După câteva luni de la venirea mea în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale, văzând modul cum este organizată şi funcţionează instituţia, dar şi pe fondul crizei bugetare pe care o traversa România în 2010, am avut două iniţiative importante: reducerea cheltuielilor administrative şi realizarea unei analize funcţionale a modului în care gestionează ministerul programele şi resursele proprii.
Aşa se face că în aprilie-mai 2010 am redus cu 17% personalul şi cu 37% cheltuielile cu achiziţiile publice: telefoane, carburanţi, cheltuieli cu reparaţiile etc.
În ceea ce priveşte analiza funcţională, am vrut ca lucrurile să fie făcute foarte serios. Aşa că am cerut ajutorul Băncii Mondiale, care are un acord în acest sens cu Guvernul. Atât eu personal, cât şi alţi funcţionari din MDRT, le-am explicat experţilor BM problemele şi dificultăţile cu care ne confruntam, cerând în schimb soluţii de rezolvare şi eficientizare a activităţii ministerului. Am discutat cu cei de la BM asupra elementelor pe care eu le consideram ineficiente sau redundante. Printre acestea se numărau suprapunerea programelor ministerului cu cele ale altor ministere peste POR, dar şi nevoia de a eficientiza activitatea instituţiei prin refacerea organigramei şi redistribuirea atribuţiilor angajaților.
Concluziile analizei funcţionale făcute de BM au fost prinse într-un raport ce urmează a fi discutat şi aprobat în Guvern. De menţionat că asemenea analize funcţionale au fost realizate şi în cazul altor ministere.
Sunt de acord cu aproape toate concluziile raportului Băncii Mondiale. Ele vin să întărească toate lucrurile pe care le-am tot spus faţă de activitatea ministerului şi faţă de nevoia acestuia de a se schimba.
Fiecare ministru al Dezvoltării a simţit nevoia, atunci când a ajuns în funcţie, să adauge câte un program de investiţii. Aşa se face că aceleaşi programe le facem şi noi, şi ministerul Mediului, şi ministerul Agriculturii sau printr-un program inventat de Tăriceanu în 2006 direct în subordinea Premierului. S-a ajuns chiar la suprapuneri între programele cu fonduri guvernamentale şi programele derulate cu fonduri europene.
În 2011, prin construcţia bugetului ministerului Dezvoltării, am încercat să eliminăm aceste suprapuneri finanţând mai puţin programele derulate prin bani de la bugetul intern. Însă volumul investiţiilor începute pe care le-am găsit în minister este de peste un miliard de euro, lucrări care nu pot fi abandonate. Noi le-am prioritizat şi am decis să nu începem proiecte noi până nu se finalizează cele deja aflate în derulare.
În timpul mandatului meu, un singur program a apărut, iar acesta este Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. El nu se suprapune peste programele similare derulate cu fonduri europene (Axa 2 a POR sau măsura 322 de la ministerul Agriculturii), ci vine să le completeze. Practic, prin PNDI, se finanţează proiectele care nu au mai prins fonduri europene pentru reabilitarea de drumuri judeţene şi de interes local ori rețelele de apă şi canalizare. Şi tot au mai rămas o mulțime de proiecte fără finanțare, având în vedere cât asfalt si câte utilități sunt încă necesare în România.
O preocupare pe care o avem, în contextul temei reorganizării administrativ-teritoriale a României, este să descentralizăm nu numai atribuțiile pe care le are acum MDRT, cât şi programele pe care le derulăm, lucru pe care l-am anunțat deja în Guvern. De asemenea, prioritară este şi pregătirea proiectelor finanţate din Bugetul de Stat în aşa fel încât cele care nu se realizează până în 2014 să poata fi finanţate pe fonduri europene.
Anul trecut, în urma deciziei de desfiinţare a Companiei Naționale de Investiții, anunțam că programele de construcție de săli de sport, patinoare, cămine culturale vor trece la primării. Acum, cu atât mai mult cred că trebuie ca MDRT să se ocupe de proiecte de anvergură regională, cu potențial de dezvoltare economică a diverselor zone ale ţării, cum ar fi Canalul Dunăre-Bucureşti, iar nu de proiecte locale, punctuale, care se referă la comunităţi mici şi care ar trebui derulate de primării sau consilii judeţene.
Iată de ce este nevoie de reorganizarea administrativ-teritorială – pentru a da şansă şi proiectelor care depăşesc graniţele unui judeţ. Lucru care nu se poate face astăzi, pentru că şefii administraţiilor locale derulează doar acele lucrări care le aduc voturi acolo unde candidează. De aceea este greu să găseşti o investiţie cerută Guvernului de o autoritate locală care să folosească pentru două sau mai multe județe.
În plus, într-un articol pe blog, vorbeam de modelul de funcţionare a ministerului Dezvoltării Regionale din Polonia, acolo unde multe dintre programele europene sunt derulate direct de la nivelul regiunilor, ministerul ocupându-se doar de crearea unui cadru de dialog între voievodate şi Comisia Europeană.
Pentru că eu chiar cred în nevoia de a reforma adiministraţia publică, MDRT este primul minister care a facut reorganizarea unei instituţii subordonate, (Inspectoratul de Stat în Construcţii), după modelul regiunilor de dezvoltare.S-a făcut o simulare (de altfel, singura la nivelul tuturor ministerelor) asupra felului în care ar funcţiona instituţia în cazul reorganizării administrative: cui ar trebui descentralizate competenţe, de unde ar trebui să se facă reduceri de personal, dar şi de cheltuieli.
E clar că ministerul trebuie să-şi schimbe modul de funcţionare. Raportul Băncii Mondiale evidenţiază racile ale modului în care sunt gestionate diversele programe. Concluzia este una simplă – MDRT trebuie să parcurgă drumul firesc al reorganizării şi descentralizării: atât de competenţe către administraţiile locale, cât chiar şi de gestionare a unor programe, poate chiar să se renunţe la unele dintre cele redundante, în măsura în care contractările pe fonduri europene pe acea direcţie nu se apropie de 100%.
Cred că şi la nivelul Guvernului trebuie o reaşezare a atribuţiilor ministerelor, pentru a nu mai face toți aceleași proiecte, pentru a nu ne mai suprapune, ci pentru a ne completa.
