PDL trebuie sa reactiveze dialogul cu societatea civila

Trebuie să avem tăria să recunoaştem că PDL riscă să îşi consume toate resursele de comunicare în actul de guvernare. Noi am fost întotdeauna un partid care a avut uşa deschisă pentru societatea civilă. Împreună am lansat teme de dezbatere, cum este cazul votului uninominal sau, mai recent, tema Parlamentului unicameral.

În ultimul an, am uitat de această colaborare. Nu am închis uşa, dar am fost mai mult la Guvern, decât la partid.

Cred că este timpul să reînnodăm relaţia pe care am avut-o cu societatea civilă şi aici colegi cum sunt Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Teodor Baconschi, Monica Macovei şi Cristian Preda au un rol esenţial. Ei sunt cei mai în măsură să mobilizeze o platformă de coeziune a societăţii civile, in jurul unor principii de reformă şi modernizare a statului.

Zilele acestea vorbim – şi cred că avem dreptate să o facem – despre campaniile de presă la comandă. Din punctul meu de vedere, oricât am încerca trusturile de presă vor continua să îşi promoveze agenda lor, iar mesajul Executivului va fi în cel mai bun caz bruiat.

Avem însă un for unde mesajul nostru de reformă poate fi dezbătut cu onestitate. Societatea civilă poate redeveni un partener al PDL şi ne poate spune cu obiectivitate unde am greşit sau ce trebuie să schimbăm, împreună. Dar pentru asta trebuie să deschidem din nou uşa şi să îi invităm înăuntru.