COTIDIANUL, INCA O DATA DE REA CREDINTA

Daca ma gandesc repede, imi amintesc de articolul in care o jurnalista de la Cotidianul s-a prezentat la intalnirea cu bloggerii ca fiind una dintre noi si apoi a redat cu totul tendentios ceea ce s-a intamplat acolo. Apoi articolul legat de evenimentul de Halloween, tot asa pe dinafara si evident rautacios, desi jurnalista respectiva  a venit la locul faptei cand se terminase petrecerea  ad-hoc si totusi din respect fata de prezenta ei, mi-am petrecut vreo 20 de minute in frig povestindu-i diverse lucruri pe care le-a rastalmacit cum a dorit. Si multe altele pe care le puteti vedea dvs. insiva cautand dupa numele meu pe site-ul ziarului. Legat de interviul care apare azi, precizez ca ceea ce am spus referitor la proiectele mele nu este deloc cum s-a redat. Nu am afirmat asa o ineptie, ca biserica trebuie sa identifice terenuri pe care sa se ridice camine sociale ci, ca pe un teren care imi apartine, voi construi un complex de servicii sociale cu fonduri din donatii ale unor oameni de afaceri.  La intrebarea expresa a unei jurnaliste, am raspuns ca voi dona acest camin Primariei si nu bisericii pentru a-l administra. Despre Metroul din Drumul Taberei am afirmat ca sustin varianta liniei care uneste Lujerului cu Piata Drumul Taberei, cu timp de executie de numai 2 ani (nici vorba sa fi pomenit 2012) si cu doar 40% din costurile variantei propuse de Guvernul actual. Am dat toate argumentele si am spus ca studiul de fezabilitate exista la consilierii generali ai PDL. Am mai vorbit de alte proiecte care sa deblocheze traficul din zona. Am precizat ca toate proiectele mele, asa cum le vad eu, inclusiv cel legat de locuintele pentru tineri, vor fi supuse aprobarii sau modificarilor cetatenilor, in timpul campaniei. Dincolo de faptul ca nu am invatat pe de rost Programul de Guvernare, asa cum nu cred ca l-a invatat cineva, poate doar cei care l-au scris, ca nu imi amintesc nici acum cine a fost exact Moghioros, dar sigur discutia referitoare la acesta nu a curs asa cum este redata, in realitate eu fiind cea care s-a referit la apartenenta comunista a acestuia si ca la final, neintelegand foarte clar la ce se referea intrebarea reformulata insistent legata de cele doua gazoducte dar intuind ca se urmareste ceva am preferat sa imi inchid rapid explicatia despre interesele marilor puteri SUA si Rusia privind resursele de hidrocarburi din zona Marii Caspice, in rest a fost un interviu cu foc incrucisat timp de mai bine de o ora, in care s-a vorbit foarte mult despre problemele celor din Drumul Taberei. Din pacate, din tot acest interviu, altfel interesant ca si concept, cei de la Cotidianul au redat doar ceea ce au putut specula negativ. Poate ar mai fi trebuit sa spuna ca am declarat si ca nu am platit pentru aceasta campanie niciun fel de publicitate electorala niciunui ziar ori televiziune, lucru evident daca privesc la atitudinea tendentioasa a multora dintre acestea fata de mine, macar prin comparatie cu alti politicieni. Dar, daca nu am platit presa in patru ani de batalie politica publica, de ce as face-o acum? 

P.S. De ce oare, gestul meu de a participa activ la pregatirea unei scoli pentru inceputul de an, chiar si dand cu mopul, a fost atat de criticat, desi nu era in campanie electorala, in timp ce gesturi cel putin la fel de interesante ale altora, cum ar fi saditul copacilor in Prahova ieri, sunt apreciate ca fiind exemple de urmat? Va raspund tot eu: pentru ca acum vorbim de publicitate electorala pe bani multi!