Cum se aplica principiul lui Pfeifer vietii politice romanesti

Posted on

Motto (Principiul lui Pfeifer): Nu lua niciodată o decizie pe care poate s-o ia altul.
Nimeni nu ţine evidenţa deciziilor pe care ai fi putut să le iei, dar nu le-ai luat. Toţi ţin evidenţa deciziilor tale proaste.

Citind astăzi din „Legile lui Murphy”, am constatat că există o maximă pentru lipsa de curaj în asumarea deciziilor din partea celor care sunt în drept să le ia. Ea este caracteristică societăţii noastre, la toate nivelurile.

Am mai vorbit şi cu alte ocazii despre cea mai importantă dintre revelaţiile pe care le-am avut după ce am ajuns în funcţia de ministru. Am aflat de ce lucrurile nu se mişcă într-o direcţie sau alta, conform aşteptărilor oamenilor, conform logicii sau bunului-simţ. Nu pentru că, aşa cum spunea cu ironie domnul Pleşu, cei care ne conduc sunt mult mai deştepţi decât noi şi ştiu ei mai bine ce trebuie să facă, ci pentru că aceştia nu sunt suficient de puternici pentru a-şi asuma o decizie la un moment dat sau, mai rar, pentru a o putea impune celor care trebuie să o pună în practică. Asta daca nu este vorba de o a treia variantă – şi anume dacă nu cumva interesul unora în păstrarea statu-quo-ului este atât de mare încât reuşesc să ţină lucrurile pe loc.

Dar să ne întoarcem la cea mai frecventă situaţie, aceea în care anumite lucruri nu se întâmplă pentru că nimeni nu vrea să îşi complice existenţa cu luarea unei hotărâri.

Cum am mai spus şi într-un interviu în Adevărul, majoritatea celor aflaţi în funcţii de decizie nu îşi asumă niciun risc. Nici riscul de a lua o decizie greşită, nici riscul de a fi criticaţi de opozanţii soluţiei adoptate, de regulă mult mai puţini decât susţinătorii ei, dar mult mai vocali. Nici riscul de a da cu subsemnatul pe la diferite instituţii ale statului, cum ar fi Parchetul, care cercetează orice decizie pornind de la prezumţia că este motivată de interese oculte ale celui care o emite! Astfel, cei mai mulţi stau liniştiţi în funcţiile lor, îşi consumă fericiţi mandatul, cu toate avantajele pe care acesta le aduce, după principiul „cine nu munceşte sigur nu greşeşte”. Şi uite aşa trec anii, câte patru, câte patru, şi lucruri simple şi necesare nu se întâmplă pentru că nu are cine să decidă să se întâmple.

Această abulie politică afectează însă profund societatea. Dorinţa de a te proteja pe tine ca politician are efecte puternice şi negative asupra celor pe care-i reprezinţi. Şi am să încerc să vă dau patru exemple clare.

1. România a pierdut o bună oportunitate de a valorifica vestitele certificate verzi. Atunci când PDL era la guvernare alături de PSD, din cauza dezbaterilor interminabile despre cine ar trebui să se ocupe de vânzarea certificatelor de emisii de carbon, respectiv ministerul Mediului (Nemirschi) sau ministerul Economiei (Videanu), nu s-a luat nicio decizie. Am venit ministru interimar pentru 45 de zile şi printre proiectele deblocate în acele zile a fost şi acesta prin stabilirea atributiilor la ministerul Economiei. Dar aici s-a oprit până în această toamnă, când a fost prea târziu. Aşa se face că acum suntem pe punctul de a pierde aproape trei miliarde de euro din cauza incapacităţii de a lua decizii. Chiar dacă putem încă vinde aceste certificate de emisii de dioxid de carbon, sunt atât de multe în piaţă şi atât de mic interesul, încât ele nu mai valorează mult.

2. RAAPPS-ul reprezintă iarăşi un nod gordian care ar fi trebuit tăiat de mult. Din cauza temerii de a nu fi interpretat ca o afacere, nimeni până acum nu şi-a asumat răspunderea rezolvării problemei. S-au păstrat active, mai ales în zona hotelieră, într-o stare de incertitudine, încât acestea aproape că au fost distruse. Sunt hoteluri, altă dată adevărate perle arhitectonice, care s-au degradat atât de mult încât abia pot primi o stea, de care profită diverşi acoliţi politici ai tuturor guvernărilor care s-au succedat. Vânzarea lor acum este târzie, iar beneficiile mici pe o piaţă imobiliară prăbuşită.

3. Roşia Montană este un alt exemplu de indecizie. Nimeni nu şi-a asumat rezolvarea problemei aproape 15 ani. Să spună într-un fel sau în altul. În continuare păstrăm acea indecizie din care nu avem cum să câştigăm ceva.

4. La fel şi legea câinilor maidanezi. Toată lumea s-a ascuns în spatele unui vid legislativ şi n-a acţionat. Nici administraţii locale, nici ONG-uri şi nici simpli cetăţeni. Acum, după ce PDL a propus şi votat o lege a câinilor fără stăpân, cadrul s-a schimbat şi trebuie să luăm deciziile care se impun. Dar politicieni precum Oprescu, primii care ar trebui să hotărască, având în vedere calitatea de primar, fug de răspundere şi încearcă pasarea ei către alţii, în speţă primarilor de sectoare.

Teama de a fi criticat face din politicieni personaje slabe. Cei care ţin mai mult la imaginea proprie decât la progresul societăţii sunt cei care nu sunt în stare să conducă. Din marea masă de actori politici, există însă cazuri de politicieni curajoşi, capabili să ia deciziile care se impun în orice moment. Sunt „jucătorii” adevăraţi, aceia capabili să meargă pe drumul lor indiferent de campania de presă mai mult sau mai puţin interesată a unui mogul sau a altuia. Aceşti politicieni fac parte din forţa motrice a societăţii şi reuşesc să impună acele reforme de care aceasta are atâta nevoie.

România are un astfel de actor politic curajos, un om care nu joacă la trecerea timpului. Iar acesta este Traian Băsescu. Sub impulsul şi presiunea sa, România se modernizează, au loc reforme în sectoarele cheie ale societăţii: muncă, asistenţă socială, sănătate, educaţie etc. Chiar dacă acum ne este mai greu să vedem, efectele pozitive ale tuturor reformelor nu vor putea fi negate în viitor. Este unul dintre politicienii curajoşi care nu apelează la Principiul lui Pfeifer.

Am dat acest exemplu pentru a arăta, pe de o parte, că există soluţii politice câştigătoare din asumarea posturii în care te afli, pe de altă parte, pentru a-i mobiliza pe toţi colegii din majoritatea de guvernământ. Mai mult ca niciodată avem nevoie să luăm decizii şi să continuăm pe drumul reformelor. Avem şansa să arătăm că suntem făcuţi din aceeaşi stofă şi că ne interesează mai mult binele României, ne interesează mai mult ca lucrurile să se mişte, decât acest joc continuu de zero la zero.