“Dictatura legii” si “femeia-presedinte”

Posted on

„Dictatura luminată” la care făceam referire într-o emisiune televizată miercuri seara este „dictatura legii”. Aşa cum am putut vedea cu proprii mei ochi, există posibilitatea să te loveşti de ziduri invizibile, de oameni care nu sunt ceea ce par a fi, de manechine fără de formă, în spatele cărora se ascund grupuri de interese sau, de-a dreptul caracatiţe cu iz interlop. Aşa stând lucrurile, „dictatura legii” nu mai este un concept pompos şi abstract, ci o necesitate.

Haosul născut din îngemănarea intereselor de grup cu o legislaţie nefericită produce, peste noapte aproape, crize sociale majore. Nu degeaba Guvernul se luptă cu morile de vânt când vine vorba de tăierea privilegiilor, reducerea pensiilor necuvenite sau a salariilor uriaşe de la stat.

„Dictatura legii” apare atunci când politicienii sunt conştienţi de rolul lor în societate, de responsabilităţile care le revin şi de nevoia de a se gândi mai degrabă la oamenii din rândurile cărora provin decât la propria propăşire materială. Numai astfel vom putea avea legi bune, făcute pentru a servi interesul general, nu interesul personal. Numai atunci vom avea cu adevărat legi punitive mai apropiate de nevoile unei ţări în care corupţia îşi face în continuare de cap.

„Dictatura legii” are nevoie de caractere tari, de oameni cu autoritate, care să-şi asume propriile decizii. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine! Nu trebuie să abdicăm, nici măcar pentru o clipă, de la principiul că oamenii care au responsabilităţi trebuie să aibă şi autoritate. Altfel, ajungem într-un ciclu infinit de tiranii ale contestatarilor. Creăm un deconstructivism social de paradă, care nu ne ajută atunci când trebuie să luăm decizii. Cred că avem nevoie de o mână forte, de-acum mult uzatul stereotip al mâinii de oţel într-o mănuşă de catifea.

Pentru că am fost întrebată dacă o asemenea „mână forte” poate fi o femeie, nu ezit să spun că răspunsul este „da”. Cu toate tentaţiile misogine din societatea românească, sunt absolut convinsă că o femeie hotărâtă, inteligentă şi care ştie ce vrea poate să devină într-o zi preşedintele acestei ţări. De ce nu, chiar în 2014.

Şi ca nu cumva să creez palpitaţii unei părţi a presei sau chiar Opoziţiei cum că aş vrea să candidez la prezidenţialele de peste 4 ani, o să spun răspicat: nu voi fi eu candidatul-femeie din 2014. Cariera mea politică, aşa cum o văd eu, este undeva la începutul său. Şi ca orice început, consider mai potrivit să construiesc ceva durabil în timp. De aceea, dincolo de funcţii politice de prim rang în Partidul Democrat Liberal sau de o candidatură la prezidenţiale, priorităţile mele sunt altele şi ţin de ministerul Dezvoltării Regionale şi  Turismului. Nu voi pregeta să spun din nou că „Locuinţe pentru tineri”, „Renaşterea satului românesc” sau promovarea turismului românesc sunt lucrurile  cărora îmi dedic toată energia şi priceperea în acest moment.