O minciuna repetata de un milion de ori devine adevar

Posted on

Mă număr printre cei care cred, fără rezerve, că una dintre dimensiunile esenţiale ale democraţiei este garantarea dreptului la exprimare şi informare. Cred însă că rostogolirea, în mod intenţionat, de minciuni, prin intermediul mass-media, până când aceste minciuni ajung să aibă, în percepţia publică, valoare de adevăr, este nocivă pentru democraţie. ”O minciună repetată de o mie de ori rămâne o miciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”, spunea Goebbels, Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist.

Cazul Vasilescu. Am dat-o în judecată pe Olguţa Vasilescu pentru acuzaţiile mincinoase pe care aceasta le-a formulat la adresa mea, la două emisiuni TV, cu privire la presupusa mea implicare în arestarea primarului Craiovei şi la fapte de corupţie constând în presupusul meu amestec în desfăşurarea unor licitaţii publice din Craiova. Prezentarea acestor fapte ca fiind adevărate, deşi acestea nu pot fi dovedite fiindcă ele nu există, nu are nimic de-a face cu libertatea de exprimare, şi nici nu poate fi trecută cu vederea sub pretextul imunităţii parlamentare legată de dezbateri politice legitime.

Cu privire la impactul minciunilor marca Olguţa Vasilescu, un calcul elementar arată că cele două emisiuni TV la care am facut referire, împreună cu ştirile care au preluat acuzaţiile mincinoase ale pârâtei, au beneficiat de o audienţă consolidată de peste un milion de spectatori/cititori.

Astfel, pe data de 3 martie 2010, la ora la care a fost difuzată emisiunea la care Olguţa Vasilescu a lansat minciunile care mă privesc, Realitatea TV beneficia de un rating de 1,15 – 1,31 %, ceea ce reprezintă peste 250.000 de spectatori în direct.  De asemenea, emisiunea Sinteza zilei la care a fost prezentă pârâta, difuzată de televiziunea Antena 3 pe data de 4 martie 2010, a beneficiat de o audienţă de 0,30 – 0,64 %, ceea ce înseamnă aproximativ 100.000 de spectatori în direct. În calculul pe care l-am facut, am mai ţinut cont şi de audienţele site-urilor şi ale emisiunilor de ştiri de la cele două televiziuni, de cele ale versiunilor print şi electronice ale unor ziare precum Gândul, Jurnalul Naţional, Nine O’ Clock, România Liberă şi de cele ale agenţiilor de ştiri care au preluat declaraţiile defăimătoare ale Olguţei Vasilescu.

Prin acţiunea pe care am iniţiat-o cu privire la acuzaţiile mincinoase formulate de Olguţa Vasilescu, am cerut instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, pentru prejudiciul moral pe care aceasta mi l-a adus. Ce voi face cu aceşti bani? Aşa cum am anunţat, voi sprijini înfiinţarea unei fundaţii care să militeze pentru independenţa editorială a jurnaliştilor în raport cu patronii trusturilor de presă şi pentru profesionalism în mass-media din România. Banii vor ajunge, de la Olguţa Vasilescu, în conturile acestei fundaţii. Ce m-a determinat să doresc să mă implic într-o mişcare civică de însănătoşire a presei? Iată doar două exemple.

Cazul perdelelor de la Ministerul Turismului. Desigur că aţi auzit, de la aşa-zişi ziarişti ori de la aşa-zişi politicieni PSD-işti sau PNL-işti, că Elena Udrea şi-a cumpărat la Ministerul Turismului perdele de 70.000 de Euro. Degeaba am încercat să ripostez, să explic că s-au cumpărat, pentru zeci de birouri, jaluzele de doar 7.000 de Euro, că minciuna s-a împrăştiat, prin complicitatea dintre politicieni şi moguli, în toată România. Milioane de români, fiecare auzind poate de zeci de ori aceeaşi poveste, au dat minciunii la care am făcut referire valoare de adevăr. Pentru a schimba această falsă percepţie voi avea nevoie, cel mai probabil, de un efort susţinut care să se întindă pe durata a 2-3 ani de zile.

Cazul Cătălin Tolontan. Aceeaşi reţetă, de această dată cu consecinţe mai grave, a fost folosită în cazul rostogolirii afirmaţiilor mincinoase, tot prin mass-media, ale ziaristului Cătălin Tolontan. Acesta susţine, fără să poată proba, un fapt care nu s-a petrecut niciodată, că m-aş fi adresat lui pe un ton ameninţător. În ciuda faptului că mi-am exprimat public punctul de vedere, negând afirmaţiile ziaristului, am constatat cu stupoare şi cu multă îngrijorare, că sunt nominalizată în Raportul Departamentului de Stat american privitor la drepturile omului pe 2009, la capitolul Libertatea de exprimare şi libertatea presei, pentru tonul ameninţător pe care l-aş folosit în conversaţia cu jurnalistul Cătălin Tolontan. De această dată nu este vorba doar de mine, ci de situaţia libertăţii presei din ţara noastră, situaţie a cărei evaluare pleacă de la date care, în cazul pe care l-am amintit, nu au nicio legătură cu realitatea.

Cum putem îndrepta lucrurile care nu merg bine? Ce putem face ca cetăţenii acestei ţări să beneficieze de informaţii corecte şi complete, pe baza cărora să îşi poată forma opinii şi pe care să îşi fundamenteze acţiunile şi alegerile? Mi-am propus să urmez o cale care e la îndemâna oricui. Mai întâi, am luat atitudine. Am decis să îi dau în judecată, de acum înainte,  pe cei care îmi lezează reputaţia, şi am facut primul pas: am dat-o în judecată pe Olguţa Vasilescu pentru acuzaţiile mincinoase pe care aceasta le-a formulat la adresa mea. Nu în ultimul rând, vreau să mă asociez, întro mişcare civică, cu cei care sunt dispuşi, asemeni mie, să ajute presa română să se însănătoşească. Cu cei care cred că, tot aşa cum avem nevoie de politicieni responsabili, avem nevoie şi de o presă responsabilă.