De-a lungul istoriei sale, PDL (PD) a fost considerat de mai multe ori de către adversarii politici ca fiind „mort şi îngropat”. De fiecare dată, partidul a luptat şi a revenit mai puternic ca înainte. Acum, cu un an înainte de alegerile locale şi un an şi jumătate înainte de parlamentare, ne aflăm în faţa, poate, a celei mai importante provocări – recâştigarea încrederii românilor, după o perioadă de criză economică şi de dificultăţi.
Lucrurile cele mai importante pe care le-am învăţat în politică sunt optimismul şi impunerea unor obiective ambiţioase. Cred că PDL se află acum pe punctul unei relansări politice spectaculoase, care va fi concluzionată prin câştigarea alegerilor din 2012. Trebuie să credem în şansa noastră şi să luptăm pentru a ne atinge ţinta propusă.
Iată, în opinia mea, cinci argumente importante pentru revenirea PDL:
1.Economia îşi revine. Asta dovedeşte că tot ceea ce am spus timp de un an s-a adeverit: altfel nu se putea. Măsurile de reechilibrare bugetară au reprezentat singura şansă de însănătoşire a economiei. Au fost dureroase pentru toţi românii, ne-au arătat unde se afla România cu adevărat după guvernarea de tristă amintire a lui Călin Popescu-Tăriceanu – pe marginea prăpastiei –, dar ne-au repus pe drumul cel bun. Şomajul scade, investiţiile străine în România cresc, consumul creşte şi el, veniturile românilor vor începe să crească, se reporneşte chiar şi creditarea. Guvernul a făcut ceea ce trebuia făcut, chiar cu riscuri politice. Niciodată, un alt Premier nu a dat dovadă de mai mult curaj decât Emil Boc.
2. Convenţia Naţională a PDL va transmite un mesaj de unitate şi determinare în interiorul partidului. Alegerile interne care se apropie arată exact forţa pe care o are PDL – suntem cel mai important partid din România, iar asta se vede uşor din felul în care subiectul este mediatizat. Avem marea şansă de a transmite pe 14 mai un semnal de unitate internă şi de determinare în recâştigarea încrederii românilor.
3. PDL este singurul partid capabil să se autoreformeze. De la noi, românii s-au aşteptat la multe lucruri. Poate şi de aceea scăderea abruptă în sondaje – eram obligaţi să dovedim că noi nu ne comportăm nici ca PSD, nici ca PNL. Faptul că PDL este un partid deschis, în care oricine poate să se afirme şi să acceadă la vârf este semnalul cel mai clar al unei evoluţii naturale. Alegerea în funcţia de prim-vicepreşedinte a unui membru venit din societatea civilă arată determinarea partidului în a se autoreforma. Alăturarea Monicăi Macovei şi a lui Sever Voinescu moţiunii Premierului Boc arată că sunt parte a echipei în adevăratul sens al cuvântului. Suntem în continuare singurii capabili să dezvoltăm o relaţie sinceră şi constructivă cu societatea civilă, în timp ce în tabăra opoziţiei nici măcar nu se mai vorbeşte de reformă.
4. Am rămas singurul partid important de dreapta. Românii votează dreapta politică, pentru că ei văd în valorile noastre singura şansă de progres real, de îmbunătăţire a vieţii lor de zi cu zi. PDL a arătat, chiar şi pe perioada crizei economice, că nu se va folosi de un populism deşănţat în comunicarea cu românii şi că nu va da înapoi de la principiile sale. Nu am sacrificat interesele României, pentru a fi protejaţi politic, cum de bună seamă ar fi făcut opoziţia de acum. În tot acest timp, PNL, în loc să ne fie alături, s-a aruncat cu trup şi suflet în braţele PSD. Şi ca o bunicuţă iubitoare, socialiştii lui Iliescu şi Năstase i-au primit, i-au cocoloşit, urmând să-i distrugă aşa cum au făcut şi cu PNŢCD. Iată de ce am rămas singurii care ne adresăm electoratului de dreapta din România.
5. Opoziţia şi presa ostilă fac aceleaşi greşeli din trecut.În 2009, Traian Băsescu a câştigat alegerile şi datorită agresivităţii ieşite din comun şi a limbajului de necalificat al opoziţiei şi al presei moguleşti. Lovind seară de seară, zi de zi, cu atâta patos în Preşedinte, tonomatele şi liderii Opoziţiei au arătat că nu pot reprezenta o alternativă, că singura lor strategie este „Jos Băsescu”. La fel fac şi acum cu Emil Boc (în campania internă pentru PDL) şi cu Guvernul. Disperarea lor este cu atât mai vie cu cât nu au soluţii, cu cât vorbele goale şi lipsite de conţinut sunt tot ceea ce le-a mai rămas.
