Actele de cultură, chiar şi cele îndoielnice din punct de vedere axiologic, nu trebuie să fie supuse cenzurii. Românii au făcut sacrificii foarte mari ca libertatea de exprimare şi creaţie să fie asigurate. Practicile lui Dumitru Popescu „Dumnezeu” nu au ce căuta într-o societate democratică.
Iată de ce blocarea piesei de teatru „Blonda, chiorul şi piticul” este nu numai o greşeală, ci şi un atac la adresa libertăţii de creaţie. Şi ea trebuie condamnată ca atare. Astfel de idei nu ne fac bine şi nu ne ajută să progresăm ca societate şi naţiune.
Pe de altă parte însă, există oameni care vor să se folosească de numele Preşedintelui, al meu sau al Premierului ca să obţină un oarecare profit. Au existat prăjituri cu numele lui Traian Băsescu, mezeluri cu numele lui Emil Boc, ba chiar şi păpuşi cu numele meu. Oamenii sunt inventivi şi vor profita de astfel de şiretlicuri.
Cred că un asemenea tip de gândire a folosit şi regizorul Ştefanis Lupu, care, după o carieră destul de lungă în teatru, simţea nevoia să se afirme. Personal, mărturisesc că nu am auzit de dumnealui şi nu i-am văzut nicio piesă de teatru. Nu am auzit nici să fie elogiat de colegii săi sau de lumea culturală.
E clar că a vrut să vândă piesa prin titlul său. Lucru nu neapărat condamnabil. Până la urmă, de cele mai multe ori ambalajul vinde. Aceeaşi practică nu tocmai elevată o veţi găsi şi la jurnaliştii mediocri care au aflat că dacă pun Băsescu, Udrea sau Boc în titlu şi ne trag un perdaf de înjurături în corpul de text au şi reuşit un act de presă ieşit din comun ca valoare.
Cred că domnul Ştefanis Lupu a obţinut efemera glorie (de care vorbeam şi în cazul lui Năstase în iarnă). E chiar posibil ca numărul celor care vor merge la piesa de teatru să fie mare, din curiozitatea stârnită de acest scandal. Pentru că la premieră nu prea s-a îngrămădit lumea (au fost doar 16 bilete vândute, din câte am înţeles), e foarte probabil ca întreg subiectul să fi apărut tocmai pentru a genera publicitate.
Asta nu înseamnă însă că asistăm la un act de cultură de înaltă ţinută. Asta nu înseamnă că aceasta este calea de urmat. Eu cred că doar cei fără talent au nevoie astfel de oportunităţi pentru a se afirma. Este, de multe ori, drumul facil al oamenilor care nu au reuşit să se impună altfel.
