( necesita costuri- hrana, medicamente, etc ) solutia este cea aleasa Ne plac dar cand ar fi vorba sa adoptati un caine, sa-l cresteti sa-l hraniti si ingrijiti, dati inapoi !
Buna ziua ,nu sunt din Bucuresti dar cred ca este o problema generala si anume investitia in infrastructura electrica in cartierele nou formate (planul cartierului unde am casa este din 2004 si am cumparat de atunci ).
Electrica nu vrea sa investeasca (dar primeste de a doua zi reteaua in cazul in care este facuta ) primariile nu au,, fonduri ” dar arunca bani fara a fi trasi la raspundere pe fantani ,licitatii supraevaluate,palmieri, inlocuirea uui asfalt cu altul etc iar noi proprietari de buna credinta care am cumparat terenul si am investit nu putem macar sa ne asiguram locuinta de hoti prin firma de paza neavand curent .Canalizarea am pus mana de la mana si ne-am legat la ea (am facut canalizare de strada care a trecut in administrarea Raja )drumuri nu avem ,cand ploua nici nu putem intra…conditii demne de Romania .Apa a apucat sa fie trasa pe 2 strazi (acum 3 ani )din cartier si am fost norocoasa .Programele de dezvoltare rurala nu se pot aplica locuind in ..municipiu ,cu numele si taxele aferente .Locuiesc in Mangalia in cartierul Dobrogea 1 si am fost pradata eu si vecini mei de cate 2-3 ori fara a se putea gasi vinovatii sau se stiu dar nu se rezolva nimic (in combinatie cu cei de la fier vechi ) hoti smulgand instalatia lectrica din pereti dupa cupru sau furand geamurile si usile proaspat puse .Inca o problema apa meteorica la cei cu case (fara strazi amenajate ,in camp )de ce este lege sa se plateasca,se ia la mp al terenului detinut chiar daca tu ai gradina si apa nu ajunge la canalizare.Multumesc
Zicea chilman ceva la b1: ca exista 100 de milioane de euro la dispoziția consiliului general, bani care ar putea ajunge la bugetele mai mici ale sectoarelor. E adevărat? Nu vreau răspuns, vreau sa ne dați banii la sectorul 5, ca tot ne plângeti de mila. Sa avem si noi serviciu de salubritate, străzi, condiții civilizate. Pana faceți (mă indoiesc ca vreți dar si ca veți reuși) o singura primărie, după modelul provinciei din care proveniti, da-ți-ne banii pe care-i aveți la dispoziție. Măcar anul asta. Multumesc
Problemele Bucureștiului:
- CAD blocurile
- ne musca câinii
- ne rupem mașinile când apucam sa circulam, ca mai mult stam blocati in trafic
- n-avem verde, iar singurele locuri de verdeata sunt ocupate de terase scumpe, la care stau numai smekeri. Apropos: nu va deranjează ca la terasele de pe Nordului sta numai functionarimea pd-Ista, cea de la primăria bucurești sau niște firme prietene cu pd-ul? Măcar asa, înainte de alegeri, mai puneti-i sa-si facă cafea la birou sau sa-si ia de mâncare la pachet
Sunt bucurestean de cand ma stiu.
Cunosc si mai ales simt toate problemele Bucurestiului si mai ales ales bucurestenilor.
As dori sa pot vorbi direct cu dumneavoastra sau cu cineva din echipa dumneavoastra care se ocupa cu “problemele Bucurestiului” mai bine zis cu solutionarea unora dintre problemele Bucurestiului. Aceste probleme sunt multe si complexe. Problema circulatiei (personelor, marfurilor, masinilor) este una dintre cele mai vizibile si deranjante.
Am toata disponibilitatea si doresc sa va prezint si sa propun dvs sau echipei dumneavoastra cateva dintre solutiile ce le-am identificat si structurat, …fezabile / usor realizable si as indrazni sa spun spectaculoase prin eficienta si eficacitate. In mod sigur va fi o solutie cu un impact semnificativ asupra bucurestenilor.
De exista disponibilitate si vointa (dorinta de a face), chiar de maine am si putea incepe.
Cred ca merita sa acordati cateva minute, din timpul dvs. evident insuficient fata de multimea problemelor pe care va trebui sa le rezolvati, in pozitia de viitor Primar General al Municipiului Bucuresti.
Va tin pumnii…
Am trimis o sesizare la sfarsitul lunii februarie catre Primaria sect 2, unde locuiesc, privind agresivitatea cainilor maidanezi, dar nici pana astazi nu s-a intamplat nimic: Sesizarea dumneavoastra a primit nr. de inregistrare 11420/23.02.2011 , urmand a primi raspuns.
Cu deosebita consideratie,
Daniela Ilie
Consilier
Serviciul Secretariat si Relatii Publice
De aici s-a trimis la Primaria Capitalei, de unde chiar nu am primit nici macar raspuns, nu mai zic sa se intample ceva. Sunt dubite care vin noaptea si lasa caini maidanezi in cartierul Floreasca !
Sterilizarea lor nu este o rezolvare, deoarece de muscat pot musca si sterilizati! In afara microbilor pe care ii raspandesc !
De asemenea, o mare problema este si cea a cainilor de companie! Aproape fiecare familie are un caine. Fiecare iese cu el sa-si faca nevoile afara ! O gramada de excremente si urme de pipi sunt peste tot ! Daca fiecare detinator ar plati o taxa si pe aceasta poluare si raspandire de microbi s-ar aduna sume considerabile!! Aceste sume sa se foloseasca pentru un mediu mai curat !
Doamna ministru vă ador !
In sfarsit o idee buna! Sa intrebati locuitorii orasului ce vor.
Ce ne deranjeaza pe multi sunt:
1) cainii vagabonzi, care terorizeaza strazile seara;
2) lipsa locurilor de parcare si hingherii de masini care ne terorizeaza ziua (actionand abuziv pe bulevardele administrate de primaria capitalei, nu de cele locale cu care au incheiat contractele).
Mi-e mila de caini dar mai mult mi-e mila de oamenii muscati sau chiar ucisi de maidanezi. Dupa ce doua femei au fost sfasiate anul asta de cainii vagabonzi mi-am dat seama ca eutanasierea e totusi singura solutie. Caci tot ce s-a incercat pana acum evident nu a rezolvat problema. Haitele de caini vagabonzi ne strica imaginea orasului, murdaresc strazile si ne infecteaza aerul, alunga turistii straini si ne ataca fizic.
Nu mai merge cu solutii de compromis. Nu sunt bani pentru a crea atatea adaposturi de animale in Bucuresti. Firmele private au luat destui bani pana acum pentru sterilizarea cainilor dar in realitate n-au facut-o, ci doar le-au aplicat marcajul galben la ureche. Oricum, sterilizarea nu impiedica haitele flamande sa te atace seara pe strada.
Voi vota acel primar care va scapa orasul de maidanezi.
Chiar daca eutanasierea este o masura dura, sunt mult mai multi locuitori speriati de maidanezi decat iubitorii de animale care ies sa protesteze in strada.
Voi vota primarul care va face locuri de parcare inainte sa ridice abuziv masinile de la domiciliu, cu taxe mai mari decat salariul minim pe economie.
Macar daca acesti bani ar merge la primarii pentru a crea noi locuri de parcare. Dar cu exceptia sectoarelor 1 si 6, care primesc o mica parte din aceste taxe, banii intra in buzunarul unor firme infiintate de apropiatii primarilor locali.
S-a format o mafie a hingherilor de masini, complici cu politia rutiera si cu primaria locala. In ultimii 2 ani s-au ridicat 90.000 de masini in Bucuresti si doar 1% din proprietari s-au adresat justitiei.
Mi se pare revoltator ca populatia sa fie terorizata cand isi tine masina parcata corect la domiciliu si peste noapte se schimba indicatorul si se ridica imediat masina.
De aceea voi vota pentru Legea Capitalei care sa duca la starpirea coruptiei din primariile locale si reducerea abuzurilor contra unei populatii saracite de criza economica.
Nu avem nevoie ca banii primariei sa fie irositi pe marcajele facute pe trotuare pentru circulatia bicicletelor. Nici ca peste tot sa se planteze indicatoare rutiere de oprire interzisa fara a crea deloc parcari in zonele de resedinta.
Vrem ca primarul sa ne consulte inainte de a lua deciziile in locul nostru, pe considerente politice sau de interes in afaceri.
Distinsa doamna Elena Udrea ,
Bucurestiul are , intr-adevar multe probleme . Unele dintre ele , legate de transportul urban , le-am evidentiat aici : http://www.facebook.com/note.php?note_id=108683009231530 . Avem nevoie de un Bucuresti civilizat . Un oras curat . Decent . Modern .
Conform acestei harti mai mult de jumatate din problemele Bucurestiului sunt reprezentate de cainii vagabonzi, cine rezolva aceasta problema rezolva jumatate din problemele capitalei.
Sper sa aveti forta sa promovati legea cu un singur primar(proiect,plan de dezv,consiliu,etc) al Capitalei .
Cea care a spus “Vasile liftul te rog” si l-a facut mat pe isusi Orban (cand insemna ceva) trebuie sa poata !